Expropriation compensation award reduced after corporate dissolution; intervention claims barred for lack of successor status.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10.06.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. unic x/3/2008, reclamanta S.C. A. S.R.L. a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.

Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, pentru faptul că stabilirea despăgubirilor acordate s-a făcut ţinându-se seama de preţul real al imobilului expropriat.

La termenul din data de 10.11.2008, prima instanţă a conexat la acest Dosar cauzele cu nr. x/3/2008 şi nr. x/3/2008 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În cauza cu nr. unic x/3/2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., anularea Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. x/27.05.2008.

La data de 26.05.2011, S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în cauza cu nr. unic x/3/2008, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a arătat că este proprietara imobilului expropriat şi a solicitat acordarea de despăgubiri.

Instanţa a încuviinţat în principiu această cerere la termenul de judecată din data de 23.06.2011.

La aceeaşi dată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a S.C. A. S.R.L. ca persoană care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, arătând că reclamanta a fost proprietara terenului expropriat şi a investiţiilor efectuate pe acesta, însă, acestea au intrat în patrimoniul S.C. A. S.R.L. după divizarea admisă prin Încheierea nr. x din 02.08.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 803 din 05.04.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a admis cererea de intervenţie în interes propriu, formulată în cauza nr. x/3/2008 de intervenienta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A; a obligat pârâtul la plata sumei de 6.687.324 RON, cu titlu de despăgubiri, către intervenienta în interes propriu S.C. A. S.R.L., sumă din care: 5.808.240 RON pentru suprafaţa de 2.433 mp teren intravilan, situat în Bucureşti, sector 1, str. x şi 879.084 RON pentru investiţiile afectate de expropriere (drumuri, platforme, alei, parcaje, gazon, împrejmuire, teren tenis - cota parte pentru amplasamentul 7771/1/2, iluminat exterior, alimentare cu apă, canalizare exterioară incendiu, cablu telefon, instalaţie irigat gazon), determinate conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de experţii B., C. şi D. (cu opinie separată); a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008 conexat la Dosarul nr. x/3/2008, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a luat act de cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. de renunţare la judecata cererii care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, conexat la Dosarul nr. x/3/2008.

Cu privire la cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., care face obiectul cauzei cu nr. x/3/2008, la care au fost reunite celelalte cauze, tribunalul a constatat că prin Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3 din 27.05.2008 şi procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. x din 27.05.2008 s-a stabilit că reclamanta S.C. A. S.R.L. este persoana îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2.433 mp, intravilan, situat în Bucureşti, sector 1, str. x, cu nr. cadastral x. Pentru exproprierea acestui imobil, cu investiţiile aferente, a fost stabilită o despăgubire de 243.300 euro (100 euro/mp) pentru teren şi 198.946 euro pentru investiţiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro.

Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii, în opinia majoritară, s-a concluzionat că valoarea de piaţă a terenului la momentul exproprierii, mai 2008, a fost de 650 euro/mp, rezultând o valoare de piaţă a terenului de 1.581.450 euro, echivalentul a 5.808.240 RON. Valoarea investiţiilor a fost stabilită relativ asemănător cu cea stabilită de pârât, respectiv 879.084 RON.

Tribunalul a constatat că suma stabilită ca despăgubiri pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. este inferioară celei stabilite în cursul judecăţii.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a S.C. A. S.R.L, care ar pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta S.C. A. S.R.L., tribunalul a constatat că reclamanta nu era proprietara terenului intravilan în suprafaţa de 2.433 mp, situat în Bucureşti, sector 1, str. x, la momentul exproprierii, deoarece, în anul 2006 S.C. A. S.R.L. s-a divizat, luând naştere S.C. A. S.R.L. care a preluat o parte din patrimoniul vechii societăţi, inclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, imobil înscris sub P1/2 în Cartea Funciară X cu nr. cadastral x, situat în Bucureşti, sector 1, str. x.

Tribunalul a constatat că exproprierea imobilului a avut loc în anul 2008, după ce dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză trecuse în patrimoniul S.C. A. S.R.L., astfel încât, la momentul exproprierii reclamanta S.C. A. S.R.L. nu mai era proprietara acestui imobil şi nici titulara vreunui alt drept real. Rezultă că S.C. A. S.R.L. poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta şi capătă în acest sens calitatea de intervenient în interes propriu. Tribunalul a reţinut că intervenienta a susţinut că nu a fost notificată despre demersul de expropriere şi că a solicitat instanţei, în cauza nr. x/299/2008, anularea Încheierii nr. x din 17.09.2008 a O. C. pen. şi radierea înscrierii efectuate în Cartea Funciară în baza încheierii atacate, pentru faptul că, deşi era proprietară, despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele unui terţ, respectiv S.C. A. S.R.L., nu pe cel al S.C. A. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 2044 din 06.02.2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în cauza nr. x/299/2009, modificată prin Decizia civilă nr. 397 din 07.04.2010 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis apelul, şi Decizia civilă din 10.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a anulat Încheierea nr. x din 03.09.2008 a O. C. pen. a sectorului 1 Bucureşti şi s-a respins cererea C.N.A.D.N.R. S.A. privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Statului, cu titlu de expropriere asupra imobilului cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 2.433 mp - teren intravilan situat în Bucureşti, sector 1, str. x.

Tribunalul a constatat că, formal, nu s-a făcut nici un demers de expropriere faţă de intervenienta S.C. A. S.R.L., însă, astfel cum s-a constatat şi prin cercetarea la faţa locului efectuată de experţi, terenul în cauză a fost efectiv folosit, existând o expropriere în fapt faţă de această societate.

Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, reunit la prezenta cauză, tribunalul a luat act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind anularea Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. x/27.05.2008.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., solicitând schimbarea sentinţei şi, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intervenienta în interes propriu S.C. A. S.R.L.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat faptul că la data efectuării expertizei reclamanta nu mai era proprietara terenului expropriat, iar Statul Român a acordat acesteia suma de 442.246 euro, echivalent în RON, sumă ce se află la dispoziţia reclamantei încă din anul 2008. Apelantul consideră că reaua-credinţă a intervenientei în interes propriu e dovedită de faptul că a profitat de eroarea instanţei de fond, când a intitulat drept recurs calea de atac, şi a înţeles ca de îndată să treacă la executarea silită a sentinţei tribunalului, împotriva Statului Român.

Apelantul pârât a formulat, în continuare, critici cu privire la valoarea despăgubirilor acordate susţinând că, în cauză, s-au avut în vedere doar oferte preluate din mica publicitate, care nu pot fi primite, deoarece nu reflectă adevărata valoare a terenului în litigiu.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Calea de atac a recursului a fost recalificată ca apel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de şedinţă din 11.02.2013.

La termenul de judecată din 23.09.2013, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus cererea formulată prin reprezentant legal de renunţare la judecarea propriului apel.

Prin Decizia civilă nr. 327/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a luat act de renunţarea apelantei - reclamante S.C. A. S.R.L. la judecarea propriului apel; a respins, ca nefondate, excepţiile nulităţii recursului pârâtului şi a lipsei calităţii de reprezentant, invocate prin întâmpinarea intimatei - interveniente; a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 803 din 05.04.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimata intervenientă în nume propriu S.C. A. S.R.L; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, şi cererea de intervenţie în interes propriu şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin cererea formulată la data de 18 martie 2014, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 327/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul pronunţării instanţei şi asupra excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia nr. 189 din 28 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de completare a Deciziei nr. 327/A din 18.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de petenta S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia civilă nr. 2793 din 14.12.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 189/A din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a admis recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de D.R.D.P. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 803 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, aceleiaşi curţi de apel.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa de recurs a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., rezultă că renunţarea la judecată este o formă de expresie, în plan procesual, a principiului disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, ce trebuie să îmbrace forma unei manifestări de voinţă libere, exprese şi neechivoce şi care, în opinia instanţei de recurs, nu poate fi retractată în raport de soluţia pronunţată cu privire la celelalte apeluri exercitate în cauză. Cum reclamanta S.C. A. S.R.L. a renunţat la judecarea apelului menţionat, recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care se invocă nulitatea cererii de chemare în judecată şi a cererii de apel şi aspecte care privesc soluţia pe fondul litigiului, este inadmisibil.

Constatând că instanţa de apel a soluţionat în mod legal cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 189/A din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a tranşat faptul că Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 243.300 euro, pentru teren şi 198.946 euro, pentru investiţiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, rămâne în fiinţă şi a fost executată în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut atitudinea procesuală a părţilor litigante, care fie nu au adus la cunoştinţa autorităţilor implicate faptul divizării societăţilor încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul S.C. A. S.R.L., cu consecinţa emiterii, fără verificări prealabile ale autorităţilor responsabile, în procedura administrativă, a Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunţând în funcţie de interesele lor particulare la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a valorificat dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi s-a constatat, pe parcursul soluţionării apelului, că a intervenit lichidarea şi radierea intervenientei în nume propriu S.C. A. S.R.L., în temeiul unei rezoluţii despre care nu se face menţiunea că este irevocabilă (rezoluţia nr. x din 12.08.2013, împotriva căreia se putea exercita plângere în termen de 15 zile la Tribunalul Bucureşti), iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat în şedinţa publică din 4 noiembrie 2013 emiterea unei adrese către Registrul comerţului pentru a se comunica sentinţa civilă de radiere, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societăţii interveniente, punându-se problema calităţii procesuale, instanţa de apel, în mod nejustificat, nu s-a preocupat de acest aspect esenţial şi a respins cererea, fără a argumenta această soluţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel a ignorat mai multe realităţi juridice substanţiale, şi anume: recunoaşterea, cel puţin în primă instanţă, a dreptului la despăgubiri în favoarea unei entităţi juridice care a existat la momentul pronunţării acelei soluţii şi în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul în litigiu; existenţa necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligaţia corelativă a plăţii despăgubirilor; împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăţi care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăţi implicate în cauză, conform Încheierii nr. x din 2.08.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cu consecinţa prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât şi a persoanei îndreptăţite sau succesorilor acesteia; împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 397 din 7.04.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că intervenirea cazului de radiere a S.C. A. S.R.L. ce determină încetarea personalităţii sale juridice şi pierderea capacităţii procesuale de folosinţă, nu presupune o echivalenţă între aceste aspecte şi pierderea dreptului la despăgubiri, dreptul de proprietate sau de creanţă şi în consecinţă, calitatea procesuală putând fi transmise, în condiţiile legii, asociaţilor sau altor persoane desemnate de această societate, aspecte care, de asemenea, se impun a fi clarificate.

Rejudecând apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1121/A din 4 decembrie 2017, a respins excepţia nulităţii cererii de apel; a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentat prin D.R.D.P., împotriva sentinţei civile nr. 803 din 05.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimata intervenientă S.C. A. S.R.L., a cărei poziţie procesuală a fost preluată de E., şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata echivalentului în RON al sumei de 442.246 euro, la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri, către intervenientul în interes propriu E.

S-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Excepţia nulităţii cererii de apel formulate de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. Curtea a constatat, pe de o parte, că respectiva cerere prin care a fost învestită instanţa de apel a fost semnată, situaţie în care nu poate opera sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 287 alin. (2) din C. proc. civ. pentru nerespectarea cerinţei instituite de art. 287 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod. Pe de altă parte, nu poate opera nici sancţiunea nulităţii pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului cererii sau lipsa mandatului dat semnatarului de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cum a susţinut intimata S.C. A. S.R.L., dreptul avocatului care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, de a exercita calea de atac împotriva hotărârii date fiind expres prevăzut de art. 69 alin. (2) din C. proc. civ.. Mandatul a fost depus la dosarul primei instanţe, la fila 29 din acest dosar aflându-se împuternicirea avocaţială dată avocaţilor F. şi G. de către C.N.A.D.N.R. S.A.

În ceea ce priveşte lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a S.C. A. S.R.L., Curtea a constatat că această problemă nu reprezintă, din punct de vedere procesual, o excepţie a lipsei capacităţii procesuale a acestei părţi care trebuie rezolvată în prealabil de către instanţa de judecată, ci, astfel cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate conform art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., o problemă vizând calitatea procesuală. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a valorificat dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societăţii interveniente, punându-se problema calităţii procesuale. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că intervenirea cazului de radiere S.C. A. S.R.L. ce determină încetarea personalităţii sale juridice şi pierderea capacităţii procesuale de folosinţă, nu presupune o echivalenţă între aceste aspecte şi pierderea dreptului la despăgubiri, dreptul de proprietate sau de creanţă şi în consecinţă, calitatea procesuală putând fi transmise, în condiţiile legii, asociaţilor sau altor persoane desemnate de această societate.

Conform informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru termenul din 9.01.2017, depuse la filele 53 şi următoarele din dosarul Curţii, S.C. A. S.R.L. a fost radiată la data de 12.08.2013, iar faţă de hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a activelor din data de 30.07.2013, repartizarea activelor rămase urmează să se facă 100% pentru asociatul E. În această situaţie, prin încheierea din 16.10.2017, Curtea l-a introdus în cauză pe E., având în vedere dispoziţiile art. 235 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, Hotărârea Adunării generale a asociaţilor şi dispoziţiile deciziei de casare pronunţată în cauză.

În această situaţie, în cauză a operat, ca urmare a lichidării şi radierii intervenientei în nume propriu S.C. A. S.R.L., o transmitere a calităţii procesuale de la S.C. A. S.R.L. către E., drepturile şi obligaţiile procedurale care determinau calitatea procesuală activă a intervenientei fiind transmise către acesta.

Dobânditorul calităţii procesuale preia procesul în starea în care se află în momentul în care are loc transmiterea şi, din acest moment, judecata se va desfăşura în contradictoriu cu el, toate actele de procedură fiind îndeplinite în persoana sa. În consecinţă, încetarea personalităţii juridice şi pierderea capacităţii procesuale de folosinţă a S.C. A. S.R.L. nu mai vizează o parte din proces, dobânditorul preluând, în condiţiile arătate, poziţia procesuală de intervenient în nume propriu, în persoana sa fiind necesar a fi întrunite condiţiile legale pentru a fi parte în proces.

În acest context, E. devine titularul cererii formulate de partea a cărei poziţie procesuală a preluat-o, şi anume, cererea de intervenţie formulată la 26.05.2011, aflată la fila 267 din dosarul primei instanţe, prin care s-a invocat dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat şi prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în virtutea dreptului de proprietate deţinut asupra imobilului la momentul exproprierii.

În motivarea cererii menţionate, s-a arătat că despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele S.C. A. S.R.L., care la momentul exproprierii nu mai era proprietara terenului.

Acest aspect a fost recunoscut de apelantul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A. şi reţinut ca atare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în decizia de casare, a constatat împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăţi care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăţi implicate în cauză.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut existenţa necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligaţia corelativă a plăţii despăgubirilor, dezlegare care se impune în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Câtă vreme în prezentul proces, prin decizie obligatorie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut existenţa necontestată a unei exproprieri ca fiind o realitate juridică substanţială, ce atrage în mod necesar obligaţia corelativă a plăţii despăgubirilor, împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 397 din 7.04.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, nu afectează dreptul persoanei îndreptăţite la plata despăgubirilor.

Astfel, deşi efectul esenţial al exproprierii este acela al trecerii imobilului expropriat din proprietatea privată în proprietate publică, reţinerea de către instanţa de recurs a existenţei dreptului la despăgubiri pentru exproprierea necontestată se impune cu putere obligatorie în prezentul proces pentru instanţa de trimitere, în situaţia în care îndrumările instanţei de recurs sunt în acest sens şi nu condiţionează acest drept de rezultatul procesului având ca obiect acţiunea de carte funciară.

În consecinţă, Curtea a constatat dreptul intervenientului în interes propriu la plata despăgubirilor pentru expropriere, însă, în ceea ce priveşte cuantumul acestora, nu se poate reţine că intervenienta ar fi contestat suma stabilită de expropriator, întrucât o astfel de susţinere nu a fost făcută prin cererea de intervenţie, motiv pentru care suma acordată cu acest titlu nu va fi cea stabilită prin expertiza efectuată la prima instanţă şi reţinută de tribunal, de 6.687.324 RON, în echivalent la acea dată de 1.820.621,27 euro, ci aceea stabilită iniţial de expropriator, de 442.246 euro.

Faţă de aspectele arătate, văzând prevederile art. 296 din C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata echivalentului în RON al sumei de 442.246 euro, la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri, către intervenientul în interes propriu E.

În ceea ce priveşte existenţa şi executarea Hotărârii nr. 3/27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 442.246 euro în favoarea S.C. A. S.R.L., Curtea a constatat că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că hotărârea menţionată rămâne în fiinţă şi a fost executată în favoarea S.C. A. S.R.L., care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut atitudinea procesuală a părţilor litigante care, fie nu au adus la cunoştinţa autorităţilor implicate faptul divizării societăţilor încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul S.C. A. S.R.L., cu consecinţa emiterii, fără verificări prealabile ale autorităţilor responsabile, în procedura administrativă, a hotărârii în discuţie, pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunţând la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.

Ca o consecinţă a principiului disponibilităţii, instanţa civilă nu se sesizează din oficiu, ci procesul civil este declanşat de persoana interesată, care va aprecia dacă este cazul sau nu să pornească procesul civil. Art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. impune ca judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, astfel încât, dacă partea interesată nu a înţeles să solicite anularea hotărârii respective sau restituirea sumei plătite, instanţa nu se poate pronunţa asupra unor astfel de aspecte, în lipsa unei cereri cu acest obiect. Astfel, interesele expropriatorului care a consemnat despăgubirile în favoarea unei persoane care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii nu pot fi realizate din oficiu de instanţa civilă, aceasta neavând posibilitatea legală de a iniţia cereri în numele uneia din părţile procesului sau de a alege instituţia juridică prin intermediul căreia partea ar dori repararea prejudiciului.

În acest context, Curtea a constatat că apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., care a emis şi executat hotărârea în favoarea S.C. A. S.R.L., direct interesat, nu s-a opus la renunţarea la cererea de anulare a acestei hotărâri, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu a învestit instanţa cu o cerere care să îi permită acesteia să se pronunţe cu privire la legalitatea şi executarea hotărârii respective.

Astfel, deşi prejudicierea persoanei îndreptăţite sau succesorilor acesteia, reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost înlăturată prin prezenta decizie, în urma îndrumărilor deciziei de casare, prejudicierea Statului Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. rezultând din emiterea şi executarea hotărârii din 2008 nu poate fi înlăturată în acest cadru procesual, în lipsa unei învestiri a instanţei în acest sens din partea părţii interesate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, E., S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L.

I. Intervenientul E. a declarat recurs şi împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008*, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. modificarea acesteia, în sensul respingerii introducerii sale în cauză, în calitate de succesor al S.C. A. S.R.L. şi, de asemenea, să se dispună respingerea apelului formulat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

În motivarea recursului se arată că S.C. A. S.R.L. a fost dizolvată şi lichidată prin Rezoluţia nr. x din 05.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x din 03.04.2013 şi radiată prin Rezoluţia nr. x din 12.08.2013 dată în Dosarul nr. x din 08.08.2013.

Dacă între momentul dizolvării şi lichidării persoana juridică are o capacitate limitată, odată cu radierea, persoana juridică încetează să mai existe, nemaiputând să stea în proces, nici ca pârât şi nici ca reclamant.

Patrimoniul societăţii lichidate se împarte în faza de lichidare între asociaţi, însă aceştia nu au calitatea de succesori ai societăţii după lichidare.

Art. 235 alin. ( 3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, pe care îşi întemeiază Curtea de apel hotărârea introducerii în cauză în calitate de succesor a lui E., se referă la transmiterea drepturilor, respectiv împărţirea patrimoniului, înainte de lichidare, moment după care nu mai pot avea loc operaţiuni.

Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea atacată, a considerat greşit că între societatea radiată şi asociaţi operează o transmitere de calitate şi a introdus în cauză în calitate de succesor, intervenientul, fără să existe nici un temei de drept sau de fapt pentru o astfel de măsură (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Legiuitorul a înţeles să arate în Legea nr. 31/1990, în mod expres, procedura dizolvării şi lichidării voluntare a unei societăţi comerciale şi a prevăzut, derogatoriu, singura situaţie în care asociatul va veni la succesiunea societăţii, respectiv, în situaţia fraudării creditorilor.

In speţă, nu au existat şi nu există creditori ai societăţii radiate, astfel încât, nu se poate invoca nici art. 2371 ca temei al introducerii în cauză.

În consecinţă, recurentul solicită modificarea încheierii atacate în sensul respingerii introducerii sale în cauză ca succesor al S.C. A. S.R.L., iar pe fond, să se dispună respingerea apelului formulat de Statul Român prin C.N.A.N.D.R. S.A. în contradictoriu cu această societate comercială, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

II. Prin recursul formulat împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recurentul intervenient E. a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtul apelant Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei primei instanţe.

Criticile formulate vizează, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate pentru că încalcă forţa obligatorie a Deciziei de casare nr. 2793 din 14 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în primul ciclu procesual, dar şi principiul disponibilităţii şi al autorităţii de lucru judecat, în acelaşi timp.

Se critică hotărârea atacată şi pentru interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi a actelor deduse judecaţii (art. 304 pct. 8, 9), curtea de apel reţinând greşit că S.C. A. S.R.L. nu ar fi îndreptăţită la despăgubiri pentru că nu ar fi contestat decizia de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Totodată, se susţine că hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele hotărârii atacate sunt contradictorii şi străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7).

III. Reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenienta S.C. A. S.R.L. critică hotărârea atacată pentru următoarele motive, structurate în esenţă, după cum urmează:

Hotărârea instanţei de apel este criticabilă pentru încălcarea legii cu privire la reprezentarea în instanţă şi la lipsa mandatului special şi autentic al semnatarului apelului în numele expropriatorului.

Problema lipsei calităţii D.R.D.P. Bucureşti de a reprezenta C.N.A.D.N.R. S.A. şi a lipsei semnăturii unei persoane care să aibă calitate de reprezentant, cu consecinţa nulităţii cererii de apel, trebuie admisă, având în vedere lipsa oricărui mandat prealabil şi special dat acestei entităţi, din partea expropriatorului, raportat la condiţiile prevăzute de art. 67 şi urm. C. proc. civ. Greşita soluţie dată de instanţa de apel în această chestiune este criticabilă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - care constituie motiv de modificare în tot a hotărârii şi de anulare a cererii de apel în lipsa semnării de către o persoană care să prezinte un mandat de reprezentare valabil în condiţiile legii.

Se susţine, în continuare, că hotărârea curţii de apel pronunţată în rejudecare este nelegală şi netemeinică, deoarece, în urma casării, Înalta Curte a dispus rejudecarea apelului pârâtului, cu unele îndrumări pentru instanţa de apel. Aceste îndrumări nu au fost respectate în rejudecare, fiind răstălmăcite, iar persoana identificată de Înalta Curte ca fiind expropriată a fost prejudiciată prin respingerea despăgubirilor în întinderea justă prevăzută de art. 44 alin. (3) din Constituţie şi stabilită prin hotărârea Tribunalului Bucureşti.

În rejudecarea apelului, curtea de apel a respins, în mod greşit, cererea S.C. A. S.R.L. de dezdăunare la valoarea reală a prejudiciului suferit, apreciind eronat că această persoană nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor, deşi prezenţa S.C. A. S.R.L. în acest proces este, prin ea însăşi, cea mai clară dovadă a contestării cuantumului despăgubirilor, atât în mod direct în dosarul conex şi prin intervenţia voluntară, dar şi prin introducerea sa forţată ca urmare a cererii expres formulate de S.C.A. S.R.L.

Instanţa de apel a fost în confuzie cu privire la realitatea neprimirii despăgubirilor de către S.C. A. S.R.L. şi la poziţia procesuală a intervenientei S.C. A. S.R.L., starea de fapt a procesului fiind, astfel, incorect stabilită.

Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecare, nu a observat sau a ignorat cererea de introducere forţată în cauză a S.C. A. S.R.L. formulată de S.C. A. S.R.L. şi pretinde (deşi nici expropriatorul apelant nu a pretins) că persoana expropriată S.C. A. S.R.L. nu ar fi contestat cuantumul exproprierii.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind exproprierea specială numai persoana indicată în hotărâre poate contesta hotărârea, iar acţiunea în justiţie poartă doar asupra cuantumului.

În concluzie, cine intră în proces nu poate contesta decât cuantumul despăgubirilor, context în care, interpretarea că persoana expropriată S.C. A. S.R.L. nu ar fi formulat contestaţie împotriva cuantumului despăgubirilor este abuzivă şi încalcă art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

Acordarea de despăgubiri prin hotărârea tribunalului, abia în anul 2012, într-un cuantum mai apropiat de realitate, denotă caracterul abuziv al procedurii administrative de expropriere. C.N.A.D.N.R. - S.A. a primit de la stat sumele destinate exproprierii, încă din anul 2008, iar până în anul 2012, la data executării silite, aceasta s-a îmbogăţit fără just temei, datorând dezdăunări pentru lipsirea de bunul expropriat.

În concluzie, Curtea de apel a greşit grav, schimbând înţelesul vădit al recomandărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs, făcute prin Decizia de casare nr. 2793 din 14 decembrie 2015, deşi acestea erau obligatorii potrivit prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

I. Luând în examinare recursul declarat de recurentul intervenient E. împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008*, Înalta Curte reţine că este fondat.

Astfel, prin încheierea recurată, Curtea de apel, în rejudecare după casare, a dispus introducerea în cauză a lui E., având în vedere dispoziţiile art. 235 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, Hotărârea adunării generale a asociaţilor şi dispoziţiile deciziei de casare pronunţată în primul ciclu procesual.

Având în vedere chestiunea recurată şi anume, introducerea în cauză a lui E. în calitate de succesor al S.C. A. S.R.L., instanţa supremă reţine că prin Decizia nr. 2793 din 14.12.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de D.R.D.P. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 803 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia de casare menţionată, reţinând că judecătorii fondului nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt în scopul aplicării corecte a legii, Înalta Curte a statuat că problema capacităţii procesuale a recurentei interveniente S.C. A. S.R.L., respectiv a transmiterii patrimoniului şi calităţii sale, reprezintă aspecte ce nu au fost lămurite de instanţa de apel şi care nu pot fi tranşate pentru prima dată în recurs.

A indicat instanţei de trimitere, în acest sens, să ia în considerare şi să valorifice dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societăţii interveniente, un element esenţial fiind hotărârea de repartizare a activelor rămase, deci modul în care activul patrimonial a fost distribuit, punându-se problema calităţii procesuale.

La solicitarea Curţii de apel, în rejudecare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a transmis la dosar adresa nr. x din 13.12.2016 privind "Furnizarea de informaţii extinse" referitoare la societăţile S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., conform căreia:

S.C. A. S.R.L. este în stare de funcţiune, are sediul social în Bucureşti, sectorul 1, str. Aeroportului nr. 120 - 130 şi are printre asociaţi persoane fizice pe domnul E.

S.C. A. S.R.L. a fost înfiinţată, urmare divizării parţiale a S.C. A. S.R.L., fiind înscrisă în Registrul Comerţului la data de 14.08.2006, având acelaşi sediu social în Bucureşti, sectorul 1, str. x, iar printre asociaţi persoane fizice pe domnul E.

Conform aceloraşi date de identificare, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului prin Rezoluţia nr. 106069 din data de 12.08.2013, urmare dizolvării şi lichidării la data de 06.08.2013, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990. Pe cale de consecinţă, s-a admis hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor de repartizare a activelor acestei societăţi comerciale.

Conform Hotărârii adunării generale a asociaţilor de repartizare a activelor din data de 30.07.2013:

"În urma operaţiunilor de radiere/dizolvare/lichidare repartizarea activelor rămase să se facă 100% pentru asociatul E. Prin urmare, în urma procedurii de lichidare a societăţii S.C. A. S.R.L., la data de 06.08.2013 au rămas următoarele active fixe la valoarea contabilă, active care urmează să treacă în proprietatea asociatului E.: 1. Teren în suprafaţă de 714,15 mp în Calea x, sector 1 Bucureşti, intabulat în cartea funciară nr. x, număr cadastral x, în valoare de 1.329.000,00 RON; 2. Construcţia situată în Calea x, sector 1 Bucureşti, număr cadastral x, în valoare de 148.314,95 RON. Se distribuie următoarele sume: H. - 16.618 RON şi E. - 1.663 RON."

Aşadar, văzând Hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a activelor din data de 30.07.2013 şi activul patrimonial rămas de distribuit, Înalta Curte constată că din acesta nu a făcut parte imobilul expropriat prin Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008, respectiv suprafaţa de 2.433 mp teren intravilan, situat în Bucureşti, sector 1, str. x şi investiţiile efectuate pe acesta, afectate de expropriere.

Urmare netransmiterii asociatului E. a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, pentru că nu făcea parte din activele patrimoniale rămase de distribuit, acesta nu a dobândit de plano calitatea de succesor al societăţii lichidate, numai ca urmare directă a înregistrării la registrul comerţului a menţiunii radierii, astfel cum a reţinut eronat Curtea de Apel.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, în rejudecare, a interpretat şi aplicat în mod greşit, atât dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, cât şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. privind dezlegările şi indicaţiile date prin decizia de casare.

Astfel, art. 235 din Legea societăţilor comerciale reglementează acel caz în care personalitatea juridică a societăţii cu răspundere limitată încetează fără a exista lichidare, când cele două faze ale procesului de încetare a personalităţii juridice (dizolvarea şi lichidarea) pot fi cumulate dacă asociaţii, probând că societatea şi-a achitat toţi creditorii sau că a reglementat în alt fel datoriile sale, decid, prin hotărâre a adunării generale, să dizolve societatea şi să renunţe la formalităţile lichidării, urmând a împărţi între ei bunurile care ar rămâne după regularizarea datoriilor.

Potrivit art. 235 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societăţii din registrul comerţului. Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.

Aşadar, legiuitorul a înţeles să arate în Legea nr. 31/1990, în mod expres, procedura dizolvării şi lichidării voluntare a unei societăţi comerciale şi a prevăzut, derogatoriu, singura situaţie în care asociatul va veni la succesiunea societăţii, respectiv, în situaţia fraudării creditorilor. În speţă, nu au existat şi nu există creditori ai societăţii radiate, astfel cum susţine însuşi recurentul intervenient şi cum rezultă din informaţiile transmise de la registrul comerţului, nefiind incident nici art. 2371 din Legea societăţilor comerciale.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în rejudecare, reţinând trunchiat Hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a activelor societăţii din data de 30.07.2013, nu a observat şi din ce se compune activul patrimonial rămas în urma operaţiunilor de dizolvare/lichidare/radiere a societăţii, respectiv ce bunuri au fost repartizate în proporţie de 100% asociatului E., acestea constând, în fapt, în terenul de 714,15 mp situat în Calea x, sector 1 Bucureşti şi construcţia situată pe acesta.

Prin urmare, instanţa de apel apreciind oportună introducerea în cauză a lui E., în calitate de succesor al societăţii radiate S.C. A. S.R.L., în condiţiile în care, în urma procedurii de desfiinţare a acestei societăţi comerciale, imobilul în litigiu nu făcea parte din activul patrimonial rămas de distribuit, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 235 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, invocat ca temei al luării acestei măsuri procesuale.

Pe de altă parte, înţelegând şi interpretând greşit, în acelaşi timp, dispoziţiile deciziei de casare, instanţa de apel a reţinut calitatea de succesor a lui E., dar şi dreptul acestuia la plata despăgubirilor pentru exproprierea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, str. x, în condiţiile în care, însăşi autoarea S.C. A. S.R.L. a încasat despăgubirea stabilită prin sentinţa civilă nr. 803 din 05.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cauză, astfel că aceasta a fost îndestulată, aşa cum recunosc în mod expres, atât recurentele prin motivele de recurs şi concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin întâmpinare şi motivele de apel formulate în dosar.

În acest context, apreciind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul intervenient E. împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008*, pe care o va modifica, în sensul respingerii introducerii acestuia în cauză.

Ca o consecinţă directă a modificării încheierii din data de 16.10.2017, în sensul arătat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de E. împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru lipsa calităţii procesuale active, întrucât hotărârea judecătorească ce se pronunţă în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, dreptul de a recura o atare hotărâre aparţinând, cu excepţia procurorului, numai părţilor care au figurat la judecată în fond, sau succesorilor universali ori cu titlu universal, precum şi acelora care, potrivit regulilor de drept material, reprezintă părţile.

Aşa fiind, asociatul care nu a dobândit calitatea de succesor al societăţii desfiinţate, pentru considerentele pe larg expuse în examinarea recursului anterior, este terţ în proces, chiar dacă ar fi interesat în cauză.

În speţă, recurentul însuşi a susţinut în mod ritos respingerea introducerii sale în cauză, declarând recurs împotriva încheierii din data de 16.10.2017 prin care s-a dispus această măsură procesuală.

Faţă de soluţia admiterii acestui recurs şi modificării încheierii în sensul respingerii introducerii în cauză a lui E., acesta este un terţ care nu are dreptul de a face recurs împotriva deciziei pronunţate pe fond de curtea de apel (din situaţiile de excepţie făcând parte terţii în materie necontencioasă, dobânditorul cu titlu particular, creditorul chirografar ori terţul recurent împotriva ordonanţei de adjudecare, situaţii în care acesta nu se încadrează), context în care, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de E. împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Referitor la recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte a constatat intervenit, la termenul de dezbatere a recursului, motivul de ordine publică referitor la lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acestei societăţi, care nu mai există.

Astfel, conform informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin adresa nr. x din 13.12.2016, S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele registrului comerţului, ca urmare a dizolvării şi lichidării, fapt consemnat în baza rezoluţiei nr. x din data de 12.08.2013 şi având în vedere certificatul de radiere din 14.08.2013, aspect necontestat de niciuna dintre părţi în cauză.

Ca urmare directă a înregistrării la registrul comerţului a menţiunii radierii, încetează personalitatea juridică a societăţii comerciale, care dispare astfel ca subiect de drept.

În speţă, S.C. A. S.R.L. a intervenit în proces, în calitate de intervenientă în interes propriu, ca urmare a încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, formulată la data de 26.05.2011, cât şi ca urmare a cererii de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă la aceeaşi dată, arătând că este proprietara imobilului expropriat şi a solicitat acordarea propriilor despăgubiri pentru expropriere.

Aşadar, fiind în dezbatere un drept subiectiv civil al societăţii interveniente - care a pierdut pe parcursul procesului capacitatea procesuală de folosinţă, aceasta neavând succesori, astfel cum s-a reţinut în considerentele recursurilor ce preced, se consideră că partea nu mai are folosinţa acestui drept, întrucât nu mai există, astfel încât cererea sa de acordare a propriilor despăgubiri pentru expropriere se impune a fi respinsă ca şi când dreptul lipseşte.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.

Referitor la prima critică de recurs, ce vizează problema lipsei calităţii de reprezentant a D.R.D.P. Bucureşti şi a lipsei semnăturii unei persoane care să aibă calitate de reprezentant cu consecinţa nulităţii cererii de apel formulate de apelantul pârât Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A., Înalta Curte reţine că nu este întemeiată, urmând a o respinge ca atare.

În ceea ce priveşte problema lipsei calităţii D.R.D.P. Bucureşti de a reprezenta C.N.A.D.N.R. S.A., Înalta Curte constată că în litigiile având ca obiect "expropriere", expropriator este Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. S.A.

În acest context, se constată că Statul român rămâne un dominus litis, în persoana sa verificându-se calitatea de expropriator, numai calitatea procesuală verificându-se în persoana reprezentantului acestuia.

Cum reprezentarea legală a Statului român în materie de expropriere a fost prevăzută expres prin dispoziţii legale speciale, faptul că mandanţii expropriatorului s-au aflat într-un proces de reorganizare succesivă, purtând mai multe denumiri, nu înseamnă că această situaţie a condus la pierderea mandatului şi respectiv, a calităţii de reprezentant a mandatarului, astfel încât apelul şi motivele de apel reprezintă exprimarea de voinţă a Statului român, în calitate de expropriator, de a iniţia respectiva cale de atac.

Pe de altă parte, se observă că cererea de apel şi motivarea apelului în cauză au fost semnate pentru Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. Bucureşti, de avocatul împuternicit în acest sens.

Prin urmare, nu poate opera nici sancţiunea nulităţii pentru lipsa semnăturii persoanei care să aibă calitate de reprezentant, sau lipsa mandatului dat semnatarului de către Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A., cum susţine recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., dreptul avocatului care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, de a exercita calea de atac împotriva hotărârii date fiind expres prevăzut de art. 69 alin. (2) din C. proc. civ. Mandatul a fost depus la dosarul primei instanţe, la fila 29 din acest dosar aflându-se împuternicirea avocaţială dată avocaţilor F. şi G. de către C.N.A.D.N.R. S.A. (care au şi semnat apelul şi motivele de apel).

O altă critică, căreia se subsumează toate argumentele aduse de recurenta - reclamantă în motivarea recursului, vizează nerespectarea deciziei de casare pronunţată în primul ciclu procesual, prin interpretarea eronată a dezlegărilor şi indicaţiilor date de instanţa de recurs, ceea ce atrage încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia de casare nr. 2793 din 14.12.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cu putere de lucru judecat, existenţa necontestată a exproprierii imobilului situat în Bucureşti, sector 1, str. x şi împrejurarea că despăgubirile pentru expropriere au fost plătite în favoarea societăţii reclamante S.C. A. S.R.L., care nu mai avea niciun drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăţi implicate în cauză, conform Încheierii nr. x din 02.08.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cu consecinţa prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât şi a persoanei îndreptăţite sau succesorilor acesteia, acest din urmă aspect urmând a fi lămurit în rejudecare de către instanţa de trimitere.

În speţă, Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum total de 442.246 euro, nu a fost contestată sub aspectul validităţii sale în procedura administrativă şi a fost executată în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. În acest sens s-a depus la dosarul de fond, Recipisa de Consemnare nr. x din 2 din 13 iunie 2008 prin care C.N.A.D.N.R. S.A. a consemnat suma de 1.622.954,37 RON pe seama şi la dispoziţia S.C. A. S.R.L. reprezentând contravaloare despăgubiri conform Legii nr. 198/2004, fiind trecut şi O.P. nr. x din data de 13.06.2008.

Acest aspect, al plăţii despăgubirilor din hotărârea de expropriere recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. a fost susţinut de intimatul - pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. Bucureşti prin întâmpinare, de intervenienta S.C. A. S.R.L. prin cererea de disjungere aflată la fila 92 dosar fond, în care se arată că societatea S.C. A. S.R.L. a fost despăgubită, dar şi de însăşi recurenta - reclamantă care a recunoscut că hotărârea de expropriere a fost executată în favoarea sa.

Prin decizia de casare, instanţa de recurs a solicitat instanţei de trimitere, în contextul existenţei valabile şi executării hotărârii de expropriere în favoarea recurentei-reclamante - care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, să valorifice dispoziţiile legale privind procedura de desfiinţare a societăţilor comerciale, un element esenţial în această procedură fiind hotărârea de repartizare a activelor societăţii, urmărindu-se modul în care activul patrimonial a fost distribuit, pentru a se lămuri problema capacităţii procesuale, respectiv a transmiterii patrimoniului şi calităţii procesuale a societăţii interveniente S.C. A. S.R.L.

Acestea au fost dezlegările şi indicaţiile instanţei de recurs din decizia de casare, toate celelalte susţineri ale recurentei-reclamante fiind argumentaţii proprii în susţinerea motivului de nelegalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că instanţa de apel, în rejudecare, nu a luat în considerare intervenirea cazului de radiere a S.C. A. S.R.L. din registrul comerţului, ce determină încetarea personalităţii sale juridice, cu consecinţa pierderii capacităţii procesuale de folosinţă, nu a luat în considerare hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a activelor societăţii, din care rezultă modul în care activul patrimonial rămas a fost distribuit către asociatul E., fără ca din acesta să facă parte imobilul expropriat (ci cu totul alte imobile), nu a luat în considerare că Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum total de 442.246 euro, a fost executată în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi că sentinţa tribunalului pronunţată în această cauză, deşi nedefinitivă, a fost executată silit în favoarea intervenientei S.C. A. S.R.L., astfel cum susţin însăşi recurentele şi intimatul pârât Statul român, Înalta Curte apreciază că, reţinând calitatea de succesor şi dreptul asociatului E. la plata despăgubirilor stabilite iniţial de expropriator, în cuantum total de 442.246 euro, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile deciziei de casare, încălcând astfel art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, apreciind greşit asupra oportunităţii introducerii în cauză a lui E., care nu are calitate de succesor al societăţii interveniente, radiate din registrul comerţului încă din anul 2013, dar şi asupra capacităţii procesuale a acestei societăţi, pentru considerentele arătate în examinarea recursurilor anterioare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit atât dispoziţiile art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, cât şi dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care este incident în recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce atrage modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul respingerii şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intervenientul E. împotriva încheierii din data de 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Modifică încheierea, în sensul respingerii introducerii în cauză a lui E. în calitate de intervenient.

Respinge recursul declarat de recurentul E. împotriva Deciziei civile nr. 1121/A din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru lipsă calitate procesuală activă.

Respinge recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1121/A din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1121/A din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. A. S.R.L.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2018.