Res judicata bars separate adjudication of solidary delictual liability despite partial suspension for insolvency

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 5 noiembrie 2009 sub nr. x/300/2009 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., obligarea pârâtelor la evacuarea imobilului-teren deţinut de reclamant, obligarea pârâtelor la plata sumei de 169.200 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009 -01.10.2009, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2 euro/mp/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.10.2009 - în viitor, până la eliberarea terenului, obligarea pârâtelor la înlăturarea construcţiilor ridicate pe terenul reclamantului sau, în măsura în care acestea refuză, să se încuviinţeze reclamantului desfiinţarea construcţiilor pe cheltuiala pârâtelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile ari 480 şi 1073 din C. civ.

Prin sentinţa nr. 9325 din 7 iulie 2011 Judecătoria sector 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, la data de 10.08.2011, sub nr. x/3/2011.

Prin sentinţa nr. 25248 din 20 decembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A., a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus evacuarea pârâtelor de pe terenul situat în localitatea D. nr. cadastral x, judeţul Hunedoara (în suprafaţă de 9.400 mp), a obligat pârâtele la plata sumei de 9.713,33 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009 şi la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.10.2009 şi pe viitor, până ia data eliberării imobilului teren; a obligat pârâtele să ridice construcţiile provizorii situate pe terenul reclamantului şi să aducă terenul la starea iniţială, iar în caz de refuz, a fost autorizat reclamantul să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor; a obligat pârâtele Ia plata, către reclamant, a sumei de 2.043,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul deţine exclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9.400 mp, situat în intravilanul localităţii D., judeţul Hunedoara, tarla x, parcela x, în baza Titlului de proprietate nr. x/3366 din 28.05.2008 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Judeţului Hunedoara, drept ce a fost intabulat în Cartea Funciara nr. x a comunei D., cu număr cadastral x.

întrucât pârâta S.C. B. S.A. folosea oricum terenul reclamantului, între aceasta, ca locatar, şi reclamant, ca locator, s-a încheiat în anul 2008 contractul de închiriere nr. x din 12.11.2008, în baza căruia S.C. B. S.A. i-a fost transmis dreptul de folosinţă asupra terenului doar până îl data de 31.12.2008, Demersurile demarate, în general, de către proprietar după această dată, în ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unui nou contract de locaţiune, au rămas fără niciun fel de rezultat, locatarul refuzând inclusiv să elibereze terenul.

Începând cu data de 01.01.2009, cele doua pârâte au folosit şi au deţinut posesia imobilului aparţinând reclamantului A. fără să aibă un act/titlu care să le confere acest drept şi fără a-l despăgubi pe proprietar. Pârâta S.C. C. S.A. a cazat personalul (colonia muncitorească) în imobilele (cu 1 sau 2 camere) ridicate pe suprafaţa terenului, percepând o chirie drept contravaloare a folosinţei locuinţelor, situaţie pe care a şi recunoscut-o în întâmpinare, arătând că,,în calitate de constructor din anul 1975, continuă lucrările şi la amenajarea E. pe sectorul Subcetate - Simeria din judeţul Hunedoara, astfel cum rezultă din contractul nr. x/1989; în execuţia acestui contract încheiat cu întreprinderea Electrocentrale actuala S.C. B. S.A., în calitate de beneficiară a lucrărilor. Societăţii B. revenindu-i obligaţia menţinerii dreptului de folosinţă asupra terenului pus la dispoziţia constructorului în baza contractului de execuţie lucrări (…)."

Prin urmare, pârâta S.C. C. S.A. foloseşte indirect acest spaţiu - beneficiară fiind B., însă nu se poate reţine lipsa calităţii sale procesuale pasive. Rezultă din conţinutul întâmpinării, apărărilor formulate de pârâte, că folosinţa directă, fără titlu însă, a imobilului, este realizată de către B., aceasta fiind cea care a înţeles să acorde, la rândul său, către pârâta C. folosinţa terenului, pe terenul reclamantului existând 6 clădiri "închiriate de pârâte unor foşti angajaţi sau angajaţi" - colonia muncitorească, întreaga suprafaţă de teren fiind ocupată de pârâţi (toţi cei 9.400 mp).

În ce priveşte valoarea de despăgubire, prin raportul de expertiză tehnică, s-a stabilit că valoarea contravalorii folosinţei terenului este de 0,29 euro/mp, iar tribunalul a calculat, pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în sumă de 9.713,33 RON.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.

Reclamantul A. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării celor două pârâte să îi achite suma de 2 euro/mp/lună, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă teren, precum şi majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele, la suma de 11.270,52 lei, reprezentând taxa de timbru achitată.

Reclamantul a pledat pentru efectuarea unei noi expertize de evaluare a lipsei de folosinţă a terenului, întrucât valoarea avută în vedere de către instanţă nu se raportează Sa valoarea de piaţă. Din probatoriul administrat rezulta ca valoarea de închiriere a unui teren în zonă este superioară valorii reţinute de prima instanţă, respectiv; ofertele de închiriere ale agenţiilor din zonă, chiria achitată de firma SPAR pentru terenul unde se află un magazin alimentar (2 euro/mp), preţul solicitat de S.C. G. S.A. fabricii de bere H., precum şi la valoarea stabilită în Dosarul nr. x/240/2006 al Judecătoriei Haţeg (1 euro/mp/lună) pentru un teren mai îndepărtat cu 10 km de oraşul Haţeg.

Pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, despăgubirea acordată ar fi trebuit să fie de 104.269,5 RON, corespunzător valorii de 0,29 euro/mp/lună.

Pârâta S.C. B. S.A. a arătat că parcela reclamantului împreună cu parcelele altor 3 proprietari alcătuiesc suprafaţa pe care este amplasată Organizarea socială D., utilizată de S.C. C. S.A. pentru cazarea muncitorilor ce lucrează pe şantierul pentru realizarea obiectivului energetic de interes naţional "Amenajare hidroenergetică a E. pe sectorul Subcetate-Simeria".

În temeiul art. 16 şi 19 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, pârâta are drepturile de uz şi servitute legale pe toată perioada necesară executării lucrărilor, astfel că terenul nu poate fi evacuat.

Obligarea la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului este o pretenţie cu caracter patrimonial care trebuia timbrată la valoare şi anticipat.

Hotărârea este nelegală, întrucât stabileşte o valoare a lipsei de folosinţă de 0,29 euro/mp/lună, în condiţiile în care raportul de expertiză reţine suma de 0,29 euro/mp/an.

Pârâta S.C. C. S.A. a arătat că prima instanţă nu era competentă teritorial să judece cauza, prin raportare la art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

Existenţa unor raporturi contractuale anterioare între beneficiarul B. şi constructorul S.C. C. S.A., care includeau obligaţia beneficiarului de a preda amplasamentele libere de orice sarcini pentru platformele tehnologice şi sociale, conduce la concluzia că C. nu putea fi obligată în solidar cu cealaltă pârâtă, întrucât numai acesteia din urmă îi revine obligaţia menţinerii dreptului de folosinţă asupra terenului.

Titlul de proprietate al reclamantului a fost emis în mod nelegal, prin ignorarea caracterului lucrărilor de utilitate publică de interes naţional, sens în care a introdus acţiune în constatarea nulităţii absolute, înregistrată ca Dosar nr. x/240/2012 la Judecătoria Haţeg.

Prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2012 Curtea de apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/240/2012 al Judecătoriei Haţeg.

Ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 164 din 28.02.2013 a Judecătoriei Haţeg, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a titlului de proprietate, formulată de S.C. C. S.A., prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2014 a fost suspendată de drept judecata apelurilor, urmare a intrării apelantei-pârâte S.C. B. S.A. în procedura insolvenţei (Dosarul nr. x/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă), numai în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti (plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului şi cheltuieli de judecată) formulate împotriva S.C. B. S.A.

Prin Decizia nr. 519 din 1 iulie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelurile pârâtelor; a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului suma de 8.742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, precum şi suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01,10.2009 şi până la data eliberării terenului, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, privind pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi capetele de cerere având ca obiect evacuarea şi ridicarea construcţiilor; în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, formulate împotriva S.C. B. S.A.

Referitor la apelul reclamantului A., instanţa de apel a înlăturat ca nefondate criticile referitoare la expertiza tehnică de evaluarea proprietăţii imobiliare efectuată prin comisie rogatorie de expertul I., respectiv Judecătoria Haţeg, reţinând că instanţa solicitată prin comisie rogatorie nu şi-a depăşit atribuţiile, ci dimpotrivă, aceasta s-a limitat la transmiterea obiecţiunilor formulate de reclamant către expert, care a dat un răspuns acestora. Raportul de expertiză, obiecţiunile reclamantului şi răspunsul expertului au fost comunicate instanţei solicitante pentru a fi evaluate în soluţionarea cauzei.

La baza evaluării lipsei de folosinţă a stat situaţia iniţială a terenului, anume liber de construcţii şi fără utilităţi întrucât anterior edificării construcţiilor provizorii necesare coloniei muncitoreşti, acesta avea categoria de folosinţă fâneţe, aşa cum se menţionează în Titlul de proprietate nr. x din 28.05.2008 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Judeţului Hunedoara şi din extrasul din cartea funciară x a localităţii D., numărul cadastral.

Expertiza nu se putea raporta la valoarea de închiriere a imobilelor din zonă, deoarece terenul era încadrat în categoria de folosinţă fâneţe, iar nu curţi şi construcţii. Expertul a explicat în răspunsul la obiecţiuni că nu a găsit informaţii despre valoarea de închiriere a unor terenuri în zonă; oferta unei agenţii imobiliare prezentată de reclamant nu putea fi luată în considerare pentru că nu a fost concretizată într-un contract de închiriere, iar reprezentantul agenţiei a menţionat că nu mai este valabilă. Expertul a folosit metoda comparaţiei de piaţă pentru estimarea valorii terenului, ajungând la o valoare de 7,3 euro/mp; or, nu se poate susţine că valoarea pretinsă de reclamant drept chirie - 2 Euro/mp/lună este verosimilă, întrucât ar însemna ca în 4 luni chiria să depăşească preţul de vânzare al terenului. în lipsa informaţiilor privind chiria terenurilor în zona D., expertul a avut în vedere valoarea de concesionare, ajungând la suma de 0,29 euro/mp/an, echivalentul a 1,24 RON/mp/an.

Această evaluare este reală întrucât se coroborează cu chiria acceptată de proprietarii terenurilor adiacente celui al reclamantului - numiţii J., K., L. şi M. au acceptat o chirie de 1,27 RON/mp/an aferentă anului 2009, singurul care a refuzat oferta S.C. B. S.A. fiind reclamantul.

Nu au fost găsite fondate nici criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Din moment ce acţiunea a fost admisă în parte, în mod corect cheltuielile de judecată au fost acordate corespunzător pretenţiilor admise. în raport de culpa procesuală, pârâtele nu puteau fi obligate să suporte în întregime taxa judiciară de timbru plătită eşalonat de reclamant.

Referitor la apelul pârâtei S.C. B. S.A., instanţa de apel a apreciat că nu sunt fondate motivele de apel privind evacuarea şi obligarea ia ridicarea construcţiilor, constând în afirmarea drepturilor de uz şi servitute prevăzute de Legea nr. 13/2007. Deşi Legea nr. 13/2007 a fost abrogată prin Legile nr. 123/2012 şi 160/2012, era în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, fiind deci aplicabilă în cauză.

Potrivit art. 16 alin. (10) din Legea nr. 13/2007, dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia.

De asemenea, art. 19 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. în exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizaţiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate să instaleze utilaje şi sa lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier, cu acordul prealabil al proprietarului.

Aşadar, locuinţele de şantier amplasate pe terenul proprietatea reclamantului nu fac obiectul unui drept de uz sau servitute legală întrucât pe de o parte nu există acordul proprietarului pentru acestea, iar pe de altă parte, pârâtele nu au demonstrat că menţinerea locuinţelor de şantier (barăci provizorii) pe acelaşi amplasament este singura soluţie posibilă pentru executarea lucrărilor necesare realizării capacităţii energetice.

De altfel, din înscrisurile depuse de părţi la termenul din 27.05.2014 rezultă că în prezent pe terenul reclamantului nu mai există clădirile coloniei muncitoreşti, acestea fiind desfiinţate.

Au fost apreciate întemeiate motivele de apel privind calculul valorii despăgubirii pentru lipsa de folosinţă, observându-se că, raportat la valoarea de 0,29 euro/mp/an echivalentul a 1,24 Ron/mp/an, reţinută în raportul de expertiză, pentru perioada 01.01.2009 - 01.10,2009 (9 luni), contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 9.400 mp este de 8.742 RON, iar nu de 9.713,33 RON cum a stabilit prima instanţă, eroarea constând în caicului despăgubirii pentru o perioadă de 10 luni, în loc de 9 luni cât cuprinde intervalul de timp menţionat în ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.10.2009, tribunalul a acordat în mod eronat despăgubiri la valoarea de 0,29 euro/mp/lună, când în realitate, conform raportului de expertiză, valoarea corectă era de 0,29 euro/mp/an.

Referitor la apelul pârâtei S.C. C. S.A., instanţa de apel a reţinut că art. 13 C. proc. civ. reglementează competenţa teritorială exclusivă în cazul acţiunilor reale imobiliare, nefiind aplicabil cererilor personale imobiliare, pentru care competenţa teritorială este alternativă. Ca urmare, în speţă, Tribunalul Bucureşti era competent teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 7 alin. (1) din acelaşi cod.

Din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul N. rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime de pârâte, fiind în folosinţa acestora.

Prima instanţă a reţinut în mod corect, în motivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii S.C. C. S.A. faptul că aceasta folosea terenul pentru cazarea propriilor muncitori. Reclamantului nu îi sunt opozabile raporturile contractuale dintre cele două pârâte şi nici obligaţiile ce îi revin beneficiarului lucrărilor efectuate de S.C. C. S.A. Relevant este faptul ocupării de către pârâta S.C. C. S.A. a terenului reclamantului, prin organizarea de şantier, în interesul beneficiarului S.C. B. S.A.

In drept, fapta ilicită a pârâtelor, săvârşită cu vinovăţie, de a ocupa tară titlu terenul după încetarea contractului de închiriere, a produs reclamantului un prejudiciu, constând în lipsa de folosinţă a imobilului, ceea ce reprezintă un câştig nerealizat (Jucrum cessans"), fiind astfel întrunite cumulativ condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998-999 C. civ.

Temeiul răspunderii fund de natură delictuală, sunt aplicabile prevederile art. 1003 C. civ. referitoare la solidaritatea pasivă. Chiar dacă pârâta S.C. C. S.A. este ţinută să răspundă faţă de reclamant, aceasta poate justifica un drept de regres împotriva celeilalte pârâte în temeiul raporturilor juridice născute din contractul de antrepriză nr. x/1989.

Critica apelantei-pârâte privind nelegalitatea emiterii titlului de proprietate al reclamantului a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 164 din 28.02.2013 a Judecătoriei Haţeg, pronunţată în Dosarul nr. x/240/2012, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Deşi motivele de apel formulate de pârâta S.C. C. S.A. nu sunt întemeiate, efectele admiterii apelului celeilalte pârâte au fost extinse, în temeiul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la debitorul solidar.

Întrucât procedura insolvenţei societăţii S.C. B. S.A. era în curs, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, formulate împotriva S.C. B. S.A. împotriva acestei decizii au declarat calea de atac a recursului reclamantul A. şi pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti, ce au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 1687 din 18 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Referitor la recursul reclamatului, care a vizat valoarea stabilită prin raportul de expertiză, s-a arătat că aprecierea probelor administrate vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia. Nici critica în sensul că decizia nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. nu este întemeiată, aspect ce reiese din dispozitivul acesteia.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei S.C. C. S.A., instanţa de recurs a reţinut că aceasta deţine indirect terenul în litigiu, Iară ca vreuna din cele două pârâte sa deţină un titlu valabil pentru folosirea sa. Prin folosirea fără titlu a terenului, cele doua pârâte au adus reclamantului un prejudiciu, fiind îndeplinite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, precum şi cele privind solidaritatea pasivă.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15,03.2017, reclamantul A. a solicitat repunerea pe rol a apelurilor în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti formulate împotriva S.C. B. S.A., întrucât nu mai subzistă temeiurile suspendării pronunţate la data de 25.03.2014, Tribunalul Bucureşti dispunând închiderea procedurii de insolvenţă a acestei pârâte.

Prin încheierea de şedinţă din 27 noiembrie 2017 instanţa de apel a dispus redeschiderea judecăţii cu privire la apelurile formulate în cauză, în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti formulate împotriva S.C. B. S.A.

Prin Decizia nr. 2193/A din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a civilă, a respins cererea de încuviinţare a unei noi expertize tehnice, ca inadmisibilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 25248 din 20.12.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a civilă, a admis apelul pârâtelor exercitat împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului suma de 8,742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009, suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada cuprinsă între data de 01.10.2009 şi data eliberării terenului, obligaţie solidară cu cea stabilită în sarcina pârâtei S.C. C. S.A. prin sentinţa apelată, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 519 din 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, irevocabilă; a menţinut, în rest, sentinţa apelată, în ce priveşte S.C. B. S.A.

Hotărând astfel, instanţa de apel a avut în vedere că o parte a litigiului dintre părţi a fost soluţionată, în mod definitiv şi irevocabil, prin Decizia nr. 519 din 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursurilor formulate de părţi.

Având de judecat în apel pretenţiile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., dar şi capetele de cerere având ca obiect evacuarea pârâtelor şi ridicarea construcţiilor, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia mai sus menţionată, respingând, în tot, apelul declarat de apel an tul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 25248 din 20.12.2011.

Apelul reclamantului a privit despăgubirile stabilite, în mod solidar, de prima instanţă în sarcina celor două pârâte, asupra criticilor sale privind expertiza efectuată şi modalitate de stabilire a despăgubirilor pronunţându-se Decizia nr. 519/2014, care le-a înlăturat ca nefondate.

Invocând puterea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a Deciziei civile nr. 519/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că aceasta se opune reclamantului cu efect absolut, în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ. şi cu erecte relative pârâtei S.C. B. S.A. întrucât aceasta nu a participat la judecata din apel în mod direct, în ce priveşte pretenţiile băneşti formulate de reclamant.

S-a avut în vedere, pentru aceasta, faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în contradictoriu cu ambele pârâte, fiind invocat aceiaşi raport juridic de răspundere civilă delictuală ce presupune o solidaritate pasivă între pârâte. Singurul element diferit prevăzut la art. 1201 C. civ. între cererea soluţionată irevocabil şi cea dedusă judecăţii fiind persoana pârâtului. Procesul civil s-a desfăşurat în contradictoriu cu ambele pârâte, probatoriul administrat a fost. comun, s-a pronunţat o sentinţă de prima instanţă, iar apelurile au vizat prin obiect şi critici, aspecte comune.

Prezumţia puterii de lucru judecat are efect absolut faţă de apelantul-reclamant în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ., în sensul că nu poate pretinde o situaţie diferită de cea constatată prin Decizia nr. 519 din 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care, cererea apelantului-reclamant de administrare a unor probe care tind să contrazică situaţia de fapt reţinută în această hotărâre a fost constatată inadmisibilă.

Doar faţă de pârâta S.C. B. S.A., care nu a participat la judecata din apel în calitate de pârâtă, în ce priveşte pretenţiile băneşti formulate de reclamant, deciziile pronunţate în apel şi în recurs nu produc efecte directe în privinţa acestui capăt de cerere. Aceste hotărâri îi sunt însă opozabile, în sensul ca nu le poate ignora, dar îi era permis să obţină o situaţie mai favorabilă decât cea reţinută în ele, puterea de lucru judecat manifestându-se ca o prezumţie relativă în privinţa sa. însă, intimata-pârâtă S.C. B. SA nu a înţeles să administreze probe care să tindă la răsturnarea prezumţiei puterii de lucru judecat.

Astfel fiind, s-a apreciat că în raport de ambele părţi, puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 519 din 01.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti impune reţinerea aceloraşi aspecte de fapt şi de drept ce au justificat soluţia din dispozitiv, respectiv că pârâta în cauză răspunde faţă de reclamant, în solidar cu cealaltă pârâtă, în temeiul normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat acestuia prin lipsirea de folosinţa bunului al cărui proprietar este, şi că trebuie să plătească acestuia despăgubiri în cuantumul reţinut pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză.

Respectarea puterii de lucru judecat a acestei decizii impune ca şi în privinţa cererii privind pretenţiile băneşti formulate faţă de pârâta S.C. B. S.A. să fie pronunţată aceeaşi soluţie, în sensul ca aceasta să fie obligată să plătească reclamantului suma de 8.742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009, şi suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada cuprinsă între data de 01.10.2009 şi data eliberării terenului, obligaţie solidară cu cea stabilită în sarcina pârâtei S.C. C. S.A. prin sentinţa apelată.

împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta S.C. B. S.A.

1. Recurentul-reclamant A. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a criticat decizia din apel, invocând următoarele critici de nelegalitate:

- Instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât nu i-a permis administrarea de probe, astfel că susţinerile sale nu au mai fost nici măcar analizate, instanţa rezumându-se doar la a face trimitere la o altă hotărâre anterioară a sa.

în dezvoltarea acestei critici, recurentul a arătat că la momentul suspendării judecaţii determinată de intrarea în insolvenţă a S.C. B. S.A. (25.03.2014) probatoriul nu fusese administrat, aspect învederat la acel moment instanţei de judecată, care însă a considerat că este legal a soluţiona cauza în contradictoriu doar cu S.C. C. S.A., urmând a relua judecata împotriva celeilalte pârâte, ulterior ieşirii din insolvenţă.

Deşi instanţa de apel avea obligaţia de a realiza o judecată efectivă, respectiv de a administra probe în soluţionarea apelului, aceasta s-a mulţumit să invoce autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 519 din 01.07.2014, deci a hotărârii pe care chiar această instanţă o pronunţase în dosar.

Deşi instanţa de judecată a apreciat că prin continuarea judecăţii în contradictoriu numai cu una dintre pârâte nu prejudiciază interesele reclamantului, prin soluţia pronunţată în cursul anului 2017 este prezentat un alt punct de vedere, apreciindu-se că nu se mai poate realiza o soluţionare pe fond a cauzei, întrucât aceasta a fost deja soluţionată prin judecata din anul 2014.

Nu au mai fost administrate probe, motivarea instanţei fiind cu referire directă ia faptul ca atâta timp cât s-a pronunţat o soluţie în cauză, nu se mai poate reveni asupra acesteia.

Hotărârea pronunţată în cursul anului 2014 nu este însă opozabilă S.C. B. S.A., astfel încât în raport de această persoană juridică trebuia realizată o judecată efectivă, iar nu una fictivă, cum a procedat instanţa de apel.

în acest context, nu numai că probele solicitate de către reclamant în dovedirea susţinerilor sale în apel nu au putut fi analizate, dar instanţa de apei a considerat că este inadmisibil ca acesta să mai beneficieze de dreptul de a solicita probe, în condiţiile în care anterior instanţa se pronunţase pe probe care priveau S.C. C. S.A., deci o persoană juridică care la nivelul anului 2017 nu ar mai fi trebuit să figureze ca parte în dosar.

Faptul că fa nivelul anului 2014 instanţa a decis că poate continua judecata împotriva unei singure pârâte şi că astfel nu se va antepronunţa asupra soluţiei ce urmează a o da împotriva celeilalte pârâte pentru care cauza fusese suspendată, este de natură a combate teza invocată actualmente de aceeaşi instanţă.

Practic, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel revine asupra hotărârii pronunţate în 2014, tară a mai recunoaşte efectele juridice ale suspendării cauzei şi susţinând că atât timp cât a continuat judecata, efectele judecăţii se vor restrânge împotriva persoanei pentru care operase suspendarea, deci pentru care decisese că nu se vor mai efectua acte juridice.

- Instanţa de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului prin reluarea în totalitate a considerentelor hotărârii de apel anterioare, inclusiv a argumentelor privitoare la valoarea despăgubirii. Acest drept, presupune, în opinia recurentului, faptul că proprietarul este singurul care hotărăşte preţul la care închiriază proprietatea sa, neputându-i-se impune preţul stabilit de către chiriaş.

l. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

După ce a prezentat toate etapele procesuale parcurse pentru soluţionarea cauzei, indicând toate soluţiile pronunţate de către instanţele anterioare, recurenta a concluzionat, în raport de soluţia pronunţată de instanţa de apel a cărei hotărâre reprezintă obiectul căii extraordinare de atac, că hotărârea este netemeinică şi nelegală, solicitând exonerarea sa de la piaţa sumei de 8.742 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009 şi a sumei de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 01.10.2009 şi până la data eliberării terenului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a invocat din nou existenţa unui drept legal de uz şi servitute asupra terenului în dispută, drept izvorât din dispoziţiile Legii nr. 13/2007 şi care există pe toată perioada necesară executării lucrărilor, motiv pentru care susţine că terenul nu putea fi evacuat decât după realizarea capacităţii energetice. Cererea de obligare la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului are caracter patrimonial şi trebuia timbrată la valoare.

B. A încercat In numeroase rânduri să înapoieze terenul reclamantului, care este liber de construcţii, aspect care a fost reţinut şi de instanţa de judecată.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ. au fost invocate generic, fără a se indica, punctual, critici care să se circumscrie textelor legale menţionate, recurenta solicitând şi judecarea cauzei în lipsă.

La data de 15.03-2018, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia pentru aceleaşi argumente invocate şi prin motivele sale de recurs.

În afara termenului legal, respectiv la 20.03.2018, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul S.C. B. S.A., prin care a solicitat constatarea nulităţii acestuia pentru neîncadrarea motivelor şi în subsidiar, respingerea sa ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin recursul său, reclamantul a criticat soluţia dată apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, în partea privitoare la obligaţiile de plată stabilite în sarcina pârâtei S.C. B. S.A., prin opunerea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, hotărâre care a soluţionat în mod definitiv apelul aceluiaşi reclamant, al S.C. C. S.A., dar şi al S.C. B. S.A. (în acest din urmă caz, în privinţa cererii de evacuare a terenului şi a desfiinţării de construcţii) exercitate toate împotriva aceleiaşi sentinţe a Tribunalului Bucureşti nr. x din 20.12.2011 (care a dezlegat, într-o judecată unitară de primă instanţă, raporturile litigioase existente între toate părţile).

Criticând procedeul instanţei de apel a cărei hotărâre a fost atacată, recurentul-reclamant s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin refuzarea dreptului de a administra probe, prin neexaminarea susţinerilor sale din apel şi prin înlăturarea efectelor juridice ale măsurii suspendării dispuse la 25.03.2014 de instanţa de apel în Dosarul nr. x/3/2011, ca urmare a intrării în insolvenţă a S.C. B. S.A.

Niciuna din aceste critici nu este justificată, reţinându-se că măsura suspendării judecăţii dispuse la data de 25.03.2014, în Dosarul nr. x/3/2011, de către instanţa învestită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 25248 din 20.12.2011 a Tribunalului Bucureşti, a fost determinată de intrarea în insolvenţă a S.C. B. S.A.

Dată fiind această împrejurare, se reţine că instanţa de judecată nu avea la dispoziţie nicio altă măsură decât aceea impusă de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv a constatării suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare având ca scop realizarea creanţelor asupra societăţii debitoare, împrejurare ce a condus la suspendarea judecării apelului reclamantului, dar şi a pârâtei în cauză, în limita criticilor vizând obligaţiile de plată stabilite în sarcina acesteia prin hotărârea de primă instanţă.

Prin urmare, măsura suspendării parţiale a judecăţii de apel, în limitele arătate, nu a fost rezultat al unei aprecieri a instanţei care a dispus-o, în sensul ca ar fi legală soluţionarea cauzei doar în contradictoriu cu S.C. C. S.A. şi că prin aceasta nu ar fi prejudiciate interesele reclamantului, pentru a fi justificata critica acestuia în sensul că în anul 2017, când s-a pronunţat decizia atacată, instanţele ar fi adoptat un cu totul alt punct de vedere ce a condus la vătămarea drepturilor sale procesuale.

Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 instituie un caz de suspendare legală obligatorie, iar de la aplicarea acestora instanţa de judecată nu putea să se abată, indiferent de stadiul cercetării judecătoreşti în apel în care ar fi intervenit cazul ce a atras suspendarea (cu referire Ia afirmaţia recurentului că măsura a fost dispusă când probatoriul nu fusese încă administrat) şi de consecinţele asupra evoluţiei ulterioare a judecării celorlalte apeluri.

Nici un astfel de considerent nu a justificat măsura de atunci a instanţei, pentru a îndreptăţi criticile actuale ale recurentului care reproşează instanţei de apel o lipsă de consecvenţă în abordarea de ansamblu a cauzei. De altfel, aşa cum rezultă din conţinutul încheierii din 25.03.2014, reclamantul însuşi, asistat de avocat, a pledat în sensul suspendării parţiale a judecăţii de apel în limita acelor apeluri şi a acelor critici de apel vizând creanţele îndreptate împotriva S.C. B. S.A. şi, respectiv, contestate de aceasta.

In continuare, opunerea puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI civilă, în soluţionarea apelurilor a căror judecată a fost iniţial suspendată la 25.03.2014, apare ca o consecinţa firească a raporturilor de solidaritate în care s-a reţinut că se găsesc pârâtele relativ la fapta imputată (raport de solidaritate reţinut ca atare inclusiv prin Decizia nr. 519/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI civilă), ca şi a împrejurării soluţionării definitive, prin hotărârea menţionată, a aceluiaşi raport obligaţional existent între reclamant şi una din pârâtele autoare a faptei ilicite constând în ocuparea fără drept a terenului proprietatea celui dintâi.

Se reţine, sub acest aspect, că reclamantul a dedus judecăţii în apel o unică cerere de apel prin care a criticat dezlegarea data de tribuna] raportului obligaţional dedus judecăţii sub aspectul legalităţii probelor pe baza cărora s-a stabilit cuantumul despăgubirii, a cuantumului însuşi al despăgubirii şi a cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligate pârâtele ca urmare a admiterii în parte a acţiunii.

Or, deşi judecata apelului reclamantului îndreptat împotriva pârâtei S.C. B. S.A. a fost suspendată la 25.03.2014, reclamantul a avut posibilitatea de a propune probe în dovedirea acestuia la termenul din 27 mai 2014 (când instanţa s-a pronunţat asupra lor şi le-a respins motivat), în judecata aceluiaşi apel opus S.C. C. S.A., în timp ce criticile sale au beneficiat de o examinare în substanţă prin chiar Decizia nr. 519/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a cărei autoritate de lucru judecat i-a fost opusă acestuia în mod legal şi justificat cu ocazia examinării aceluiaşi apel al său îndreptat împotriva S.C. B. S.A.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu este îndreptăţit să se plângă de o încălcare a dreptului sau Ia un proces echitabil prin refuzul de a administra probe sau prin neexaminarea susţinerilor din apel, întrucât, în mod evident, asigurarea unui atare drept nu poate presupune ca unul şi acelaşi apel să poată fi examinat în mod diferit şi, eventual, să primească soluţii diferite funcţie de pârâta în raport de care are loc examinarea sa, în condiţiile în care criticile de apel sunt identice, iar pârâtele se regăsesc într-o situaţie juridică identică.

Tocmai în considerarea specificului raportului obligaţional dedus judecăţii, caracterizat prin fundamentarea sa pe răspunderea civilă delictuală a celor două societăţi pârâte faţă de reclamant şi pe solidaritatea pasiva a acestora, s-a reţinut în mod corect prin hotărârea atacată că prezumţia puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civila are efecte absolute faţă de reclamant în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ. (ceea ce îl împiedică pe acesta de a putea pretinde o situaţie diferită a raporturilor obligaţionale, fie şi numai faţa de S.C. B. S.A., în raport cu cea constatată prin amintita hotărâre) şi efecte relative faţă de S.C. B. S.A. întrucât nu a participat în mod direct la judecata înfăptuită prin aceasta, în acea parte a raportului obligaţional privitoare la stabilirea sumelor datorate.

Această împrejurare semnifică faptul ca doar S.C. B. S.A. putea pretinde şi demonstra, eventual, o situaţie diferită de cea avută în vedere prin Decizia nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI civilă, însă aceasta parte nu a propus probe şi nu a avut o astfel de intenţie procesuală, aşa cum, de altfel, reţine prin hotărârea atacată şi instanţa de apel.

Doar dacă, intenţionând acest lucru, S.C. B. S.A. ar fi fost paralizată în demersul său de instanţa de judecată prin opunerea puterii de lucru judecat a primei hotărâri de apel pronunţate în cauză, aceasta parte, iar nu reclamantul, s-ar fi putut plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Fiind vorba de apărări care susţin interesele procesuale ale S.C. B. S.A., criticile prin care s-a invocat nerealizarea unei judecăţi efective de apel în raport cu această persoană juridică, nu doar că sunt nefondate pentru motivele arătate anterior, dar nici nu ar putea fi susţinute de către recurentul-reclamant care, aşa cum s-a arătat, are o cu totul altă raportare faţă de Decizia nr. nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a cărei autoritate i se opune cu titlu absolut.

Altfel spus, recurentul-reclamant nu s-ar putea plânge de o încălcare a propriilor drepturi procesuale - cele privitoare la propunerea probelor şi la examinarea criticilor din apel, invocând ori prevalându-se de situaţia procesuală a drepturilor altor părţi din proces.

Judecata aceluiaşi apel, dar opus de această dată S.C. B. S.A., nu poate deschide calea reclamantului de obţine, în rezolvarea unuia şi aceluiaşi raport juridic litigios, a altor avantaje decât cele dobândite în judecata de apel înfăptuită în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., astfel după cum se înţelege că a urmărit sau prefigurat acesta.

Pentru aceste considerente apare ca nefondată şi cea de-a doua critică a recursului său, prin care s-a plâns de o încălcare a dreptului de proprietate în acea parte a hotărârii de apel privitoare la valoarea despăgubirii, despre care s-a reţinut, în mod corect, că nu ar putea fi alia decât cea la plata căreia a fost obligată şi pârâta S.C. C. S.A. prin Decizia nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Argumentele reclamantului, prin care a susţinut că valoarea despăgubirii pentru lipsa de folosinţă a proprietăţii sale nu ar putea fi cea impusă de chiriaş (cu referire la valoarea apreciată ca rezonabilă de curtea de apel, regăsită şi în contractele de închiriere dintre proprietari vecini şi S.C. B. SA) se regăsesc analizate pe larg şi în substanţă prin Decizia nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1687 din 18 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dezlegări care i se opun acestuia cu putere de lucru judecat şi în mod absolut, fără posibilitatea de a mai fi reluate pe calea actualului recurs.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei S.C. B. S.A., se reţine că deşi criticile formulate se circumscriu motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea nu mai sunt şi actuale, fiind deja soluţionate în mod definitiv şi irevocabil prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, a căror autoritate de lucru judecat se opune de această dată pârâtei în mod absolut.

Astfel, chestiuni precum existenţa dreptului de uz şi servitute al pârâtei asupra terenului afectat de existenţa capacităţilor energetice, a momentului când trebuia predat reclamantului terenul ori a faptului intervenirii acestui moment se referă la elemente ale raportului juridic litigios ce nu au fost afectate de măsura suspendării parţiale a judecăţii de apel intervenite la 25.03.2014, ci care au rămas spre cercetarea judecătorească realizată în mod definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 519/A/2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi prin Decizia nr. 1687 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că singurul aspect ridicat prin recursul pârâtei care se regăseşte în dezlegările din decizia atacată, este cererea acesteia de a fi exonerată de la plata către reclamant a sumei de 8.742 RON şi a celei de 0,29 euro/mp/an datorate cu titlu de lipsă de folosinţă, în solidar cu pârâta S.C. C. S.A., cerere care însă nu a fost argumentată sau justificată prin nici un considerent al memoriului de recurs.

Având în vedere aspectele reţinute în legătură cu situaţia fiecărui recurs formulat în prezenta cauză, apreciind asupra caracterului lor nefondat, Înalta Curte le va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale S.C. B. S.A. împotriva Deciziei nr. 2193/A din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabila.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.