Jurisdictional conflict over labor dispute filed by court clerk: Buzau Tribunal declared competent under special territorial rules

Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, la data de 27.10.2017, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariaîe prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariaîe calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 04.05.2014 -01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 04.05.2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3A1 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

În motivarea acţiunii se susţine, în esenţă, că este discriminatorie prevederea legală din O.G. nr. 10/2007 prin care s-a acordat indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariaţi bugetari, aspect care are ca rezultat aplicarea unui tratament diferenţiat în ceea ce priveşte drepturile salariale ale respectivilor salariaţi.

Prin sentinţa nr. 172 din 22 februarie 201S, Tribunalul Buzău, secţia I civilă Complet Specializat în Litigii de Munca şt Asigurări Sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Buzău, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, disjunsă din dosarul nr. x/2017, în favoarea Tribunalului Olt.

În motivare, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi că domiciliul reclamantei A. este în judeţul Olt, reclamanta nefacând nicio precizare din care să rezulte că ar avea reşedinţa la o altă adresă.

Instanţa a arătat că reşedinţa, din punctul de vedere al legiuitorului, nu reprezintă domiciliul procesual ales, ci adresa la care partea locuieşte în mod efectiv.

Investit prin declinare, Tribunalul Olt, secţia I Civilă a pronunţat sentinţa nr. 172 din 22 februarie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 127 alin. (3) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că reclamanta are calitatea de grefier la Tribunalul Bucureşti.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale, cu respectarea celor reţinute prin decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competenţa teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reţinut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cum a fost prevăzut în textul de lege sus indicat.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamanta şi-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", şi a învestit în mod legal instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părţi) declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 127 C. proc. civ. (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi (3) "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor." În cauză, Înalta Curte constată că reclamanta are calitatea de grefier, în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Aşadar, în aplicarea textului de lege mai sus citat, reclamanta a sesizat una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Buzău.

Înalta Curte aminteşte că, în cauză, nu se poate reţine incidenţa art. 116 C. proc. civ., întrucât competenţa teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reţinut Tribunalul Buzău, ci este una specială, respectiv cea prevăzută de art. 127 C. proc. civ., cu respectarea celor reţinute prin decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2018.