Recusals of appeals in property reivindicatory action involving cadastral overlap; appeal dismissed leaving lower court decision in force

Asupra cauzei civile de faţă, se constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 91/S din 19.05.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul civil nr. x/62/2013, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de acesta prin întâmpinare, a respins excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârâtul A. şi excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei cererii de chemare în garanţie, invocate de chemata în garanţie S.N. B. S.A., dar şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de Municipiul Braşov, prin primar; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C.

C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A. şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârâtul A. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x, compus din teren în suprafaţă de 6.087 mp, nr. top x, nr. cadastral x, înscris în CF Braşov, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. x/2013 efectuat de expert tehnic D., lucrare admisă de O.C.P.I. Braşov prin Procesul-verbal de recepţie nr. x/2015; a respins capătul de cerere al aceleiaşi acţiuni a reclamantei, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral x, teren de 1.287 mp şi construcţie, identificat prin acelaşi Raport de expertiză tehnică judiciară nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de radiere a suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF cu nr. top x cu suprafaţa de 7.322 mp peste imobilele cu nr. cadastral x cu suprafaţa de 6.087 mp (nr. top x) şi nr. cadastral x cu suprafaţa de 1.287 mp; a admis în parte cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C.

C. S.R.L. de către intervenienta E., în limitele admiterii cererii reclamantei; a admis cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin primar, formulată de către pârâtul A. şi, în consecinţă, l-a obligat pe chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin primar, să modifice art. 1 al Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x (nr. top 7021/1/1), teren în suprafaţă de 6.087 mp înscris în CF Braşov, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. x/2013 şi a respins cererea de chemare în garanţie a S.N. B.

S.A., formulată de către reclamanta S.C. C. S.R.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată la 7.02.2013, reclamanta S.C. C. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să constate că este proprietara asupra imobilului din Braşov, str. x, teren în suprafaţă de 7.322 mp şi construcţie P+E, înscris în CF Braşov, nr. top x şi să dispună radierea din cartea funciară a notării suprapunerii acestui imobil cu cel având număr cadastral x din CF şi cu imobilul cu număr cadastral x provenit din dezmembrarea imobilului nr. top x din CF.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat de către reclamanta ca aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin Actul de adjudecare emis în Dosarul execuţional nr. x/2005 al Executorului Judecătoresc F., fiind înscris în cartea funciară nr. x Braşov.

În anul 2012, a formulat cerere de actualizare a informaţiilor tehnice, respinsă prin încheierea nr. x din 03.12.20012 cu motivarea că documentaţia cadastrală nu a fost recepţionată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, întrucât s-a constatat o suprapunere reală a imobilelor nr. top x din CF având ca proprietară pe reclamantă, cu numărul cadastral x din CF în suprafaţă de 6.087 mp (proprietar A.) şi cu numărul cadastral x provenit din dezmembrarea imobilului nr. top x din CF în suprafaţă de 1.287 mp (proprietar Statul Român).

Autoarea reclamantei, respectiv S.N. B. S.A, a dobândit imobilul în temeiul Legii nr. 15/1990, a întocmit documentaţia avizată Consiliul Judeţean Braşov şi recepţionată de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, iar reclamanta îşi îndeplineşte obligaţiile de plată a impozitului aferent acestui imobil.

Ulterior, la termenul de judecată din 10.06.2013, reclamanta a preschimbat acţiunea sa în constatare cu una în revendicare imobiliară, solicitând obligarea pârâtului A. să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x, compus din teren în suprafaţă de 7.322 mp, şi construcţie P+E din cărămidă, înscris în CF Braşov sub nr. top x, susţinând că pârâtul a angajat o societate de pază în anul 2102, care nu permite accesul reclamantei la imobil.

Ulterior efectuării expertizei tehnice de identificare imobiliară, reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că solicită obligarea pârâtului A. să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x, compus din teren în suprafaţă de 6.087 mp, nr. top x, nr. cadastral x, înscris în CF Braşov, iar în contradictoriu cu Statul Român a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral x, teren de 1.287 mp şi construcţie; de asemenea, s-a solicitat să se dispună radierea suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF cu nr. top x, în suprafaţă de 7.322 mp. Cu cel al imobilelor cu nr. cadastral x în suprafaţă de 6.087 mp (nr. top x) şi nr. cadastral x, în suprafaţă de 1.287 mp

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 555 din C. civ. şi art. 111 din C. proc. civ.

Pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, prin reprezentantul său legal Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, invocând excepţia lipsa calităţii sale procesuale pasive şi lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a mai arătat că pe fond lasă soluţia la aprecierea instanţei, în sensul celor ce vor rezulta din probele ce se vor administra.

Şi pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii iniţiale în constare în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., susţinând că reclamanta are posibilitatea exercitării unei acţiuni în realizarea dreptului raportat la împrejurarea că este proprietara imobilului mai sus descris.

Această excepţie a fost respinsă, reclamanta înlocuind ulterior cererea în constare cu una în realizarea dreptului, respectiv acţiunea în revendicare.

În plus, pârâtul a invocat excepţia puterii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 249 din 19.11.2009, pronunţată în procedura Legii nr. 10/2001; în cuprinsul întâmpinării, pârâtul a prezentat şi argumentele de fapt şi de drept pentru care solicită respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu el, ca neîntemeiată.

Pârâtul A. a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin primar, solicitând obligarea acestuia să-i restituie în natură un alt teren de aceeaşi valoare cu terenul ce face obiectul dosarului, iar în cazul în care nu are la dispoziţie un astfel de teren să fie obligat la plata contravalorii acestuia la preţul pieţei.

În motivarea acestei cereri, pârâtul a reluat susţinerile din întâmpinare vizând finalizarea, prin Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010 emisă de primarul Municipiului Braşov, a cererii de restituire formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, urmare a sentinţei menţionate.

Municipiului Braşov, prin primar, a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul A., invocând tardivitatea, inadmisibilitatea şi netemeinicia acestei cereri şi solicitând respingerea ei, motivând fiecare solicitare în fapt şi în drept.

La rândul său, reclamanta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., pentru motivele invocate şi în cererea de chemare în judecată, susţinând că şi pârâtul pretinde un drept asupra imobilului pe care reclamanta l-a dobândit de la chemata în garanţie, solicitând admiterea acestei cereri, în condiţiile în care va fi respinsă acţiunea în contradictoriu cu acest pârât şi cu Statul Român, cu consecinţa obligării chematei în garanţie la restituirea preţului plătit de adjudecatar şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta şi de către evingător, în temeiul art. 1341 din C. civ. de la 1864.

Chemata în garanţie S.N. B. S.A. a depus întâmpinare la cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L împotriva sa., invocând inadmisibilitatea acestei cereri şi prescripţia dreptului de a fi chemată în garanţie, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile acestei răspunderi, respectiv să fie vorba de o tulburare de drept, cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării şi să nu fi fost cunoscută de către cumpărător. Chemata în garanţie a arătat că nu răspunde de împrejurările ivite după încheierea contractului, respectiv a actului de adjudecare şi a invocat prescripţia dreptului la chemarea în garanţie, întrucât au trecut trei ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară la data de 20.02.2006, potrivit prevederilor art. 520 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză a intervenit şi E., printr-o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea acţiunii reclamantei cu motivarea că este titulara unui drept de ipotecă asupra imobilului în litigiu, urmare încheierii contractului de garanţei imobiliară autentificat sub nr. x din 05.07.2000 de către BNP G. şi, ca urmare verificărilor făcute, potrivit legislaţiei în vigoare şi normelor bancare, nu s-a constatat existenţa vreunor sarcini sau cereri de revendicare şi nu a rezultat niciun fel de suprapunere.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.01.2014, instanţa a respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie, excepţie invocată de chematul în garanţie Municipiul Braşov pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri.

Analizând excepţiile invocate, cererile deduse judecăţii în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi probele existente la dosarul cauzei, Tribunalul Braşov a reţinut şi apreciat următoarele:

excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de acesta prin întâmpinare, a fost găsită întemeiată şi a fost admisă, având în vedere că din conţinutul cărţii funciare nu a rezultat că acesta este proprietar actual asupra terenului de 1.287 mp şi asupra construcţiei aflate pe teren, pentru a se justifica chemarea sa în judecată în sensul constatării dreptului de proprietate asupra acestor imobile. Potrivit C.F. Braşov, terenul menţionat a fost transmis în proprietatea S.N. B. S.A. în baza Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, făcând parte din suprafaţa totală de 7.322 mp înscrisă sub B+158 .

Inexistenţa calităţii de proprietar tabular a Statului face inaplicabile prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în sensul participării sale în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabileşte alte organe în acest scop.

Proprietatea asupra imobilului menţionat, a fost transmisă către S.N. B. S.A. prin naţionalizare şi ulterior către reclamantă, urmare actului de adjudecare, aspecte ce au rezultat din conţinutul cărţii funciare, fiind constatate şi prin lucrarea de expertiză dispusă în cauză.

Admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale a statului, prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analiza excepţiei vizând lipsa calităţii de reprezentant al acestuia în persoana Ministerului Finanţelor Publice, din perspectiva prevederilor art. 137 C. proc. civ.

Cât priveşte celelalte excepţii, respectiv excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârâtul A. şi inadmisibilităţii şi prescripţiei cererii de chemare în garanţie, invocate de chemata în garanţie S.N. B. S.A., precum şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de Municipiul Braşov, prin Primar, acestea au fost găsite neîntemeiate şi, prin urmare, au fost respinse pentru motivele arătate în considerentele sentinţei.

Pe fond, tribunalul a reţinut că situaţia de fapt relatată de către reclamantă în sensul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin Actul de adjudecare emis în Dosar execuţional nr. x/2005 al Executorului Judecătoresc F., înscris în cartea funciară nr. x Braşov şi refuzul recepţionării documentaţiei cadastrale de către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, prin Încheierea nr. x din 03.12.20012, cu motivarea constatării unei suprapuneri reale a imobilelor nr. top x din CF având ca proprietară pe reclamantă cu numărul cadastral x din CF în suprafaţă de 6.087 mp (proprietar A.) şi cu numărul cadastral x provenit din dezmembrarea imobilului nr. top x din CF în suprafaţă de 1.287 mp (proprietar Statul Român), este confirmată de documentaţia depusă de reclamantă la filele 4-16 ale vol. 1 şi constatările expertului tehnic, cu ocazia efectuării expertizei dispuse în cauză.

Reclamanta este înregistrată în evidenţele fiscale cu imobilul în litigiu, potrivit Certificatului de atestare fiscală nr. x din 19.10.2012.

Anterior adjudecării de către reclamantă, imobilul a fost proprietatea autoarei sale, S.N. B. S.A., care, la rândul său, l-a dobândit în baza Legii nr. 15/1990; pentru acest imobil a fost întocmită documentaţia avizată Consiliul Judeţean Braşov şi recepţionată de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov .

Pe de altă parte, potrivit sentinţei civile nr. 249/2009 a Tribunalului Braşov, definitivă şi irevocabilă, acest imobil a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, pârâtul depunând Notificarea nr. 223 din 23.07.2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Braşov, nr. top. x, înregistrată sub nr. x/2001 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Braşov.

Situaţia de carte funciară a fost reţinută cu putere de lucru judecat în Dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Braşov, în care a fost pronunţată sentinţa menţionată, în baza căreia Municipiul Braşov a emis Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010, în sensul restituirii către pârât a imobilului de 6.087,40 mp şi s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 590 mp.

Astfel, din cuprinsul C.F. Braşov, a rezultat că imobilul cu nr. top. x de sub nr. de ordine A+18 - casă de piatră, curte, fabrică de spirt şi clădiri secundare la Dârste, a fost proprietatea S.C. H. S.A. - I., naţionalizat alături de alte imobile ale aceluiaşi proprietar, în baza Decretului-lege nr. 119/1948, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate al Statului Roman prin administrarea Fabricii de Bere Aurora Dârste.

Ulterior, imobilul proprietatea Statului Roman a fost dezmembrat în două imobile, respectiv cel de sub A+159 cu nr. top. x - teren în suprafaţă de 6.957,40 mp şi de sub A+160 cu nr. top. x - curte, fabrică şi clădiri secundare în suprafaţă de 10.395,40 mp Apoi, imobilul de la A+159, proprietatea Statului Roman, s-a dezmembrat în alte două noi loturi, respectiv cel de sub A+161 - nr. top. x - teren în suprafaţă de 6.677,40 mp şi cel de sub A+162 - nr. top. x - teren în suprafaţă de 280 mp

Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 693715 din 2013 şi răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, efectuate de către expert tehnic D., lucrări avizate de către O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie nr. x din 25.02.2015, s-a concluzionat în sensul că "terenul cu nr. top x are legătură cu terenul reclamantei S.C. C. S.R.L. cu nr. top x, în sensul suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul nr. x/1990, cât şi în anul 2001, când s-a întocmit documentaţia pentru H.G. nr. 834/1991 şi terenul folosit de S.N. B. S.A. s-a identificat greşit cu nr. top x, de fapt, terenul conform schiţelor de carte funciară era identificat cu parte din nr. top x", cel dintâi teren având o altă identificare, aproximată de acelaşi expert, ca fiind în zona blocurilor din str. x.

În speţă, prima instanţă a constatat că este chemată să acorde preferinţă dreptului de proprietate al reclamantei în condiţiile existenţei unui titlu de proprietate şi în favoarea pârâtului, reprezentat de dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001, fiind în situaţia de a stabili care dintre cele două titluri de proprietate este mai caracterizat, pentru a-l prefera în faţa celuilalt.

S-a apreciat că această calitate o are titlul reclamantei, urmare confirmării de către expert a identificării imobilului cu avizul organismului specializat în activitatea cadastrală, respectiv O.C.P.I. Braşov.

Pe de altă parte, titlul reclamantei este anterior celui al pârâtului şi este emis urmare unei proceduri de executare silită, finalizată prin licitaţie publică, cu consecinţa adjudecării de către aceasta a bunului imobil pentru care a efectuat operaţiunile de carte funciară, reclamanta fiind plătitoare de taxe şi impozite.

Din perspectiva prevederilor art. 6 alin. (6) din Noul C. civ., tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 550 şi 563 Noul C. civ. care consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv şi absolut de bunul lor, putând cere tuturor celorlalţi să respecte acest drept.

Potrivit prevederilor art. 556 din acelaşi cod, dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său, acestea fiind limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.

În speţă, aceste limite au fost stabilite prin lucrarea de expertiză şi nu s-a dovedit nici existenţa vreunei situaţii legale de limitare a exercitării atributelor dreptului de proprietate, nici manifestarea voinţei proprietarilor în condiţiile legii, în sensul limitării exercitării acestuia drept, cum rezultă din prevederile art. 556 Noul C. civ.

Acordarea eficienţei în favoarea titlului reclamantei este justificată şi de împrejurarea că autoarea reclamantei a dobândit dreptul de proprietate, în condiţiile legii speciale, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, precum şi constatându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.N. B. S.A. nu a fost contestat cu succes în instanţă de către pârât, care a depus notificarea în luna iulie 2001 şi nici actul de adjudecare nu a fost desfiinţat pe cale judecătorească, bunul aflându-se în tot acest interval de timp (anul 2005, an al adjudecării - la zi) în patrimoniul reclamantei, contestarea dreptului acesteia fiind posibilă urmare unei nereale identificări a dreptului acesteia şi a celui al pârâtului, constatată de O.C.P.I. cu ocazia solicitării actualizării datelor tehnice ale imobilului de către reclamantă.

Pentru aceste considerente, prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A., cu consecinţa obligării acestuia să lase reclamantei în deplina proprietate şi posesie imobilul în litigiu, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. x/2013, efectuat de expert tehnic D., lucrare admisă de O.C.P.I. Braşov prin Procesul-verbal de recepţie nr. x/2015.

Urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, a fost respins capătul de cerere al aceleiaşi acţiuni a reclamantei, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat prin acelaşi Raport de expertiză tehnică judiciară, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Şi cererea de radiere a suprapunerii amplasamentului imobilului a fost respinsă, în lipsa unui capăt de cerere prin care să se solicite radierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului greşit identificat, potrivit lucrării avizate de O.C.P.I.

În temeiul art. 49 alin. (3) din C. proc. civ., a fost admisă în parte şi cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C. C. S.R.L. de către intervenienta E., în limitele admiterii cererii părţii în favoarea căreia s-a intervenit.

Instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantei este una complexă, complexitate dată de multitudinea cererilor formulate pe cale principală sau incidentală, existenţa unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001, intrată în circuitul civil şi care, s-a apreciat că poate fi modificată pe această cale, în raport de situaţia nou creată, urmare a stabilirii unei noi şi reale identificări a imobilului în litigiu şi perspectiva ca pârâtul să nu mai beneficieze de efectele dispoziţiei emise în baza legii speciale, urmare acordării preferinţei pentru titlul reclamantei, astfel cum s-a arătat.

În aceste condiţii, chiar dacă speţa de faţă nu se soluţionează pe baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa a constatat operante prevederile art. 60 din C. proc. civ., interesul pârâtului fiind unul legitim, astfel încât a admis cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin primar, cu consecinţa obligării acestuia să modifice art. 1 al Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii, în favoarea pârâtului, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x (nr. top ), teren în suprafaţă de 6.087 mp, înscris în CF Braşov, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 693715/2013, în cauză nefăcându-se dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul chematului în garanţie Municipiul Braşov care să poată fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent.

S-a apreciat ca această soluţie rezultă din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât lipsirea pârâtului de dreptul său asupra imobilului menţionat echivalează cu situaţia în care restituirea în natură devine imposibilă, astfel că, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale sau să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii.

Întrucât reclamanta nu a căzut în pretenţii în sensul prevederilor art. 60 din C. proc. civ., instanţa a respins cererea de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., formulată de către reclamanta S.C. C. S.R.L.

De asemenea, raportat la prevederile art. 274 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 276 din C. proc. civ., împrejurarea că acţiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, tribunalul a respins şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa a apreciat că în speţă, nu se poate reţine culpa procesuală a pârâţilor, în sensul prevederilor legale enunţate, în condiţiile identificării corecte a imobilului doar prin expertiza efectuată în prezentul dosar, lucrare care profită numai reclamantei şi care a stat la baza soluţiei date prin sentinţa pronunţată de tribunal.

Împotriva aceste sentinţe au declarat apel pârâtul A., reclamanta S.C. C. S.R.L. şi chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin primar, fiecare formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate.

Pârâtul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, anularea sentinţei apelate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii în revendicare formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., iar, în subsidiar, admiterea apelului, anularea sentinţei apelate, reţinerea dosarului spre judecare şi respingerea cererii în revendicare formulată împotriva sa de reclamanta S.C. C. S.R.L.

Reclamanta S.C. C. S.R.L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi admiterea acţiunii în revendicare pentru terenul în suprafaţă de 1.287 mp şi construcţie P+E din cărămidă nr. cadastral x, provenit din dezmembrarea nr. top x, înscris în CF.

Chematul în garanţie Municipiul Braşov prin primar a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată împotriva sa de pârâtul A.

Prin Decizia civilă nr. nr. 1690/Ap din 14.12.2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L., a admis apelul declarat de pârâtul A., precum şi apelul incident declarat de chematul în garanţie Municipiul Braşov - prin primar; în consecinţă, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de Municipiul Braşov, prin primar; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul A., înlăturând din dispozitivul sentinţei obligaţia pârâtului A. de a lăsa reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x, compus din teren în suprafaţă de 6.087 mp, nr. top x, nr. cadastral x, înscris în CF Braşov, identificat prin Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 693715/2013 efectuat de expert tehnic D., lucrare admisă de O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie nr. x/2015; ca urmare a respingerii acţiunii principale, s-a respins cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C. C. S.R.L., de către intervenienta E.; s-a respins cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin primar, formulată de către pârâtul A., înlăturându-se din dispozitivul sentinţei obligaţia chematului în garanţie Municipiul Braşov, prin primar, de a modifica art. 1 al Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x (nr. top x), teren în suprafaţă de 6.087 mp, înscris în CF Braşov, identificat prin Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. x15/2013; au fost păstrate neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; s-a respins ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor la fond formulată de chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, nefiind exhibate în instanţă instrumentele de plată care să facă dovada achitării onorariului avocaţial, solicitat sub forma cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat-o pe intimata-reclamantă S.C. C. S.R.L., ca parte căzută în pretenţii, aflată în culpă procesuală, să plătească apelantului-pârât A. suma de 10.455 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată în apel.

Prin cererea înregistrată la data de 01.02.2016, reclamanta S.C. C. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1690 din 14.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în sensul de a se pronunţa şi asupra cererii de chemare în garanţie formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu S.N. B. S.A.

Cererea de completare a dispozitivului a fost găsită neîntemeiată de către instanţa de apel şi, în consecinţă a fost respinsă prin Decizia civila nr. 318/Ap din 01.03.2016 a aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestor decizii, în termen legal, au promova recurs reclamantă S.C. C. S.R.L. şi recurenta-intervenientă E., dosarul de recurs fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin Încheierea nr. 1853 din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/62/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare, secţiei I civile a acestei instanţe.

Ca urmare a acestei măsuri, Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14.11.2016, sub nr. x/62/2013*, cu termen de judecată la 03.02.2017.

În şedinţa publică de la termenul menţionat, avocat K. a învederat instanţei că intimatul-pârât A. a decedat la data de 16.11.2015. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv certificatul de calitate de moştenitor, autentificat sub nr. x din 08.09.2016 de Societatea Profesională Notarială "L.", din care reiese că unica moştenitoare a acestuia este numita M.; extrasul referitor la înscrierea decesului nr. x/2016, emis de Autoritatea Oficiului Stării Civile din Gattendorf, Republica Austria şi copie de pe actul de identitate al moştenitoarei defunctului. A precizat că, la momentul dezbaterilor şi al pronunţării deciziei recurate, nu avea cunoştinţă despre decesul intimatului-pârât, astfel încât nu a putut înştiinţa instanţa de judecată.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar, reprezentantul convenţional al recurentei-reclamante S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatul-pârât A.

A susţinut că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.. Cum din conţinutul înscrisurilor înfăţişate reiese că intimatul-pârât era decedat la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, rezultă că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Braşov.

De asemenea, reprezentanta convenţională a recurentei-interveniente E. a arătat că decizia pronunţată în apel este lovită de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând recursul declarat în cauză, cu prioritate din perspectiva motivului de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, prin decizia civilă, a admis recursurile formulate, au fost casate deciziile recurate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel; în esenţă, s-a reţinut că deciziile recurate au fost pronunţate în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, fiind aşadar, lovite de nulitate, în condiţiile în care decesul pârâtului A. a survenit anterior închiderii dezbaterilor în apel şi, implicit soluţionării cererii de completare a dispozitivului deciziei date în apel.

Instanţa de casare a arătat că judecata va fi reluată de la data de 16.11.2015, cu respectarea cadrului procesual astfel cum a fost determinat după decesul intimatului-pârât A.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în raport de incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a devenit inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate în cauză.

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/62/2013*; instanţa de apel, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului civil nr. x/62/2008 al Tribunalului Braşov, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 294 din 19.11.2009 invocată de parţi. În apel, a fost introdusa moştenitoarea paratului A., respectiv M.

Prin Decizia civilă nr. 1614/Ap din 11.10.2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 91/S din 19.05.2015 pronunţată în cauză de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis apelurile declarate, pe de o parte, de pârâtul A. şi continuat de succesoarea acestuia, M. şi, pe de altă parte, de chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, împotriva aceleiaşi sentinţe; sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de Municipiul Braşov, prin primar şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea de chemare în garanţie; s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul A. şi, în continuare, cu succesoarea acestuia, M.; a fost înlăturată din dispozitivul sentinţei apelate atât obligaţia pârâtului A. de a lăsa reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Braşov, str. x, compus din teren în suprafaţă de 6.087 mp, nr. top x, nr. cadastral x, înscris în CF x Braşov, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 693715/2013, efectuat de expert tehnic D., lucrare admisă de O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie nr. x/2015, cât şi obligaţia chematului în garanţie Municipiul Braşov, prin primar, de a modifica art. 1 al Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x (nr. top x), teren în suprafaţă de 6.087 mp înscris în CF Braşov, identificat potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 693715/2013, efectuat de expert tehnic D., lucrare admisă de O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie nr. x/2015.

Au fost păstrate neschimbate dispoziţiile primei instanţe de respingere a restului cererilor formulate, soluţie care va viza şi cererile de chemare în garanţie formulată de către reclamantă în contradictoriu cu S.N. B. S.A., dar şi cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C. C. S.R.L., de către intervenienta E.

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, a materialului probator administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de apel a reţinut şi apreciat următoarele:

Excepţia tardivităţii precizării de acţiune din 10.06.2013 şi a modificării cererii reclamantei din 27.04.2015 a fost apreciată ca neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ. şi având în vedere că la data de 10.06.2013 a fost înlocuită cererea în constatare printr-o cerere în realizare, iar ulterior, la 27.04.2015 a intervenit numai o îndreptare a unei erori materiale strecurate în cuprinsul cererii, referitoare la numărul topo rezultat în urma efectuării lucrării de expertiză, în realitate, nefiind vorba despre o veritabilă modificare a acţiunii în realizare.

Curtea de apel a constatat că este corectă constatarea primei instanţe potrivit cu care, la data adjudecării imobilului de către reclamantă existau scriptic, conform evidenţelor de CF, două bunuri imobile distincte, respectiv imobilul înscris în CF Braşov, nr. top x, proprietatea fostei S.N. B. S.A. şi imobilul înscris în CF Braşov, nr. top x teren de 6.677,40 mp şi nr. top x teren de 280 mp, proprietatea Statului Român, situaţie care face inaplicabilă regula priorităţii înscrierilor succesive reglementată de art. 5 din Legea nr. 7/1996, şi care vizează înscrierile succesive în aceeaşi carte funciară, şi nu în cărţi funciare diferite, cum este cazul în speţă. Totodată, s-a apreciat că regula înscrierilor succesive nu se aplică nici situaţiei în care se invocă o identificare greşită, chiar şi numai scriptică, a imobilului în litigiu.

În mod evident, date fiind şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, administrat în faţa instanţei de fond şi avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, respectiv raportul expertului D., în speţa de faţă se verifică situaţia înscrierii aceluiaşi imobil în două cărţi funciare diferite, atât reclamanta, pe de o parte, cât şi pârâtul, pe de altă parte, deţinând titluri de proprietate valabile pentru acelaşi imobil, înregistrat scriptic în două cărţi funciare, urmare a unei greşite identificări a nr. top x efectuată cu ocazia întocmirii documentaţiei pentru elaborarea şi adoptarea H.G. nr. 834/1991 în baza căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate al S.N. B. S.A.

În atare situaţie, este absolut necesar să se procedeze în sensul solicitat de reclamanta şi să se stabilească care dintre cele două titluri este mai bine caracterizat, fiind vorba, pe de o parte, de actul de adjudecare emis în cadrul unei proceduri execuţionale la finalul căreia reclamanta şi-a adjudecat bunul în litigiu, iar, pe de altă parte, de decizia de restituire în natură emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, urmare a celor dispuse în mod irevocabil de către o instanţă de judecată, prin intermediul căreia pârâtului i s-a restituit în natură imobilul în litigiu, teren deţinut anterior în proprietate de către antecesorii săi şi preluat de la aceştia de către Statul Român, prin naţionalizare, în baza Decretului-lege nr. 119/1948.

Curtea de apel a apreciat că, în ciuda faptului că titlul pârâtului este reprezentat formal de decizia de restituire în natură, câtă vreme aceasta a fost emisă în scop de reparaţie, urmare constatării unei preluări abuzive la care a recurs Statul Român în temeiul Decretului-lege nr. 119/1948 (act normativ apreciat ca abuziv prin chiar textul Legii nr. 10/2001, art. 2, alin. (1) lit. a) - în forma în vigoare la data la care pârâtul a înregistrat cererea de restituire, respectiv în 2001 - aspect reţinut cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 294 din 19.11.2009 a Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă, aspect necontestat în cauză), în realitate, titlul pârâtului provine de la autorul său, respectiv de la antecesorul său N., socotit (dat fiind caracterul abuziv al naţionalizării) că nu a pierdut niciodată proprietatea asupra imobilului.

De cealaltă parte, reclamanta a dobândit bunul de la S.N. B. S.A., care a dobândit, la rândul său, de la Statul Roman, persoană care niciodată nu a fost un proprietar veritabil al bunului, câtă vreme l-a dobândit în temeiul unei naţionalizări apreciată chiar prin lege ca fiind una abuzivă.

Drept urmare, speţa de faţă pune în discuţie situaţia în care doi dobânditori invocă titluri de proprietate care provin de la autori diferiţi, situaţie în care urmează să se dea câştig de cauză în obţinerea bunului, aceluia al cărui titlu provine de la autorul care deţine, la rândul lui, un titlu mai preferabil.

Faţă de starea de fapt mai sus expusă, Curtea reţine că este fără dubiu că titlul autorului pârâtului este preferabil titlului Statului Român, care a dobândit proprietatea asupra bunului în discuţie printr-un act de naţionalizare abuziv, exercitat împotriva chiar a autorului pârâtului.

Împrejurarea că Decizia de restituire ar fi fost emisă incorect de către Municipiul Braşov, în ciuda faptului că în ceea ce priveşte această entitate, calitatea sa de unitate deţinătoare ar fi fost stabilită în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească, a fost apreciată ca lipsită de relevanţă în speţă.

Atare concluzie s-a impus instanţei de apel pornind de la constatarea datei la care pârâtul a iniţiat procesul de redobândire a imobilului, respectiv încă din 2001, cu mult anterior momentului la care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin adjudecare la licitaţie publică, tergiversarea soluţionării cererii acestuia neputându-i fi imputabilă pârâtului, ci tot autorităţilor statului.

Pe de altă parte, s-a apreciat că dacă instanţa care a soluţionat contestaţia pârâtului prin care s-a solicitat restituirea în natură, ar fi administrat probe pentru identificarea corectă a imobilului, acestea ar fi putut cel mult determina situaţia potrivit căreia calitatea de unitate deţinătoare o avea, la acel moment, S.N. B. S.A., societate cu capital integral de stat care, în considerarea acestui amănunt, avea, de asemenea, obligaţia restituirii imobilului în natură către persoana îndreptăţită, în temeiul art. 9 şi 20 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme imobilul vizat de cererea de restituire nu se încadra în niciuna dintre situaţiile care ar fi impus soluţionarea notificării exclusiv prin acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Faţă de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că cele reţinute de prima instanţă, care a găsit titlul reclamantei mai preferabil, este nefondată.

Totodată, s-a reţinut că în mod corect a fost soluţionată excepţia puterii de lucru judecat, câtă vreme cele statuate în acest fel de către sentinţa civilă nr. 249/2009 a Tribunalului Braşov nu pot fi opuse cu caracter absolut decât persoanelor care au figurat ca părţi în respectivul litigiu, pentru terţi aceste aspecte dobândind natura unei prezumţii, aptă de a fi răsturnată printr-o dovadă contrară.

În schimb, curtea de apel a înlăturat ca neîntemeiat argumentul primei instanţe din cadrul analizei comparative a titlurilor opuse de părţi, anume cel referitor la considerarea ca relevantă a împrejurării că nici Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1991 şi nici actul de adjudecare din 2005 nu au fost atacate de către apelantul-pârât, în condiţiile în care era evident că pârâtul nu avea niciun interes în promovarea unui astfel de demers, întrucât atât atestarea dreptului S.N. B. S.A. din 1991, cât şi intabularea S.C. C. S.R.L. din 2006 au vizat o altă carte funciară, respectiv CF Braşov, reclamanta fiind dobânditoarea de bună-credinţă, cu titlu oneros a acestui imobil şi nu a celui înscris în CF Braşov nr. top x, proprietatea pârâtului-apelant A. Aceasta, cu atât mai mult cu cât de esenţa acţiunii în revendicare este compararea de titluri şi nu invalidarea unuia dintre ele, cerere cu care, de astfel, instanţele nu au fost învestite.

A fost înlăturată ca nefondată şi critica reclamantei cu privire la soluţia dată de tribunal excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman, însă nu din perspectiva argumentelor primei instanţe, ci faţă de cadrul procesual fixat de reclamanta însăşi şi de conţinutul dispoziţiilor art. 563 Noul C. civ. (care reglementează acţiunea în revendicare), calitate procesuală pasivă în cadrul acestei acţiuni putând-o avea nu exclusiv posesorul bunului, ci şi oricare altă persoană care deţine bunul "fără drept".

Or, statul Român deţine imobilul cu titlu de dobândire prin lege, ceea ce exclude situaţia deţinerii lui "fără drept".

În ceea ce priveşte apelul incident, formulat în condiţiile art. 293 C. proc. civ., relativ la greşita admitere de către tribunal a cererii de chemare în garanţie, instanţa de apel a apreciat că este ţinută să analizeze cu prioritate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, a căror greşită soluţionare de către tribunal a fost criticată prin motivele de apel de către chematul în garanţie - Municipiul Braşov, prin primar.

Cererea de chemare în garanţie a fost depusă la termenul de judecată din 10.06.2013, în acelaşi moment procesual la care a fost înlocuită cererea în constatare cu cererea în realizare; în aceste condiţii s-a apreciat că prima zi de înfăţişare nu a fost la termenul din 18.03.2013, ci la cel din 09.09.2013 (consecinţă a înlocuirii cererii în constatare cu cea în realizare).

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de chemare în garanţie, curtea de apel a avut în vedere că este necesar ca aceasta să se întemeieze pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire, însă, în cauza de faţă, nu s-a putut identifica niciun raport juridic obligaţional între pârâtul A. şi Municipiul Braşov, care să nască obligaţia de garanţie, câtă vreme dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform sentinţei civile nr. 249/2009, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosar nr. x/62/2009, este în fiinţă, pârâtul neînţelegând să învestească prin cererea de chemare în garanţie instanţa cu o acţiune în anularea acesteia.

Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că faţă de soluţia prin care urmează să se acorde preferinţă titlului pârâtului, soluţie care atrage respingerea de plano a cererii de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva Municipiului Braşov, prin Primar şi, implicit, admiterea apelului formulat de această parte, analizarea criticilor formulate de chematul în garanţie împotriva soluţiei de admitere a acestei cereri, devine inutilă.

Soluţia asupra cererii de chemare în garanţie a S.N. B. S.A. a fost păstrată neschimbată, fără a mai fi analizată pe fond, pentru considerentul că aceasta nu a făcut obiectul apelului declarat de reclamantă.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a admis în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A. şi a respins cererea de chemare în garanţie S.N. B. S.A., formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L.

S-a constatat că apelul declarat în cauză de reclamanta S.C. C. S.R.L. a vizat exclusiv soluţia de respingere acţiunii în revendicare privind suprafaţa de 1.287 mp cu nr. cadastral x, provenit din dezmembrarea nr. top x cu suprafaţă de 2.985 mp, înscrisă în CF Braşov, proprietar Statul Român.

Reclamanta S.C. C. S.R.L. era în drept, dar şi ţinută, să promoveze un apel provocat, în temeiul art. 2931 C. proc. civ., fiind evident că nu ar fi avut interes să declare apel principal.

Cum partea potrivnică a exercitat calea de atac aptă să determine schimbarea în fond a soluţiei primei instanţe, reclamanta trebuia, prin apelul său provocat, la care putea recurge chiar şi după împlinirea termenului de apel, să solicite, în cazul admiterii apelului principal, să îi fie analizată şi admisă cererea de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., respinsă de prima instanţă.

Curtea de apel a apreciat că în cauză nu poate opera de plano una dintre excepţiile de la principiul devoluţiunii în apel, acest lucru fiind posibil şi permis de lege numai anterior adoptării instituţiilor reglementate prin art. 293 şi 2931 C. proc. civ.

Drept urmare, instanţa de apel a apreciat că în apelul dedus judecăţii sale nu a fost legal învestită cu soluţionarea cererii de chemare în garanţie a S.N. B. S.A.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâtei M. să plătească chematului în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, suma de 3.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanţă, iar pe apelanta-reclamantă S.C. C. S.R.L. să plătească apelantului-pârât A. suma de 10.455 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. C. S.R.L. şi intervenienta E., prin lichidatori O. şi P.

1.a) Recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. s-a prevalat de motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a învederat că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 520 C. proc. civ., potrivit cărora:

"orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară şi dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terţului adjudecatar, au trecut cel puţin 3 ani."

În aplicarea acestei norme, recurenta susţine că instanţa de apel era ţinută să constate că în speţă era îndeplinită condiţia ca dreptul de proprietate al dobânditorului anterior să fi fost înscris în Cartea Funciară de mai mult de 3 ani, astfel încât, aceasta, în calitate de adjudecatar nu putea fi evinsă.

Terenul în suprafaţă de 7.322 mp (conform documentelor) a fost deţinut în proprietate de S.N. B. S.A. din 1990, drept înscris în Cartea Funciară în anul 2001; conform înscrisurilor ce fac dovada dreptului de proprietate al S.N. B. S.A. terenul era identificat cu numerele topografice.

Identificarea terenului deţinut de S.N. B. S.A. a fost certificată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin avizarea documentaţiei întocmite în baza H.G. nr. 834/1991.

Recurenta-reclamantă mai arată că în 14 octombrie 2005 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7.322 mp având numerele topografice - prin Actul de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc F.; dreptul său de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară la data de 20 februarie 2006.

Prin urmare, recurenta a dobândit imobilul prin adjudecare în cadrul unei proceduri de executare silită, iar dreptul de proprietate al S.N. B. S.A. fusese înscris în cartea funciară cu mai mult de 3 ani înainte de adjudecare.

Recurenta susţine că această apărare a sa nu a fost deloc analizată de instanţa de apel.

b) Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Recurenta arată că art. 25 din Legea nr. 7/1996 reglementează regula priorităţii înscrierilor în CF, invocată de reclamantă ca apărare în apel şi care, de asemenea, nu a fost avută în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii atacate.

În opinia recurentei, curtea de apel trebuia să analizeze efectele înscrierii în Cartea Funciară având în vedere situaţia de fapt de la data dobândirii dreptului de către fiecare dintre părţi. Atât la data de 14 octombrie 2005 când a fost emis actul de adjudecare prin care recurenta a dobândit dreptul de proprietate, cât şi la data de 19 noiembrie 2009, când a fost pronunţată sentinţa nr. 294 invocată de către pârâtul A., terenul ce face obiectul prezentei cauze era înscris în Cartea Funciară nr. x.

În ceea ce priveşte identificarea terenului - a existat o eroare referitoare la numerele topografice menţionate în actele de proprietate ale S.N. B. S.A., însă amplasamentul terenului deţinut în proprietate de către S.N. B. S.A. şi apoi de către recurentă a fost întotdeauna corect identificat pe hărţile şi planurile deţinute de către autorităţile publice.

Conform Legii nr. 7/1996 identificarea unui teren presupune măsurarea şi identificare acestuia pe hărţi şi planuri cadastrale.

c) Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 480 C. civ.

Instanţa de apel, la fel ca şi tribunalul, a procedat la o comparare a titlurilor exhibate de părţi.

Titlul recurentei este reprezentat de actul de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc F., la data de 14 octombrie 2005. Atât certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. x, emis pe numele autoarei recurentei, S.N. B. S.A., în temeiul Legii nr. 15/1990, precum şi actul de adjudecare ce reprezintă titlul său, au ataşate schiţe, ce fac parte integrantă din act, în care este reprezentat terenul ce face obiectul titlului.

Pe de altă parte, titlul pârâtului A. este reprezentat de Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010, emisă de către Municipiul Braşov în temeiul Legii nr. 10/2001, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 294 din 19.11.2009 de către Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/62/2008.

Din analiza schiţelor aferente actului de adjudecare, s-a constatat atât de către expert, cât şi de către ambele instanţe de fond că terenul recurentei este acelaşi cu terenul pretins de către pârât, atât în ceea ce priveşte amplasarea acestuia, cât şi dimensiuni şi vecinătăţi.

În consecinţă, chiar dacă numărul topografic al terenului a fost menţionat greşit în Cartea funciară, fapt neimputabil recurentei, mai susţine aceasta, suntem în prezenţa aceleiaşi suprafeţe de teren; de altfel, acest aspect a fost cunoscut şi de către pârâtul A., încă de la data la care a introdus pe rolul Tribunalului Braşov cererea în temeiul Legii nr. 10/2001, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/62/2008, dosar ataşat prezentei cauze.

Astfel, încă din cererea de chemare în judecată formulată în cauza menţionată, reclamantul A. a făcut trimitere la o documentaţie cadastrală pe care a întocmit-o având ca obiect terenul revendicat.

Totodată, acelaşi reclamant a făcut precizarea că dezmembrarea actuală conform expertizei topo nu a fost operată în cartea funciară, ea a fost solicitată în vederea emiterii corecte a dispoziţiei de restituire, operaţia urmând a fi efectuată în cartea funciară odată cu dispoziţia."

Cu toate acestea, instanţa nu a dispus efectuarea în cauză a unui raport de expertiză tehnică prin care să se identifice şi să se individualizeze terenul ce făcea obiectul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, în sentinţa nr. 294 din 19.11.2009, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/62/2008 se face referire la faptul că S.C. Q. S.A., chemată în judecată de către A., în calitate de deţinătoare a imobilului, a arătat instanţei care este situaţia juridica reală a terenului solicitat de acesta, ataşând şi documentele relevante care permiteau identificarea concretă a terenului.

Astfel, S.C. Q. S.A. a precizat în acest dosar că terenul a trecut din proprietatea sa în proprietatea S.C. B. S.A., care, ulterior, l-a înstrăinat. Era foarte clar, la acel moment, atât pentru A. cât şi pentru instanţă, că terenul nu mai era la dispoziţia unităţii administrativ - teritoriale şi, în consecinţă, nu mai putea fi restituit în natură.

Mai mult decât atât, S.C. Q. S.A. a indicat în mod repetat în adresele pe care le-a făcut către Primăria Municipiului Braşov (aflată la fila 260 dosar ataşat), către A. faptul că "identificarea imobilului în CF este greşită, nr. top. corect fiind x."

La rândul sau, deţinătoarea anterioară a terenului, S.C. B. S.A., a emis o adresă către Primăria Municipiului Braşov (aflată la fila 286 dosar ataşat) prin care a arătat în mod expres faptul că "imobilul nu se mai află în proprietatea noastră, acesta fiind înstrăinat la data de 31.08.2005 prin licitaţie publică imobiliară", indicând şi actele de adjudecare.

În concluzie, învederează recurenta, faţă de aceste elemente aflate la dosarul cauzei, se pot deduce următoarele:

- părţile din litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/62/2008, precum şi instanţa de judecată, au avut cunoştinţă de faptul că există o eroare cu privire la nr. top. al terenului în litigiu;

- şi părţile şi instanţa au cunoscut faptul că terenul care a aparţinut S.C. B. S.A. şi care a fost înstrăinat prin licitaţie publică imobiliară este acelaşi cu terenul solicitat de A.;

Cu toate acestea, cu evidentă rea-credinţă, A. efectuează o documentaţie cadastrală de identificare extrajudiciară, care constată că terenul solicitat este liber şi poate fi restituit în natură, astfel încât, instanţa, fără să ţină cont de înscrisurile care arătau situaţia juridică reală a terenului, a obligat Municipiul Braşov să îi restituie în natură lui A. suprafaţa de 6.087 mp.

Faţă de cele prezentate mai sus, recurenta arată că solicitat instanţei de apel, pe baza analizei comparative a celor două titluri, a solicitat să se constate că autorii săi au obţinut acest teren în mod legal, în baza unor acte de proprietate necontestate de nimeni, în timp ce pârâtul A. a fost de o evidentă rea-credinţă în obţinerea titlului pe care îl exhibă.

Pe de altă parte, recurenta învederează că instanţa de apel nu a avut în vedere nici împrejurarea că deşi există hotărârea Tribunalului Braşov prin care Municipiul Braşov a fost obligat să îi restituie în natura pârâtului A. suprafaţa de teren de 6.087 mp, totuşi, această unitate administrativ-teritorială, la data pronunţării sentinţei menţionate, nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra acestui imobil, pentru a putea executa, în mod valabil, dispoziţia instanţei, întrucât terenul trecuse de mult timp în proprietate privată, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi se afla, în mod legal, în proprietatea recurentei.

Deşi în mod eronat instanţele de fond au reţinut că ambele părţi exhibă titluri de proprietate valabile, instanţa de apel, în compararea de titluri provenind de la autori diferiţi, a dat preferinţă tocmai titlului pârâtului A., sens în care a reţinut că "în ciuda faptului că titlul pârâtului este reprezentat formal de decizia de restituire în natură, cată vreme aceasta a fost emisă în scop de reparaţie, în realitate, titlul paratului provine de la autorul său, N., socotit, dat fiind caracterul abuziv al naţionalizării, că nu a pierdut niciodată proprietatea asupra imobilului."

În opinia recurentei, această motivare este în contradicţie cu considerentele deciziei Pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Atanasiu, Poenaru şi Solon contra României, în special cele reţinute la par. 141-142 din hotărâre:

"Curtea constată că, de la intrarea în vigoare a Legilor nr. 1/2001 şi 10/2000 şi, mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care ar trebui să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.

În consecinţă, Curtea apreciază că transformarea într-o «valoare patrimonială», în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, al interesului patrimonial care rezultă din simpla constatare a nelegalităţii naţionalizării este subordonată îndeplinirii de către partea interesată a tuturor exigentelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile reparatorii şi de epuizarea cailor de atac prevăzute de aceste legi."

În acest sens, reiese cu claritate concluzia că pârâtul este îndreptăţit la despăgubire, conform celor arătate în paragraful 145 din aceasta decizie pilot:

"Cu toate acestea, în cazul în care constatarea judiciară a naţionalizării abuzive a imobilului nu antrenează automat un drept de restituire a bunului, Curtea reţine că acesta oferă dreptul la o despăgubire din moment ce din deciziile instanţelor judecătoreşti interne ce au autoritate de lucru judecat reiese că toate condiţiile legale necesare pentru a beneficia de masurile reparatorii, mai exact, naţionalizarea nelegală a bunului şi dovedirea calităţii de moştenitor al fostului proprietar, erau întrunite."

De asemenea, prin aceasta decizie, Curtea a recunoscut statului român dreptul de a alege metodele şi mijloacele prin care va proceda la despăgubirea efectivă a foştilor proprietari, potrivit celor arătate la paragraful 211: "Statul pârât deţine în continuare libertatea, sub controlul Comitetului de Miniştri, să aleagă metodele prin care îşi va achita obligaţia juridică în ceea ce priveşte articolul 46 al Convenţiei, cu condiţia ca aceste metode să fie compatibile cu concluziile conţinute de hotărârea Curţii."

Aplicarea în dreptul intern a deciziei Pilot a fost reprezentată de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În raport de această ultimă practică a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte acest tip de litigii, recurenta consideră că trebuie interpretat şi recursul în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie la 9 iunie 2008 în Dosarul nr. x/2007. În acest context, recurenta apreciază că era obligatorie valorificarea dispoziţiilor imperative cuprinse în aceasta decizie în soluţionarea prezentei cauze, în sensul că, în cazul existenţei unor neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.

Urmare a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Atanasiu, circumstanţele factuale de natura celor în speţă nu permit recunoaşterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanţă, valorificabil în procedura Legii nr. 10/2001, iniţiată deja de către pârât.

Recurenta mai arată instanţa de apel a reţinut în motivare şi faptul că "împrejurarea că decizia de restituire ar fi fost emisă incorect de către Municipiul Braşov, în ciuda faptului că în ceea ce o priveşte pe aceasta entitate, calitatea sa de unitate deţinătoare ar fi fost stabilită în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească, este lipsită de relevanţă în speţă." În opinia instanţei, lipsa de relevanţă se datorează pe de o parte faptului că notificarea pârâtului de restituire în natură datează din anul 2001, anterior actului de adjudecare al recurentei; pe de altă parte, curtea de apel a mai reţinut că şi dacă s-ar fi stabilit în mod corect care este unitatea deţinătoare, respectiv S.N. B. S.A., şi aceasta unitate ar fi avut obligaţia de a restitui imobilul în natură.

În opinia recurentei aceste aprecieri sunt eronate.

Astfel, calitatea de unitate deţinătoare se impunea a fi stabilită de instanţa care a pronunţat soluţia de obligare la emiterea deciziei de restituire, mai ales că, în Dosarul cauzei, nr. x/62/2008, existau elemente suficiente în funcţie de care să fie stabilită corect această unitate deţinătoare.

Ca urmare a acestei "erori", decizia de restituire în natură a fost emisă de o persoană juridică ce nu avea calitate de a o emite, în condiţiile în care nu era "unitate deţinătoare" în sensul Legii nr. 10/2001. În aceste condiţii, cu atât mai mult, susţine recurenta, nu se poate vorbi de un titlu valabil pe care să îl exhibe pârâtul din prezenta cauză.

Mai mult decât atât, din perspectiva celor relatate mai sus, este evident că prima instanţă a reţinut corect în cauză faptul că nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea S.N. B. S.A. şi nici actul de adjudecare al recurentei din 2005, nu au fost atacate de pârât. Contrar însă celor reţinute de instanţa de apel, pârâtul avea un interes direct în a ataca aceste acte, mai ales în condiţiile în care cunoştea, chiar anterior promovării litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. x/62/2008, care este situaţia juridică reală a terenului pe care îi pretindea.

În consecinţă, recurenta concluzionează că titlul său este mai bine caracterizat, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi admiterea cererii sale.

d) Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit art. 563 C. proc. civ.

Astfel, a fost menţinută soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reţinându-se că, în temeiul art. 563 C. civ., în acţiunea în revendicare are calitate procesuală pasivă cel care deţine bunul fără drept, în timp ce Statul deţine imobilul cu titlul dobândit prin lege.

Soluţia a fost dată cu încălcarea legii.

Recurenta-reclamantă arată că în contradictoriu cu Statul Român a formulat acţiune în constatare, iar nu acţiune în revendicare motivat de faptul că S.C. C. S.R.L. are posesia terenului; ca atare, a formulat o acţiune în constatare provocatorie în contradictoriu cu cel care, potrivit înscrierilor din Cartea Funciară, ar fi putut pretinde un drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil, respectiv Statul Roman.

Din constatările Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov a rezultat că terenurile deţinute în proprietate de A., în suprafaţa de 6.087 mp, şi de Statul Român, în suprafaţa de 1.287 mp se suprapun cu terenul aflat în proprietatea recurentei pe întreaga suprafaţă a acestuia.

Concluziile O.C.P.I. nu au fost contestate de către niciunul dintre pârâţi, iar reprezentantul intimatului A. - persoana juridică autorizată S.C. R. S.R.L. - a fost prezentă la întâlnirea organizată de O.C.P.I. Braşov în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 şi a confirmat suprapunerea reală prin semnarea notei de constatare nr. x din 08.11.2012.

Prin urmare, conform art. 27 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, situaţia creată prin constatarea suprapunerii poate fi soluţionată de către instanţele de judecată.

Recurenta mai arată că întrucât exercită posesia asupra acestui teren, nu poate învesti instanţa cu o acţiune în revendicare, ci doar cu acţiunea în constatarea dreptului de proprietate - acţiune care are ca finalitate consolidarea dreptului său în contradictoriu cu cei care ar putea pretinde un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun.

Statul Român nu a susţinut prin întâmpinare că are posesia terenului, iar în ceea ce priveşte fondul litigiului, acest pârât nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile Tribunalului din sentinţa nr. 91 din 19 mai 2015.

În aceste condiţii, este lipsită de temei soluţia instanţei de apel de a da preferinţă în acţiunea în revendicare titlului Statului Român.

e) Cu privire la cererea de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., recurenta arată următoarele:

La termenul de judecată din data de 03.03.2014 a formulat în fata primei instanţe cerere de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., pentru a fi obligată la restituirea preţului în cazul în care ar fi evinsa.

Tribunalul Braşov a admis în parte cererea principală şi a dispus obligarea pârâtului A. să îi lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţa de 6.087 mp, situat în Braşov, str. x, nr. top x, înscris în CF Braşov, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză. Pe cale de consecinţă, s-a respins cererea de chemare în garanţie a S.N. B. S.A., formulată de reclamantă.

În apel, în rejudecare, a fost schimbată în totalitate această soluţie, prin admiterea apelului pârâtului A. şi rejudecând, a respins cererea având ca obiect revendicare formulată de reclamantă.

Din considerentele deciziei pronunţate în apel, rezultă că deşi a cauza a fost analizată pe fond, respingându-se acţiunea - cu consecinţa pierderii de către S.C. C. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra terenului -, curtea de apel nu s-a pronunţat şi asupra cererii de chemare în garanţie pe care a formulat-o în contradictoriu cu S.N. B. S.A. - în temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune, apreciind că nu este învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri, întrucât reclamanta nu ar fi formulat apel incident, prin care să solicite schimbarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în garanţie a S.N. B. S.A.

În opinia instanţei de apel, se impunea ca reclamanta să fi formulat cerere de aderare la apelul formulat de paratul A., numai aceasta cale permiţându-i să se pronunţe şi asupra cererii de chemare în garanţie a S.N. B. S.A.

Recurenta apreciază drept nelegală şi această soluţie. Efectul devolutiv este cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului, constând într-o veritabilă reînnoire, reeditare a judecaţii.

În dreptul modern se admite ca apelul are caracter deplin, adică poartă asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale judecăţii. Aceasta înseamnă că, prin intermediul apelului, se devaluează în faţa judecătorului de la instanţa superioară întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept ce-i aparţin, iar judecătorii apelului sunt ţinuţi să se pronunţe asupra tuturor cererilor care au format obiectul judecaţii în fond, cu atât mai mult cu cât acestea sunt strâns legate unele de altele, aşa cum este cazul în speţă.

În consecinţă, faţă de cele menţionate, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cererii de chemare în garanţie a S.N. B. S.A.

2. Recurenta-intervenientă E. a formulat recurs împotriva aceleiaşi decizii, motivat, de asemenea, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca şi recurenta-reclamantă, intervenienta a susţinut că prin decizia recurată instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 520 C. proc. civ., potrivit aceloraşi argumente ca şi partea în favoarea căreia a intervenit.

În plus, recurenta-intervenientă învederează că la data de 05.07.2007, între aceasta, în calitate de creditoare, şi reclamantă, în calitate de debitoare s-a încheiat contractul de garanţie imobiliară autentificat sub numărul x din 05.07.2007 de BNP G., prin care s-a constituit ipoteca de gradul I în favoarea instituţiei interveniente asupra imobilului situat în Braşov, str. x, Jud. Braşov compus din teren cu suprafaţa de 7.322 mp şi construcţie P + E din cărămidă înscris în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Braşov cu numerele topografice. Ipoteca s-a constituit pentru garantarea creditului în valoare de 750.000 euro acordat S.C. C. S.R.L. conform convenţiei de credit nr. x din 05.07.2007.

La data încheierii convenţiei de credit şi a contractului de garanţie s-au efectuat toate verificările cerute de legislaţia în vigoare şi de normele bancare cu privire la imobilul ce a fost luat în garanţie, în vederea eliminării oricărui posibil risc.

În urma verificărilor a rezultat ca imobilul nu are sarcini, nu existau cereri de revendicare formulate cu privire la acest imobil, iar din cartea funciară a imobilului nu a rezultat niciun fel de suprapunere.

b) Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.

Recurenta-intervenientă învederează că prin compararea titlului de proprietate al S.C. C. S.R.L. cu dreptul de proprietate al pârâţilor, în mod corect prima instanţă a dat preferinţă dreptului de proprietate al reclamantei, cu atât mai mult cu cât orice cerere de evicţiune împotriva S.C. C. S.R.L este stinsă.

Se mai arată că S.C. C. S.R.L. a stăpânit în mod continuu terenul, a achitat taxa pentru dreptul de proprietate, a solicitat certificate de urbanism de la Primăria Braşov pentru realizarea unui proiect imobiliar (aflate la filele 251 - 253 din dosar), a obţinut autorizaţie de desfiinţare a construcţiei aflată pe teren etc.

Titlul de proprietate pe care îl invocă intimatul A., prin succesoarea sa M., pentru suprafaţa de 6.087 mp este Dispoziţia primarului Municipiului Braşov nr. 4636 din 14 mai 2010, emisă în baza hotărârii judecătoreşti nr. x din 19.11.2009 prin care Tribunalul Braşov a obligat Municipiul Braşov la emiterea Dispoziţiei.

În Dosarul nr. x/62/2008 au fost părţi numai A. şi Municipiul Braşov, însă instanţa nu a luat în considerare un document prin care S.C. Q. S.A. (care deţine terenul învecinat terenului în litigiu) a învederat instanţei faptul că terenul pe care îl solicită în natură A. a trecut în proprietatea B. în baza H.G. nr. 834/1991 care ulterior l-a înstrăinat; această soluţie nu este pronunţată în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L.

Deşi a ataşat Dosarul nr. x/62/2008, observând condiţiile în care a fost admisă acţiunea, instanţa de apel a înţeles să dea preferinţă titlului intimatului A.

c) În soluţionarea apelului declarat de către S.C. C. S.R.L., instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 563 C. proc. civ.

Cu privire la acest motiv de recurs, intervenienta reia întocmai cele susţinute de recurenta-reclamantă din perspectiva aceleiaşi critici.

d) Soluţia pronunţată de Curtea de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 292, art. 293, art. 295 şi art. 296 C. proc. civ. din 1865.

Recurenta-intervenientă arată că apelul este devolutiv, în sensul că readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în primă instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului. Conform art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra sau schimba în tot hotărârea atacată.

După admiterea apelului, instanţa este obligată să rejudece pricina în fond.

Tribunalul Braşov a respins cererea de chemare în garanţie formulată împotriva S.N. B. S.A., întrucât reclamanta nu a căzut în pretenţii în sensul prevederilor art. 60 din C. proc. civ.

Curtea de apel a admis apelul formulat de A. şi, rejudecând cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu A., a respins-o.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român, deşi a constatat că sunt întemeiate argumentele recurentelor privind calitatea procesuală pasivă a Statului motivat de faptul că acesta este proprietar al terenului de 1.287 mp conform Cărţii Funciare, curtea de apel a analizat pe fond raportul juridic şi a dat preferinţă titlului Statului Român.

Urmare a soluţiei pronunţate în contradictoriu cu cei doi pârâţi, recurenta-intervenientă susţine că reclamanta a căzut în pretenţii în sensul art. 60 C. proc. civ.. În aceste condiţii, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie formulată împotriva S.N. B. S.A.

În acest context, este lipsită de temei legal soluţia instanţei de apel potrivit căreia pronunţarea asupra cererii de chemare în garanţie era condiţionată de aderarea de către S.C. C. S.R.L. la apelul formulat de către A.

Prin soluţionarea apelului, curtea de apel s-a pronunţat pe fondul litigiului atât în ceea ce priveşte raportul dintre reclamantă S.C. C. S.R.L. şi pârâtul A., cât şi raportul dintre S.C. C. S.R.L. şi Statul Român.

Analiza pe fond a raportului cu Statul Român a fost făcută de instanţă din oficiu, fără ca Statul să fi formulat apel. Deci, în acest caz, pentru partea de teren aflată acum în proprietatea Statului, nu se poate spune că soluţionarea cererii de chemare în garanţie era condiţionată de aderarea la vreun apel.

Urmare a soluţiei pronunţată de instanţa de apel, recurenta-reclamantă a pierdut dreptul de proprietate asupra întregului teren dobândit de la S.N. B. S.A. - deţinut în prezent de A. şi Statul Român; prin urmare, erau îndeplinite cerinţele pentru admiterea cererii de chemare în garanţie.

Recurenta-intervenientă concluzionează în sensul că, după admiterea apelului, instanţa a evocat fondul şi, reanalizând cauza, trebuia să se pronunţe asupra tuturor cererilor influenţate de soluţia din apel; examinarea fondului după admiterea apelului se face ca şi cum instanţa de apel ar fi prima instanţă.

În termen legal, intimata-pârâtă M. a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de către reclamanta S.C. C. S.R.L. pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3021 lit. c) - excepţie pe care, în cuvântul pe fond a arătat că nu o mai susţine ca şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. s-a arătat că susţine şi soluţia respingerii recursului intervenientei accesorii ca neavenit, în condiţiile în care s-ar admite excepţia nulităţii recursului reclamantei; pe fond, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză.

Şi intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Recurenta-reclamantă a formulat şi răspuns la întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă, solicitând, pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii, respingerea excepţiilor invocate de aceasta şi înlăturarea apărărilor intimatei referitoare la motivele sale de recurs.

Municipiul Braşov, la rândul său, a solicitat, prin întâmpinare, respingerea ca nefondate a ambelor recursuri.

Excepţia nulităţii recursului reclamantei, invocată de către intimata-pârâtă M. este nefondată, având în vedere că argumentele prin care recurenta a dezvoltat critici împotriva deciziei instanţei de apel sunt susceptibile de încadrare în tezele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., astfel cum va rezulta din analiza pe fond a recursului.

Recursurile formulate sunt însă nefondate, potrivit celor ce urmează.

Deşi recurentele cauzei - reclamanta şi intervenienta accesorie, titulară a cererii de intervenţie în interesul reclamantei - au conceput motive de recurs prin acte de procedură distincte, Înalta Curte constată că, în principiu, acestea dezvoltă aceleaşi critici împotriva deciziei instanţei de apel, circumscrise aceleiaşi finalităţi a modificării deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii principale, astfel cum a fost precizată şi a cererii de intervenţie accesorie; drept urmare, cele două recursuri vor fi analizate împreună, soluţie determinată şi de identitatea de interes procesual al celor două recurente.

Într-o primă critică susţinută de ambele recurente pe temeiul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. priveşte neanalizarea prevederilor art. 520 C. proc. civ., normă cu privire la care s-a susţinut a fi incidentă în cauza de faţă încă de la prima instanţă, apărare reluată şi în etapa procesuală a apelului.

Deşi din punct de vedere formal, se constată că, într-adevăr, instanţa de apel nu a analizat apărările reclamantei în apel şi din această perspectivă, Înalta Curte constată că o atare apărare este lipsită de eficienţă din perspectiva finalităţii urmărite de reclamantă şi intervenientă.

Astfel, art. 520 C. proc. civ. prevede:

"orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară şi dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terţului adjudecatar, au trecut cel puţin 3 ani."

În explicitarea incidenţei acestei norme, recurenta-reclamantă susţine că dreptul de proprietate al autoarei sale - S.N. B. S.A. - era înscris în cartea funciară cu mai mult de 3 ani anterior datei la care ea însăşi a dobândit dreptul asupra acestuia prin actul de adjudecare, astfel încât, orice cerere de în evicţiune, totală sau parţială, împotriva sa, este stinsă; astfel, S.N. B. S.A. avea înscris dreptul de proprietate în CF încă din anul 2001, în timp ce reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin adjudecare la data de 14 octombrie 2005 pe care l-a intabulat în CF potrivit Încheierii nr. x din 20.02.2006.

Înalta Curte constată, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, că recurenta-reclamantă, prin actul de adjudecare din 14 octombrie 2005 emis de Biroul Executorului Judecătoresc F., a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil compus din 7.322 mp şi construcţii, înscris în CF nr. x, nr. top. x.

Recurenta-reclamantă, la data dobândirii dreptului de proprietate în procedura de executare silită a S.N. B. S.A., avea credinţa şi falsa reprezentare că dobândeşte un alt imobil (error in corpore - eroarea asupra identităţii obiectului actului juridic ori eroarea esenţială, în termenii noului C. civ. - art. 1207), anume cel identificat ulterior în CF nr. x nr. top. x, în suprafaţă de 6.087 mp pe care îl revendică în pricina de faţă de la intimata-pârâtă M. şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 1.287 mp, înscris în favoarea Statului Român sub nr. cadastral x, provenind din dezmembrarea nr. top. x din CF nr. x.

În consecinţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 520 C. proc. civ. nu îi pot profita recurentei-reclamante câtă vreme formalităţile de publicitate imobiliară enunţate de această normă - ale autorului de la care dobândeşte adjudecatarul - S.N. B. S.A., precum şi ale adjudecatarului însuşi (reclamanta) - au privit un alt imobil decât cel pe care îl revendică în cauza de faţă (terenul de 6.087 mp şi construcţie, deţinut în prezent de intimata-pârâtă M.) sau cu privire la care pretinde constatarea dreptului de proprietate (cel în suprafaţă de 1.287 mp şi construcţie) în contradictoriu cu Statul Român.

Efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară în privinţa unui alt imobil, iar nu asupra celui sau celor pentru care reclamanta pretinde realizarea şi, respectiv constatarea dreptului de proprietate, reprezintă realitatea juridică ce trebuie avută în vedere în soluţionarea cererii de faţă dat fiind efectul de opozabilitate faţă de terţi a dreptului pretins prin înscrierea în cartea funciară.

Ca atare, nu se poate susţine că recurenta-reclamantă opune un drept de proprietate asupra unor alte imobile decât cele pentru care a efectuat formalităţile de publicitate imobiliară, dobândit prin actul de adjudecare, aceasta nefiind titulara dreptului de proprietate pentru imobilele menţionate în evidenţele cadastrale astfel: nr. top. x în CF nr. x (6.087 mp) şi, respectiv, nr. top. x, înscris sub nr. cadastral x, provenind din dezmembrarea din CF nr. x (imobilul în suprafaţă de 1.287 mp).

Altfel spus, recurenta-reclamantă însăşi nu poate opune în mod valabil terţilor dreptul de proprietate şi nici nu poate invoca efectul de opozabilitate generat de înscrierea în cartea funciară decât pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 7.322 mp şi construcţii, provenit din conversia CF nr. x, nr. top. x, identificat ca atare în actul de adjudecare, şi înscris apoi în favoarea sa, în CF nr. x.

În consecinţă, în contextul art. 520 C. proc. civ. nu interesează distanţa în timp între momentul pretinsei tulburări de drept - evicţiunea (chiar în ipoteza în care se admite că evicţiunea se produce nu numai în ipoteza în care adjudecatarul are poziţia de pârât, ci şi prin respingerea cererii în revendicare pornită de adjudecatar împotriva terţului de la care provine pretinsa tulburare de drept cu privire la obiectul actului de adjudecare) şi momentul efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, câtă vreme nici reclamanta şi nici autoarea sa nu pot exhiba vreun act de înscriere în cartea funciară cu privire la imobilele nr. top. x în CF nr. x (6.087 mp) şi, respectiv, nr. top. x, înscris sub nr. cadastral x, provenind din dezmembrarea din CF nr. x (imobilul în suprafaţă de 1.287 mp).

Pentru cele arătate, Înalta Curte va înlătura ca nefondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât art. 520 C. proc. civ. nu este incident speţei.

Nici critica prin care se susţine greşita aplicare a art. 25 din Legea nr. 7/1996 nu va fi primită întrucât în mod legal instanţa de apel a constatat că regula priorităţii înscrierilor în cartea funciară este aplicabilă în cazul înscrierilor succesive în aceeaşi carte funciară, iar nu în cărţi funciare diferite, astfel cum este cazul de faţă; în plus, Înalta Curte constată că reperele de interpretare propuse de către recurenta-reclamantă în aplicarea acestei reguli sunt străine de textul invocat.

În acest sens, instanţa de apel în mod corect a reţinut că la data adjudecării imobilului de către reclamantă existau scriptic două imobile, respectiv imobilul înscris în CF nr. x Braşov, nr. x, proprietatea fostei S.N. B. S.A. şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov, nr. top. x teren de 6.677,40 mp şi nr. top. x teren de 280 mp, proprietatea Statului Român.

Prin urmare, nu este vorba despre înscrierea aceluiaşi imobil în două cărţi funciare diferite.

Într-o altă critică, dezvoltată de ambele recurente pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 563 C. civ. în cadrul soluţionării acţiunii în revendicare şi a determinării titlului preferabil ca fiind cel al intimatului-pârât iniţial A. (între timp, decedat), moştenit de intimata-pârâtă actuală M.

Astfel cum s-a arătat, recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L., prin actul de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc F. la data de 14 octombrie 2005, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil compus din 7.322 mp teren şi construcţii, înscris în CF nr. x (provenind din CF x), nr. top. x; autoarea sa S.N. B. S.A. deţinea acest imobil în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. x, emis în temeiul Legii nr. 15/1990, dreptul său de proprietate fiind înscris în CF.

Titlul intimatei-pârâte M. este reprezentat de Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010, emisă de către Municipiul Braşov în temeiul Legii nr. 10/2001 în favoarea autorului său, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 294 din 19.11.2009 de către Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/62/2008; după emiterea Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, A. a procedat la înscrierea dreptului său de proprietate în Cartea funciară Braşov, nr. top. x pentru imobilul în suprafaţă de 6.087 mp.

Instanţa de apel a reţinut că acelaşi imobil este înscris în două cărţi funciare diferite, apreciind că atât reclamanta, cât şi pârâtul deţin titluri de proprietate valabile pentru acelaşi imobil, înregistrat scriptic în două cărţi funciare, urmare a unei greşite identificări a nr. top. x, cu observarea şi a celor arătate de expert D. în cadrul expertizei judiciare efectuate în cauză, avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, expertul concluzionând în sensul comiterii unor erori de identificare a unor terenuri, începând cu momentul întocmirii documentaţiei cadastrale pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.N. B. S.A. în temeiul H.G. nr. 834/1991 (concluzii enunţate la fila 36, vol. III, dosar primă instanţă).

Înalta Curte apreciază că este lipsită de temei legal atare concluzie a instanţei de apel, câtă vreme, astfel cum s-a arătat în analiza primului motiv de recurs, situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută nu poate primi o astfel de semnificaţie juridică, în sensul că fiecare dintre părţi deţine un titlu de proprietate valabil pentru acelaşi imobil, cele două concluzii fiind într-o evidentă contradicţie.

Simpla împrejurare că recurenta-reclamantă (şi, înainte, şi autoarea sa, SN B. SA) a avut falsa reprezentare că obiectul material al actului de adjudecare şi, anterior, al certificatului de atestare a dreptului de proprietate este un alt imobil care, prin Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010, emisă de către Municipiul Braşov în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost ulterior restituit lui A., nu înseamnă că cele două părţi deţin un titlu de proprietate valabil asupra aceluiaşi imobil, ci fiecare opune în realitatea juridică un titlu de proprietate pentru imobile diferite cu privire la care au şi efectuat formalităţile de publicitate imobiliară.

Ca atare, curtea de apel a constatat în mod nelegal că actul de adjudecare conferă un drept de proprietate reclamantei asupra unui alt obiect decât cel inserat în mod explicit în cuprinsul său (copia actului de adjudecare regăsindu-se la fila 13, vol. I, dosar primă instanţă), contrar dispoziţiilor legale privind elementele actului juridic civil şi forţa probantă a unui înscris autentic art. 1171- 1173 C. civ. de la 1865, actul de adjudecare datând din anul 2005, aşadar anterior intrării în vigoare a noului C. civ. şi a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În plus, art. 518 C. proc. civ. de la 1865 este textul care stabileşte efectele legale ale actului de adjudecare: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată, adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului."

Or, în speţă, textul citat şi efectul translativ de proprietate din patrimoniul debitorului (SN B. SA) în cel al adjudecatarului (recurenta-reclamantă S.C. C. SRL) se aplică în ceea ce priveşte imobilul - teren în suprafaţă de 7.322 mp şi construcţie - înscris în CF nr. x în favoarea debitorului S.N. B. S.A., nr. top. x, acesta fiind imobilul care a făcut obiectul urmăririi silite; ulterior, adjudecatarul şi-a înscris dreptul de proprietate cu privire la acest imobilul dobândit în CF nr. x.

Mai mult decât atât, prezumţia de validitate a actului de adjudecare nu a fost răsturnată, iar instanţa de apel nu a indicat nicio dispoziţie legală de natură a permite să ia în considerare în cadrul premiselor de analiză a acţiunii în revendicare reprezentarea falsă, intrinsecă, internă şi nematerializată în cuprinsul vreunui act juridic translativ de proprietate şi pentru care să se fi efectuat şi formalităţi de publicitate imobiliară, în locul efectelor proprii actului de adjudecare, care constituie un înscris autentic, neanulat, pentru care au fost efectuate formalităţile de publicitate imobiliară şi care au făcut o atare situaţie juridică opozabilă şi terţilor.

În consecinţă, potrivit actualei situaţii de carte funciară Înalta Curte constată că fiecare dintre părţi opune un titlu de proprietate pentru imobile diferite, iar recurenta-reclamantă nu este în măsură să exhibe vreun titlu valabil pentru imobilul pe care îl revendică de la intimata-pârâtă M.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, imobilul identificat prin nr. top. x, care provine din dezmembrarea top. iniţiale x are amplasamentul la Nord faţă de intersecţia str. x (actuală str. x) cu Calea x şi ar fi "în zona blocurilor din str. x", însuşi expertul stabilind cu aproximaţie amplasamentul real al imobilului dobândit în mod real de către reclamantă.

În consecinţă, astfel cum deja s-a arătat, este lipsită de orice fundament legal premisa reţinută de către instanţa de apel, necesară soluţionării acţiunii în revendicare în sensul că fiecare dintre părţi opune celeilalte un titlu de proprietate purtând asupra aceluiaşi imobil, în absenţa unui act juridic care să producă efectul translativ de proprietate în favoarea reclamantei pentru imobilul pe care îl pretinde de la pârâta M.

Aşa fiind, rezultă că pentru amplasamentul pe care recurenta reclamantă tinde a-l dobândi în posesie pe calea acţiunii în revendicare, anume terenul în suprafaţă de 6.087 mp, înscris în prezent în Cartea funciară Braşov, nr. top. x, recurenta-reclamantă nu deţine un titlu valabil, în timp ce intimata-pârâtă este cea care posedă imobilul în baza unui titlu constituit în favoarea autorului său în procedura Legii nr. 10/2001, prin emiterea Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, în baza sentinţei civile nr. 294 din 19.11.2009 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosar nr. x/62/2008.

Contrar evaluărilor făcute de instanţa de apel în cadrul demersului de comparare a titlurilor, Înalta Curte constată că la momentul la care Dispoziţia nr. 4636 din 14.05.2010 a fost emisă de către Primarul Municipiului Braşov în favoarea lui A. şi chiar la cel al derulării procedurii judiciare între pârât şi entitatea căreia instanţa acelei cauze a apreciat că îi revine obligaţia de soluţionare a notificării, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 erau abrogate, abrogare ce a operat la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, aşadar înainte de pronunţarea soluţiei în primă instanţă.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2002 avea următorul conţinut: "(2) Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi."

Având în vedere textul anterior, se constată că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că imobilul notificat nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorilor pârâtului, totodată, ignorându-se şi dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:

"(4) Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară."

Drept urmare, în temeiul acestei norme, dar şi având în vedere abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul intimatei-pârâte, de la data emiterii Dispoziţiei nr. 4636 din 14.05.2010, a devenit proprietarul terenului în suprafaţă de 6.087 mp din Mun. Braşov, str. x, jud. Braşov cu privire la care a efectuat formalităţile de publicitate imobiliară, potrivit celor dispuse prin încheierea nr. x din 01.11.2010, anume înscrierea dreptului său în CF nr. x şi pentru care, ulterior a şi fost pus în posesie.

Ca efect al efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară de către A. situaţia juridică născută prin emiterea dispoziţiei în baza Legii nr. 10/2001 a devenit opozabilă erga omnes, aşadar, şi intimatei reclamante care pretinde dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren.

Înalta Curte mai constată că şi din perspectiva art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, dintre părţile cauzei, intimata-pârâtă este cea care deţine un "bun actual" asupra terenului revendicat, drept dobândit pe cale succesorală de la autorul său, pârâtul iniţial al cauzei căruia i-a fost restituit în procedura legii speciale.

Chiar în Cauza Atanasiu, Poenaru şi Solon (par. 134), invocată de către recurenta-reclamantă, instanţa de contencios european reiterează jurisprudenţa sa şi criteriile aplicabile cu privire la noţiunea de "bun" (obiect al reglementării din art. 1 Protocolul 1), din perspectiva încălcării reclamate, astfel:

"134. Un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei prevederi. Noţiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a obţine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 39.794/98, § 69, CEDO 2002-VII)."

De asemenea, Înalta Curte urmează a înlătura şi criticile prin care recurentele repun în discuţie elementele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile (sentinţa civilă nr. 294 din 19.11.2009 a Tribunalului Braşov, dată în Dosarul nr. x/62/2008), care se bucură de puterea lucrului judecat şi care a generat efecte juridice intrate în circuitul civil.

Aceste critici privind pretinsa neîntrunire a calităţii de unitate deţinătoare de către unitatea administrativ-teritorială care a fost obligată la emiterea dispoziţiei de restituire în natură, a probatoriului administrat în acea cauză şi susţinerea unei alte situaţii juridice a terenului decât cea reţinută de instanţa acelei pricini ori invocarea relei-credinţe a notificatorului sunt contrare exigenţelor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitoare la procesul echitabil, astfel încât, Înalta Curtea nu poate proceda la o reevaluare a litigiului finalizat în favoarea autorului intimatei-pârâte, astfel cum tind recurentele.

De exemplu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în par. 28, precum şi în par. 36-37 ale Hotărârii pronunţate în Cauza Amurăriţei contra României din 23 septembrie 2008 a reţinut următoarele: "28. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, trebuie interpretat conform părţii introductive a Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care doreşte, între altele, ca soluţia definitivă pronunţată de instanţe referitor la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95, paragraful 61, CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligaţia de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe şi să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiaşi subiect (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari şi alţii împotriva Albaniei, nr. 10508/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007). (…).

36. Presupunând chiar că instanţele ar fi corectat, în timpul acţiunii în revendicare, erorile comise de instanţele anterioare la acţiunea în partaj, Curtea consideră că nu este sarcina reclamantei să suporte sarcina unor eventuale lipsuri ale autorităţilor. Curtea a statuat deja de altfel că atenuarea vechilor atingeri nu poate crea noi inconveniente exagerate (a se vedea, mutatis mutandis, Pincová şi Pinc împotriva Republicii Cehe, nr. 36548/97, paragraful 58, CEDH 2002-VIII, Zich şi alţii împotriva Republicii Cehe, nr. 48548/99, paragraful 74, 18 iulie 2006).

37. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că permiţând admiterea acţiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părţi, sistemul pus la dispoziţia părţilor nu a îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenţie interpretat în lumina principiului securităţii raporturilor juridice. Instanţele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie."

În consecinţă, urmează a fi înlăturat ca nefondat motivul de recurs susţinut de ambele recurente privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 480 C. civ. de la 1865, sau, după caz, art. 563 C. civ. actual (în vigoare de la 1 octombrie 2011), textul din Noul C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 fiind cel aplicabil în speţă, potrivit art. 6 alin. (6) din Cod, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

Conform celor expuse mai sus, potrivit situaţiei actuale de carte funciară, rezultă că singura parte care deţine un titlu de proprietate valabil asupra terenului de 6.087 mp din Braşov, str. x este intimata-pârâtă M., imobil înscris în CF nr. x, identificat prin nr. top. x şi asupra căruia exercită şi posesia, astfel încât în mod legal instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare a reclamantei.

În consecinţă, se apreciază că recurenta-reclamantă nu a optat pentru un demers procesual adecvat, acţiunea în revendicare neputând conduce la dobândirea posesiei asupra unor imobile intabulate în mod eronat, mai înainte de a se proceda la rectificarea cărţilor funciare cu privire la care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov a constatat o suprapunere reală prin încheierea de respingere nr. x din 19 octombrie 2012.

O atare soluţie este susţinută de prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora:

"(1) Înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentaţii cadastrale."

Totodată, Înalta Curte a avut în vedere şi dispoziţiile art. 34 alin. (3)-(5) din acelaşi act normativ:

"(3) La nivelul oficiilor teritoriale se constituie comisii formate din personal de specialitate, abilitate să procedeze, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, la îndreptarea erorilor săvârşite cu ocazia recepţiilor cadastrale şi a înscrierilor în cartea funciară, prin efectuarea în acest scop de verificări în teren, şi care îşi desfăşoară activitatea conform unui regulament, aprobat prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(4) Ulterior efectuării acestor verificări, comisia astfel abilitată încheie un proces-verbal care stă la baza actualizării menţiunilor din partea I a cărţii funciare, ce au făcut obiectul verificărilor.

(5) încheierea de carte funciară prin care s-a dispus actualizarea menţiunilor din cartea funciară potrivit dispoziţiilor alin. (3) şi (4) se comunică părţilor interesate şi este supusă căilor de atac şi procedurii prevăzute de art. 31."

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă susţine critici contradictorii în ceea ce priveşte cererea în constatarea dreptului său de proprietate, formulată cu privire la diferenţa de teren până la suprafaţa totală de 7.322 mp, anume terenul în suprafaţă de 1.287 mp, cererea în constatare opunând-o pârâtului Statului Român; reclamanta a învederat că are posesia acestui teren.

Cu referire la acest capăt de cerere, se reţine că a fost precizat în acest sens prin cererea depusă la fila 158 vol. III, dosar primă instanţă, reclamanta solicitând ca în contradictoriu cu Statul Român să se constate că este proprietara imobilului situat în Braşov, str. x, jud. Braşov, compus din teren în suprafaţă de 1.287 mp şi construcţie compusă din P+E din cărămidă, nr. cadastral x, provenind din dezmembrarea nr. top. x, înscris în CF nr. x.

Se constată că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru acest capăt de cerere, întrucât potrivit cărţii funciare nr. x, Statul Român nu este proprietar actual asupra acestui teren şi construcţiei ce se găseşte pe el pentru a se justifica chemarea sa în judecată pentru constatarea dreptului de proprietate. Conform CF nr. x Braşov, terenul menţionat a fost transmis în proprietatea S.N. B. S.A. potrivit Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, făcând parte din suprafaţa totală de 7.322 mp, înscrisă sub B+158.

Instanţa de apel a schimbat motivarea considerând că în cauză se confirmă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât, având în vedere cadrul fixat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, precum şi dispoziţiile art. 563 C. civ., calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât posesorul bunului.

Înalta Curte constată că deşi instanţa de apel a analizat critica pe temeiul unei greşită calificări a capătului de cerere formulat împotriva acestui pârât (revendicare, iar nu cerere în constatare), a confirmat lipsa calităţii procesuale pasive, cu schimbarea motivării.

O atare confuzie se justifică şi prin atitudinea procesuală oscilantă a reclamantei însăşi, întrucât aceasta, inclusiv în cuprinsul memoriului de recurs s-a referit atât la o cerere în revendicare, cât şi la o cerere în constatare formulată împotriva acestui pârât.

Cu referire la argumentele ce confirmă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte va reţine că îşi păstrează valabilitatea cele reţinute de prima instanţă în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ceea ce reprezintă o chestiune de apreciere ce nu poate fi reevaluată în recurs; în plus, se adaugă cele arătate de Înalta Curte cu privire la realitatea juridică ce s-a născut prin emiterea actului de adjudecare în favoarea reclamantei la 14 octombrie 2005 şi efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară pentru imobilul compus din teren în suprafaţă totală de 7.322 mp (ce include şi suprafaţa de 1.287 mp) şi construcţie, nr. top. x.

Prin urmare, dacă reclamanta nu a dobândit prin adjudecare un alt imobil decât cel pentru care s-a identificat în cartea funciară nr. x, nu poate solicita nici constatarea dreptului de proprietatea pentru un alt imobil, respectiv pentru cel cu nr. cadastral x, provenind din dezmembrarea nr. top. x, înscris în CF nr. x, drept pe care îl opune Statului Român.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie pe care reclamanta a formulat-o împotriva S.N. B. S.A. (la data de 3 martie 2014 - fila 186 vol. II, dosar primă instanţă), ambele recurente au criticat decizia dată în apel în sensul că nelegal curtea de apel ar fi reţinut că era necesar ca reclamanta să formuleze apel provocat prin care să tindă la schimbarea soluţiei primei instanţe.

Şi aceste critici sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate ca atare, nefiind întrunit motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta intervenientă susţinând aceste critici din perspectiva unei greşite aplicări a normelor de procedură de la art. 292, art. 293, art. 295 şi art. 296 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, soluţia primei instanţe a fost aceea de admitere a acţiunii în revendicare formulată împotriva pârâtului A. în ceea ce priveşte terenul de 6.087 mp, astfel că, reclamanta, având câştig de cauză, cererea sa de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtul (cu privire la admiterea cererii în revendicare împotriva sa), reclamanta (care a criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român), precum şi Municipiul Braşov (chemat în garanţie de către pârâtul A.), care a făcut uz de forma de procedură a apelului incident.

În apel însă, soluţia tribunalului a fost schimbată în sensul respingerii cererii în revendicare menţionate, astfel că, urmare a acestei soluţii s-a reactivat interesul reclamantei de a-i fi admisă cererea de chemare în garanţie formulată împotriva S.N. B. S.A.

După pronunţarea curţii de apel cu privire la apelurile declarate în cauză, în primul ciclu procesual, apelanta-reclamantă a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei date în apel, cerere care a fost respinsă printr-o Decizie separată - nr. 318/Ap din 1.03.2016.

Instanţa de recurs a admis recursurile formulate în cauză, casând ambele deciziile atacate şi dispunând trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel; prin urmare, rejudecarea a vizat şi această soluţia dată în primul ciclu procesual cererii de completare a deciziei prin care au fost soluţionate apelurile.

În acest context, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal a constatat că devoluţiunea în apel nu a operat cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva S.N. B. S.A., în absenţa unor critici cu un atare obiect în cadrul apelurilor declarate, ca şi din cauza omisiunii reclamantei de a declara un apel provocat prin care să tindă la schimbarea soluţiei primei instanţe şi cu privire la cererea de chemare în garanţie pe care a formulat-o, după ce a constatat criticile concepute de pârât în urma comunicării motivelor de apel ale acestuia (vizând soluţia de admitere a acţiunii în revendicare împotriva sa).

Contrar celor susţinute de către recurente, devoluţiunea într-un apel motivat nu este totală decât în principiu, întrucât apelul, cale devolutivă de atac, cunoaşte două limitări - tantum devolutum quantum iudicatum (limitarea devoluţiunii la ceea ce s-a judecat la prima instanţă), regulă reflectată în dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., precum şi limitarea redată în conţinutul art. 295 alin. (1) - tantum devolutum quantum apellatum - rejudecarea putând opera doar în limita a ceea ce s-a apelat, instanţa de apel fiind în acelaşi timp şi o instanţă de control judiciar.

Or, în cazul în care curtea de apel ar fi rejudecat şi cererea de chemare în garanţie ar fi încălcat dispoziţiile art. 2931 C. proc. civ. referitoare la apelul provocat, precum şi prevederile art. 295 alin. (1) din acelaşi Cod.

Apelul provocat reprezintă o formă de procedură pusă la îndemâna părţilor pentru a genera şi rejudecarea pretenţiilor intimatului împotriva terţilor atraşi în proces la prima instanţă şi care nu sunt părţi în apelul principal.

Or, reclamanta era intimată în apelul pârâtului, astfel încât, confruntată cu criticile acestuia care vizau admiterea acţiunii în revendicare (finalitatea urmărită de pârât prin promovarea apelului fiind tocmai respingerea acţiunii în revendicare formulate împotriva sa), trebuia să recurgă la formularea unui apel provocat prin intermediul căruia să solicite admiterea cererii de chemare în garanţie pe care a formulat-o împotriva S.N. B. S.A. al cărei obiect viza solicitarea de restituire a preţului plătit cu ocazia adjudecării imobilului.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. C. S.R.L. şi de intervenienta E., prin lichidatori O. şi P., împotriva Deciziei nr. 1614/Ap din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2018.