Compensation quantum for land expropriation: application of market value criterion and assessment of fragmentation damages under Law No. 33/1994

Asupra recursului de faţă, constată următoarele;

Prin sentinţa nr. 543 din 7.03.2012, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Dâmboviţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 1-a obligat pe pârât la plata echivalentului în RON a sumei de 15.039 euro, reprezentând despăgubiri constând în valoarea terenului expropriat, a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere şi 1-a obligai pe pârât la plata către reclamante a sumei de 4.110 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, onorariu avocat şi cheltuieli de transport.

După trei cicluri procesuale, prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva Deciziei nr. 2049 din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, prin memoriul de recurs, recurentele au susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea. ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, susţinând că experţii au avut în vedere un singur contract de vânzare cumpărare.

Contrar susţinerilor recurentelor, în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa de apel a avut în vedere trei tranzacţii efectuate cu terenuri similare celui expropriat, încheiate la nivelul anului 2011 (dosar apel, filele 166-173), iar în varianta din raportul de expertiză, omologată de instanţa de apel, s-a reţinut că "valoarea de piaţă estimată de expert, determinată în funcţie de 3 comparabile cu preţuri certe (contracte de vânzare-cumpărare autentificate notarial) pentru anul 2011 (în care a avut loc exproprierea)" (dosar apel, fila 153).

S-a constatat, astfel, că instanţa de apel a aplicat corect criteriul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ce priveşte "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", critica recurentelor a fost înlăturata.

Nu au putut fi primite nici criticile recurentelor relativ ia caracteristicile terenului expropriat, cu referire la modul de interpretare de către instanţă a concluziilor expertizei, întrucât acestea vizează o chestiune de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii.

Art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurenta.

Calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători probatoriilor administrate în acest scop pun în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii, iar nu de nelegalitate, care scapă controlului instanţei de recurs.

Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care ie presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, pentru considerentele arătate, aceste critici nu au fost primite.

În ce priveşte însă, critica vizând nerespectarea de către instanţa de rejudecare a îndrumărilor şi dezlegărilor date de instanţa de casare, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta a fost considerată fondată, întrucât, prin decizia de casare nr. 3270 din 21 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-au admis recursurile declarate de reclamante şi de pârât, s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În considerentele acestei hotărâri, s-a statuat că, faţă de dispozitivul deciziei de casare pronunţată în ultimul ciclu procesual, instanţa de apel trebuia să examineze şi criticile prin care apelantele-reclamante au susţinut că au suferit prejudicii rezultând din deteriorarea terenului rămas în proprietate, pierderea subvenţiei acordate de Statul Român şi fragmentarea terenului în trei fâşii.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şl asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, sub aspectul învestirii instanţei cu solicitarea privind acordarea prejudiciului ca urmare a deteriorării terenului rămas ui proprietate, pierderea subvenţiei acordate de Statul Român şi fragmentarea terenului în trei fâşii, critica se vădeşte a fi întemeiată din perspectiva aplicabilităţii celui de al doilea criteriu ce trebuie avui în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantelor, respectiv prejudiciul, fiind de semnalat că despăgubirea la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, şi prejudiciul creat proprietarului.

Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. în acest context normativ, instanţa are obligaţia să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert şi să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.

Prin urmare, legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi să ţină seama de două criterii legale instituite, ca atare, prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii şi, anume, valoarea reală de piaţă a imobilului şi, respectiv, "daunele" aduse proprietarului.

Or, instanţa de apel, în rejudecare, nu s-a pronunţat cu privire la criticile apelantelor-reclamante referitoare la pretinsul prejudiciu suferit urmare exproprierii, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare,

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pt. 9 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalităţii de determinare şi acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate.

Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs au fost fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatorilor necesare şl utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenţei acestuia, cât şi al întinderii sale, astfel că s-a impus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Constatând că Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunţat asupra criticilor vizând prejudiciul pretins de reclamante, aşa cum se dispusese prin decizia de casare, s-a impus casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, sens în care instanţa de trimitere a administrat orice probă pe care o va considera utilă pe aspectul existenţei şi întinderii prejudiciului pretins de reclamante.

După administrarea probatori ilor, în raport de cuantumul despăgubirilor care apreciază că se cuvin reclamantelor, reprezentând valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel va face aplicarea dispoziţiile art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator si nici mai mare decât cea solicitată de expropriat".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 şi art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamante, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 20.05.2016.

Prin Decizia nr. 1866 din 5 octombrie 2017, Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 543 din 7 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A admis apelul declarat de reclamantele A. şi B., împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă;

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 97.107 RON despăgubiri şi suma de 2.074 RON prejudiciu.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Întrucât decizia de apel a fost casată în întregime, instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de către o comisie de trei experţi, cu următoarele obiective: să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 15039 mp extravilan, reprezentând lot 2 în suprafaţă de 11.271 mp, cu număr cadastral x şi tot x în suprafaţă de 3.768 mp cu număr cadastral x, imobil expropriat prin Hotărârea nr. x din 04.03,2011; conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirii experţii vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel situate în unitatea administrativ teritorială, atât la data întocmirii raportului de expertiză, cât şi la data exproprierii, precum şi de prejudiciu/dauneie cauzate proprietarilor ori altor persoane îndreptăţite, urmând a se avea în vedere în ce măsură exproprierea suprafeţei de 15.039 mp din totalul de 19.500 mp (conform titlului de proprietate nr. x/2001) a determinat scăderea valorii restului de teren rămas în proprietatea apelantelor-reclamante, faţă de faptul fărâmiţării terenului rămas în proprietatea lor ca urmare a exproprierii pe fâşii, precum şi eventuale costuri necesare pentru reabilitarea din punct de vedere al mediului şi a! calităţii terenului, raportat la lucrările de construire şi întreţinere a drumului judeţean.

Prin apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 543 din 7 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, atât reclamantele, cât şi pârâtul au formulat critici privitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor, urmare a pierderii dreptului de proprietate, ca efect al exproprierii.

În consecinţă, examinând raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză în conformitate cu dispoziţiile de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, întocmit cu luarea în considerare a datelor transmise la solicitarea instanţei de către Camera Notarilor Publici Dâmboviţa, Primăria Moroieni şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa, referitor la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu, precum şi cu socotirea obligativităţii Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate formulată şi s-a reţinut că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, curtea de apel a constatat că varianta de despăgubire care a fost întocmită în respectarea dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, republicată, a Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale şi a dispoziţiilor de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie este cea prezentată în varianta expertului C., în alegerea sa, instanţa de apei a avut în vedere că expertul a utilizat metoda comparaţiei vânzărilor efectuate la momentul transferului dreptului de proprietate, reţinându-se că terenul în litigiu e situat în extravilanul comunei Moroieni, fiind încadrat în categoria fâneaţă, astfel încât Ia determinarea valorii de circulaţie la momentul transferului dreptului de proprietate au fost avute în vedere preţurile consemnate în trei contacte de vânzare cumpărare privitoare la terenuri aflate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, din aceeaşi categorie extravilan şi cu aceeaşi destinaţie .

A rezultat, astfel, că preţurile cerute pentru terenuri similare sunt 0,70-1,50 euro/mp, expertul făcând corecţiile ce s-au impus conform filei 64 dosar.

În completarea la raportul de expertiză, toţi experţii, atât expertul desemnat de instanţă, cât şi experţii părţilor, au căzut de acord că valoarea prejudiciului produs părţilor ca urmare a fărâmiţării terenului şi lucrărilor de construire şi întreţinere a drumului judeţean este de 2.074 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanţa de apel a respins în mod greşit, ca nefondat, apelul declarat de către Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi a apreciat ca valid cuantumul despăgubirilor stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, republicată, din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi imitate administrativ-teritorială, ia data întocmirii raportului de expertiză.

Totodată, cuantumul despăgubirilor validat de Curtea de Apel Ploieşti include în mod nejustificat şi abuziv prejudiciul cauzat prin expropriere, în condiţiile în care, chiar şi instanţa de fond a apreciat inexistenţa prejudiciului cauzat prin expropriere, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietate va creşte ca urmare a investiţiei ce se va face şi a faptului ca lucrările de execuţie nu vor afecta calităţile terenului şi nici mediul înconjurător ci, din contră, vor consolida starea naturală a terenului.

De asemenea, instanţa a avut în vedere la stabilirea valorii reale a terenului expropriat numai punctul de vedere exprimat de către expertul desemnat de instanţă şi prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără a ţine cont de prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, conform căruia "Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de către părţi şi va hotărî."

Astfel, instanţa de fond nu ţine cont nici de oferta expropriatorului, respectiv raportul de evaluare întocmit în conformitate cu prevederile legale de către un expert ANEVAR şi avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici (conform art. 1t alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, modificată şi completată) şi nici de raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ca membru în comisia de experţi constituită în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru suprafaţa expropriata de 15.039 mp, teren extravilan, categoria de folosinţă "fâneaţă", (conform Hotărârii nr. 7 din 4.03.2011 de stabilire a despăgubirii), Consiliul Judeţean Dâmboviţa a acordat ca justă despăgubire suma de 21.926,86 RON (respectiv 0,35 euro/mp), aceasta rezultând din raportul de evaluare nr. x din 22.11.2010 întocmit de către S.C. D. S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, act normativ în vigoare la acea data.

Preţurile de piaţă stabilite în raportul de evaluare întocmit de către comisia de experţi desemnată la instanţa de apel nu sunt reales stabilirea valorii imobilului expropriat nefiind în concordanţă cu standardele internaţionale de evaluare, standardele de evaluare naţionale - ANEVAR şi nici cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a invocat o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de apel.

Prin Decizia de casare nr. 782 din 31.03.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa de apel a avut în vedere trei tranzacţii efectuate cu terenuri similare celui expropriat, încheiate la nivelul anului 2011, iar în varianta din raportul de expertiză, omologată de instanţa de apel s-a reţinut că "valoarea de piaţă estimată de expert, determinată în funcţie de 3 comparabile cu preţuri certe (contracte de vânzare-cumpărare autentificate notarial) pentru anul 2011 (în care a avut loc exproprierea) (...)."

Astfel, instanţa de casare a constatat că instanţa de apel a aplicat corect criteriul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ce priveşte "preţul cu care se vând, in mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala", această critică a recurentelor fiind înlăturată.

Totodată, prin decizia de casare, Înalta Curte a reţinut că, sub aspectul învestirii instanţei cu solicitarea privind acordarea prejudiciului ca urmare a deteriorării terenului rămas în proprietate, pierderea subvenţiei acordate de Statul Român şi fragmentarea terenului în trei fâşii, critica se vădeşte a fi întemeiată din perspectiva aplicabilităţii celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantelor, respectiv prejudiciul, fiind de semnalat ca despăgubirea la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, şi prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. în acest context normativ, instanţa are obligaţia să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert şi să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Din această perspectivă, instanţa de casare a reţinut că instanţa de apel, în rejudecare, nu s-a pronunţat cu privire la criticile apelantelor-reclamante referitoare la pretinsul prejudiciu suferit urmare exproprierii, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare. Aşa fiind, s-a constatat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită In vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalităţii de determinare si acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate.

Instanţa de recurs a statuat, sub acest aspect, că, criticile formulate de recurente sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor necesare şi utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenţei acestuia, cât şi al întinderii sale, dispunând ca instanţa de trimitere să administreze orice probă pe care o va considera utilă pe aspectul existenţei şi întinderii prejudiciului pretins de reclamante.

Din considerentele Deciziei nr. 782 din 31.03.2016 rezultă tară echivoc faptul că Înalta Curte a înlăturat criticile recurentelor-reclamante privind greşita stabilire de către instanţa de apel a cuantumului daunelor cuvenite pentru exproprierea imobilului, constatând că au fost respectate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la această componentă a despăgubirii.

Aceste critici au fost verificate şi prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 15.01.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3.03.2015, deci, anterior pronunţării deciziei din recurs, la data de 31.03.2016.

În considerentele deciziei Curţii Constituţionale, s-a statuat că, la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritoriala, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Din interpretarea data de Curtea Constituţională dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, sunt preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă, iar» în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor.

Sub acest aspect, curtea de apel, în rejudecare, a stabilit în mod legal cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, prin validarea variantei din raportul de expertiză judiciară ce a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată, a Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale şi a dispoziţiilor de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de cele ce preced, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât Consiliul Judeţean Dâmboviţa potrivit cărora cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, sunt nefondate şi susţinerile recurentului potrivit cărora, în rejudecare " cuantumul despăgubirilor validat de Curtea de Apel Ploieşti include în mod nejustificat şi abuziv prejudiciul cauzat prin expropriere, în condiţiile în care, chiar şi instanţa de fond a apreciat inexistenţa prejudiciului cauzat prin expropriere, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietate va creşte ca urmare a investiţiei ce se va face şi a faptului ca lucrările de execuţie nu vor afecta calităţile terenului şi nici mediul înconjurător ci, din contră, vor consolida starea naturală a terenului."

Aceasta întrucât, limitele casării au vizat stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în vederea aplicării corecte a legii, sub aspectul modalităţii de determinare si acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate. în acest sens instanţa de casare a dat îndrumări de administrare a probelor necesare şi utile pentru determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenţei acestuia, cât şi al întinderii sale.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.

Alin. (2) al art. 26 menţionează că Ia calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

Cu respectarea prevederilor legale enunţate şi a îndrumărilor deciziei de casare, prin raportul de expertiză dispus în rejudecare de către Curtea de Apel Ploieşti, s-a determinat existenţa şi întinderea prejudiciului suferit de reclamante prin exproprierea imobilului.

Astfel, cei trei experţi ai comisiei au stabilit că suprafaţa de teren afectată prin lucrările de construire şi întreţinere a drumului este de 3.840 mp şi, în raport de producţia medie anuală a unei fâneţe de bună calitate în zona comunei Moroieni din judeţul Dâmboviţa, prejudiciul estimat pentru o perioadă de 3 ani cu referire la suprafaţa afectată este de 2.074 RON.

Concluzia la care au ajuns cei trei experţi, de comun acord, pe cea de-a doua componentă a despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi anume, prejudiciul suferit de reclamante ca urmare a exproprierii, a fost validată de către instanţa de apel, pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa fiind obligat la plata acestei sume, cu titlu de prejudiciu.

Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor incidente din Legea nr. 33/]994 şi, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi obligat către intimatele A. şi B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la filele 28-30 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 1866 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele A. şi B.

Irevocabilă.

Pronunţată in şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.