Civil liability for loss of use of public property: possession continuity and effect of lease suspension on delictual damages

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în Dosar nr. x/83/2009, reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro sau a echivalentului acesteia în RON la data plăţii efective, cu titlu despăgubiri pentru folosirea terenului în suprafaţă de 679 mp din CF nr. x top x Satu Mare, a terenului în suprafaţă de 1.185 mp din CF nr. x top x Satu Mare şi a construcţiei "B.", toate proprietatea publică a Judeţului Satu Mare, sumă pretinsă pe perioada aprilie 2006 - aprilie 2009; obligarea ia piaţa cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de judecarea acestui litigiu.

Prin precizarea la acţiune depusă la dosar la data de 03.06.2016, reclamanţii au solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă şi a S.C. C. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 1381 din 20.06.2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A.

S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta S,C. A. S.A., în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 48.650 euro, reprezentând despăgubiri pentru perioada aprilie 2006 - aprilie 2009. A respins restul pretenţiilor. A obligat pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamanţilor suma de 3.780 RON, cheltuieli de judecată.

A respins, ca tardivă, cererea modificată formulată de reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

A obligat reclamanţii să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A. invocată de aceasta, pentru următoarele considerente:

Lipsa calităţii procesuale pasive este susţinută de pârâtă în considerarea faptului ca, în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009, nu a folosit imobilele arătate în petitul acţiunii.

În legătură cu acest aspect, instanţa a reţinut că folosinţa, presupune, atât posibilitatea pe care o are o persoană de a întrebuinţa un bun, cât şi aceea de a-i culege fructele (naturale sau civile), situaţie regăsită în speţă, de vreme ce pârâta a încasat ratele de leasing lunare achitate de S.C. C. S.R.L. în baza contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001.

De altfel, încheierea contractului cu S.C. C. S.R.L. are drept premisă condiţia deţinerii în stăpânire a imobilului de către pârâta S.C. A. S.A., astfel că nu se poate aprecia că aceasta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, pentru considerentul că imobilul a fost întrebuinţat de S.C. C. S.R.L.

Cu privire la fondul cererii, a reţinut că prejudiciul invocat de reclamanţi constă în contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o prin închirierea imobilului identificat în petit, dacă pârâta nu ar fi exercitat folosinţa asupra bunului.

Caracterul ilicit al folosinţei exercitate de către pârâtă rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, părţile purtând anterior alte litigii, statuându-se de instanţă, în mod irevocabil, că apartenenţa imobilului la domeniul public al Judeţului Satu Mare s-a finalizat în urma pronunţării Deciziei civile nr. 3432 din 01.01.2001 a Curţii Supreme de Justiţie şi că S.C. A. S.A. nu deţine calitatea de proprietar al acestui imobil (sentinţa civilă nr. 1088//2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. x/30/2003, menţinută prin Decizia civilă nr. 388/A/2015 a Curţii de Apel Oradea).

Prin urmare, din probele administrate a rezultat că proprietarul Judeţul Satu Mare a fost lipsit de folosinţa efectivă a bunului său, ca urmare a actului ilicit de deposedare săvârşit de pârâta S.C. A. S.R.L., aceasta încheind contractul de leasing imobiliar nr. 46 din 03.05.2001.

Fapta ilicită a pârâtei de a lipsi proprietarul de folosinţa imobilului a fost săvârşită cu vinovăţie, aspect ce a rezultat din faptul că, încă din cursul anului 2001, prin adresa din 01.03.2001, S.C. A. S.A. a fost notificată de către Consiliul Judeţean Satu Mare, ca, în căzui privatizării» să excludă respectivul imobil de pe lista de privatizare, aspect reţinut în considerentele Deciziei civile nr. 251/2014/R pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/296/2006. Exercitarea nelegitimă a posesiei asupra imobilului a fost opusă pârâtei de către reclamantul Consiliul Judeţean Satu Mare şi cu prilejul promovării cererii înregistrată la data de 05.06.2001 în Dosar nr. x/83/2001, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu.

Prin urmare, instanţa a reţinut vinovăţia pârâtei faţă de împrejurarea de a dispune asupra bunului şi a-i culege fructele, în condiţiile în care cunoştea în mod neîndoielnic că nu deţine proprietatea asupra acestuia.

Instanţa a apreciat că prin această faptă ilicită, proprietarului i-a fost cauzat o pagubă, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului.

Pentru evaluarea prejudiciului s-a recurs la efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumul sumei care reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă, instanţa neutilizând criteriul chiriei lunare practicate pe piaţa liberă pentru imobile similare celui în discuţie, propus de reclamantă, ci taxa pentru închirierea de terenuri şi construcţii din domeniul public şi privat al Judeţului Satu Mare aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Satu Mare nr. 85/2006, aceasta fiind taxa legală pe care Judeţul Satu Mare ar fi putut să o încaseze prin închirierea imobilului în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Conform concluziilor formulate de expertul D. în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, valoarea totală a chiriei raportată la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 85/2006 în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 a fost de 220.100 RON, echivalent a 48.650 euro.

Prin urmare, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 998-999 C. civ. vechi ce antrenează răspunderea civilă delictuală» atât sub aspectul faptei ilicite, al prejudiciului şi al legăturii de cauzalitate dintre acestea, cât şi cu privire la vinovăţia pârâtei în săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de pagubă.

În consecinţa, instanţa a admis în parte acţiunea reclamanţilor, în sensul că a obligat pe pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de 48.650 euro, respingând restul pretenţiilor. Totodată a obligat pârâta S.C. A. S.A., ca parte căzută în pretenţii, să plătească reclamanţilor cheltuielile de judecată avansate de aceştia. în sumă de 3.780 RON, reprezentând onorariul expertului judiciar.

Având în vedere că prin încheierea din. data de 22.11.2006 s-a admis excepţia tardivităţii cererii modificate formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., instanţa a respins, ca tardivă, cererea modificată şi, în temeiul art. 274 vechiul C. proc. civ., a obligat reclamanţii să plătească acestei părţi cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorarul avocatului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, reclamanţi Judeţul Satu Mare prin Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare şi pârâtă S.C. A. S. A. Satu Mare,

Prin Decizia nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins, ca nefondate, apelurile.

Examinând sentinţa apelată, raportat la motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. Apelul declarat de apelanta pârâtă S. C. A. S.A.

Prin apelul declarat, apelanta a criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare în principal în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar în privinţa fondului acţiunii, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o priveşte, deoarece nu a încasat fructele civile de la S.C. C. S.R.L. şi nu s-a opus ca reclamanta să folosească imobilul indicat în petitul acţiunii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei apelante, s-a reţinut că, pârâta şi-a fundamentat această excepţie pe faptul că nu a folosit imobilul în perioada indicată în petitul acţiunii. Or, această fundamentare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi primită, câtă vreme reclamantul pretinde că răspunderea pentru prejudiciul pe care l-a suferit prin faptul că a fost lipsit de folosinţa bunului său imobil, aparţine pârâtei apelante. Cauza acţiunii astfel cum a fost aleasă de reclamant, singurul care poate face o asemenea alegere pentru întemeierea pretenţiilor sale deduse judecăţii, este suficientă pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a pârâtei în prezenta cauză.

Analizând celelalte motive de apel expuse de apelantă, care vizează fondul acţiunii, s-a reţinut că, raportat la probele administrate în cauză, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Astfel, s-a constatat că, prin acţiunea formulată de reclamanţi s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru folosinţa imobilului - constând în teren în suprafaţă de 679 mp din CF x nr. top. x Satu Mare, teren în suprafaţă de 1.185 mp din CF x nr. top. x Satu Mare şi construcţie "cantină bufet" - proprietatea publică a Judeţului Satu Mare, pe perioada 2006 - 2009.

Apartenenţa imobilului la domeniul public al Judeţului Satu Mare a fost stabilită în mod irevocabil prin Decizia nr. 3432 din 01.11.2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a reţinut că imobilul "cantină" construită în anul 1971 pe Bd. x Satu Mare a reprezentat o investiţie a fostului Consiliul Popular judeţean Satu Mare, fiind inclusă în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Satu Mare la poziţiile 42 şi 43 din anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 135/1999 a Consiliului Judeţean Satu Mare.

Calitatea de proprietar a Judeţului Satu Mare a fost confirmată în mod irevocabil şi prin Decizia nr. 251 din 30.01.2014 a Curţii de Apel Oradea. în considerentele deciziei, s-a reţinut că, până în anul 1990, cantinele-bufet ale consiliilor populare judeţene, împreună cu gospodăriile de partid, au fost administrate de Unitatea Agro-Industrială Satu Mare, iar după 1990 au trecut în patrimoniul noii unităţi înfiinţate - S.C. A. S.A. Satu Mare. în anul 1998, cu privire la imobilul în discuţie s-a încheiat contractul de închiriere nr. x din 03.12.1998, prin care S.C. A. S.A. Satu Mare, în calitate de proprietar-locator, a închiriat societăţii S.C. C. S.R.L. imobilul pe o perioadă de trei ani.

Odată cu iniţierea procedurilor de privatizare, Consiliul Judeţean Satu Mare a notificat S.C. A. S.A. Satu Mare, prin adresa nr. x din 01.03.2001 să excludă clădirea "cantină-bufet" de pe lista ce cuprinde bunurile supuse privatizării, întrucât prin Hotărârea nr. 135/1999, a fost cuprinsă pe lista bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Satu Mare.

Cu toate acestea, la data de 03.05.2001 S.C. A. S.A. Satu Mare a încheiat, în calitate de proprietar-locator, contractul de leasing imobiliar cu clauză de vânzare nr. x, prin care a transmis dreptul de folosinţă şi posesie asupra imobilului reprezentând "cantină-bufet" către utilizatorul locatar S.C. C. S.R.L. pe o perioadă de trei ani.

Prin acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Satu Mare, strămutat la Tribunalul Timiş, unde a fost înregistrat sub nr. x/30/2003, ca urmare a precizărilor de acţiune formulate, reclamantul Consiliul Judeţean Satu Mare a solicitat instanţei să constatate nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză de vânzare nr. x din 03.05.2001 şi să oblige pârâtele S.C. A. S.A. Satu Mare şi S.C. C. S.R.L. să îi lase în deplină proprietate şi posesia imobilul reprezentând cantină-bufet situat în Satu Mare Bd. x. Acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1088 din 18.12.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin Decizia nr. 388/A din 27.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În considerentele sentinţei nr. 1088 din 18.12.2014, instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 251 din 30.01.2014 a Curţii de Apel Oradea în ceea ce priveşte apartenenţa la domeniul public a imobilului cantină-restaurant şi lipsa calităţii de proprietar a S.C. A. S.A. Satu Mare. Nulitatea absolută a contractului de leasing a fost constată tocmai în considerarea faptului că S.C. A. S.A. nu avea calitatea de proprietar, neputând transmite mai multe drepturi decât avea el însuşi. în ceea ce priveşte capătul de cerere privind revendicarea, instanţa a reţinut că pârâtele sunt simpli posesori ai bunului, deţinut tară nici un titlu legal, astfel că se impune obligarea lor să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie bunul.

Odată ce instanţa a reţinut prin sentinţa nr. 1088 din 18.12.2014 calitatea de posesor a pârâtei apelante, acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în prezentul dosar, ci constituie un fapt dovedit, care nu poate fi contrazis printr-o hotărâre judecătorească ulterioară. In acest context, în mod întemeiat reclamanţii s-au îndreptat cu o acţiune în despăgubire împotriva pârâtei apelante S.C. A. S.A. Satu Mare, care a exercitat posesia asupra bunului în discuţie.

Din acest punct de vedere, este răspunzător pentru lipsa de folosinţă a imobilului cel care a exercitat posesia asupra acestuia, câtă vreme detentorul precar, în speţă S.C. C. S.R.L., a folosit imobilul în baza contractului de leasing încheiat cu posesorul-proprietar nelegitim. Astfel, pârâta apelantă nu poate transfera răspunderea în sarcina detentorului precar, câtă vreme folosinţa exercitată de acesta a fost posibilă tocmai cu concursul său, a dovedii că, S.C. C. S.R.L. a intrat în folosinţa imobilului în baza contractului de închiriere încheiat în anul 1998 şi mai apoi a contractului de leasing cu clauză de vânzare, ambele încheiate cu pârâta apelantă, care şi-a erijat calitatea de proprietar al imobilului, calitate în care a încasat şi ratele de leasing plătite de locatar.

Or, în speţă, posesia exercitată de pârâta apelantă s-a concretizat în contractul de leasing cu clauză de vânzare încheiat cu detentorul precar S.C. C. S.R.L., în baza căruia au fost încasate ratele de leasing de către pârâta apelantă. Prin urmare, fapta ilicită, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, a fost săvârşită de către pârâta apelantă prin exercitarea posesiei asupra bunului în discuţie.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtei apelante. Prin Decizia nr. 251 din 30.01.2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, instanţa a reţinut că, anterior încheierii contractului de leasing, prin adresa nr. x din 01.03.2001, pârâta apelantă a fost notificată de Consiliul Judeţean Satu Mare să excludă clădirea "cantină-bufet" de pe lista ce cuprinde bunurile supuse privatizării, întrucât prin Hotărârea nr. 135/1999, clădirea a fost cuprinsă pe lista bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Satu Mare.

Apelanta nu poate invoca nici faptul că nu a exercitat căile legale de atac împotriva sentinţei nr. 1088 din 18.12.2014 a Tribunalului Timiş, în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării respectivei cauze, poziţia acesteia a fost constantă, în sensul respingerii acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de leasing şi a capătului de cerere privind revendicarea.

Odată ce pârâta a fost încunoştinţată anterior încheierii contractului de leasing că bunul aparţine domeniului public al statului şi, mai mult, din momentul promovării acţiunii pentru anularea acestuia şi revendicarea imobilului, nu se mai poate reţine buna sa credinţă.

Relativ la condiţia prejudiciului şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, acestea au fost dovedite în speţă, fiind evident că, prin lipsirea de folosinţa bunului al căror proprietari sunt, reclamanţilor li s-a produs un prejudiciu concretizat în contravaloarea chiriei stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin raportare la chiria stabilită prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 85/2006 pentru cădiri şi terenuri în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Raportat la considerentele expuse, reţinând îndeplinirea în speţă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 998 C. civ. pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei, apelante, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ., s-a impus respingerea apelului ca nefondat.

2. Apelul declarat de apelanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare.

Prin apelul declarat, apelanţii au criticat sentinţa apelată doar sub aspectul perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile, solicitând ca acestea să acopere perioada 2006 -28.11.2016-data intrării efective în posesia imobilului.

Ţinând cont de motivele invocate de apelanţii reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru folosinţa imobilului reprezentând "cantină-bufet" cu terenul aferent pe perioada 2006-2009.

Deşi reclamanţii au susţinut că, pe parcursul desfăşurării litigiului, au solicitat a fi avută în vedere perioada 2006- noiembrie 2016 pentru acordarea despăgubirilor, în realitate, la dosarul cauzei nu se regăseşte nici o modificarea ori precizare de acţiune în sensul modificării perioadei pentru care s-au solicitat iniţial despăgubirile. Doar în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea formulată de pârâta S.C. C. S.R.L., reclamanţii au făcut referire la perioada 2006-2016, însă în contextul în care au solicitat obligarea acestei pârâte ta plata de despăgubiri pe această perioadă.

În schimb, în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. A. S.A., la dosarul cauzei nu se regăseşte nici o precizarea de acţiune vizând modificarea perioadei pentru care s-au solicitat despăgubirile. De asemenea, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile şi a fixat obiectivele acesteia cu referire la perioada 2006-2009, iar expertul contabil a calculat despăgubirile cuvenite reclamanţilor raportat la aceeaşi perioadă, fără ca reclamanţii să aibă vreo obiecţiune la raportul de expertiză astfel întocmit.

În acest context, instanţa de fond nu putea acorda reclamanţilor despăgubiri pentru o perioadă mai mare decât cea pentru care reclamanţii au solicitat despăgubirile, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii şi ai dreptului la apărare al părţilor.

Modificarea perioadei avute în vedere iniţial de reclamanţi nu poate fi asimilată unei majorări a câtimii obiectului cererii, care să nu influenţeze obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată şi care să poată fi făcută în condiţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. Perioada pentru care s-au solicitat despăgubirile este relevantă pentru pârâtă, căci are o Influenţa directă asupra despăgubirilor ce se vor stabili în sarcina acesteia. Tocmai de aceea, modificarea perioadei pentru care s-au solicitat iniţial despăgubirile trebuia să se facă în scris şi să îi fie comunicată pârâtei, în vederea pregătirii apărării.

Chiar dacă este adevărată susţinerea apelanţilor, cum că, la data introducerii acţiunii, nu se putea prevedea data finalizării procesului sau data intrării efective în posesia imobilului, totuşi acordarea despăgubirilor pe o perioadă mai mare decât cea la care s-au referit reclamanţii în cererea de chemare în judecată nu se putea face în lipsa unei solicitări exprese din partea reclamanţilor şi în condiţiile în care, în administrarea probaţiunii, s-a avut în vedere perioada 2006-2009.

De altfel, cu ocazia concluziilor puse de reprezentantele reclamantelor la acordarea cuvântului pe fond în faţa primei instanţe, acestea au solicitat acordarea valorii chiriei indicate în raportul de expertiză contabilă care s-a limitat la perioada 2006-2009.

Prin urmare, o asemenea solicitare nu mai poate fi făcută în apel, faţă de interdicţia prevăzută de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de a se formula cereri noi în apel. Apelul fiind o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti, analiza ce se va realiza de către instanţa de apel nu poate privi decât pretenţiile care au făcut obiect de analiză în primă instanţă, doar astfel fiind respectat principiul dublului grad de jurisdicţie.

Luând în considerare argumentele expuse, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelului ca nefondat, fiind menţinută ca legală şi temeinică sentinţa apelată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de părţi în apel, instanţa a reţinut că, apelanţii reclamanţi au solicitat, cu acest titlu, obligarea pârâtei la plata onorariului expertului. Or, aceste cheltuieli i-au fost acordate în primă instanţă, instanţa obligând pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare să plătească reclamanţilor suma de 3.780 RON cu acest titlu. In privinţa apelantei pârâte, aceasta a solicitat a i se acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, doar taxa judiciară de timbru aferentă apelului declarat. Or, în contextul respingerii apelului, culpa procesuală aparţine apelantei pârâte, situaţie în care aceasta nu poate obţine cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâta.

I. Prin recursul formulat de reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că se critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul aplicării greşite a legii, In sensul că, instanţa de apel a reţinut în motivarea sa că reclamanţii nu au solicitat expres modificarea perioadei avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri în faţa primei instanţe, în condiţiile dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare au formulat o cerere de chemare în judecată a S.C. C. S.R.L. şi o precizare la acţiune pentru termenul din 07.06.2016, acesta fiind primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, în virtutea principiului disponibilităţii părţilor în cadrul procesului civil, precum şi a interesului avut în realizarea protecţiei judiciare a drepturilor noastre şi cu respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul este îndrituit să solicite ia prima zi de înfăţişare acordarea unui nou termen pentru completarea sau modificarea acţiunii cu care a investit iniţial instanţa. De acest moment se leagă posibilitatea efectuării unor acte procesuale menite a întregi cadru] procesual şi de a complini anumite deficienţe. Dispoziţiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că cererea făcută de către reclamant se depune cel târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2014, Tribunalul Satu Mare a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei civile ce a format obiectul Dosarului nr. x/30/2003 al Tribunalului Timiş, care a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului pentru a cărei lipsă de folosinţă au fost solicitate despăgubiri. Dosarul amintit a fost soluţionat definitiv şi irevocabil în data de 01.03.2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Imediat după această dată, reclamanţii din speţa de faţă au solicitat repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/83/2009*, primul termen fiind fixat în data de 07.06.2016.

în atare condiţii, reclamanţii au depus în termenul legal, prevăzut de lege, o cerere de chemare în judecată şi o precizare la acţiune prin care au solicitat despăgubiri pentru folosirea terenului înscris în CV x nr. top x şi CV nr. x nr. top x Satu Mare şi a construcţiei "B.", toate proprietatea publică a Judeţului Satu Mare, pentru perioada 2006 până în prezent.

Aşadar, nu se poate reţine că reclamanţii nu au solicitat expres modificarea perioadei avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri în faţa primei instanţe.

Mai mult decât atât, pe parcursul desfăşurării litigiului şi în concluziile din dezbaterea în fond a cauzei şi în apel, reclamanţii au solicitat plata contravalorii de folosinţă a bunurilor aflate în proprietatea publică a Judeţului Satu Mare din aprilie 2006 până la data de 28.11.2016, data intrării efective în posesia imobilului.

În fapt, prin acţiunea civilă în pretenţii s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 2006-2009, avându-se în vedere data împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani şi data introducerii acţiunii, neputându-se prevedea data finalizării procesului sau data intrării efectiv în posesia imobilului.

În cazul de faţă, prejudiciul nu s-a produs numai în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 pentru lipsa de folosinţă, ci şi mult timp după aceea, respectiv până la data de 28.11.2016.

În legătură cu întinderea obligaţiei de acoperire a prejudiciului, trebuie subliniat că aceasta se stabileşte în aşa manieră încât, între prejudiciu si despăgubirile acordate, să existe identitate, tară a se ţine cont de starea materială a autorului faptei, ori de posibilitatea acestuia de a acoperi acest prejudiciu.

În plus, regula acoperirii integrale a prejudiciului, impune concluzia ca se pot acorda despăgubiri nu numai pentru prejudiciul efectiv (lipsa de folosinţă), dar si pentru beneficiul nerealizat de victimă, de pildă, pentru cazul în care acel spaţiu avea o anumită destinaţie, ce aducea victimei un anumit beneficiu suplimentar, decât simpla folosinţă.

În consecinţă, s-a apreciat că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru toată perioada începând cu aprilie 2006 şi până la data de 28.11.2016, deoarece proprietarul în domeniu public - Judeţul Satu Mare a fost lipsit de folosinţa efectivă a bunului său, ca urmare a unui act ilicit de deposedare săvârşit de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare.

2. Prin recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare s-a arătat că decizia pronunţată în apel este netemeinică şi nelegală, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 (instanţa a interpretat în mod vădit nelegal efectele contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001 şi a actului adiţional nr. x din 07.03.2003) şi de 304 pct. 9 C. proc. civ. (greşita aplicare a art. 998-999 C. civ.).

S-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că subscrisa a deţinut calitatea de posesoare a imobilului "Cantină" în perioada 2006-2009 şi că această calitate de posesoare rezultă din încheierea contractului de leasing imobiliar, în condiţiile în care încă din anul 2003 contractul fusese suspendat, atât în ceea ce priveşte plata ratelor, cât şi în ceea ce priveşte plata valorii reziduale de către S.C. C. S.R.L., până la definitivarea situaţiei juridice asupra proprietăţii acestui imobil, potrivit actului adiţional nr. x din 07.03.2003. Efectele acestui act adiţional nu confereau S.C. C. S.R.L. dreptul de a folosi imobilul în discuţie în perioada 2006-2009, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

începând cu data de 07.03.2003 s-a suspendat orice plata prevăzută în contract conform actului adiţional nr. x din 07.03.2003 şi nu s-au mai achitat nici ratele scadente, nici valoarea reziduală, nefiind real că subscrisa a încasat fructele civile de la S.C. C. S.R.L. pentru această perioada 2006-2009.

Deşi, reclamantele recunosc în faţa primei instanţe toate apărările expuse de subscrisa în întâmpinare şi anume că în perioada indicată de reclamantă în acţiune (aprilie 2006 - aprilie 2009) construcţia "cantina-bufet" nu s-a aflat în folosinţa subscrisei, că în această perioadă imobilul în discuţie a fost folosit de S.C. C. SRL, însă, în raport de momentul formulării precizării de acţiune prin care reclamanta a indicat adevăratul autor al pretinsei fapte ilicite, precizare respinsă ca tardivă, instanţa a apreciat că autoarea faptei ilicite este subscrisa, întrucât "folosinţa presupune atât posibilitatea pe care o are o persoană de a întrebuinţa un bun, cât şi aceea de a-i culege fructele naturale sau civile), situaţie regăsită în speţă de vreme ce pârâta a încasat ratele de leasing lunare achitate de S.C. C. S.R.L., în baza contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001".

Aşadar, instanţa de fond a adăugat la motivele invocate de reclamantă, pronunţându-se asupra unor aspecte care nici măcar nu se regăsesc în cuprinsul acţiunii introductive, reţinând că subscrisa ar fi cules fructele civile aferente imobilului în discuţie, şi în această calitate ar trebui să răspundă.

A considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât din probele administrate a rezultat că în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009, subscrisa nu a folosit imobilul indicat în petitul acţiunii, nu a încasat fructe civile de la S.C. C. S.R.L. după anul 2003, nu s-a opus ca reclamanta să folosească imobilul în perioada indicată în petitul acţiunii. In toată această perioadă S.C. C. S.R.L. a folosit acest imobil cu ştiinţă şi cu toleranţa reclamantelor-apelante care nu au formulat o acţiune în evacuare a acestei societăţi încă din anul 2006 sau chiar mai devreme.

Recursul declarat de reclamanţi va fi respins, ca nefondat, iar recursul declarat depărată va fi admis pentru considerentele ce urmează:

1. Cu privire la recursul reclamanţilor.

Prin recursul formulat, reclamanţii consideră că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru toată perioada începând cu aprilie 2006 şi până la data de 28.11.2016, deoarece proprietarul în domeniu public - Judeţul Satu Mare a fost lipsit de folosinţa efectivă a bunului său, ca urmare a unui act ilicit de deposedare săvârşit de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare.

Contrar recurenţilor reclamanţi hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală din această perspectivă.

Astfel, se constată că prin acţiunea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Satu Mare Ia plata de despăgubiri pentru folosinţa imobilului reprezentând cantina-bufet cu terenul aferent pe perioada 2006-2009.

Perioada "2006 până în prezent" la care se face referire de către recurenţii reclamanţi apare ca fiind menţionată în răspunsul acestora la întâmpinarea formulată de S.C. C. S.R.L. la precizarea de acţiune prin care s-a solicitat chemarea în judecată a S.C. C. S.R.L.

Cum faţă de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, reclamanţii nu au formulat o precizare sau o modificare de acţiune prin care să solicite modificarea perioadei pentru care au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, în mod legal instanţa de apel a reţinut că nu puteau fi acordate reclamanţilor despăgubiri pentru o perioadă mai mare decât cea pentru care au solicitat despăgubiri, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

De altfel, în expertiza contabilă s-au fixat obiectivele acesteia cu referire Ia perioada 2006-2009, iar expertul contabil a calculat despăgubirile cuvenite reclamanţilor raportat la aceeaşi perioadă, fără însă ca reclamanţii să aibă vreo obiecţiune la raportul de expertiză.

Este adevărat că prejudiciul este alcătuit din prejudiciul efectiv (lipsa de folosinţă) şi beneficiul nerealizat, însă prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat o astfel de solicitare faţă de pârâta rămasă în cauză. Precizarea la acţiune respinsă ca tardivă de instanţă a privit o altă pârâtă pe S.C. C. S.R.L., iar reclamanţii nu au formulat critici cu privire la nelegala respingere a precizării la acţiune.

2. Cu privire la recursul pârâtei.

În esenţă, pârâta invocă făptui că nu a săvârşit fapta ilicită, că nu a folosit imobilul, nu a încasat ratele de leasing şi nu s-a opus ca reclamanţii sa ia imobilul de la C. S.R.L. şi că reclamanţii au stat în pasivitate.

Invocă actul adiţional nr. x din 7 martie 2003 prin care a fost suspendat contractul de leasing încheiat cu S.C. C. S.R.L. şi arată că nu a mai încasat ratele de leasing.

Din conţinutul normativ al art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu cel al art. 313 şi 314 C. proc. civ., rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor fondului - dreptul acestor instanţe de a constata faptele şi de a aprecia forţa probantă a dovezilor administrate în cauză. Aşadar, situaţia-premisă pentru o judecată concretă şi efectivă în recurs - context procedural în care partea interesată poate deduce judecăţii orice ipoteză de aplicare greşită a legii din cele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. - presupune o configurare deplina a situaţiei de fapt a raportului juridic litigios.

Se constată că, prin cererea introductivă, reclamanţii Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro sau a echivalentului acesteia în RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri pentru folosirea terenului în suprafaţă de 679 mp din CF nr. x top x Satu Mare, a terenului în suprafaţă de 1185 mp din CF nr. x top x Satu Mare şi a construcţiei "B.", toate proprietatea publică a Judeţului Satu Mare, sumă pretinsă pe perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Se mai constată că la data de 03.05.2001, pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare a încheiat cu S.C. C. S.R.L. contractul de leasing imobiliar cu clauza de vânzare nr. 46, pe o durată de 36 de luni, începând cu data semnării contractului.

Iar prin actul adiţional nr. x din 7 martie 2003 la contractul de leasing, părţile de comun acord au hotărât suspendarea plăţii ratelor scadente începând cu rata 914 scadentă la 20 martie 2003, până la data la care proprietarul locatar va prezenta un act apt de întabulare a construcţiei cantină-restaurant.

Cu privire la imobilul în litigiu, instanţa de fond, a reţinut că proprietarul Judeţul Satu Mare a fost lipsit de folosinţa efectivă a bunului său, ca urmare a actului ilicit de deposedare săvârşit de pârâta S.C. A. S.R.L., prin încheierea contractului de leasing imobiliar nr. x din 03.05.2001. Fapta ilicită a pârâtei de a lipsi proprietarul de folosinţa imobilului a fost săvârşită cu vinovăţie, faţă de împrejurarea de a dispune asupra bunului şi de a-l culege fructele, în condiţiile în care cunoştea, în mod neîndoielnic, că nu deţine proprietatea asupra acestuia. Conform concluziilor din raportului de expertiză tehnică judiciară, valoarea totală a chiriei în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009 s-a stabilit la 220.100 RON, echivalentul a 48.650 euro. Apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 998-999 C. civ. vechi ce antrenează răspunderea civilă delictuală, a fost obligată pârâta S.C. A. S.A. Ia plata către reclamanţi a sumei de 48.650 euro, respingând restul pretenţiilor.

Instanţa de apel, păstrând soluţia instanţei de fond, a reţinut că, posesia exercitată de pârâta apelantă S.C. A. S.A. s-a concretizat în contractul de leasing cu clauză de vânzare încheiat cu detentorul precar S.C. C. S.R.L., în baza căruia au fost încasate ratele de leasing de către pârâta apelantă. Prin urmare, fapta. ilicită, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, a fost săvârşită de către pârâta apelantă prin exercitarea posesiei asupra bunului în litigiu. Prin lipsirea de folosinţa a bunului al căror proprietari sunt, reclamanţilor li s-a produs un prejudiciu concretizat în contravaloarea chiriei stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, prin raportare la chiria stabilită prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 85/2006 pentru clădiri şi terenuri în perioada aprilie 2006 - aprilie 2009.

Prin urmare, instanţa pentru stabilirea situaţiei de fapt a avut în vedere numai contractul de leasing încheiat între părţi la 03.05.2001 pe o perioadă de 36 de luni, iară a avea în vedere şi actul adiţional la contract încheiat de comun acord de părţile contractuale la 7 martie 2003, prin care s-a hotărât suspendarea efectelor contractului de leasing începând cu 20 martie 2003.

Recurenta pârâtă susţine prin motivele de recurs că în mod greşit s-a reţinut că a fost posesoarea imobilului în perioada 2006 - 2009, în baza contractului de leasing, în condiţiile în care din 2003 acesta a fost suspendat prin actul adiţional, atât în privinţa ratelor cât şi în ceea ce priveşte plata valorii reziduale.

În raport de acestea, se apreciază că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, astfel că se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se pronunţa asupra actului adiţional neanalizat.

Astfel, instanţa va analiza efectele acestui act adiţional asupra contractului de leasing, va lămuri până când au fost încasate ratele de către pârâtă şi dacă aceasta a încasat vreo sumă de bani pentru folosinţa acestui imobil în perioada 2006 - 2009, iar sub aspectul culpei pârâtei, va stabili dacă începând cu 2006, societatea recurentă a avut o atitudine culpabilă de natură a atrage răspunderea civilă delictuală având în vedere că, contractul de leasing a fost suspendat.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. civ., respectiv art. 313 şt 314 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Judeţul Satu Mare prin preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare împotriva Deciziei nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Satu Mare împotriva Deciziei nr. 369/C din data de 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei la aceeaşi instanţă de apel.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.