Public-domain watercourse classification and in-kind restitution eligibility for expropriated urban land under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă sub nr. x/3/2006, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Voluntari, prin primar, Consiliul Local al Comunei Voluntari şi primarul Oraşului Voluntari, pronunţarea unei hotărâri prin care să se anuleze dispoziţia nr. 882/2006 prin care unitatea deţinătoare a respins notificarea nr. 394/2001 privind restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii în suprafaţă de 18 ha, situat în intravilanul localităţii Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, care a aparţinut autorului A. şi obligarea pârâţilor să emită dispoziţia de restituire în natură pentru suprafaţa de 8,91 ha, atribuită în baza dispoziţiei nr. 585/2002 şi suprafaţa de 18 ha pe care sunt îndreptăţiţi să o primească în baza legii.

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 09.04.2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, acţiunea precizată, a anulat dispoziţia nr. 882/2006, emisă de Primăria Oraşului Voluntari, a obligat pârâţii să emită dispoziţie motivată prin care să restituie în natură reclamanţilor terenurile în suprafaţă de 8.943 mp şi respectiv, în suprafaţă de 2.436 mp, situate în Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, astfel cum au fost identificate în schiţa anexă la raportul de expertiză topografică; a obligat pârâţii să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 79.453,83 mp, situat în Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Instanţa a reţinut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul A. şi numitul E. Ştefan au solicitat restituirea în natură a proprietăţii tatălui lor, A., situată în comuna Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, preluată în anul 1947, în baza Legii nr. 139/1940, prin rechiziţie.

Prin dispoziţia nr. 882 din 09.10.2006, emisă de Primăria Oraşului Voluntari, a fost respinsă notificarea nr. 394/2001, cu motivarea că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991.

Din conţinutul actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, autentificate de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, sub numerele 24128/1932, 24836/1932, 3434921/1932, 13153/1933, 16060/1933 şi 27143/1933, tribunalul a reţinut că autorul reclamanţilor a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de teren de 18 ha, situată pe moşia Pipera, judeţul Ilfov şi că potrivit procesului-verbal din 11.11.1947, întreaga fermă deţinută de către autorul reclamanţilor, situată în comuna Băneasa, a fost rechiziţionată.

Terenul a fost, ulterior, administrat de către Ministerul Apărării Naţionale, însă, prin Hotărârea de Guvern nr. 994/2002, s-a dispus transmiterea unui imobil în suprafaţă totală de 49,52 ha, situat în comuna Voluntari, de la Ministerul Apărării Naţionale către Primăria Comunei Voluntari, în vederea soluţionării cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Din conţinutul raportului de expertiză topografică, a rezultat că terenul în suprafaţă de 9.8 ha, situat în comuna Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, ce face obiectul dispoziţiei contestate, nr. 882/2006, se identifică la această adresă având laturile şi vecinătăţile menţionate în anexele 1 şi 2 la raport şi că face parte din suprafaţa de 18 ha deţinută de autorul reclamanţilor A.

Expertul a mai concluzionat că, pe teren, sunt amplasate construcţii (locuinţe tip D+P+E+M), iar zonele care apar virane este posibil să facă obiectul unor acte de proprietate.

S-a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data efectuării raportului de expertiză, terenul se afla în intravilanul localităţii Voluntari.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că suprapunerea parţială a imobilului teren ce face obiectul notificării peste terenurile pe care sunt amplasate construcţiile constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului şi că singurele terenuri care se pot restitui în natură sunt cele în suprafaţa de 8.943 mp şi de 2.436 mp, situate în Voluntari, str. x, judeţul Ilfov.

Având în vedere că, potrivit raportului de expertiză, s-a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data efectuării raportului, terenul se afla în intravilanul localităţii Voluntari, tribunalul a constatat caracterul nelegal al dispoziţiei contestate, care a respins notificarea întrucât terenul ar fi avut regimul de teren extravilan.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii.

Prin Decizia civilă nr. 412/A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâţii să emită dispoziţie motivată, prin care să restituie în natură, reclamanţilor, numai terenul de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, iar pentru terenul în suprafaţă de 2.436 mp, să emită dispoziţie motivată, prin care să propună, reclamanţilor, măsuri reparatorii prin echivalent. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat recurs pârâţii primarul oraşului Voluntari şi Consiliul Local Voluntari, admis prin Decizia civilă nr. 3677 din 5.05.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a pronunţat soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru lămurirea situaţiei de fapt cu privire la suprafaţa de 8.943 mp, referitor la care pârâţii au susţinut în mod constant că ar avea categoria de folosinţa "baltă".

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 310/A din 17.09.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul pârâţilor, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâţilor să emită o dispoziţie motivată privind restituirea în natură numai a suprafeţei de teren de 8.943 mp, situată în comuna Voluntari, str. x, judeţul Ilfov, aşa cum a fost identificat prin expertiza întocmită şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâţi, cale de atac admisă prin Decizia civilă nr. 3131 din 5 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care a dispus din nou trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Înalta Curte a apreciat că, potrivit îndrumărilor date de către instanţa de recurs în primul ciclu procesual, judecătorii urmau a clarifica, în rejudecare, printr-o probaţiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate - chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu, situaţia de fapt şi de drept, în raport de care să se stabilească dacă este incidentă în cauză Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 18/1991, aspecte neavute în vedere de instanţă.

Reluând judecata, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia nr. 535/A din 02.12.2014, prin care a admis apelul declarat pârâţilor, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 529 din 09.04.2009, în sensul că a anulat în parte dispoziţia nr. 882/2006, emisă de primăria Oraşului Voluntari în legătură cu terenul în suprafaţă de 8.943 mp, situat în oraşul Voluntari, Str. x, judeţ Ilfov, şi a respins cererea având acest obiect, ca neîntemeiată. A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţia în legătură cu terenul în suprafaţă de 79.453,83 mp, măsurile urmând a fi acordate în condiţiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului A. şi pârâtei-cesionare F.

Au fost obligaţi pârâţii să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamantului A. şi pârâtei-cesionare F. măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafaţă de 2.436 mp.

Prin Decizia nr. 1347 din 6 mai 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul G., în calitate de moştenitor al reclamantului A., împotriva Deciziei nr. 535/A din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, constatând că instanţa de apel a reţinut greşit limitele rejudecării, interpretând eronat dezlegările din Decizia de casare nr. 3677 din 5.05.2011, referitoare la situarea terenului în suprafaţă de 8.943 mp, în extravilanul localităţii Voluntari, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data efectuării lucrării topografice, deşi se reţinuse contrariul, precum şi faptul că apartenenţa terenului la domeniul public al statului, ar atrage incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Procedând la rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 964/A din 16.11.2017, prin care a admis apelul pârâţilor, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâţii să emită, conform Legii nr. 10/2001, republic., o dispoziţie motivată prin care să restituie în natură reclamantului G. o cotă indiviză de 1/2 din terenul în suprafaţă de 8.943 mp, iar în favoarea reclamantei-cesionare F., măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 - compensare prin puncte - pentru cealaltă cotă indiviză de 1/2 din terenul în suprafaţă de 8.943 mp situat în oraşul Voluntari, str. x, jud. Ilfov; să propună în favoarea reclamantului G. şi a reclamantei-cesionare F., măsuri reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 - compensare prin puncte - pentru terenul în suprafaţă de 2.436 mp. Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţă cu privire la soluţia dispusă în legătură cu terenul în suprafaţă de 79.453,83 mp, măsurile reparatorii în echivalent - compensarea prin puncte - urmând a fi acordate în condiţiile Legii nr. 165/2013 în favoarea reclamantului G. şi a reclamantei-cesionare F.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prin decizia de casare s-a statuat, deja, asupra împrejurării că în cauză nu s-a contestat situaţia celorlalte suprafeţe de teren pentru care s-a dispus, potrivit hotărârilor pronunţate anterior, restituirea în natură sau prin echivalent, limitele rejudecării vizând exclusiv situaţia restituirii în natură a suprafeţei de teren de 8.943 mp, situată în str. x, judeţul Ilfov.

Prin urmare, s-a reţinut că nu poate fi repus in discuţie nici dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de teren de 8.943 mp, în condiţiile în care prin motivele de apel nu s-a contestat acest aspect.

Curtea a constatat că singura critică punctuală adusă hotărârii primei instanţe de apelanţi a reprezentat, în fapt, o reluare a motivării dispoziţiei contestate în speţă, în sensul că terenul solicitat de către reclamanţi ar intra sub incidenţa legii terenurilor situate în extravilanul localităţilor, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi ale celor al căror regim juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991.

Raportându-se la îndrumările obligatorii date de instanţa de recurs, Curtea, în rejudecarea pricinii, a procedat la lămurirea aspectelor asupra cărora instanţa supremă a statuat că trebuie elucidate în vederea stabilirii complete a situaţiei de fapt a terenului în suprafaţă de 8.943 mp.

În acest sens, s-a reţinut depunerea la dosar a H.G. nr. 994/2002, prin care s-a realizat un transfer din proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în proprietatea publică a comunei Voluntari şi administrarea Consiliului Local al acestei localităţi, a unui imobil format din teren în suprafaţă de 49,5282 ha şi construcţii în suprafaţă de 7.133 mp., finalitatea schimbării regimului juridic al imobilului fiind aceea de a permite Consiliului Local Voluntari să atribuie terenul persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001.

Raportându-se la concluziile expertizei topografice efectuate în rejudecare de către comisia de experţi, Curtea a reţinut că, potrivit planului de situaţie anexă la H.G. nr. 994/2002, terenul de 8.943 mp face parte din lotul de 49,52 ha transmis în proprietatea publică a comunei Voluntari, menţionându-se în plan cele două bălţi.

Experţii au stabilit că bălţile, precum şi "drumul" dintre ele (în fapt, un dig îngust traversat de o conductă, neutilizabil accesului pietonal) au fost create artificial, invocându-se în acest sens nu doar susţinerile reclamanţilor privitoare la istoricul creării acestora, ci şi situaţia găsită la faţa locului, respectiv, imposibilitatea identificării unei albii majore ori a unei albii minore, lipsa unui drum de acces împrejurul bălţilor, faptul că sunt colmatate prin gunoaie şi depuneri, şi, nu în ultimul rând, faptul că acestea nu sunt alimentate decât ocazional, prin ape pluviale (meteorice) şi reziduale (din staţia de captare-evacuare aflată în vecinătate, construită de o persoană juridică privată).

S-a mai reţinut că O.C.P.I. Ilfov a răspuns solicitărilor instanţei, prin adresa din 17.12.2015, comunicând că pentru imobilul teren în suprafaţă de 8.943 mp nu a fost identificat un număr cadastral, neavând carte funciară, fiind comunicate doar copii de pe cărţile funciare deschise pentru singurele imobile ce se regăsesc la aceeaşi adresă, provenite, prin dezlipire, din imobilul cu numărul cadastral x Voluntari.

Fată de aceste aspecte şi de îndrumările instanţei de casare, Curtea a constatat că este necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză privind specialitatea amenajări şi construcţii hidrotehnice, ţinând seama şi de susţinerile apelanţilor cu trimitere la poziţia Administraţiei Naţionale Apele Române, conform cărora terenul în litigiu s-ar suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei (albia minoră), inclusiv peste două lucrări hidrotehnice şi peste zonele de protecţie ale acestora, instituite prin lege, cu referire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Potrivit expertizei întocmite, s-a identificat cursul râului Valea Saulei, constatându-se că niciunul dintre afluenţii acestuia nu este cadastrat şi nu face parte din domeniul public al statului, reprezentând văi locale.

De asemenea, a rezultat, conform expertizei, că terenul de 8943 mp are o configuraţie de vale naturală, fiind amplasat pe afluentul din dreapta al Văii Saulei, numit Valea Tincăi, în apropiere de izvoare, balta identificată anterior în cauză în cadrul acelei suprafeţe de teren, neamenajată, fiind creată artificial (mai precis, regăsindu-se de către expert două bălţi despărţite de un mic dig de pământ, una mică si una mare).

Singurele construcţii hidrotehnice identificate pe Valea Tincăi în imediata apropriere a fostei proprietăţi A. au fost două diguri de pământ.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că provenienţa bălţilor este, oricum, irelevantă, interesând doar situaţia faptică actuală.

Curtea a avut în vedere şi necesitatea lămuririi aspectului cadastrării cursului de apă Valea Saulei invocat în speţă şi prin raportare la adresele provenind de la Administraţia Naţională Apele Române.

Faţă de toate planurile depuse la dosar, dar şi de concluziile expertizei hidrografice, experţii desemnaţi în cauză au reţinut că Valea Saulei (aşa cum este ea prezentată şi în planurile militare începând cu anul 1896), este un râu care izvorăşte din Pădurea Tunari, curge de la Nord la Sud, iar braţul, denumit şi el pe planul Administraţiei Naţionale a Apelor Române tot Valea Saulei, este de fapt Valea Tincăi, având curgere de la Vest la Est şi care nu are izvor sau izvoare de identificare a începutului cursului râului (valea preia numai apele meteorice din zonă).

S-a constatat, totodată, că o altă vale cu apă permanentă sau cu ape meteorice care deversează în Valea Saulei, purtând orice nume posibil, nu este prezentată, desenată sau denumită pe acest plan sau pe orice plan existent în zonă, iar denumirile Valea Roşia, Valea Pipera, Valea Babei nu apar pe niciunul dintre planurile prezentate de către Administraţia Naţională a Apelor Române

S-a stabilit şi o eroare legată de precizia cadastrării, inclusiv prin raportare la planurile invocate şi de Primăria Voluntari, arătându-se că Valea Saulei are atribuit numărul cadastral x, potrivit adresei menţionate, iar prin adresa nr. x/DSD/2012, emisă tot de Administraţia Naţională Apele Române, aceasta arată faptul că terenul în litigiu se suprapune, în cea mai mare parte, peste cursul de apă Valea Saulei şi că Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, cu nr. cadastral x, cu o lungime de 6 km şi cu bazin hidrografic în suprafaţă de 50 kmp şi face parte din domeniul public al statului, administrat de Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea.

Or, faţă de imposibilitatea alocării a două numere cadastrale distincte aceluiaşi curs de apă, Curtea a constatat că experţii au dezlegat şi această chestiune în sensul potrivit căruia codul cadastral x reprezintă un cod cadastral al Văii Saulei din evidenţele Apelor Române, dar terenul cadastrat de Apele Române nu are la bază măsurători geodezice de identificare a coordonatelor, suprafeţei, formei, vecinătăţilor sau denumirilor, iar ca sa fie cadastrat un râu în evidenţa Apelor Române trebuie să existe un curs de apă permanentă având izvor (izvoare) cu bazin hidrografic de minim 50.0 KM pătraţi, care să aducă apă în râu, iar râul să aibă lungime de minim 5.0 Km.

Or, s-a constatat că nu este cazul Văii Tincăi (redenumită în planul Administraţiei Naţionale a Apelor Române Valea Saulei) care nu are izvoare, nu are lungimea minimă de 5 Km (expertiza hidrologică de la dosarul cauzei).

Concluzionând, Curtea, în raport cu probatoriul administrat, a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, întrucât nu se suprapune cursului de apă Valea Saulei, iar bălţile identificate de experţi au fost create artificial, fiind în prezent colmatate, alimentate doar, ocazional, prin ape pluviale (meteorice) şi reziduale, nefiind identificate nici amenajări de utilitate publică pe terenul respectiv.

Referitor la categoria terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că acesta se află în intravilanul localităţii Voluntari.

Astfel, pe de o parte, în raportul de expertiză topografică s-a menţionat că Primăria Voluntari nu are publicat P.U.G. (plan urbanistic general) pentru a putea fi consultat, nefiind transmis nici către O.C.P.I., iar pentru zona în care este amplasat terenul în cauză, Primăria oraşului Voluntari nu are P.U.Z. (plan de urbanism zonal) avizat de Consiliul Local oraş Voluntari şi făcut public.

Experţii au precizat, sub acest aspect, că terenul este amplasat între terenuri care sunt situate în intravilan, având atribuite numere poştale de pe strada x, care au număr cadastral şi sunt intabulate, astfel că şi acest teren ar trebui să figureze în intravilan.

Aceste concluzii s-au coroborat şi cu cele reţinute de prima instanţă pe baza expertizei tehnice efectuate, care a precizat în mod expres că, atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data efectuării raportului de expertiză, întregul teren ce făcea obiectul dispoziţiei contestate se afla în intravilanul localităţii Voluntari.

În acest context, instanţa de apel nu a putut ignora că nici în cadrul motivelor de apel şi nici prin apărările invocate în cursul procesului apelanţii-pârâţi (inclusiv prin obiecţiunile formulate faţă de concluziile experţilor), deşi au invocat expres incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu au susţinut fără echivoc că suprafaţa de teren în litigiu s-ar fi aflat sau că se află în extravilanul localităţii prin raportare la incidenţa legii speciale de reparaţie, impedimentul legal al restituirii fiind, în opinia apelanţilor, apartenenţa terenului la domeniul public al statului administrat de Administraţia Naţională a Apelor Române, din perspectiva suprapunerii acestuia cu albia minoră a cursului de apă cadastrat al Văii Saulei.

S-a invocat, totodată, includerea diferenţei de teren de 9 ha, rămasă nerestituită din întregul imobil revendicat, în anexa 38 întocmită de Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, anexă ce a fost validată de Instituţia prefectului Judeţului Ilfov (şi, deci, indirect, posibilitatea restituirii prin intermediul unei alte legi cu caracter reparatoriu, Legea nr. 18/1991).

Cu privire la acest ultim aspect, Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 2462 din 5.06.1997 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea în revendicare a 15 ha teren situat în Bucureşti, în contradictoriu cu Prefectura Jud. Ilfov, s-a reţinut că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991, terenul fiind rechiziţionat.

De asemenea, printr-o altă hotărâre irevocabilă, Decizia nr. 7499 din 30.09.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a analizat şi această împrejurare, respectiv că reclamanţii beneficiază de hotărârea definitivă şi irevocabilă evocată anterior şi s-a reţinut că înscrierea celor 18 ha teren în anexa 38, prin Hotărârea Comisiei Judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, nr. 481 din 31.07.2002, este greşită, întrucât terenul nu a fost obţinut de intimaţii pârâţi A. prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, ci în urma formulării unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ.

Aceste două hotărâri judecătoreşti definitive au fost invocate de reclamanţi în faţa primei instanţe, în susţinerea nelegalităţii dispoziţii contestate, deoarece statuările instanţelor, intrate în puterea lucrului judecat, s-ar fi impus a fi valorificate din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească şi a modului de punere în valoare a acestuia.

Curtea de apel a avut în vedere, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie, în condiţiile în care instanţa europeană a stabilit în mod constant că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante" şi că "unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuţie (de ex., Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României, publicată în M. Of. nr. 252/15.04.2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010, par. 23).

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că imobilul ce face obiectul rejudecării şi se află în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale Oraşul Voluntari intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în contextul în care, astfel cum a statuat şi instanţa de casare, nicio dispoziţie a acestui act normativ special nu interzice restituirea imobilelor ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate se stat în perioada de referinţă a legii.

În ceea ce priveşte modalitatea de restituire a terenului, Curtea de apel a reţinut că prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost instituită regula potrivit căreia imobilele se restituie în natură ( regulă reluată şi în art. 7 alin. (1), art. 9 din Legea nr. 10/2001).

Au fost avute în vedere, de asemenea, dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, în condiţiile în care acest ultim act normativ este incident şi în cauza dedusă judecăţii, potrivit art. 4 din această lege, care conţine norme tranzitorii cu privire la procesele în curs.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 consacră, de asemenea, regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Ţinând seama de împrejurările reţinute pe baza raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în rejudecare de către comisia de experţi, Curtea a constatat că nu există vreun impediment pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă 8.943 mp.

Pe de altă parte, s-a dispus ca restituirea să se facă în indiviziune, potrivit cotelor deţinute de intimaţii-contestatori, şi, totodată, cu respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 165/2013 în ceea ce priveşte măsurile de reparaţie de care pot beneficia alte persoane decât titularii dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitor al acestuia.

În consecinţă, ţinând seama de contractele de cesiune drepturi litigioase încheiate succesiv în cauză, depuse la dosar, precum şi de statuările instanţelor referitoare la transmiterea calităţii procesuale pe baza acestor acte juridice, instanţa de apel a constatat că reclamantul G. este îndreptăţit la restituire în natură, în cotă indiviză de ½, din terenul în suprafaţă de 8.943 mp., iar cesionara F. nu poate beneficia, corespunzător cotei sale indivize de ½ din acelaşi imobil, decât de măsurile compensatorii prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013, în limitele stabilite de acelaşi act normativ.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, care au susţinut că soluţia este eronată, având în vedere următoarele aspecte:

- În faţa instanţei de apel au fost prezentate, prin intermediul raportului de expertiză întocmit, aspecte denaturate ale situaţiei de fapt, datorate interpretărilor proprii ale celor trei experţi, care au contestat documentele oficiale ale Administraţiei Naţionale Apele Române, utilizând însă, tot felul de atlase, hărţi geografice orientative, mergând până la a considera că există o "regretabilă eroare" în adresa Administraţiei Naţionale Apele Române.

În realitate, creând confuzii, experţii au dorit să inducă ideea că terenul ce face obiectul litigiului nu ar face parte din domeniul public al statului, încercând să se acrediteze ideea că Valea Saulei este un alt curs de apă (deşi Valea Tincăi este o altă denumire, mai veche, a cursului de apă Valea Saulei).

De asemenea, experţii au creat confuzie între codul cadastral, care înregistra Valea Saulei în inventarul cursurilor de apă din domeniul public al statului şi numărul cadastral atribuit unui imobil oarecare, strecurând astfel îndoiala asupra veridicităţii codului cadastral al Administraţiei Naţionale Apele Române.

În concluzie, Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, a cărui albie minoră face parte din domeniul public al statului, aspecte faţă de care instanţa a reţinut greşit că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Mai mult, din totalul de 18 ha. ce au aparţinut autorului reclamanţilor, prin dispoziţia nr. 585/2002 s-a restituit suprafaţa de 89.167,17 mp, iar în ce priveşte diferenţa nerestituită până la 18 ha., pentru suprafaţa de 1 ha inclusă în aceasta, prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 07.04.2015 a fost obligat statul român la punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate în favoarea lui G. sau, pentru situaţia imposibilităţii restituirii în natură, plata echivalentului în RON al sumei de 750.000 euro.

Întrucât oferta de punere în posesie a Comisiei locale de fond funciar Voluntari a fost refuzată, a fost plătită reclamantului, de către Ministerul Afacerilor Externe, suma de 750.000 euro.

Ca atare, s-a solicitat ca instanţa de recurs să ţină seama de suma deja încasată, iar la stabilirea măsurilor reparatorii să procedeze la scăderea acestor despăgubiri, aşa încât statul să nu fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii mai mari decât cele cuvenite reclamanţilor ca persoane îndreptăţite.

Intimatul-reclamant G. a formulat întâmpinare arătând că, în principal, invocă excepţia nulităţii recursului, faţă de neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., având în vedere că memoriul de recurs nu conţine critici în sens propriu, ci o reiterare a afirmaţiilor aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit deja o dezlegare prin hotărârea atacată.

În realitate, susţinerile recurenţilor vizează temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că soluţia este corectă, nedemonstrându-se în cadrul procesului imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de 8.943 mp, care nu face parte din domeniul public al statului în sensul art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, câtă vreme lungimea suprafeţei de apă în discuţie este sub cea de 5 km, impusă de lege pentru a fi domeniu public.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

- În primul rând, este corectă susţinerea intimatului-reclamant, conform căreia pârâţii tind, ca prin intermediul recursului exercitat, să aducă în dezbatere aspecte devolutive ale procesului, vizând elemente de fapt şi de administrare a probatoriului, contrar caracterului extraordinar al prezentei căi de atac care permite doar controlul de legalitate.

Astfel, pe împrejurări care vizează probele administrate în faza procesuală anterioară, recurenţii fac referire la modalitatea în care cei trei experţi topo au întocmit raportul de expertiză, la evaluarea făcută conţinutului unor adrese, la felul în care au fost valorificate hărţi, evidenţe cadastrale, pentru a pretinde astfel, că mijloacele de probă ar fi trebuit, în condiţiile unei altfel de administrări, să conducă la altă situaţie de fapt, cu altă concluzie în drept.

În realitate, se tinde în mod nepermis procedural, la o devoluare a cauzei, la reevaluarea probatoriului, pentru stabilirea altor elemente de fapt ale pricinii.

Or, instanţele fondului sunt cele care, pe baza probelor administrate stabilesc situaţia de fapt căreia apoi îi aplică norma incidentă, revenind instanţei de recurs controlul de legalitate şi numai în ipoteza în care împrejurările de fapt nu ar fi fost suficient determinate, posibilitatea casării pentru întregirea probatoriului.

În speţă însă, nu se invocă aspecte legate de insuficienta lămurire a elementelor de fapt, ci se pretinde a se da o altă valoare şi interpretare asupra mijloacelor de probă, ceea ce înseamnă o devoluare a fondului, incompatibilă căii de atac a recursului.

Aşadar, ceea ce se circumscrie controlului de legalitate este aspectul referitor la modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (şi de aceea excepţia de nulitate invocată de intimatul-reclamant nu poate fi primită), dar are caracter nefondat.

Potrivit textului menţionat "aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km, malurile şi cuvetele lacurilor (…)".

Or, pe acest aspect, al regimului juridic al imobilului, instanţa de apel a constatat, valorificând toate mijloacele de probă administrate în cauză, că terenul în litigiu "nu se suprapune cursului de apă Valea Saulei, iar bălţile identificate de experţi au fost create artificial, fiind în prezent colmatate, alimentate doar ocazional, prin ape pluviale (meteorice) şi reziduale, nefiind identificate nici amenajări de utilitate publică"; de asemenea, Valea Tincăi nu are izvoare şi nu are lungimea minimă de 5 km.

Raportat la această situaţie de fapt cu regimul juridic adecvat, corespunzător acesteia, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, atunci când a constatat că imobilul în litigiu nu face parte, prin caracteristicile lui, din sfera de aplicare a textului menţionat şi ca atare, nu există impediment la restituirea lui în natură.

Susţinerea în sens contrar a recurenţilor-pârâţi este lipsită de fundament, bazată pe o interpretare proprie a regimului juridic al terenului, contrară mijloacelor de probă şi statuărilor instanţei de fond pe elementele de fapt ale pricinii.

- De asemenea, este lipsită de temei afirmaţia recurenţilor conform căreia, urmare a soluţiei adoptate s-ar putea ajunge la o dublă reparaţie, având în vedere Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României, în baza căreia s-au plătit despăgubiri de 750.000 euro pentru nepunerea în posesie asupra unui teren de 1 ha (parte din diferenţa de până la 18 ha. rămasă nerestituită).

Prin hotărârea instanţei de contencios european menţionată, condamnarea României a fost dispusă pentru încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (neexecutarea hotărârii definitive din 5 iunie 1997 a Judecătoriei Buftea referitoare la restituirea către reclamanţii A. a unui teren în suprafaţă de 15 ha) şi nesocotirea art. 1 din Protocolul nr. 1 (nerespectarea dreptului de proprietate).

Acordarea respectivelor despăgubiri (ca măsură reparatorie prin echivalent pentru că autorităţile române nu şi-au îndeplinit obligaţia de a asigura reparaţia în natură, prin executarea titlului de proprietate) a vizat un alt teren decât cel care a făcut obiectul litigiului, în ultima rejudecare.

Aşa cum recurenţii înşişi precizează, terenul de 1 ha face parte dintr-o suprafaţă mai mare, de 9 ha. (parte la rândul ei, din cea de 18 ha. care a aparţinut autorului reclamantului A.), pentru care s-au acordat în principal măsuri reparatorii prin echivalent, excedând celei de 8.943 mp pentru care s-a cerut restituirea în natură şi în privinţa căreia s-a demonstrat în cadrul procesului inexistenţa unor impedimente pentru adoptarea acestei forme de reparaţie.

Faţă de toate aceste aspecte, recursul a fost găsit nefondat şi va fi respins în consecinţă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii, ca părţi căzute în pretenţii, vor fi obligaţi la plata sumei de 63.398 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G. (din care, 3.500 RON, onorariu expertiză - filele 70,71, vol. I apel; fila 269, vol. II, apel, inclusiv dispozitivul deciziei din apel referitor la majorarea onorariului de expertiză cu 500 RON, a cărei achitare a fost dovedită în recurs, fila 94 - şi 59.898 RON onorariu avocat, filele 96-105, recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii primarul oraşului Voluntari, Consiliul local Voluntari şi Primăria oraşului Voluntari împotriva Deciziei nr. 964/A din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 63.398 RON către intimatul - reclamant G.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.