Expropriation compensation cassated and remanded; res judicata breach found in co-claimant award.

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 23.01.2013, sub nr. x/93/2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în sumă de 214.378,72 euro, echivalent în RON la data plăţii, suma fiind formată din: 114.378,72 euro, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat de 204 mp; acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului în suprafaţă de 2.517 mp rămas în urma exproprierii, evaluat provizoriu la suma de 100.000 euro.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 146 din 14.01.201, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, numărul cadastral x, şi a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecţie; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 10.02.2004, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov a emis titlul de proprietate nr. x, prin care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietare asupra unui teren în suprafaţă totală de 5.000 mp, situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, din care face parte şi terenul din prezenta cauză.

Prin Hotărârea nr. 83 din 03.12.2012 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, în cuantum de 3.547,15 RON.

În drept, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar din cuprinsul acestuia reiese faptul că valoarea de piaţă a imobilului care face obiectul cauzei este de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 euro), iar diminuarea estimată a prejudiciului aferent zonei de protecţie este de 15.511,2 euro (echivalentul a 18,40 euro/mp).

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, iar despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată.

În cauza de faţă, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată a rezultat din aplicarea metodei comparaţiei vânzărilor, fiind în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare valabile şi în România.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea, constatând îndeplinite formalităţile legale şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalent a 9.384 euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, numărul cadastral x, şi a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând valoarea prejudiciului aferent zonei de protecţie.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., tribunalul a decis respingerea acesteia, ca neîntemeiată, reţinând că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauze, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea principală, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii pentru efectuarea expertizelor.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Prin Decizia civilă nr. 971/A din 17.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi de pârât, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi pe fond: a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - fostul CNADNR, la plata către reclamanţii A. şi B. a sumei de 13.282,44 euro, echivalent în RON la data plăţii, la cursul oficial, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, jud. Ilfov, număr cadastral x (65,11 euro/mp), delimitat de punctele DEHI din Anexa 1 la expertiza topo efectuată de expertul judiciar C. şi a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro x 0,4/mp) în echivalent în RON la data plăţii, pentru prejudiciul aferent zonei de protecţie pentru terenul în suprafaţă de 1.313 mp neexpropriat, nr. cadastral x, delimitat de punctele EFGH Anexa 1 din raportul de expertiză topo susmenţionat, fiind omologate raportul de expertiză evaluatorie efectuat, refăcut şi completat - în opinie majoritară - de către experţii tehnici judiciari D. şi E., cu răspunsul aferent la obiecţiuni şi raportul de expertiză în specialitatea topografie efectuat şi completat cu răspunsul aferent la obiecţiuni de expertul judiciar C.; a menţinut dispoziţia din sentinţa apelată privind acordarea cheltuielilor de judecată; a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 3.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii expertize.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamanţii A. şi B. au dobândit iniţial teren arabil în localitatea Voluntari, în suprafaţă de 5.000 mp, pe care l-au lotizat - loturi supuse exproprierii începând cu anul 2008, existând şi alte cauze pe rol pentru exproprierile ce au urmat anului 2008, ca în litigiul pendinte.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au învederat că prin Hotărârea nr. 83 din 3.12.2012 le-a fost notificată propunerea de despăgubire la data de 28.11.2011, în cuantum de 3.547,15 RON, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 204 mp dintr-un lot mai mare de 2.721 mp (situat pe partea estică - număr cadastral x), care este o despăgubire modică, raportat, de exemplu, la lotul de 920 mp, expropriat în anul 2008, pentru care s-au primit despăgubiri de 505.512 euro (566,8 euro/mp); preţul propus de pârâtă în echivalent, de 3,87 euro/mp, nu are în vedere faptul că terenul expropriat face parte din categoria de folosinţă "curţi-construcţii" care, conform certificatului de urbanism obţinut în 2006, avea un anumit regim de construibilitate, în contextul vecinătăţii cu autostrada, care s-a şi modificat, incidente fiind prevederile Legii nr. 255/2010.

La fond, în baza raportului de expertiză evaluatorie imobiliară, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat de 41.620 RON (9.384 euro) şi a prejudiciului pentru zona de protecţie de 15.511,2 euro care afectează terenul rămas neexpropriat, fiind acordate despăgubirile la aceste valori care sunt cu mult ridicate faţă de oferta efectuată de către expropriator.

Curtea a constatat că apelul pârâtului este fondat doar cu privire la metoda evaluării la fond, aceasta neavând în vedere tranzacţii pentru imobile similare, contemporane transferului de proprietate în litigiu - 28.11.2011, însă, având în vedere şi apelul reclamanţilor cu privire la invocarea utilizării comparabilelor necorespunzătoare, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice evaluatorii, dar şi a unei noi expertize topo pentru identificarea zonei de protecţie ca urmare a noilor criterii legale, cu respectarea obiectivelor instanţei şi a părţilor.

Cu privire la evaluare, Curtea a reţinut opinia majoritară a experţilor tehnici judiciari şi nu punctul de vedere exprimat separat de expertul tehnic F., constatând că după refacerea expertizei de către cei doi experţi majoritari, constatările şi concluziile valorice ţin seama de categoria de folosinţă a terenului în litigiu - intravilan " curţi-construcţii ", de la data exproprierii, potrivit deciziei din 2004 de aprobare a scoaterii definitive din circuitul agricol a unor terenuri, inclusiv a terenului în litigiu şi trecerea lui în intravilanul localităţii Voluntari şi încheierea nr. x din 07.06.2012 a O.C.P.I. Ilfov privind notarea schimbării destinaţiei şi categoriei de folosinţă a terenului din extravilan arabil în intravilan curţi-construcţii, dar şi Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii-Direcţia Ilfov şi Certificatul de Urbanism nr. x din 23.03.2006 eliberat de Primăria Oraşului Voluntari privind trecerea terenului reclamantului - beneficiar de investiţii - în intravilan şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenului (art. 5) -, dar şi de caracteristicile acestuia la momentul transferului dreptului de proprietate - pentru care s-au aplicat în mod legal corecţii - având în vedere situarea terenului în câmp, fără străzi, utilităţi (gaze, electricitate, termoficare, conducte menajere, etc.), ale căror costuri sunt ridicate nu doar prin amenajarea lor, ci inclusiv prin avizarea, proiectarea lor, etc., şi care determină o diminuare valorică - raportat la comparabilele avute în vedere - dar cu referire la terenuri aflate în localitatea Voluntari, în zone cu străzi amenajate, utilităţi, etc.

S-a considerat că opinia minoritară nu are în vedere aceste caracteristici care impun un preţ/mp în mod corespunzător mai scăzut prin aplicarea unor coeficienţi negativi şi pentru care s-au oferit explicaţii, apreciate ca fiind pertinente în ultimul răspuns la obiecţiuni din apel al experţilor majoritari, coeficienţi care s-au avut în vedere şi la fond, în expertiza efectuată de experţii G. şi H., care descriu proprietatea în sensul că "vecinătăţile terenului expropriat sunt terenuri libere şi fosta groapă de gunoi Pipera".

Cu privire la delimitarea zonei de protecţie a autostrăzii, Curtea a avut în vedere expertiza topo care a conturat o suprafaţă de 1313 mp cu această afectaţiune din terenul rămas neexpropriat, delimitată potrivit noilor criterii care s-au impus, în urma modificării O.G. nr. 43/1997 prin Legea nr. 198/2015, prin mărirea suprafeţei afectate şi, în consecinţă, a prejudiciului încercat ca o consecinţă a exproprierii suprafeţei de 204 mp, zonă delimitată de expertul tehnic judiciar C.

La evaluarea acestei suprafeţe, Curtea a constatat că în mod obişnuit se aplică un coeficient de 0,4 (40%) de diminuare a preţului/mp determinat de condiţiile şi restricţiile de zonă (construibilitate, publicitate, comerţ, etc.)

Nu s-a avut în vedere coeficientul POT de 50% care vizează gradul de ocupare a terenului, apreciat ca nefiind incident acestuia, concomitent cu coeficientul de restricţie de zonă (0,4).

Curtea nu a primit criticile din apelul reclamanţilor în sensul de a aplica preţul de 153 euro/mp ce i s-a acordat pentru lotul alăturat prin exproprierea din anul 2008, având în vedere că terenul în litigiu a fost expropriat abia în noiembrie 2011, iar valoarea despăgubirii potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 12/2015 trebuie să se situeze la nivelul transferării dreptului de proprietate, nu anterior, notarea în cartea funciară a terenului (practic într-un lot mai mare) în favoarea statului neechivalând cu o veritabilă expropriere de fapt ori de drept, întrucât reclamanţii nu au dovedit că au fost împiedicaţi în a-şi folosi bunul din acel moment, potrivit destinaţiei şi categoriei sale de folosinţă.

În raport de aceste considerente, potrivit art. 296 C. proc. civ., au fost admise apelurile ambilor reclamanţi (soţi) (dobândirea proprietăţii terenului având loc în timpul căsătoriei, cu privire la calitatea procesuală activă, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile în exproprierile privind celelalte loturi din terenul iniţial dobândit de 5.000 mp depuse la dosar, necontestate, în care au figurat deopotrivă reclamanţi şi beneficiari), justificând calitatea procesuală activă şi interes în cauză, inclusiv în apel, inclusiv apelanta reclamantă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, pe fond, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - C.N.A.I.R. la plata către reclamanţi a sumei de 13.282,44 euro, echivalent în RON la data plăţii la cursul oficial B.N.R., pentru terenul expropriat de 204 mp, situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, număr cadastral x (65,11 euro/mp), identificat prin expertiză topo efectuată în apel de expertul judiciar C. şi a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro x 0,4 mp), în echivalent în RON, pentru suprafaţa de 1.313 mp din terenul rămas neexpropriat cu număr cadastral x, identificat de acelaşi expert topo, potrivit evaluării experţilor tehnici (în opinie majoritară) D. şi E., expertize omologate de către instanţă. A fost menţinută soluţia instanţei de fond cu privire la cheltuielile de judecată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 3.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de expertiză.

Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

I. În recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au formulat următoarele critici:

Prin Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale s-a dispus scoaterea din circuitul agricol a terenului supus exproprierii, astfel că la momentul exproprierii, în anul 2011, acesta făcea parte din categoria intravilan curţi-construcţii.

Deşi instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că terenul expropriat face parte din categoria de folosinţă intravilan curţi-construcţii, în mod greşit a omologat raportul de expertiză, opinia majoritară, în care determinarea valorii de piaţă s-a făcut prin raportare la o comparabilă privind un teren cu o altă categorie de folosinţă, şi anume intravilan arabil.

Reclamanţii susţin că au solicitat instanţei de apel să omologheze raportul de expertiză întocmit de expert F., care respectă cerinţele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că, la stabilirea cuantumului despăgubirii, au fost avute în vedere comparabile similare cu cele ale terenului expropriat.

Pârâtul nu a formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză.

Raportul întocmit de experţii I., omologat de instanţă, deşi a fost întocmit având în vedere comparabile curţi-construcţii, pentru determinarea valorii de piaţă s-a calificat un teren intravilan arabil, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011, din conţinutul căruia rezultă că terenul este unul intravilan arabil.

Astfel, experţii au menţionat că terenul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, avut în vedere ca şi comparabilă, ar avea categoria de folosinţă curţi-construcţii, contrar menţiunilor din cuprinsul acestui act, în care se menţionează categoria intravilan arabil.

Deşi instanţa de apel a statuat că terenul care formează obiectul exproprierii face parte din categoria intravilan curţi-construcţii, a omologat un raport de expertiză în cuprinsul căruia s-a calificat pentru furnizarea preţului un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren cu o altă categorie de folosinţă, respectiv intravilan arabil, contrar dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenţii-reclamanţi susţin că în raportul de expertiză omologat de instanţa de apel nu s-a aplicat nicio corecţie pozitivă, care să ridice valoarea la nivelul unui teren intravilan construibil.

În ipoteza în care instanţa de recurs elimină dintre comparabile contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, s-a solicitat să fie avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10.08.2011, acesta având ca obiect un teren cu caracteristici similare celui expropriat.

Recurenţii-reclamanţi critică decizia instanţei de apel şi sub aspectul prejudiciului acordat pentru zona de protecţie.

În acest sens, susţin că, deşi în mod corect instanţa de apel a determinat suprafaţa zonei de protecţie ca fiind de 1.313 mp, prin raportare la modificările O.G. nr. 43/1997 aduse prin Legea nr. 198/2015, nu a avut în vedere la calcularea prejudiciului faptul că afectarea suprafeţei de 1.313 mp de zona de protecţie are drept consecinţă că terenul intravilan curţi-construcţii devine, în mod forţat, un teren extravilan arabil, prin impunerea forţată a restricţiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997.

De aceea, pentru o justă despăgubire, susţin că prejudiciul pentru zona de protecţie trebuie calculat după formula: valoarea de piaţă - 3,6 euro/mp, unde valoarea de 3,6 euro/mp este valoarea de grilă a unui teren extravilan arabil, sens în care curtea de apel nu a procedat, acordând prejudiciul pentru zona de protecţie în varianta păguboasă propusă de experţi privind calculul prejudiciului după formula: valoarea de piaţă x corecţia de 40%.

Chiar şi în această variantă de calcul, prejudiciul trebuie reevaluat în raport de valoarea reală de piaţă a imobilului.

II. În recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. a formulat următoarele critici:

1. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 2 lit. d) şi art. 21 din Legea nr. 7/1996, precum şi dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, care consacră efectul de opozabilitate faţă de terţi al înscrierilor în cartea funciară.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale invocate, întrucât a stabilit despăgubirile plecând de la premisa că terenul expropriat a avut la momentul transferului dreptului de proprietate categoria de folosinţă "curţi-construcţii", deşi terenul era încadrat ca teren "arabil".

Notarea schimbării categoriei de folosinţă a terenului expropriat, din arabil în curţi construcţii, a intervenit abia la data de 07.06.2012, ulterior datei de 28.11.2011, când a avut loc exproprierea, ceea ce înseamnă ca instanţa de apel a încălcat principiul opozabilităţii faţă de terţi a înscrierilor din cartea funciară, consacrat de prevederile legale evocate mai sus.

Dacă instanţa de apel ar fi avut în vedere categoria de folosinţă menţionată în cartea funciară la momentul exproprierii, respectiv cea de teren arabil, ar fi trebuit sa respingă apelul declarat de reclamanţi şi să schimbe în totalitate sentinţa atacată, deoarece valoarea stabilită prin expertiza administrată în apel (opinia majoritară I.) relevă o valoare inferioară celei stabilite de prima instanţă.

Întrucât terenul expropriat a avut la data transferului dreptului de proprietate categoria de folosinţă "arabil", instanţa de apel ar fi trebuit să acorde doar valoarea terenului expropriat, nu şi valoarea prejudiciului pentru terenul rămas în zona de protecţie, întrucât în această zonă se pot practica în continuare culturi agricole.

2. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Prin Decizia nr. 380/2015, Curtea Constituţională a reţinut că despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă", deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, situaţie faţă de care a stabilit că experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Instanţa de apel a încălcat atât Constituţia României, realizând o aplicare retroactivă a unor dispoziţii legale, cât şi dezlegarea dată de Curtea Constituţională, întrucât a utilizat unităţi de măsură diferite pentru cele două componente ale despăgubirii, respectiv valoarea terenului expropriat şi valoarea prejudiciului.

Astfel, dacă pentru calcularea valorii terenului expropriat instanţa de apel s-a raportat la legea în vigoare de la momentul exproprierii ( noiembrie 2011), pentru calcularea valorii prejudiciului, instanţa de apel s-a raportat la legislaţia în vigoare în cursul soluţionării apelului.

În acest sens, recurentul-pârât susţine că, potrivit dispoziţiei legale în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate, zona de protecţie a drumului se situa pe o distanţă de 50 de metri, calculată de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului, iar potrivit dispoziţiei legale în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, zona de protecţie a drumului se situează pe o distanţă de 50 de metri, calculată de la marginile exterioare ale zonelor de siguranţă, iar nu de la axul drumului.

Prin aplicarea formulei de calcul a zonei de protecţie a autostrăzii prevăzută de normele în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, instanţa de apel a realizat o aplicare retroactivă a legii, întrucât, la momentul la care s-a efectuat transferul dreptului de proprietate, zona de protecţie a autostrăzii se calcula aplicând o altă formulă de calcul.

Astfel, în loc să calculeze prejudiciul suportat de reclamanţi pentru situarea unei porţiuni din terenul rămas în zona de protecţie a autostrăzii, prin raportare la dispoziţia legală în vigoare la data transferului dreptului de proprietate, instanţa a aplicat dispoziţia legală în vigoare la data pronunţării deciziei, care prevede că zona de protecţie se întinde pe o suprafaţă mai mare decât potrivit reglementării anterioare.

Aplicând acest algoritm de calcul, instanţa de apel a creat premisele ca reclamanţii să beneficieze de o despăgubire mai mare decât ar fi fost îndreptăţiţi, întrucât zona de protecţie calculată potrivit noii dispoziţii legale (1.313 mp) este mai întinsă decât zona de protecţie calculată potrivit dispoziţiei legale în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (n.n. 639 mp).

3. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1201 C. civ. 1864 şi art. 166 C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat, precum şi prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, acordând despăgubiri şi reclamantei B.

Astfel, prin sentinţa de fond s-a dispus respingerea acţiunii formulate de către reclamanta B., întrucât aceasta nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului care a făcut obiectul exproprierii.

Deşi calitatea de apelant a aparţinut atât lui A., cât şi lui B., prin motivele de apel nu au criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva aprecierii calităţii de proprietar doar în privinţa dlui. A.

În aceste condiţii, hotărârea primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată sub aspectul respingerii acţiunii introduse de B., însă, cu toate acestea, instanţa de apel a obligat Statul Român la plata de despăgubiri către ambele persoane.

Din economia dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă că persoana îndreptăţită la despăgubiri este proprietarul terenului supus exproprierii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept real.

Contrar acestor dispoziţii legale, instanţa de apel a dispus obligarea Statului Român la plata unei despăgubiri către ambii apelanţi-reclamanţi, deşi doar apelantul-reclamant A. a făcut dovada calităţii de proprietar asupra terenului supus exproprierii, prezentând instanţei de judecată Titlul de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia Judeţeană Ilfov, din care rezultă că s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.000 mp de teren, exclusiv în favoarea acestuia.

Examinând criticile formulate prin recursurile cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, se constată ca fiind fondată critica recurentului-pârât relativ la neîndreptăţirea reclamantei B. de a primi despăgubiri ca efect al exproprierii.

În acest sens, se reţine că prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul exproprierii, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

Această dispoziţie din hotărârea tribunalului nu a fost apelată de către reclamanta B.

Astfel, din verificarea cererii de apel a reclamanţilor, aflată la filele 2-9 dosar Curtea de Apel Bucureşti, vol. I, rezultă că motivele de apel formulate de aceştia vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor pentru expropriere, nefiind formulată nicio critică sub aspectul calităţii de proprietar a reclamantei B. asupra imobilului obiect al exproprierii.

Ca atare, soluţia tribunalului de respingere a acţiunii reclamantei B., pentru nedovedirea dreptului de proprietate al acestei părţi asupra imobilului expropriat, a intrat în puterea lucrului judecat.

Din economia dispoziţiilor cuprinse în art. 19-22 din Legea nr. 255/2010, rezultă că persoana îndreptăţită la despăgubiri pentru expropriere este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii, precum şi orice altă persoană titulară a unui alt drept real asupra respectivului bun, care justifică un interes legitim.

Aşa fiind, în mod nelegal instanţa de apel a admis apelul reclamantei B. şi a dispus acordarea de despăgubiri pentru expropriere acestei părţi, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii primei instanţe, prin care se statuase că reclamanta B. nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat (aspect cu privire la care nu s-a formulat nicio critică în apel), ceea ce exclude dreptul la despăgubiri pentru expropriere.

În raport de aceste considerente se impune şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta B., care vizează cuantumul despăgubirii pentru expropriere, neputând fi primite criticile recurentei referitoare la cuantumul despăgubirii pentru expropriere în condiţiile în care aceasta nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru expropriere, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanţe.

În ce priveşte critica recurentului-pârât relativă la modul de stabilire a despăgubirilor reprezentând prejudiciul pentru zona de protecţie, urmează a se constata caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, recurentul-pârât susţine, în mod neîntemeiat, că instanţa de apel ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, faţă de faptul că a stabilit valoarea prejudiciului pentru zona de protecţie în raport de dispoziţiile legale intrate în vigoare în cursul procesului, care au mărit suprafaţa zonei de protecţie, iar nu de cele în vigoare la data transferului dreptului de proprietate.

Art. 1 din C. civ. prevede că "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă", iar art. 15 alin. (2) din Constituţie prescrie că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile", consacrându-se, astfel, principiul neretroactivităţii legii noi.

Principiul neretroactivităţii legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul scapă, în principiu, acţiunii legii noi sau, altfel spus, legea nouă nu se aplică situaţiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse şi nici efectelor produse de asemenea situaţii juridice, dacă acestea au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

Consecinţă a principiului neretroactivităţii, principiul aplicării imediate a legii noi este regula de drept conform căreia legea nouă se aplică, în principiu, tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.

Prin urmare, de îndată ce a intrat în vigoare, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, inclusiv situaţiilor juridice în curs de desfăşurare, excluzând aplicarea legii vechi.

În cauza dedusă judecăţii, la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor (03.12.2012) era în vigoare, încă de la data de 23 decembrie 2010, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, care se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vigoare de la data de 02 iunie 1994.

Cum la data de 15 august 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 198/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, este legală soluţia instanţei de apel în sensul că despăgubirile pentru prejudiciul cuvenit reclamantului pentru zona de protecţie trebuie calculate în raport de acest act normativ, care a mărit suprafaţa zonei de protecţie, în vigoare la data stabilirii despăgubirilor.

Aceasta întrucât, deşi Legea nr. 198/2015 a intervenit după data exproprierii, cum reclamantul nu a obţinut despăgubiri generate de expropriere până la data intrării în vigoare a acestei legi, în cauză se reţine ipoteza unei situaţii juridice în curs de desfăşurare, care intră sub acţiunea legii noi, întrucât, fiind de imediată aplicare, legea nouă se aplică inclusiv situaţiilor juridice ce nu au produs efecte finale până la pronunţarea hotărârii, ceea ce nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii.

Aşa fiind, critica pârâtului cu privire la legea aplicabilă pentru determinarea prejudiciului pentru zona de protecţie are caracter nefondat şi nu poate fi primită.

Relativ la criticile din recursurile reclamantului A. şi pârâtului Statul Român, prin C.N.A.I.R. S.A., privind stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, Înalta Curte reţine următoarele:

Exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituţie) este cea menită să asigure părţii păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală. Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale.

Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială (…)".

Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 380/2015 prin care a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de acelaşi fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosinţă, precum şi a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilităţi, front stradal etc., despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la situaţia în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensaţie corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislaţia naţională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă şi rezonabilă despăgubire, dar şi cu respectarea principiului proporţionalităţii.

În aceste condiţii, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunţate şi ale dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă şi rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

Ceea ce se contestă prin ambele recursuri relativ la despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat este categoria de folosinţă a terenului expropriat.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că terenul expropriat face parte din categoria de folosinţă "arabil" întrucât nu a fost notată în cartea funciară trecerea imobilului în categoria "intravilan curţi-construcţii" înaintea datei exproprierii, întrucât trecerea terenurilor dintr-o categorie de folosinţă în alta nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate imobiliară (cum este formalitatea notării în cartea funciară).

Potrivit art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 5120/441 din 10.11.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, necesare amplasării obiectivelor de investiţii şi a Regulamentului privind conţinutul documentaţiei pentru schimbarea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole:

"(2) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol se face în conformitate cu prevederile art. 92 - 103 din Legea nr. 18/1991, republicată, şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2001, astfel: - până la suprafaţa de 1 ha scoaterea definitivă sau temporară din circuit a terenurilor agricole se aprobă de direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară împreună cu oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie."

Conform acestei reglementări normative, scoaterea din circuitul agricol a terenurilor cu suprafeţe mai mici de 1 ha (cum a fost cazul terenului în litigiu) se realizează prin aprobarea emisă de direcţiile judeţene pentru agricultură şi industrie alimentară împreună cu oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie.

Or, reclamantul a obţinut o astfel de aprobare pentru terenul expropriat, respectiv Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ilfov privind scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului situat în Oraşul Voluntari, Judeţul Ilfov, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x, consecinţa legală produsă prin emiterea acestui act de autoritate fiind aceea că terenul la care se referă nu mai face parte din categoria de folosinţă arabil de la data la care instituţiile competente au eliberat aprobarea.

Atâta vreme cât reglementarea în vigoare la data la care a fost aprobată scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului în litigiu nu instituia vreo condiţionare a efectelor actului administrativ prin care se aproba o astfel de măsură, de notarea actului în cartea funciară, reclamantul a dobândit dreptul de a de a pretinde orice beneficii conferite de categoria de folosinţă dobândită de bunul său.

Ca atare, în executarea îndatorii legale de a plăti proprietarilor expropriaţi o despăgubire justă, expropriatorul nu poate fi exonerat de obligaţia de a respecta un efect juridic ce s-a produs în condiţiile legii, respectiv nu poate ignora categoria de folosinţă reală a terenului expropriat, pentru considerentul că nu era notată în cartea funciară la data la care a avut loc exproprierea.

Aşa fiind, Înalta Curte constată a fi fondată critica reclamantului în sensul că, la stabilirea cuantumului despăgubirii reprezentând valoarea de circulaţie a terenului expropriat, în mod greşit instanţa de apel a omologat raportul de expertiză care a avut în vedere, ca şi comparabilă, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren cu altă categorie de folosinţă decât cel care formează obiectul exproprierii în prezentul litigiu, respectiv arabil, în loc de curţi-construcţii.

Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, reţinut ca şi comparabilă de referinţă în stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, rezultă că terenul ce a format obiectul acestui contract avea categoria de folosinţă "arabil", diferită de cea a terenului expropriat în prezenta cauză.

Având în vedere că despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit fără a se ţine seama de caracteristicile acestuia, respectiv categoria de folosinţă, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 din C. proc. civ., motiv pentru care cauza va fi trimisă spre rejudecare, în limitele arătate.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ţinând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - noiembrie 2011.

Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosinţă, amplasamentul acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces, etc.

În ce priveşte critica din recursul reclamantului privind prejudiciul pentru zona de protecţie, aceasta este nefondată.

Astfel, recurentul-reclamant susţine, în mod neîntemeiat, că la stabilirea valorii prejudiciului pentru zona de protecţie ar fi trebuit să se aibă în vedere o altă formulă de calcul decât cea validată de instanţa de apel, dat fiind că afectarea suprafeţei de 1313 mp de zona de protecţie ar avea drept consecinţă faptul că terenul intravilan curţi-construcţii devine, în mod forţat, un teren extravilan arabil, prin impunerea restricţiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997.

Contrar acestor susţineri, afectarea unei suprafeţe din terenul rămas în proprietate, ca efect al exproprierii, de zona de protecţie a autostrăzii nu are drept consecinţă transformarea categoriei de folosinţă a terenului din intravilan curţi-construcţii în extravilan arabil, deoarece O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor nu exclude construirea pe terenurile afectate zonelor de protecţie, ci impune doar anumite restricţii de construire, sens în care corect curtea de apel a reţinut că acestea trebuie avute în vedere la stabilirea valorii prejudiciului pentru zona de protecţie.

Faţă de considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ. în ce priveşte soluţionarea apelului reclamantei B., respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului A. reprezentând valoarea terenului expropriat, în baza art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanţa de rejudecare să stabilească despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat în conformitate cu criteriile deduse din aceste dispoziţii legale.

Totodată, având în vedere că prejudiciul pentru zona de protecţie se calculează în raport de valoarea imobilului expropriat, care urmează a se stabili în rejudecare, se impune, cu ocazia rejudecării, şi reevaluarea cuantumului prejudiciului pentru zona de protecţie, ţinându-se seama, în acelaşi timp, de cele statuate prin prezenta decizie în ce priveşte legea aplicabilă pentru stabilirea suprafeţei zonei de protecţie.

Având în vedere soluţia de casare cu trimitere dispusă în cauză, urmează ca instanţa de rejudecare să se pronunţe şi asupra apelului formulat de reclamanta B., în raport de dezlegarea dată prin prezenta decizie, obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 971/A din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiaşi curţi de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2018.