Restitution of abused property: Recourse admissible, decision quashed and remanded for failure to apply Law No. 165/2013

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 8 februarie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând să se constate că imobilul - teren în suprafaţă de 31.620,554 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 6, a fost preluat abuziv şi să-i fie restituit în natură, iar în caz de imposibilitate să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare cu alte bunuri.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părinţii săi, C. şi E., au dobândit prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/1918 şi transcris sub nr. x/1918 la Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, terenul în suprafaţă de 40.000 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 6, care a fost preluat abuziv de statul comunist.

În prezent, terenul este ocupat de sere, un siloz, magazii şi construcţii administrative din cadrul F., fiind concesionat către S.C. G. S.R.L. Bucureşti pe o perioadă de 99 de ani, conform contractului de concesiune nr. x din 22 iulie 2002.

Prin cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.C. G. S.R.L., în favoarea pârâtei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Intervenienta a arătat că are calitatea de proprietar al construcţiilor - clădiri, sere şi anexe, aflate pe suprafaţa de 75 ha, potrivit contractului de concesiune nr. x din 22 iulie 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 1464 din 25 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi continuată de reclamanta H., ca urmare a constatării, în şedinţa publică de la 15 octombrie 2010, a transmiterii calităţii procesuale active în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase cu titlu gratuit, autentificat sub nr. x din 03 septembrie 2010 la B.N.P. - I.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul notificării, s-a depus de către reclamant actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 3 decembrie 1918, prin care autorii săi au dobândit 4 ha teren, la câmp, situat în marginea oraşului Bucureşti, pe şoseaua x.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut că a fost preluată abuziv de către stat suprafaţa de 31.620,554 mp, diferenţa de teren de 8.375,446 mp rămânând în proprietatea autorilor săi. Însă, din certificatul de moştenitor nr. x/59/1958, emis ca urmare a decesului numitului C., s-a reţinut că face parte din masa succesorală terenul viran în suprafaţă de 8.380 mp, situat în B-dul x, fără ca la dosarul cauzei să se fi depus vreo dovadă de preluare a imobilului de către stat.

Situaţia juridică a terenului în litigiu este contrazisă şi de certificatul de moştenitor nr. x/1986, eliberat ca urmare a decesului numitei E. (cealaltă cumpărătoare a imobilului), întrucât în masa succesorală rămasă de pe urma acesteia a fost menţionată o suprafaţă de 2.500 mp, nu de 8.380 mp, cât s-a susţinut că s-a regăsit în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C., în condiţiile în care s-a susţinut că preluarea de către stat a fost făcută anterior anului 1985.

Cu privire la terenul care face obiectul notificării, aşa cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză judiciară, suprafaţa de teren de 31.620,554 mp se găseşte în F., fiind concesionat către intervenienta S.C. G. S.R.L.

A mai reţinut prima instanţă că, prin hotărârea nr. x din 18 mai 1992 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,80 ha teren, pentru D.D., J., P.P., K. şi L., toţi în calitate de moştenitori ai defunctului C., înscris în anexa 7, poziţia 8; ulterior, pe baza adeverinţei nr. x din 12 ianuarie 1994, emisă de M., s-a pronunţat hotărârea nr. x/1998, fiind emisă hotărârea nr. x/1994 prin care s-a acordat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha teren.

În anul 1998, în temeiul Legii nr. 18/1991, A. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 31.620 mp, astfel că, tribunalul a reţinut, în raport de actele administrative de care s-a făcut vorbire anterior, că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind un teren agricol, pentru care a fost urmată procedura prevăzută de acest act normativ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta H.

Prin Decizia civilă nr. 173/A din 10 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă H., împotriva sentinţei civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinând, în esenţă, următoarele considerente:

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum şi normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001, în sensul că nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, astfel cum au fost modificate şi completate.

Considerentul respingerii acţiunii pe acest temei juridic l-a reprezentat situaţia de fapt reţinută din probele administrate în sensul că terenul în litigiu este teren agricol pentru care părţile au posibilitatea valorificării drepturilor conferite prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.

În apel, deşi s-au încuviinţat probe cu înscrisuri, apelanta-reclamantă nu a depus la dosar înscrisuri relevante în combaterea celor reţinute în considerentele sentinţei civile apelate relativ la regimul juridic al terenului revendicat, acela de teren agricol.

Aşadar, în faza procesuală a apelului nu s-a făcut dovada că terenul în suprafaţă de 31.620 mp era teren intravilan, iar nu teren agricol, la data preluării de către stat, în condiţiile în care, potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, având regim juridic al unui teren cooperativizat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta H. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat doar cu privire la primul motiv de apel, referitor la incidenţa Legii nr. 10/2001, însă nu a analizat cel de-al doilea motiv de apel privind calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.

Prin criticile formulate recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că regimul juridic de teren situat în intravilan rezultă în mod clar din împrejurarea că pe terenul în litigiu sunt edificate construcţii specifice unei zone intravilane, cu instalaţii de canalizare şi electrificare, fiind evidentă eroarea instanţelor de fond şi apel, care au reţinut că terenul s-ar afla situat în extravilan.

Din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea cererii de chemare în judecată rezultă în mod neechivoc că terenul în litigiu nu a avut regim juridic de teren extravilan nici la momentul cumpărării sale (în anul 1918), nici la momentul formulării notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001 (la 27 septembrie 2001).

Astfel, din cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 3 decembrie 1918, reiese că autorii săi au cumpărat patru hectare de teren "situat în marginea oraşului Bucureşti", ceea ce exclude posibilitatea ca terenul să fi fost situat în extravilan.

Din adresa din 8 iunie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti, rezultă că terenul a cărui revendicare face obiectul prezentului dosar, este situat în intravilanul Municipiului Bucureşti, conform P.U.G. aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 26/2000. Faţă de data emiterii hotărârii, respectiv anul 2000, este evident că la data de 27 septembrie 2001 (data formulării notificării), terenul în litigiu avea regimul juridic de teren situat în intravilan.

Prin Decizia nr. 765 din 6 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

A reţinut instanţa de recurs că, potrivit considerentelor deciziei pronunţate în apel, reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri relevante în combaterea celor reţinute în considerentele sentinţei civile apelate relativ la regimul juridic al terenului revendicat, acela de teren agricol.

Însă dovezile produse de recurenta - reclamantă în apel nu au fost analizate de instanţă, după cum nici expertizele tehnice dispuse în cauză nu au stabilit regimul juridic al terenului în litigiu, nefiind omologate.

În aceste condiţii, interpretarea dată dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întemeiată pe aprecieri fără suport legal, este vădit greşită.

Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 exclud în mod explicit de la incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi pe cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Prin urmare, instanţa de apel, în virtutea rolului său activ, avea obligaţia să determine regimul juridic al terenului în litigiu la data preluării abuzive sau la data notificării, în raport cu dovezile produse de recurenta - reclamantă şi neanalizate.

A mai reţinut Înalta Curte că nu au fost verificate şi analizate nici susţinerile apelantei - reclamante potrivit cărora pe o parte din terenul în litigiu se află construcţii specifice unei zone intravilane, cu instalaţii de canalizare şi electrificare.

În ceea ce priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, instanţa de apel nu a analizat această critică prin prisma actelor de stare civilă şi a înscrisurilor care atestă succesiunea dintre reclamantă şi autorii săi, respectiv dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 20 iunie 2014, sub nr. x/3/2010*.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză topografică pentru identificarea terenului în litigiu.

La termenul de judecată din 22 mai 2015 O., P., Q., R. şi S. au formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie, în interesul intimatei-pârâte Agenţia Domeniilor Statului, învederând că numitul T. autorul lui A. şi al apelantei-reclamante H., a dobândit prin actul de vânzare autentificat sub nr. x din 03 decembrie 1918 şi transcris sub nr. x/1918 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, un teren arabil în suprafaţă de 4 ha.

Din suprafaţa de 4 ha cumpărată, 3,16 ha fac obiectul prezentei cauze, A. solicitând această suprafaţă potrivit Legii nr. 10/2001; diferenţa de 0,84 ha a rămas în proprietatea neîntreruptă a moştenitorilor lui T.

Din terenul de 4 ha, sus-menţionat, T. a vândut autoarei intervenienţilor (U.) 5.000 mp prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat.

Cu toate acestea, suprafaţa de 5.000 mp aparţinând autoarei intervenienţilor a fost solicitată în mod abuziv de către A. în baza Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care această suprafaţă a fost vândută încă din anul 1946.

Amplasamentul solicitat de apelanta-reclamantă H., în calitate de continuatoare în drepturi a lui A., se suprapune cu fostul amplasament al terenului în suprafaţă de 4.850 mp, reconstituit pe fostul amplasament, prin Hotărârea Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 1500 din 12 martie 2014, în baza sentinţei civile nr. 1908 din 12 martie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, amplasamentul fiind identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul W. la data de 29 mai 2006.

La data de 20 mai 2018 au formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul intimatei pârâte Agenţia Domeniilor Statului, X., Y., L. şi Z. Aceştia au învederat că autorul C. a avut mai mulţi moştenitori, şi anume: A. (unul dintre fii), respectiv E. (soţie), A.A., B.B., CC., D.D., J., C. şi F.F. (fii), evidenţiaţi în Certificatul de moştenitor nr. x din 28 februarie 1958 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin.

În calitate de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate împreună cu petenţii G.G., H.H. şi A. au solicitat Subcomisiei Locale de Fond Funciar sector 6 Bucureşti reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru terenul agricol în suprafaţă totală de 26.620 mp din Bucureşti, sector 6, identificat prin rapoartele de expertiză extrajudiciare anexate întocmite de experţii judiciari II. şi W.

Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se află în analiză la Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 6 Bucureşti, aspect care rezultă din răspunsurile anexate nr. x din 06 februarie 2012 şi nr. x din 07 noiembrie 2014.

Aceşti intervenienţi au învederat că nu au avut cunoştinţă despre notificarea formulată de A. în baza Legii nr. 10/2001, despre prezentul litigiu şi nici despre faptul că acesta a cesionat drepturile litigioase către apelanta reclamantă H., în prezent existând un concurs de proceduri administrative în curs de desfăşurare, respectiv procedura administrativă declanşată prin introducerea de către A. a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului Bucureşti (sau la Agenţia Domeniilor Statului) şi procedura administrativă de fond funciar declanşată prin introducerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 şi a Legii nr. 165/2013, de către intervenienţi la Primăria sectorului 6 Bucureşti - Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 6.

La termenul de judecată de la 22 mai 2015, curtea de apel a admis în principiu cererile de intervenţie şi a dispus introducerea în cauză a intervenienţilor.

Apelanta-reclamantă a depus la termenul de judecată de la 19 iunie 2017 o cerere precizatoare a obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeţei de teren la 26.620,554 mp, arătând că nu a avut cunoştinţă de vânzarea terenului în suprafaţă de 5.000 mp către U., autoarea intervenienţilor O., P., Q., R. şi S.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii X., Y., L. şi Z., a arătat că autorul A. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; intervenienţii, deşi puteau, la rândul lor, să formuleze notificare potrivit Legii nr. 10/2001, nu şi-au exercitat acest drept.

Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dacă o parte dintre moştenitori nu au formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, de cotele acestora beneficiază moştenitorul care a formulat notificarea.

Culpa sau lipsa de interes a intervenienţilor de a formula notificare în baza Legii nr. 10/2001 este motivul pentru care apelanta-reclamantă este îndreptăţită la restituirea întregii suprafeţe de 26.620, 554 mp, potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 83/A din 6 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă H. împotriva sentinţei civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, cu intimata-intervenientă S.C. G. S.R.L. şi cu intimaţii - intervenienţi O., P., Q., R., S., X., Y., L. şi Z. şi a admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-pârâte Agenţia Domeniilor Statului.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit lucrării în specialitatea topometrie efectuată de comisia de trei experţi aflată la filele 317 - 326 din dosarul instanţei de apel, s-a procedat la identificarea terenului în suprafaţă de 26.620 mp, teren aflat în prezent în Bucureşti, str. x, raportul de expertiză fiind avizat şi de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Din analiza gramaticală a acestei norme juridice instanţa de apel a reţinut că aceasta nu impune condiţia ca terenul să fi fost amplasat în extravilan, atât la data preluării, cât şi la data notificării.

Prin urmare, dacă la data preluării abuzive terenul se afla în extravilanul localităţii, sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fiind lipsit de relevanţă că la data formulării notificării terenul este inclus în intravilanul extins.

A reţinut instanţa de apel că prin hotărârea nr. 44 din 18 mai 1992 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,80 ha pe numele D.D., J., FF., K. şi L., în calitate de moştenitori ai defunctului C., fiind înscris în anexa 7 la poziţia 8, iar ulterior, pe baza adeverinţei nr. x din 12 ianuarie 1994, emisă de către M., în care se menţionează că E. s-a înscris în M. cu un teren în suprafaţă de 1 ha a fost anulată poziţia 8 din anexa 7 a Hotărârii nr. 44/1998, fiind emisă Hotărârea nr. 276/1994 în care a fost validat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha, punerea efectivă în posesie neputându-se realiza.

În anul 1998, s-a solicitat de către A., în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 31.620 mp, astfel că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind un teren agricol pentru care a fost permisă procedura prevăzută de acest act normativ, părţile având la îndemână procedurile speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000, privind contestarea la instanţa de judecată a hotărârilor comisiei judeţene, inclusiv împotriva refuzului de soluţionare a cererilor.

Potrivit cererii nr. x din 20 septembrie 2005, înregistrată la Primăria Sectorului 6 Bucureşti - Subcomisia pentru aplicarea Legii fondului funciar, s-a solicitat de către A. reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 167/1997, al Legii nr. 1/2000 şi al Legii nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005; regimul juridic al terenului rezultă cu atât mai mult cu cât potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume şi Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, fiind vorba despre un teren cooperativizat.

Conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1918 şi transcris sub nr. x/1918 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, autorii C. şi E. au dobândit imobilul - teren în suprafaţă de 40.000 mp situat "în marginea oraşului Bucureşti, pe şoseaua Domneştilor".

Conform adeverinţei nr. x din 14 noiembrie 1991, emisă de Comisia de lichidare a M., terenul în litigiu, care făcea parte în anul 1991 din M., se afla pe şoseaua Bucureşti Domneşti şi aparţinea serelor Militari.

Conform adresei nr. x din 8 iunie 2005, emisă de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, terenul situat în prezent în str. x este situat în intravilan conform PUG al Municipiului Bucureşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului General Municipal nr. 269/2000.

Curtea de apel a reţinut astfel că, începând cu anul 2000, terenul în litigiu a fost trecut în intravilanul municipiului Bucureşti, însă la data preluării se afla în extravilanul Municipiului Bucureşti, la marginea oraşului Bucureşti, pe şoseaua x.

Împrejurarea că terenul în litigiu se afla la data preluării abuzive în extravilan şi nu în intravilan, este dovedită şi de faptul că în anul 1998 A., cedentul de drepturi litigioase către apelanta-reclamantă, a solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 31.620 mp teren agricol, fără a urma şi finaliza procedura specială impusă de Legea nr. 18/1991.

Mai mult, cu privire la o parte din terenul în litigiu, respectiv pentru suprafaţa de 5.000 mp, înstrăinată în anul 1946 către autoarea intervenienţilor O., P., Q., R. şi S., a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentinţa civilă nr. 1908 din 12 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, devenită irevocabilă.

Conform actului de vânzare - cumpărare încheiat la 26 noiembrie 1946 între autorii T. şi Dumitra şi U., cu referire la terenul de 5.000 mp care făcea parte din terenul iniţial, s-a făcut menţiunea că se vinde un teren arabil în suprafaţă de un pogon adică 5.000 mp situat în raza comunei J.J., pendinte de Municipiul Bucureşti.

De asemenea, intervenienţii X., Y., L. şi Z. au făcut dovada cu certificatul de moştenitor nr. x din 28 februarie 1958, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin, că numitul T. a avut mai mulţi moştenitori, şi anume A. (unul dintre fii), respectiv E. (soţie), A.A., B.B., C.C., D.D., J., C. şi F.F. (fii), evidenţiaţi în Certificatul de moştenitor nr. x din 28 februarie 1958 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Lenin.

Din certificatele de moştenitor anexate, a rezultat succesiunea moştenitorilor, până la pârâţi, respectiv: Certificat de moştenitor nr. x din 21 iulie 1980 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 Bucureşti - de pe urma defunctei B.B.; Certificat de moştenitor nr. x din 11 februarie 1986 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 Bucureşti - de pe urma defunctei E.; Certificat de moştenitor nr. x din 21 iulie 1988 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 Bucureşti - de pe urma defunctului C.; Certificat de moştenitor nr. x din 10 septembrie 1992, eliberat de Notariatul de Stat sector 5 Bucureşti - de pe urma defunctului C.C.; Certificat de moştenitor nr. x din 01 noiembrie 1994 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 Bucureşti - de pe urma defunctului J.; Certificat de moştenitor nr. x din 04 februarie 1998, eliberat de BNP K.K. - de pe urma defunctului A.A.; Certificat de moştenitor nr. x din 95 mai 1998, eliberat de BNP L.L. - de pe urma defunctului F.F.; Certificat de moştenitor nr. x din 21 mai 2008, eliberat de BNPA M.M. - de pe urma defunctei D.D. şi Certificat de calitate de moştenitor nr. x din 18 septembrie 2014, eliberat de SNP N.N. - de pe urma defunctei O.O.

Intervenienţii, în calitate de moştenitori ai autorilor T. şi E., au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, la Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5, procedura administrativ jurisdicţională nefiind finalizată până în prezent.

Faţă de înscrisurile depuse de aceşti intervenienţi, curtea de apel a reţinut, pe lângă împrejurarea că terenul în litigiu nu se afla la data preluării abuzive în intravilanul Municipiului Bucureşti, şi faptul că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită pe care a avut-o cedentul drepturilor litigioase, A., asupra întregii suprafeţe de 26.620,554 mp, solicitată a fi restituită.

În ceea ce priveşte eventualele construcţii specifice unei zone intravilane existente în prezent pe terenul în litigiu, curtea de apel a reţinut că existenţa acestora nu poate avea relevanţă în raport de cele reţinute în precedent, referitoare la regimul juridic al terenului solicitat, respectiv teren situat în extravilan.

În raport de aceste considerente, curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., respingând apelul, ca nefondat.

Pe cale de consecinţă, dat fiind caracterul lor accesoriu, în baza dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ., au fost admise cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-pârâtei Agenţia Domeniilor Statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta H., arătând că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a stabilit că numitul A. nu a avut calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea terenului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, admiterea cererii de chemare în judecată şi restituirea prin echivalent a terenului în suprafaţă de 26.620,554 mp situat în Bucureşti, str. x, sector 5; în subsidiar, a solicitat restituirea prin echivalent a cotei de 22/128 din terenul menţionat.

Prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că, atât autorul său, A., cât şi aceasta, au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită cu următoarele înscrisuri: actul de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918 prin care C. şi E. (părinţii lui A.), au dobândit terenul în litigiu; certificatul de moştenitor nr. x/1958 prin care A. l-a moştenit pe tatăl său, C.; certificatul de moştenitor nr. x/1986 prin care A. a moştenit-o pe mama sa, E., şi Decizia civilă nr. 1102 din 14 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care atestă că restul de teren de 8.380 mp, nepreluat de Statul Român din totalul de 4 ha, a rămas în proprietatea lui C. şi E., respectiv în proprietatea moştenitorilor acestor, până în prezent.

În aceste certificate de moştenitor este menţionat la punctul 2, ca bun imobil, restul terenului care nu a fost preluat abuziv de statul român din totalul de 4 ha cumpărat în anul 1918, fiind identificat în Bucureşti, B-dul. x (anul 1958) şi B-dul. x (anul 1986).

Legea nr. 10/2001 stabileşte la art. 4 alin. (2) că beneficiază de prevederile prezentei legi şi moştenitorii legali ai foştilor proprietari, iar la art. 4 alin. (4) dispune în sensul că de cotele moştenitorilor care nu au făcut notificare beneficiază moştenitorii care au formulat notificare.

Recurenta a susţinut că a făcut dovada că C. şi E. au fost proprietarii imobilului notificat, precum şi că aceştia au fost moşteniţi de fiul lor, A., conform certificatelor de moştenitor şi actelor de stare civilă; astfel, în mod nelegal instanţa de fond a stabilit că autorul A. nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire.

Faptul că părinţii acestuia, proprietarii iniţiali, au avut şi alţi moştenitori nu constituie un motiv pentru a se reţine că A. nu are calitate de persoană îndreptăţită, ci, cel mult, se poate stabili că şi ceilalţi moştenitori (intervenienţi în cauză) pot avea calitate de persoane îndreptăţite, dacă au formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Or, în speţă, doar A. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 astfel încât, potrivit art. 4 alin. (4) din lege, acestuia îi profită cotele celorlalţi intervenienţi, care nu au formulat notificare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a stabilit că terenul notificat, în suprafaţă de 26.620 mp, situat în prezent în Bucureşti, B-dul. x, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece era situat, la data preluării, în extravilan.

Astfel, cu referire la faptul că autorul A., a formulat, în perioada 1991-2005, mai multe cereri în baza legilor fondului funciar, recurenta-reclamantă a arătat că nu este relevantă, pentru determinarea caracterului extravilan sau intravilan al terenului, împrejurarea că autorul său a formulat cereri de restituire atât în baza legilor fondului funciar, cât şi baza Legii nr. 10/2001.

A susţinut că, întrucât legislaţia în materia restituirilor a fost şi este în continuare complexă, greu de aplicat şi mai ales greu de înţeles de către persoanele fără pregătire juridică, mulţi foşti proprietari au formulat cereri de restituire în baza fiecărei legi de restituire emisă de Statul Român, în încercarea de a obţine restituirea imobilelor, pentru a fi siguri că au urmat toate căile legale.

Însă, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/1001, pentru determinarea legii aplicabile pentru restituirea unui imobil este total lipsit de relevanţă câte cereri şi în baza căror legi a formulat fostul proprietar, singurul criteriu de delimitare a procedurii de urmat fiind cel al amplasării imobilului, în intravilan sau extravilan.

Prin urmare, considerentul reţinut de instanţa de apel, în sensul că A. a formulat cereri şi în temeiul legilor fondului funciar, nu poate fi primit pentru stabilirea regimului juridic al terenului.

Sub un alt aspect s-a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actele deduse judecăţii, şi a schimbat înţelesul vădit şi neîndoielnic al acestora.

Astfel, instanţa de apel a schimbat înţelesul clar al adresei nr. din 8 iunie 2005 emisă de ANCPI, care atestă că terenul este situat în intravilanul Municipiului Bucureşti conform PUG al Municipiului Bucureşti aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului nr. 269/2000, reţinând în mod greşit că acest teren a intrat în intravilan în anul 2000.

În opinia recurentei, acest fapt nu este real, deoarece adresa respectivă atestă că terenul era la nivelul anului 2000, în intravilan, iar nu faptul că a fost inclus în intravilan la acel moment.

Acest fapt rezultă şi din certificatele de moştenitor nr. x/1986 (emis de pe urma defunctei E.), care atestă că terenul se afla în anul 1986 în intravilan, fiind situat în Bucureşti, B-dul. x sector 5, şi nr. x/1958 (emis de pe urma defunctului C.), care atestă că terenul se afla în anul 1958 în intravilan, fiind situat în Bucureşti, B-dul. x, Raionul Lenin.

Cum Raionul Lenin a fost înfiinţat în anul 1950, când Bucureştiul a fost organizat administrativ din sectoare în raioane, conform Legii nr. 5/1950, rezultă că terenul în litigiu făcea parte din intravilanul Municipiului Bucureşti în anul 1950, neputând fi primită concluzia că un teren, identificat în anul 1950 cu denumire de arteră şi nr. poştal (B-dul. x) era extravilan.

A susţinut, de asemenea, recurenta că instanţa de apel a schimbat înţelesul clar şi vădit neîndoielnic al actului de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918, în care se menţionează că terenul se află la "marginea oraşului Bucureşti, pe şoseaua Domneştilor".

Instanţa de apel a schimbat înţelesul clar, vădit neîndoielnic al cuvântului "margine", care conform Dicţionarului explicativ al limbii române înseamnă "loc unde se termină o suprafaţă", "extremitate", "capăt al unei suprafeţe" şi care arată că terenul era inclus, la nivelul anului 1918, în suprafaţa oraşului Bucureşti, la extremitatea acesteia. Instanţa de apel a apreciat greşit că margine înseamnă "lângă", "exterior", "în afara oraşului Bucureşti", pentru a putea trage concluzia falsă că terenul se afla extravilan în anul 1918 şi la data preluării.

În subsidiar, pentru situaţia în care s-ar aprecia că terenul notificat era situat în extravilan la momentul preluării, recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 4 şi 15 din Legea nr. 165/2013 şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv subsidiar de recurs a arătat că art. 4 din Legea nr. 165/2013 statuează că dispoziţiile acestei legi se aplică şi prezentei cauze, iar art. 15 din Legea nr. 165/2013 dispune că cererile de restituire în baza Legii nr. 10/2001 a terenurilor intravilane, agricole la data preluării, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită anterior. Prin urmare, instanţa de apel, reţinând că terenul se afla în extravilan la momentul preluării, a respins apelul cu încălcarea acestor prevederi.

Astfel, având în vedere art. 4 şi 15 din Legea nr. 165/2013, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună admiterea cererii în limita cotei succesorale de 22/128 dobândite de A. de la autorii săi, T. şi E., având în vedere că ceilalţi moştenitori ai acestora (intervenienţii X., Y., Z., L., H.H. şi G.G.) au formulat şi ei cerere de restituire în baza legilor fondului funciar şi, ca atare, restituirea se face potrivit dreptului comun în materie succesorală, nefiind incident art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

A conchis recurenta-reclamantă că, în urma stabilirii regimului extravilan al terenului notificat, în baza art. 4 şi a art. 15 din Legea nr. 165/2013, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună admiterea, în parte, a cererii şi restituirea prin echivalent a unei cote de 22/128 din suprafaţa de 26.620,554 mp teren solicitată.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Intimata-pârâtă şi intimaţii-intervenienţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează că aspectele de fapt ale judecăţii şi criticile de netemeinicie nu pot face obiectul controlului judiciar în recursul exercitat în condiţiile art. 304 C. proc. civ., faţă de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, urmează a fi cercetate exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care recurenta a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că terenul în suprafaţă de 26.620 mp situat în prezent în Bucureşti, B-dul x nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nu este fondat.

Astfel, recurenta a susţinut că este irelevant faptul că autorul său a formulat mai multe cereri în baza legilor fondului funciar, precum şi că, în sensul art. 8 din Legea nr. 10/2001, pentru determinarea legii aplicabile pentru restituirea unui imobil, singurul criteriu de delimitare a procedurii de urmat este locul situării imobilului (în intravilan sau în extravilan).

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că ipoteza acestei norme are în vedere atât terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, cât şi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar menţionate şi care au fost solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de apel, coroborând probele cu înscrisuri şi expertiză aflate la dosar, a statuat că terenul în litigiu era situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului Bucureşti.

În plus, a reţinut că prin hotărârea nr. x/18 mai 1992 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost validat dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,80 ha pe numele D.D., J., F.F., K. şi L., în calitate de moştenitori ai defunctului C., fiind înscris în anexa 7 la poziţia 8; ulterior, pe baza adeverinţei nr. 3/12 ianuarie 1994, emisă de către M., în care se menţionează că E. s-a înscris în M. cu un teren în suprafaţă de 1 ha, a fost anulată poziţia 8 din anexa 7 a hotărârii nr. x/1998, fiind emisă hotărârea nr. x/1994 în care a fost validat dreptul de proprietate pentru 0,70 ha, punerea efectivă în posesie neputându-se realiza.

De asemenea, a constatat că terenul în suprafaţă de 31.620 mp a făcut obiectul solicitării formulate de A., în temeiul Legii nr. 18/1991, în 1998, fără a fi finalizată procedura prevăzută de acest act normativ.

Ulterior, autorul recurentei, A., a înregistrat la Primăria sectorului 6 Bucureşti - Subcomisia pentru aplicarea Legii fondului funciar, cererea nr. x20 septembrie 2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 167/1997, al Legii nr. 1/2000 şi al Legii nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.

Un argument suplimentar în determinarea regimului juridic al terenului reţinut de instanţa de apel a fost acela că, potrivit Decretului nr. 119 din 10 octombrie 1974, terenul a fost preluat de la N. de către Centrala pentru Legume şi Fructe din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, fiind vorba despre un teren cooperativizat.

Rezultă, astfel, că instanţa de apel a constatat că terenul solicitat prin cererea de chemare în judecată, pe de o parte, era situat în extravilanul municipiului Bucureşti la data preluării, iar, pe de altă parte, a fost solicitat potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, instanţa de apel, interpretând probele administrate, a reţinut că terenul intră sub incidenţa legilor fondului funciar şi, prin urmare, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 şi faţă de împrejurarea că pentru o suprafaţă de 5.000 mp din terenul solicitat prin cererea de chemare în judecată (care a fost înstrăinată în anul 1946 de către C. către U. prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 1946 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat), dreptul de proprietate a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, prin sentinţa civilă nr. 1908 din 12 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, devenită irevocabilă.

Înalta Curte constată că, din perspectiva dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este irelevant, aşa cum a susţinut recurenta, că au fost formulate, pentru acelaşi teren, solicitări de restituire în temeiul legii fondului funciar, iar criteriul situării terenului nu este exclusiv, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.

În ceea ce priveşte critica prin care s-a susţinut că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs are ca premisă nerespectarea principiului potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Nu se circumscriu acestui motiv de recurs criticile privitoare la greşita interpretare a înscrisurilor utilizate ca probe în proces.

În condiţiile abrogării, prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, a prevederilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., criticile privitoare la greşita interpretare a probelor nu pot face obiectul analizei în recurs.

Or, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată - constatare preluare abuzivă a imobilului - teren în suprafaţă de 31.620,554 mp (restrânsă la 26.620,554 mp), situat în Bucureşti, str. x şi restituire în natură, iar, în caz de imposibilitate, acordare de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu alte bunuri - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este prin ipoteză incident.

În consecinţă, nu se impune cercetarea criticilor de netemeinicie prin care recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a înscrisurilor constând în: adresa nr. x din 8 iunie 2005 emisă de ANCPI, certificatul de moştenitor nr. x/1986, emis de pe urma defunctei E., certificatul de moştenitor nr. x/1958, emis de pe urma defunctului C. şi actul de vânzare-cumpărare nr. x din 03 decembrie 1918.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a stabilit că autorul recurentei, A., nu a avut calitate de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată, pentru considerentele care au fost deja expuse, că nu poate fi încadrat în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. acesta urmează a fi examinat prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001.

Motivul de recurs nu este fondat.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în considerente împrejurarea că aceasta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită pe care ar fi avut-o cedentul de drepturi litigioase - A. - asupra întregii suprafeţe de 26.620,554 mp teren (conform cererii precizatoare de restrângere a pretenţiilor formulate la data de 19 iunie 2017).

Aceste considerente au fost expuse în contextul în care, cu prilejul rejudecării apelului declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1464 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, intervenienţii X., Y., L. şi Z. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte, învederând că sunt moştenitori ai autorului comun C./T.

Prin urmare, faţă de situaţia reţinută în speţă, conform căreia A., titularul iniţial al cererii de chemare în judecată, nu a fost singurul moştenitor al autorilor C. şi E., ceilalţi moştenitori formulând cereri de restituire în temeiul legilor funciar, curtea de apel a apreciat că apelanta-reclamantă nu ar fi îndrituită, din acest punct de vedere la restituirea întregii suprafeţe de 26.620, 554 mp teren, solicitate conform cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Instanţa de apel nu a făcut însă analiza la cazul dedus judecăţii a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, invocate prin cererea precizatoare de care curtea de apel a luat act în şedinţa publică de la 19 iunie 2015.

Înalta Curte reţine că o astfel de analiză nu se impunea a fi făcută în condiţiile în care s-a reţinut cu deplin temei că în cauză sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa că terenul solicitat nu intră sub incidenţa acestui act normativ.

Cel de-al treilea motiv de recurs, formulat de recurentă în subsidiar, este fondat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013: "dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Conform cererii precizatoare depusă de apelanta-reclamantă la data de 19 iunie 2015, aflată la filele 249 - 251 din Dosarul nr. x/3/2010* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de care instanţa de apel a luat act în şedinţa publică de la 19 iunie 2015, apelanta-reclamantă a solicitat în temeiul art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, să i se acorde măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, plafonate la 15% din valoarea bunului imobil.

Conform încheierii de şedinţă de la acest termen, curtea de apel "ia act de cererea precizatoare susţinută la acest termen de apărătorul apelantei-reclamante, în sensul că reduce câtimea pretenţiilor în acest proces la o suprafaţă mai mică şi solicită aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, având în vedere că acestea au intrat în vigoare pe parcursul procesului".

Cu toate acestea, instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra cererii de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 cu prilejul soluţionării apelului, decizia care face obiectul controlului judiciar necuprinzând nicio menţiune în acest sens.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, act normativ emis în vederea finalizării procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist (care conţine o dispoziţie potrivit căreia se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată), apelanta a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile acestui act normativ, instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra acesteia.

Lipsa oricărei referiri în decizia care face obiectul controlului judiciar la această cerere echivalează cu necercetarea acesteia, astfel că, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. împotriva Deciziei civile nr. 83/A din 6 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. împotriva Deciziei civile nr. 83/A din 6 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2018.