Expropriation compensation scope: inclusion of pre-expropriation renovation costs as distinct damages under Law 33/1994 Art. 26

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/B/2010, la data de 06.10.2010, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar General - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 114 din 06.08.2010 emise de pârât, solicitând admiterea contestaţiei, anularea parţială a deciziei atacate, stabilirea unei despăgubiri care să reflecte valoarea reala de piaţă a imobilului expropriat, precum şi prejudiciul produs ca urmare a exproprierii imobilului proprietatea reclamantului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 198/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 434/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 17.12.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, contestaţia, astfel cum a fost precizată, a modificat, în parte, Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 114 din 06. 08.2010 în privinţa cuantumului despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 46.110 euro, în echivalent în RON la data plăţii reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat - construcţie în suprafaţă de 51,64 mp (din care 5,31 mp balcon şi 6 mp boxă), situat în Bucureşti, sector 1, având nr. cadastral x, pentru care a fost emisă Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010.

In motivarea soluţiei sale, tribunalul a reţinut următoarele considerente:

în temeiul Legii nr. 198/2004, modificată şi completată, a fost emisă H.G. nr. 590/2010, prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - B. P. Haşdeu - Uranus - Calea Rahovei".

Printre imobilele supuse exproprierii, se regăseşte şi imobilul construcţie în suprafaţă de 51,64 mp (din care 5,31 mp balcon şi 6 mp boxă), situat în Bucureşti, sector 1, având nr. cadastral x, proprietatea reclamantului A. (potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001).

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010, emisă de pârâtul Municipiul Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a propus consemnarea despăgubirii în cuantum de 69.313 RON pentru imobilul menţionat.

Prin raportul de expertiză întocmit de primii doi membri ai comisiei formate din experţii B., C. şi D., astfel cum a fost completat, s-a stabilit că valoarea imobilului Ia data efectuării raportului de expertiză (30.05.2011) este de 284.701,70 RON (68.910,01 euro), prejudiciul creat prin execuţia parţială a lucrărilor de amenajare fiind inclus în suma menţionată. De asemenea, experţii B. şi C. au stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe perioada cuprinsă între momentul anunţării exproprierii şi data întocmirii raportului de expertiză ca fiind în cuantum de 1.500 euro.

Potrivit punctului de vedere separat al doamnei expert D., valoarea de circulaţie a imobilului este de 181.579 RON (43.950 euro), cheltuielile ocazionate de identificarea unui imobil similar fiind în cuantum de 2.724 RON (660 euro). Totodată, doamna expert D. s-a raliat concluziilor raportului de expertiză în ceea ce priveşte contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului - 1.500 euro.

Tribunalul a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar conform alin. (3), acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciu! cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. în cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor."

De asemenea, conform art. 27 din Legea nr. 33/1994, "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată." În aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a stabilit care este valoarea reală a imobilului expropriat.

A apreciat că suma de 284.701,70 RON (68.910,01 euro), stabilită de experţii B. şi C. ca reprezentând valoarea de piaţă a imobilului expropriat la data efectuării raportului de expertiză (30.05.2011) este exagerat de mare, având în vedere preţurile de pe piaţa imobiliară, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeaşi zonă, care reflectă tranzacţii încheiate în prima jumătate a anului 2011, depuse în copie la dosar.

Astfel, s-a observat că preţul mediu de vânzare a imobilelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate este cu mult inferior valorii indicate de cei 2 experţi, însă, pe de altă parte, este mai mare decât suma propusă de pârât prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 114 din 06.08.2010. în acest sens, tribunalul a considerat că suma de 181.579 RON (43.950 euro) stabilită de doamna expert D. ca reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului (inclusiv cheltuielile ocazionate de identificarea şi achiziţionarea unui imobil similar) corespunde în mai mare măsură, preţurilor practicate pe piaţa imobiliară în prima jumătate a anului 2011 pentru imobile de acelaşi fel, respectiv apartamente situate în imobile cu parter şi etaj, din zona str. x, astfel cum rezultă din contractele depuse la dosar.

Faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, se observă că, Ia stabilirea cuantumului despăgubirilor, se are în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ia data întocmirii raportului de expertiză, aşadar tranzacţii efective (în măsura în care experţii au la dispoziţie contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile similare), şi nu oferte de pe piaţa imobiliară (avute în vedere de experţii B. şi C.), întrucât nu se poate cunoaşte dacă acestea din urmă reflectă valoarea efectivă de tranzacţionare a imobilelor,

Aşadar, valoarea medie de 1445 euro/mp (redusă de experţi ca urmare a faptului că imobilul în litigiu nu include decât o suprafaţă de teren indiviz în folosinţă) este cu mult mai mare decât valoarea medie reală de tranzacţionare a unor imobile de aceiaşi fel, evidenţiată prin contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu creat reclamantului prin efectuarea unor lucrări de amenajare a imobilului, rămase nefinalizate din cauza demarării procedurii de expropriere, instanţa a apreciat că s-a făcut dovada caracterului cert şi actual al prejudiciului, faţă de sumele achitate în derularea contractului de vânzare-cumpărare şi prestări servicii nr. x din 10.04.2007, având ca obiect realizarea lucrărilor de amenajare interioară şi exterioară a imobilului proprietatea acestuia .

Faţă de prevederile legale menţionate şi având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reţinut că reclamantului i s-a produs un prejudiciu constând în sumele plătite pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare până la momentul exproprierii (anul 2010), cuantumul daunelor produse acestuia fiind inclus în valoarea despăgubirilor, atât cea stabilită prin raportul de expertiză, cât şi cea evidenţiată prin punctul de vedere separat al doamnei expert D.

Referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului (ca urmare a imposibilităţii locuirii în imobilul rămas nefinalizat), toţi cei 3 experţi au estimat cuantumul acesteia ca fiind de 1.500 euro. Tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la acordarea acestei sume începând cu data de 20.07.2010, când i-a fost transmisă notificarea cuprinzând prima propunere de despăgubiri, moment la care acesta a avut certitudinea opririi lucrărilor de amenajare.

Tribunalul nu a putut reţine argumentele reclamantului, în sensul că trebuie avută în vedere data de 04.04.2008 (finalizarea lucrărilor fiind blocată ca urmare a transmiterii notificării nr. 150/2008), deoarece lucrările au putut fi continuate până la momentul anunţării exproprierii (20.07.2010).

7 împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.

Prin Decizia civilă nr. 810/A din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de părţile din litigiu, sens în care a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtului să achite reclamantului despăgubiri în valoare de 34.650 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, compuse din suma de 30,150 euro reprezentând valoarea imobilului din Bucureşti, sector 1 şi suma de 4.500 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 04.04.2008 - 11.10.2010. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

în motivarea soluţiei sale, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 114 din 06.08.2010, emisă de apelantul-pârât, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 434/2009 şi H.G. nr. 590 din 23.06.2010, în cadrul procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul "Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - B.P. Haşdeu - Uranus - Calea Rahovei ", consemnarea despăgubirii în cuantum de 69.313 RON, pentru imobilul compus din construcţie în suprafaţă de 51,64 mp, din care 5,31 mp balcon şi 6 mp boxă, situat în Bucureşti, sector 1, nr. cadastral x, în aceeaşi hotărâre s-a menţionat că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea privată a expropriatului A., în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti, operează de drept la data consemnării despăgubirii, în baza art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Despăgubirea în cuantum de 69.313 RON a fost consemnată ia dispoziţia apelantului-reclamant A. la data de 11.10.2010, conform ordinului de plată nr. 4776.

Fostul proprietar a contestat hotărârea menţionata, apreciind injustă valoarea despăgubirii ce i-a fost acordată.

Prin sentinţa apelată, contestaţia reclamantului a fost admisă, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 46.110 euro, din care 43.950 euro reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului, 660 euro - cheltuieli pentru identificarea unui imobil similar şi 1.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ca urmare a măsurii exproprierii - Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în baza raportului de expertiză tehnică judiciară evaluatori, întocmit de experţii B., C. şi D. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză (inclusiv opinia separată), pentru evaluarea imobilului s-a folosit metoda comparaţiei directe prin raportare la ofertele imobiliare selectate de experţi. Metoda contravine însă dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sumele din ofertele

8 imobiliare nu pot fi considerate preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile similare celui în litigiu.

Instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrând probe în scopul de a stabili preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială. În acest sens, expertiza evaluatorie, realizată în faza apelului, a aplicat metoda comparaţiei directe cu utilizarea contractelor de vânzare-cumpărare identificate ca fiind contemporane exproprierii şi privind imobile similare celui în litigiu.

În ceea ce priveşte data evaluării, s-a ţinut seama de dispoziţiile Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, conform cărora "prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma" la data întocmirii raportului de expertiză "cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională".

Astfel cum s-a arătat mai sus, cei trei experţi desemnaţi conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/3994 nu au ajuns ia o opinie comună, instanţa însuşindu-şi parţial opinia majoritară, formulată de experţii E. şi F.

In justificarea raţionamentului judiciar, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că imobilul în litigiu a fost dobândit de reclamantul A. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001.

La data de 10.04.2007, reclamantul a încheiat cu S.C. G. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare şi prestări servicii nr. 191, pentru realizarea de lucrări de amenajare interioară şi exterioară şi de mobilier pentru apartamentul în discuţie. Părţile contractante au stabilit valoarea/preţul contractului la 56.300 euro fără TVA, termenul de finalizare a lucrării de 45 de zile lucrătoare de la semnarea contractului şi obligaţia reclamantului de a plăti un avans de 30% din preţ, la semnarea contractului. Cu factura fiscală nr. x din 02.04.2007 şi chitanţa nr. x din 02.05.2007, reclamantul a dovedit executarea obligaţiei de plată a avansului cu o întârziere de aproape o lună faţă de data încheierii contractului. La data de 25.07.2007, părţile contractante au încheiat procesul-verbal de predare-primire, recepţie şi custodie, prin care reclamantul a făcut recepţia cantitativă şi calitativă a unor materiale şi elemente de construcţie şi de mobilier ce formau obiectul contractului, fără ca acestea să fie livrate şi montate, părţile stabilind că, "la solicitarea reclamantului, marfa rămâne în custodia vânzătorului, până la comunicarea datei de livrare şi de montaj, cu cel puţin 10 zile înainte" . în cauză nu au fost produse alte probe referitoare la executarea contractului.

La data de 04.04.2008, Primăria Municipiului Bucureşti a emis notificarea nr. x, prin care îi informa pe reclamant că imobilul proprietatea sa urmează a fi expropriat în baza Hotărârii nr. 262 din 02.11.2006 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Legii nr. 33/1994.

Analizând împrejurările de fapt descrise, curtea de apel a apreciat că în luna aprilie 2008, când reclamantului î-a fost comunicată notificarea nr. x din 04.04.2008 (potrivit propriilor susţineri, necontestate de pârât), acesta a luat cunoştinţă de iminenţa măsurii exproprierii imobilului proprietatea sa. Deşi la data respectivă expirase termenul convenit de părţile contractului de vânzare-cumpărare şi prestări servicii nr. x din 10.04.2007, fără a fi dovedită executarea lucrărilor de amenajare a imobilului, până în acel moment contractul nu fusese rezolvat; în condiţiile în care reclamantul achitase avansul de 30% din preţ, se poate presupune în mod rezonabil că părţile contractului urmăreau în continuare executarea obligaţiilor lor şi numai informarea asupra perspectivei exproprierii 1-a determinat pe reclamant să îşi piardă interesul pentru finalizarea respectivului contract.

Circumstanţele arătate nu justifică însă imputarea asupra expropriatorul ui, cu titlu de daune, a preţului contractului nr. x din 10.04.2007 (nici chiar a unei părţi din acest preţ, astfel cum au propus experţii în opinia majoritară), întrucât are caracter pur voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de reamenajare a imobilului un preţ care nu reprezintă sporul de valoare adus acestuia.

Însă, contrar opiniei pârâtului, faptul că în urma informării asupra exproprierii (produse în aprilie 2008) reclamantul a decis sa nu continue executarea contractului de reamenajare a apartamentului, justifică dezdăunarea acestuia pentru imposibilitatea exercitării atributului folosinţei. Perioada ce a fost avută în vedere de instanţa de apel, sub acest aspect, debutează în aprilie 2008, la data notificării asupra exproprierii, şi durează până la data de 11.10.2010, când reclamantul a pierdut proprietatea imobilului, prin expropriere. Conform evaluării realizate de opinia majoritară a raportului de expertiză, valoarea daunelor stabilite cu acest titlu este de 4.500 euro.

Instanţa de apel, comparând cete două grile de evaluare, realizate de experţii desemnaţi în apel, a apreciat mai riguros raţionamentul opiniei majoritare.

Astfel, boxa aflată la subsol a format obiectul dreptului de proprietate al reclamantului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16.05.2001, astfel că suprafaţa acesteia nu poate fi ignorată în cadrul evaluării, doar pe baza presupunerii că şi apartamentele comparabile au avut pivniţă, fiind situate în imobile cu subsol, astfel cum propune autoarea opiniei minoritare.

Susţinerea autoarei opiniei separate, în sensul că apartamentele mai mici se vând mai uşor, prezentată ca argument pentru aplicarea unor indici negativi de corecţie, vine în contradicţie cu aplicarea, de către acelaşi expert, a unor indici negativi şi pentru apartamentele cu suprafaţă considerabil mai mare decât cel în litigiu . Urmând raţionamentul expertului, s-ar ajunge ia concluzia, lipsită de orice fundament» că se vând uşor apartamentele mici şi cele mari, în timp ce apartamentele cu suprafaţă medie se vând greu. în această privinţă, s-a apreciat rezonabilă abordarea opiniei majoritare, conform căreia preţul creşte direct proporţional cu suprafaţa.

În ceea ce priveşte vechimea construcţiilor, s-a constatat că, în lipsa unor date certe, ambele opinii formulează aprecieri subiective, întemeiate pe argumente de natură istorică . S-a observat însă că, deşi în opinia majoritară imobilul în litigiu a fost considerat mai nou cu 10-15 ani, indicele negativ de corecţie aplicat comparabilei care a generat valoarea finală este mai mare decât cel al opiniei minoritare (25%, faţă de 15%; filele 295, 354), Or, o astfel de corecţie este favorabilă pârâtului, singurul care a contestat, prin intermediul obiecţiunilor, vechimea stabilită de experţii opiniei majoritare.

în ceea ce priveşte situarea la alt nivel a grupului sanitar pentru apartamentul în litigiu, s-a apreciat excesivă corecţia negativă de 15% aplicată în cadrul opiniei minoritare, considerând mai rezonabilă corecţia de 5% aplicată de opinia majoritară pentru acest inconvenient, unit cu cei al lipsei alimentării de la reţeaua de gaze a imobilului .

În sfârşit, instanţa de apel a considerat corecte argumentele experţilor opiniei majoritare, în sensul ca cele două contracte de vânzare-cumpărare introduse în comparaţie de cel de-al treilea expert (nr. x din 06.05.2010 şi nr. x din 19.11.2010) privesc apartamente cu o suprafaţă considerabil mai mare faţă de cel în litigiu, împrejurare ce nu le califică drept comparabile. De altfel, această discuţie este lipsită de efecte în cauză, întrucât nici opinia minoritară nu a formulat concluzia finală referitoare la valoarea imobilului în litigiu prin raportare la cele două contracte. De altfel, ambele opinii şi-au fundamentat concluzia finală pe aceeaşi comparabilă, diferenţele de valoare rezultând din aplicarea unor indici de corecţie diferiţi, astfel cum s-a arătat în analiza de mai sus.

În ceea ce priveşte valoarea apartamentului, s-a avut în vedere împrejurarea că, răspunzând la obiecţiunea formulată de apelantul-reclamant, experţii opiniei majoritare au evidenţiat eroarea reprezentată de diminuarea cu 10% a valorii de 33.500 euro, prin aplicarea unui coeficient de reducere specific evaluărilor în care sunt utilizate oferte imobiliare şi nu contracte efectiv încheiate.

Cu referire la criticile aduse de apelanţi hotărârii primei instanţe, s-a reţinut că valoarea despăgubirilor acordate în cadrul procedurii exproprierii unui alt apartament aflat în acelaşi imobil nu prezintă relevanţă sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu poate fi asimilată preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită în cauză condiţia certitudinii prejudiciului cu referire la suma de 660 euro, acordată de prima instanţă cu titlu de contravaloare a cheltuielilor pentru identificarea unui imobil similar, câtă vreme nu a fost produsă nicio probă care să dovedească astfel de demersuri întreprinse de reclamant.

Prin încheierea din 16 august 2017, aceeaşi instanţă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul deciziei pronunţate, în sensul că valoarea totală a despăgubirilor este de 38.000 euro, în loc de 34.650, fiind compusă din suma de 33.500 euro (în loc de 20.150 euro) reprezentând valoarea imobilului şi suma de 4.500 euro reprezentând valoarea lipsei de folosinţă.

În motivare, s-a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul Deciziei civile nr. 810/A a fost consemnată în mod eronat valoarea imobilului ca fiind de 30.150 euro, deşi în răspunsul Ia obiecţiuni expertul a precizat că această sumă era rezultatul aplicării nejustificate a unui coeficient de diminuare de 10%, comparabilele fiind vânzări efective, nu oferte. Aşadar, valoarea corectă a imobilului este de 33.500 euro, ceea ce conduce !a o valoare totală a despăgubirilor datorate de pârât reclamantului, de 38.000 euro.

Faţă de decizia din apel, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general a formulat cerere privind lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului acesteia şi de completare a hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 957/A din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare şi, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului hotărârii, formulată în cauză.

împotriva hotărârii pronunţate în fond de instanţa de apel au formulat recurs toate părţile din litigiu.

1. Recursul formulat de recurentul reclamant A. în motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut următoarele:

l. Sub aspectul neacordării de către instanţa de apel a despăgubirilor rezultate din lucrările realizate de reclamant în baza contractului de vânzare şi prestări servicii nr. x din 10.04.2007, cu motivarea că "are caracter pur voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de reamenajare a imobilului un preţ care nu reprezintă sporul de valoare adus acestuia", au fost formulate mai multe critici de nelegalitate.

În cadrul primei critici, fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia instanţei de apel nu conţine motivele pe care se sprijină şi este neclară sub aspectul silogismului juridic aplicat, în sensul că nu se indică în mod corect de ce decizia este una voluptorie, câtă vreme experţii nu au apreciat în acest sens. Astfel, nu se poate determina dacă instanţa de apei analizează pretenţia ca o despăgubire pentru valoarea de circulaţie a imobilului sau ca un prejudiciu care excede valorii de circulaţie a imobilului, raţionamentul juridic pentru cele două categorii de teze fiind diferit.

În cadrul celei de-a doua critici, încadrată în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se afirmă că, în ipoteza adoptării uneia dintre variantele menţionate, hotărârea conţine motive contradictorii. Pe de o parte, nu se analizează caracterul voluptoriu al lucrărilor, iar, pe de altă parte, se apreciază că preţul plătit pentru aceste despăgubiri nu reprezintă un spor de valoare adus imobilului.

Or, aceste despăgubiri sunt separate de sporul de valoare adus imobilului şi se acoperă în condiţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1993 care prevede acoperirea şi a altor prejudicii decât cele ce rezultă din valoarea de piaţă a imobilului expropriat.

Consideră că, în cauză, s-a făcut dovada acestui prejudiciu şi legătura lui cu exproprierea, critica invocată fiind susceptibilă de analiză şi din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ipoteza în care s-ar admite că lucrările/bunurile achiziţionate au un caracter voluptoriu, afirmă că decizia instanţei de ape! este nemotivată, întrucât nu s-a stabilit, în concret, care dintre lucrări/bunuri sunt voluptorii. Pe de altă parte, la o analiză a acestora, se poate observa că au un caracter necesar şi util, iar nu voluptoriu, reprezentând amenajări şi mobilier, realizat personalizat, pe dimensiunile şi forma apartamentului, ca elemente tipice unui apartament. De asemenea, apartamentul se află într-o zonă centrală - în aproprierea zonei Piaţa Victoriei, într-un imobil de tip vilă, deci permitea finisaje superioare, care nu i-ar fi redus valoarea, ci dimpotrivă. Mai susţine şi că lucrările/bunurile constituie imobile prin destinaţie, întrucât sunt afectate imobilului, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse.

De asemenea, lucrările de amenajare au fost achitate, în parte, aşa cum s-a probat de către reclamant.

Printr-o ultimă critică se afirmă că instanţa de apel a reţinut eronat şi situaţia de fapt, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, în sensul că, în concret, au fost realizate o serie de lucrări de amenajare ce se circumscriu unui prejudiciu cert pentru repararea căruia se acordă despăgubiri. S-a reţinut greşit şi faptul că, deşi marfa a fost predată şi recepţionată, ea a rămas în custodia vânzătorului, urmând a fi montată, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Or, niciuna dintre părţi nu a contestat acest aspect şi nici instanţa nu l-a pus în discuţia părţilor.

În cadrul admiterii acestui motiv de recurs, recurentul solicită, în principal, modificarea deciziei atacate, întrucât valoarea bunurilor achiziţionate a fost reflectată în raportul de expertiză realizat de comisia de experţi în opinia majoritară.

În principal, solicită cu titlu de despăgubire valoarea contractului, deoarece nu are instrumente juridice pentru a ieşi din acesta, deci datorează întreaga sumă, chiar dacă a achitat numai o parte, iar, în subsidiar, pretinde suma de bani plătită, care reprezintă un prejudiciu cert.

Potrivit unei teze subsidiare, considera că despăgubirile pretinse vizează acoperirea unui prejudiciu cauzat de expropriere şi au ca temei art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, Astfel, patrimoniul reclamantului a scăzut prin plata făcută cu titlu de avans, respectiv cu valoarea obligaţiei corelative dreptului de creanţă al prestatorului. între acest prejudiciu şi expropriere există o legătură de cauzalitate necesară şi directă, întrucât dacă imobilul i-ar fi aparţinut, lucrările, amenajările şi bunurile comandate i-ar fi profitat în calitate de proprietar. Or, urmare a exproprierii, nu se acoperă numai valoarea de piaţă a imobilului expropriat, ci şi alte prejudicii cauzate.

Împrejurarea că acest contract a suferit amânări în executare, precum şi faptul că nu a mai fost dus ia bun sfârşit, nu impietează asupra dreptului reclamantului de a obţine contravaloarea acestuia.

2. Din perspectiva neacordării de către instanţa de apel a sumei de 660 euro ce reprezintă costul identificării unui imobil similar, recurentul susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut în mod greşit că reclamantul trebuia să probeze existenţa unui prejudiciu cert. Or, expropriatul nu trebuie sa caute sau să cumpere un imobil identic, ci pur şi simplu punerea lui într-o situaţie similară cu cea în care nu ar fi fost expropriat, presupune luarea în calcul şi a acestui cost. Sub aspectul cuantumului prejudiciului, precizează că valoarea este de aproximativ 2% din valoarea imobilului fără îmbunătăţiri şi sub 1% faţă de valoarea cu îmbunătăţiri, ceea ce se situează în marja notorie practicată de agenţii imobiliari de 2-3% plus TVA.

3. În ceea ce priveşte determinarea valorii de circulaţie a imobilului la suma de 30.150 euro, în Ioc de 33.500 euro, consideră că aceasta a fost stabilită în mod greşit de către instanţa de apel, cu toate că s-a reţinut corect că aplicarea unui coeficient de 10% care să corecteze diferenţa între oferte şi tranzacţiile efective, este greşit generată.

În cauză, instanţa a admis obiecţiunea reclamantului, validând raţionamentul final al experţilor, realizat prin răspunsul la obiecţiuni din 05. 10.2015, potrivit cu care aplicarea unui coeficient de diminuare de 10% este improprie pentru că expertiza a avut în vedere valori tranzacţionate efectiv, deci nu era nimic de corijat. Astfel, deşi a raţionat corect, instanţa a aplicat greşit legea în stabilirea sumei, care a rămas tot 30.150 euro, în loc de 33.500 euro. Motivul de nelegalitate invocat este circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de toate argumentele prezentate, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat, modificarea sentinţei pronunţată de prima instanţă şi stabilirea valorii despăgubirii la suma stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză în apel, potrivit opiniei majoritare rectificate, respectiv 86.660 euro, în echivalent în RON, compusă astfel: 81.350 euro, valoarea de circulaţie a imobilului (din care 33.500 euro valoare imobil, plus 47.550 euro îmbunătăţiri), la care se adaugă suma de 4.500 euro, recunoscută de către instanţa de apel cu titlu de lipsă de folosinţă şi cea de 660 euro, refuzată cu titlu de despăgubire pentru identificarea unui imobil similar. în subsidiar, dacă se va constata că decizia din apel este nemotivată sub aspectul analizei lucrărilor contractate, iar situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, solicită casarea pricinii cu trimitere spre rejudecare.

2. Recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general;

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul pârât a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/994, apreciind incidenţa în speţă a ipotezei înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte stabilirea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, cu referire la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară validat de către instanţa de apel, se reclamă că opinia majoritară a comisiei de experţi nu întruneşte exigenţele dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/994.

Consideră că instanţa de apel, în mod eronat, a ignorat faptul că tranzacţiile utilizate de către comisia de experţi nu pot fi considerate comparabile pentru imobile similare, în lipsa aplicării corecţiilor adecvate, pronunţând o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în cauză, aplicarea coeficienţilor de corecţie reprezintă singura posibilitate, în cadrul unei evaluări imobiliare, ca proprietăţile comparabile să fie în mod credibil şi facil ajustate pentru a reprezenta un substitut al proprietăţii subiect, iar coeficienţii de corecţie se aplică prin indicarea unor procente care să permită un calcul efectiv al valorii corecţiilor.

În concret, susţine recurentul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit ca fiind mai riguros raţionamentul opiniei majoritare prin prisma faptului că suprafaţa boxei aflată la subsol nu poate fi ignorată în cadrul evaluării.

Chiar dacă nu a împărtăşit opinia minoritară şi nu a luat în considerare faptul că apartamentele comparabile aveau, de asemenea, pivniţă, fiind situate în imobile cu subsol, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că spaţiile situate la subsolul unei clădiri au un preţ inferior celor situate la parter sau la etaj, astfel încât se impunea aplicarea unor coeficienţi negativi pentru pivniţa imobilului litigios, cu consecinţa diminuării preţului pentru imobilul ce a fost expropriat.

Or, în prezenta cauză, instanţa de apel a validat un raport de expertiză care a acordat acelaşi preţ pe m.p. atât pentru pivniţă, cât şi pentru apartament, deşi preţurile de pe piaţa imobiliară sunt diferite.

În aceste condiţii, se reclamă nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea de piaţă a imobilului expropriat a fost supraevaluata în mod artificial.

De asemenea, în considerentele deciziei atacate nu se regăsesc motivele pentru care instanţa a apreciat ca fund excesivă corecţia negativă de 15%, aplicată pentru situarea grupului sanitar la alt nivel şi pentru lipsa alimentarii apartamentului expropriat de la reţeaua de gaze a imobilului, deficienţe care nu conferă funcţionalitate şi eficienţă în exploatarea unui imobil, situat într-o zonă bună a capitalei, în condiţiile în care exigenţele cumpărătorilor sunt tot mai ridicate, iar lipsa gradului de confort determină scăderea preţului unui imobil pe piaţa imobiliară, cu atât mai mult cu cât clădirea în care se afla situat apartamentul era într-o stare avansată de degradare, astfel cum rezultă din planşele foto existente la dosarul cauzei.

Din acest punct de vedere, se apreciază că imobilul expropriat a fost supraevaluat, fiind stabilită o valoare de piaţă mai mare decât cea reala, imobilele de acelaşi fel fiind tranzacţionate la un preţ inferior faţă de cel calculat de opinia majoritară, nefiind respectat criteriul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

b. Relativ ia modalitatea de determinare a prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului expropriat pentru perioada 04.04.2008-11.10.2010, se susţine că acesta a fost stabilit în mod nelegal de către instanţa de apel în sarcina expropriatorului, atât sub aspectul existenţei, cât şi al cuantumului acestuia.

Curtea de apel a reţinut în mod corect că, în cauză, nu s-a dovedit executarea lucrărilor de amenajare a imobilului, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu a probat ca apartamentul "a rămas într-o stare de nelocuit" . însă, contrar acestui raţionament, s-a reţinut, pe baza unei prezumţii, că părţile contractului urmăreau finalizarea acestuia, iar numai perspectiva exproprierii 1-a determinat pe reclamant să îşi piardă interesul pentru finalizarea respectivului contract.

În cauză, se poate observa că, de la semnarea contractului - 10.04.2007 şi până la momentul transmiterii notificării către expropriat, în anul 2008, părţile nu au tăcut demersuri pentru executarea lucrărilor de amenajare, prin urmare, nu se poate interpreta că acestea urmăreau executarea obligaţiilor.

Concluzionând cu privire la această critică, reclamantul nu a fost în imposibilitate de a-şi exercita atributul folosinţei în perioada aprilie 2008 - octombrie 2010 şi nu a fost dovedit vreun impediment legal sau de fapt prin care expropriatorul sa fi obstrucţionat dreptul proprietarului de a beneficia de prerogativele dreptului de proprietate, la fel cum reclamantul nu a dovedit nici propriile susţineri privind "starea de nelocuit" a apartamentului, nefiind demarate lucrări de reamenajare.

c. Recurentul pârât critică dispoziţia primei instanţe, care a dispus obligarea expropriatorului la plata sumei de 1.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului ca urmare a măsurii exproprierii, pentru perioada 2010-2011.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză depus la termenul din data de 06.06.2011, însuşit de comisia de experţi, a fost calculat un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a apartamentului pentru perioada 20.07.2010-30.05.2011.

Pentru perioada cuprinsă între data de 20.07.2010 şi data consemnării despăgubirilor de către expropriator nu există nicio dovadă care să ateste că reclamantul a fost împiedicat să folosească imobilul sau prin care să fie determinată valoarea acestui prejudiciu.

Au fost invocate în acest sens dispoziţiile artl5 din Legea nr. 198/2004, din care rezultă că transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului este afectat de o condiţie suspensivă, care se împlineşte în momentul consemnării de către expropriator, pe numele persoanei expropriate, a sumei stabilite cu titlu de despăgubire,

În speţă, pârâtul a consemnat despăgubirea în cuantum de 69.313 RON, pe numele reclamantului, la data de 11.10.2010, dată la care s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în patrimoniul expropriatorului, potrivit ordinului de plată nr. x.

Rezultă că de la data consemnării despăgubirii, numai expropriatorul putea fi prejudiciat prin privarea de folosinţa imobilului expropriat - proprietatea publică a Municipiului Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, nu se poate discuta despre o lipsă de folosinţă de la data consemnării despăgubirilor şi până la data de 30.05.2011, întrucât reclamantul nu mai era proprietarul apartamentului expropriat.

d. Printr-o ultimă critică recurentul pârât susţine nelegalitatea hotărârii instanţei de fond prin care s-a dispus obligarea nejustificată a expropriatorului la plata sumei de 660 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru identificarea unui imobil similar.

Pe de o parte, reclamantul nu a dovedit caracterul cert al acestui prejudiciu nici sub aspectul existenţei, nici în privinţa posibilităţii de evaluare a acestuia, iar, pe de altă parte, tribunalul a apreciat că suma de 181.579 RON, stabilită ca reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului, inclusiv cheltuielile ocazionate de identificarea şi achiziţionarea unui imobil similar, corespunde în mai mare măsură preţurilor practicate pe piaţa imobiliară în prima jumătate a anului 2011 pentru imobile de aceiaşi fel. Rezultă că expropriatorul a fost obligat la plata acestor cheltuieli două ori, fiind incluse, pe de o parte, în despăgubirea calculată de expert, iar, pe de altă parte, fiind acordate în mod separat.

Pentru toate considerentele prezentate, recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu, cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulate în cauză; sau, în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în Bucureşti, sector 1; ori, ca efect al admiterii recursului, casarea deciziei atacate şt trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare, în vederea administrării unei expertize, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

În cauză intimatul A. a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Structurând criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Înalta Curte reţine că stabilirea cuantumului valorii de circulaţie a imobilului a constituit obiect al criticilor formulate atât de reclamantul A. cât şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general.

Invocând motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel a stabilit în mod greşit valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, ca fiind suma de 30.150 euro, în loc de 33.500 euro, cu toate că a reţinut corect că aplicarea coeficientului de 10% care să corecteze diferenţa dintre ofertele de pe piaţa imobiliară şi tranzacţiile realizate în mod efectiv este una eronată.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, prin încheierea din 16.08.2017, a constatat că în dispozitivul Deciziei civile nr. 810/A din 23.11.2016, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost consemnată în mod eronat valoarea imobilului expropriat, ca fiind de 30.150 euro, cu toate că a validat raţionamentul opiniei majoritare a experţilor, cuprins în răspunsul la obiecţiuni, potrivit căruia preţul de 30.150 euro era rezultatul aplicării nejustificate a unui coeficient de diminuare de 10%, în cauză comparabilele fiind tranzacţii efective, şi nu oferte de pe piaţa imobiliară. Eroarea a fost corectată pe calea procedurii de îndreptare a erorilor materiale, prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sens în care s-a stabilit ca valoarea totală a despăgubirilor este de 38.000 euro, în loc de 34.650 euro, care se compune din suma de 33.500 euro (în loc de 30.150 euro) reprezentând valoarea imobilului şi suma de 4.500 euro constând în Lipsa de folosinţă.

In plus, chestiunile referitoare la cuantumul sumelor stabilite în sarcina expropriatorului au fost explicitate şi prin Decizia civilă nr. 957/A din 15.11.2017, a aceleiaşi instanţe, în soluţionarea cererii de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului Deciziei civile nr. 810/A din 23.11.2016 şi de completare a acestei hotărâri, formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi concluziile susţinute de reclamant la termenul de dezbateri pe fond asupra recursului pe această chestiune, se constată că motivul susţinut apare ca fiind lipsit de interes şi va fi respins ca atare.

Pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general, prin motivul de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat faptul că instanţa de apel a omologat un raport de expertiză (realizat în opinie majoritară a comisiei de experţi) care nu a respectat criteriile legale impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât tranzacţiile folosite de comisia de experţi nu au fost supuse aplicării unor corecţii adecvate.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

În aplicarea acestor prevederi, instanţa de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză care să aibă drept obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, ţinând-se seama de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referinţă, în legătură cu imobile similare cu cel expropriat, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, prin raportare la momentul exproprierii - 11.10.2010, dând eficienţă dispoziţiilor Deciziei nr. 12/2015, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma " de la data. întocmirii raportului de expertiză " au fost declarate neconstituţionale.

Comparând grilele de evaluare realizate de experţi, care nu au ajuns la un punct de vedere comun, curtea de apel a validat raţionamentul exprimat în opinia majoritară, care a avut în vedere metoda comparaţiei directe prin care au fost valorizate imobile cu aceleaşi caracteristici (cele patru contracte de vânzare-cumpărare), fiind în măsură să dea o interpretare corectă sintagmelor " valoarea reală a imobilului " şi " imobile de acelaşi fel " folosite în cuprinsul art. 26 ai Legii nr. 33/1994, ţinând seama de toate asemănările şi diferenţele cuantificabile, din punctul de vedere al tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară apte de fi analizate în prezenta speţă, reflectate în indicii de corecţie aplicabili fiecărei comparabile utilizate pentru determinarea preţului. Aşa fiind, în urma aplicării coeficienţilor de corecţie, a rezultat că valoarea de circulaţie a imobilului este de 30.150 euro, ce a fost însă corectată prin răspunsul la obiecţiuni în sensul aplicării în mod nejustificat a unui coeficient de diminuare a valorii cu 10% în condiţiile în care comparabilele folosite de experţi au constat în tranzacţii efective şi nu oferte de pe piaţa imobiliară.

Contrar afirmaţiilor recurentului-pârât, instanţa de apel a procedat Ia analiza corecţiilor aplicate de experţi atât în opinia majoritară, cât şi în cea minoritară, cu referire la vechimea imobilului, situarea grupului sanitar la un alt nivel, lipsa alimentării apartamentului de la reţeaua de gaze a imobilului, ţinând cont şi de împrejurarea că în compunerea imobilului intră şi boxa aflată la subsol şi a redat cuprinzător şi în mod explicit motivul pentru care a aplicat corecţia din una dintre cele două opinii, prin urmare critica invocată sub acest aspect este nefondată.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acele susţineri ale recurentului pârât care vizează strict aplicarea ori înlăturarea unor coeficienţi de corecţie reţinuţi în cuprinsul expertizei judiciare însuşită de către instanţa de apel în scopul determinării valorii reale a imobilului expropriat, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. întrucât vizează aprecierea asupra probatoriului ce a condus la configurarea unei anumite situaţii de fapt, respectiv expertiza evaluatorie, punând în discuţie aspecte referitoare la temeinicia hotărârii atacate, iar nu la legalitatea acesteia şi, prin urmare, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

2. Recurentul reclamant a criticat decizia atacată şi din perspectiva neacordării de către instanţa de apel a contravalorii lucrărilor de amenajare interioară şi exterioară şi de mobilier la imobilul ce a făcut obiectul măsurii de expropriere, cu titlu de prejudiciu ce derivă din procedura de expropriere, sens în care a apreciat incidenţa motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Cu referire la cazul de casare fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 5 - când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat în mod formal de către recurent, nefiind relevate critici care să vizeze nereguli procedurale ale judecăţii în faza apelului.

Prin criticile formulate se reţine, însă, că se pune în discuţie nemotivarea hotărârii/motivarea contradictorie de către instanţa care a pronunţat hotărârea în apel, precum şi aplicarea greşită a legii, cu referire Ia dispoziţiile art. 26 alin. (1) 20 şi (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte neacordarea prejudiciului reclamat.

Se reproşează, în acest caz, instanţei că, pe de o parte, nu a argumentat de ce a considerat că are caracter voluptoriu decizia reclamantului de a plăti pentru lucrările de îmbunătăţire a imobilului un preţ care, de altfel, nu i-a conferit un spor de valoare acestuia, iar, pe de altă parte, a fost respinsă solicitarea unor astfel de despăgubiri în condiţiile în care art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că se pot acoperi şi alte prejudicii decât cele ce rezultă din valoarea imobilului expropriat, dar în legătură directă cu măsura exproprierii.

În concret, susţine că, din lecturarea considerentelor deciziei atacate, nu se poate verifica dacă instanţa de apel a analizat pretenţia reclamantului ca o despăgubire pentru valoarea de circulaţie a imobilului sau ca un prejudiciu distinct, cuvenit prin expropriere, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (2) Legea nr. 33/1994.

Astfel, din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond rezultă că, la data de 10.04.2007, între reclamantul din prezenta cauză şi S.C. G. S.R.L. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi prestări servicii nr. 191, având ca obiect realizarea unor lucrări de amenajare interioară şi exterioară şi de mobilier la apartamentul nr. x situat în, sector 1, Bucureşti, ce a fost supus procedurii de expropriere, prin Hotărârea nr. 114 din 06.08.2010, emisă de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general.

S-a stabilit, potrivit capitolului III din contract, că preţul serviciilor achiziţionate este în cuantum de 56.300 euro fără TVA, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 45 zile lucrătoare de la semnarea contractului. La data de 02.04.2007, prestatorul a emis factura fiscală nr. x în valoare de 67.000 RON cu titlu de avans la contract, pe care reclamantul a susţinut că a achitat-o cu chitanţa nr. x din data de 02.05.2007 .

Prin notificarea nr. x din 04.04.2008, reclamantul a fost înştiinţat că asupra imobilului din Bucureşti, sector 1, urmează a fi demarate procedurile de expropriere având la bază hotărârea nr. 262 din 02.11.2006, emisă de Consiliul General al municipiului Bucureşti şi, având în vedere declaraţia de expropriere, reclamantul a ales să nu mai continue executarea contractului ia un apartament care urma să fie demolat în scurt timp.

Din întregul expozeu al criticilor de nelegalitate formulate pe acest aspect, instanţa reţine că acestea se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât vizează nemotivarea ori motivarea contradictorie a hotărârii recurate, precum şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la acordarea şi a altor tipuri de prejudicii decât cele relative la valoarea de piaţă a imobilului expropriat, dar în legătură cauzală cu exproprierea.

Dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, statuează:

"(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."

Înalta Curte reţine că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului, cât şi contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate "despăgubirea se compune din valoarea reală a bunului şi din prejudiciul cauzat proprietarului", cât şi pe cea logico-juridică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care impune pentru instanţă obligaţia de a ţine seama în calculul cuantumului despăgubirilor atât de preţurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât şi de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută în lipsa unor elemente care să contureze existenţa şi caracterul cert al unui astfel de prejudiciu. în plus, chiar alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1991 face trimitere la "dovezile administrate" atunci când reglementează modul de calcul al cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte constată, din perspectiva verificării legalităţii deciziei recurate, sub aspectul examinării criteriilor legale de determinare a despăgubirii impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că instanţa de apel a înlăturat eronat componenta prejudiciului produs prin expropriere, motivând eliptic soluţia pe faptul că lucrările de amenajare a imobilului ar avea un caracter voluptoriu şi, ca atare, nu ar aduce un spor de valoare imobilului expropriat, cu toate că prima instanţă a admis pe fond contestaţia reclamantului şi a inclus în valoarea despăgubirilor şi valoarea prejudiciului, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, cât şi prin punctul de vedere formulat, separat, de expertul D.

Prin urmare, tribunalul a evaluat prejudiciul ca o componentă a valorii totale a despăgubirii potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1991, iar faptul ca reclamantul a depus înscrisuri care dovedesc executarea, în parte, a contractului de prestări servicii având ca obiect efectuarea unor lucrări de amenajare, nu putea determina instanţa de apel să înlăture cererea în despăgubire tară a statua dacă cheltuielile pretinse reprezintă consecinţa directă a exproprierii şi dacă există legătură cauzală între daunele solicitate şi măsura dispusă.

Astfel, în contextul normativ sus evocat, despăgubirea solicitată de reclamant prin acţiune trebuie analizată ca o componentă a prejudiciului cauzat proprietarului prin expropriere, deoarece art. 26 din Lege se referă nu doar la valoarea de circulaţie la zi a imobilului, ci şi la despăgubirile rezultate din daunele ocazionate de expropriere.

Or, condiţia impusă de norma legală este îndeplinită atât timp cât daunele solicitate de reclamant constând în sumele achitate de acesta pentru lucrările de amenajare realizate la imobilului proprietatea sa, în derularea contractului de vănzare-cumpărare şi prestări servicii nr. x/2007, sunt consecinţa directă a exproprierii, astfel încât pierderea suferită şi legătura ei cauzală cu măsura dispusă sunt în măsură să atragă acoperirea prejudiciului generat de expropriere.

Contrar opiniei instanţei de apel, este lipsit de relevanţă juridică aprecierea asupra caracterului voluptoriu al lucrărilor/cheltuielilor de vreme ce reclamantul A. a contractat execuţia unor lucrări de reamenajare interioară şi exterioară în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate asupra imobilului, fiind îndreptăţit să efectueze asupra bunului său orice fel de lucrări pe care le consideră oportune, fie că sunt necesare, utile sau chiar voluptorii.

Este însă cert că reclamantul a suferit un prejudiciu prin expropriere, întrucât, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, nu a mai beneficiat de lucrările de amenajare parţial executate în privinţa cărora reclamantul a dovedit îndeplinirea obligaţiei de plată a avansului din preţul contractului nr. x/2007, nu însă şi a diferenţei de preţ.

Prin urmare, aceste cheltuieli au fost eronat înlăturate de la acordare de către instanţa de apel, deoarece reprezintă pierderi efectiv suferite de expropriat, ca o consecinţă directă a exproprierii, pierderi pe care expropriatul nu le-ar fi încercat dacă nu s-ar fi produs exproprierea, având un caracter efectiv, determinabil încă de la momentul exproprierii şi respectă, în circumstanţele expuse, criteriile legale de acordare a despăgubirii pentru expropriere.

În raport de aceste argumente, care vizează examinarea legalităţii deciziei recurate, din perspectiva modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a înlăturat eronat o serie de elemente care pot constitui componente ale unei juste despăgubiri, drept pentru care criticile reclamantului referitoare la determinarea prejudiciului cauzat prin expropriere se vădesc a fi întemeiate.

Aşa. fiind, întrucât ceea ce s-a stabilit în recursul de faţă este doar problema existenţei prejudiciului generat de expropriere, a producerii acestuia şi a legăturii de cauzalitate dintre dauna pretinsă şi măsura exproprierii, Înalta Curte constată însă că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul determinării întinderii şi acordării acestei componente a. prejudiciului pretins de expropriat.

În consecinţă, pentru aspectele sus evocate, reţinând nelegalitatea hotărârii atacate şi incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 şi 9, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Cu ocazia rejudecării, în limitele investirii sale, instanţa de apel va stabili, pe baza dovezilor administrate şi, eventual, a altor probe pe care le va aprecia necesare, întinderea prejudiciului generat de expropriere care îndreptăţeşte pe reclamant la despăgubiri.

întrucât recursul iniţiat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin primar general pune în discuţie, printre alte critici, şi problema referitoare la acoperirea prejudiciul suferit de reclamant în executarea contractului de amenajare a lucrărilor la imobilul ce a fost expropriat, pentru considerentele redate anterior, urmează a se admite şi recursul formulat de această parte în limitele sale.

3. Recurentul pârât a criticat decizia şi din perspectiva obligării sale la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 04.04.2008-11.10.2010.

Critica recurentului este neîntemeiată.

Situaţia de fapt stabilită şi reţinută de instanţele de fond, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, denotă că reclamantul a demarat lucrările de amenajare în urma cărora imobilul a devenit nefuncţional.

Astfel, în circumstanţele particulare speţei, se constată că, în mod judicios, curtea de apel a apreciat că reclamatul este îndreptăţit la dezdăunare prin plata sumei de 4.500 euro, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada arătată mai sus, întrucât, urmare a sistării lucrărilor de reamenajare la apartament, produsă în luna aprilie 2008 - când a luat la cunoştinţă de măsura exproprierii, acesta s-a aflat în imposibilitate de a locui în imobil, ceea ce a condus la o limitare a prerogativelor dreptului de proprietate.

Criticile recurentului pârât referitoare la greşita apreciere a materialului probator pe aspectul împiedicării reclamatului de a folosi imobilul în perioada de referinţă aprilie 2008 - octombrie 2010 ori a împrejurării referitoare la starea de nelocuit a imobilului litigios nu pot constitui obiect al controlului judiciar în recurs deoarece susţinerile astfel formulate tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel şi vizează aspecte care se referă ia temeinicia hotărârii, nefiind susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

4. Nici criticile formulate de aceeaşi parte, care se referă la întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de lipsă de folosinţă pentru perioada 2010 - 2011, în raport şi de încheierile pronunţate, de îndreptare a erorii materiale şi de completare şi lămurire a dispozitivului hotărârii, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi care să facă posibilă exercitarea controlului judiciar în recurs, deoarece nu vizează soluţia şi argumentele deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. care reglementează obiectul recursului stipulează că sunt supuse recursului hotărârile date Iară drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că obiectul recursului îi constituie numai hotărârea instanţei de apei, nu şi dispoziţiile sentinţei pronunţată de prima instanţă, cum s-a criticat în acest caz.

Pe de altă parte, prin hotărârea atacată, curtea de apel a dispus obligarea expropriatorului Ia plata sumei de 4.500 euro cu titlu de lipsă de folosinţă pentru perioada 4 aprilie 2008 - momentul când reclamantul a fost notificat de măsura exproprierii şi 11.10.2010 - când a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, aşadar, pentru o alta perioadă decât cea în legătură cu care pârâtul formulează o serie de critici. Mai mult, dispoziţia în discuţie a fost explicitată şi în considerentele încheierilor pronunţate de aceeaşi instanţă, respectiv de îndreptare a erorii materiale şi de completare şi lămurire a dispozitivului hotărârii.

5. Reclamantul recurent a criticat decizia atacată şi din perspectiva modului greşit de soluţionare a cererii care vizează acordarea sumei de 660 euro cu titlu de cost al identificării unui imobil similar. Critica formulată de reclamant nu se poate încadra în cazul de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat sau în vreun alt caz de casare sau de modificare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Se constată, din expunerea acestei critici, că se pune în discuţie aprecierea asupra temeiniciei hotărârii atacate din perspectiva modului de determinare a acestui prejudiciu în raport de probatoriul administrat şi evaluat, susţinerile reclamantului tinzând a combate constatările de fapt ale instanţei de apel stabilite în urma examinării probatoriului administrat. Or, aceste aspecte exced limitelor impuse de art. 304 C. proc. civ. şi nu constituie vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, supus cenzurii instanţei de recurs.

Prin recursul formulat, recurentul pârât critică, la rândul său, dispoziţia tribunalului de obligare a expropriatorului la plata sumei de 660 euro reprezentând cheltuieli pentru identificarea imobil similar.

Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 17.12.2012, instanţa a decis acordarea în favoarea expropriatului, alături de celelalte despăgubiri, şi a sumei de 660 euro cu titlu de cheltuieli pentru identificarea unui imobil similar, hotărârea fiind modificată în calea de atac a apelului, în sensul respingerii acestor pretenţii. Înalta Curte constată că şi această critică nu se poate circumscrie vreunui motiv de nelegalitate care să fie apt pentru declanşarea controlului judiciar în recurs, întrucât vizează o măsură adoptată de instanţa de fond în primă fază procesuală, iar potrivit dispoziţiilor art. 299 obiectul recursului îl constituie hotărârea instanţei de apel.

În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 315 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de ambele părţi împotriva hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţa, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare ia aceeaşi curte de apel, pentru ca instanţa de rejudecare să procedeze la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de măsura exproprierii imobilului litigios ţinând seama de cele statuate prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva Deciziei nr. 810/A din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 marţii 2018.