Property boundary dispute: Supreme Court jurisdiction declined for appeal against clarification of appellate decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the appeal to the Bucharest Court of Appeal, leaving the lower tribunal's January 30, 2018 order—which dismissed the party's request for clarification of the appellate decision—provisionally in force pending review by the competent appellate instance. The dispute involved a civil boundary and property ownership action where the appellant sought to clarify the operative part of a final appellate decision that had previously awarded costs and dismissed the other party's claim for expert fees; the appellate court had rejected this clarification request as unfounded. The decisive legal basis was the hierarchical nature of judicial review under Articles 3(3) and 4(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that appeals against orders issued by a High Court of Cassation in its appellate capacity (or by a tribunal in second instance) fall under the jurisdiction of the regional court of appeal, rather than the Supreme Court, establishing that the clarification order shares the same legal regime as the underlying appellate judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 274 alin. (3) C. proc. civ, art. 3 pct. 3 din C. proc. civ, art. 3 pct. 3 C. proc. civ, art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Property boundary dispute: Supreme Court jurisdiction declined for appeal against clarification of appellate decision: Astfel, în aplicarea prevederilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., evocate mai sus, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererea de recurs este instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea căreia se va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 05.07.2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile părţilor, şi, pe cale de consecinţă, să oblige pârâta să-i respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra fâşiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa; să desfiinţeze hotarul (gardul) şi construcţia edificate cu încălcarea proprietăţii sale şi, ca o consecinţă a desfiinţării gardului, să construiască un alt gard, pe cheltuiala tuturor părţilor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6604 din 13.11.2013, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis, în parte, cererea reclamantului şi a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 3-4, potrivit Anexei nr. 2 a raportului de expertiză topografică întocmit de expert C. A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere. A obligat reclamantul sa plătească pârâtei suma de 2400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. A dispus restituirea către reclamant a sumei de 490 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru nedatorată.
Împotriva acestei hotărâri, cât şi împotriva încheierii din 23.09.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă, reclamantul a formulat apel
Prin decizia nr. 1895 A din 13 mai 2015, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins, ca tardiv, apelul exercitat de reclamant împotriva încheierii de şedinţă din 23.09.2012. A admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 6604/13.11.2013, pronunţată de Judecătoria Buftea şi a schimbat, în parte, hotărârea apelată, sens în care a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 519,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru şi timbru judiciar pe capătul privind grăniţuirea şi jumătate din onorariul de expert topo). A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.519,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în privinţa onorariului de avocat redus de la 2.400 Iei. A compensat cheltuielile de judecată datorate la fond de cele două părţi, până la limita celei mai mici, şi, în final, a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A obligat apelantul către intimată la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată făcute în apel. A respins, ca nemtemeiată, solicitarea intimatei de obligare a apelantului la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu-expert parte. A respins, ca neîntemeiată, solicitarea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel (taxa judiciară şi onorariul de expert).
Prin cererea depusă la data de 24.10.2017, reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei pronunţate în apel.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire de dispozitiv.
Împotriva acestei ultime încheieri reclamantul a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ilfov.
Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 4, cu termen de judecată la data de 3 mai 2018.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din C. proc. civ., "Curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţe de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."
Prevederile art. 4 pct. 1 din acelaşi cod stipulează: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."
Se constată că, în speţă, reclamantul A. a învestit instanţa cu o cerere de recurs îndreptată împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1895 A din 13 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în apel.
Sub aspectul determinării căilor de atac şi a competenţei de soluţionare a acestora, se reţine ca recursul declarat de reclamant împotriva încheierii menţionate are acelaşi regim juridic ca şi hotărârea dată asupra apelului, având caracter accesoriu.
Astfel, în aplicarea prevederilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., evocate mai sus, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererea de recurs este instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea căreia se va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.