Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2923/2004 AI generated

Tenant's appeal against provisional suspension of sale order rejected as moot after property sale completed.

Case Number Decizia nr. 2923/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as unfounded the plaintiff-tenant's appeal against an appellate court order that had provisionally suspended execution of a trial-court judgment pending the defendant's appeal. The underlying housing dispute concerned the tenant's action to compel the state railway company to sell her a service dwelling under a 1999 lease; the trial court had ordered the sale at a set price, with penalty damages for delay, and the appellate court had then granted the defendant's request to provisionally suspend execution of that judgment under Article 403(4) of the old Civil Procedure Code. The Supreme Court found the appeal moot in substance because the underlying judgment had become final and irrevocable after the defendant's appeal was rejected, the parties had subsequently executed a sale-purchase contract and handover of the property, and the tenant had thus obtained the relief sought; the provisional suspension order was therefore upheld and the appeal rejected, leaving the sale and the earlier judgment in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 403 alin. (4) C. proc. civ; Tenant's appeal against provisional suspension of sale order rejected as moot after property sale completed: Separat, C.N.C.F. C.F.R. SA București a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate, pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea recursului.

Keywords

AI generated
contract of sale tenant state property civil judgment provisional suspension Roman law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În litigiul locativ dintre reclamanta R.C. și pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA București și R.C.F. Brașov, Tribunalul Brașov, secția civilă, în apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 7290 din 7 iunie 2002 a Judecătoriei Brașov, admis prin decizia nr. 191/A din 18 februarie 2003, a pronunțat următoarea soluție:

- a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta R.C.;

- a constatat că spațiul de locuit, compus din două camere și dependințe, închiriat reclamantei prin contractul de închiriere nr. 32 din 7 octombrie 1999, situat în orașul Predeal, Pavilionul CFR 4, județul Brașov, este locuință de serviciu;

- a obligat pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, prin Regionala C.F.R. Brașov, să vândă reclamantei locuința menționată mai sus cu prețul de 23.426.178 lei, urmând ca, în caz de refuz, hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, apt de intabulare;

- a obligat pe pârâte să plătească reclamantei daune cominatorii de câte 200.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;

- a constatat că reclamanta R.C. a plătit prețul locuinței, conform recipisei nr. 2/2533601 din 13 februarie 2003 emisă de CEC cu nr. 2631214, depusă la Casa de Valori a Tribunalului Brașov.

- a obligat pe intimatele-pârâte să plătească reclamantei suma de 10.079.208 lei reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Decizia tribunalului a fost recurată de către C.N.C.F. C.F.R. SA București, dosarul format la Curtea de Apel Brașov, secția civilă, fiind cel cu nr. 739/R/2003.

Separat, C.N.C.F. C.F.R. SA București a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate, pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea recursului.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul distinct format nr. 757/F/2003, pentru această din urmă cerere prin sentința nr. 11/F din 7 mai 2003, a dispus suspendarea provizorie a executării titlului (decizia nr. 191/A din 18 februarie 2003 a Tribunalului Brașov, secția civilă,) până la soluționarea altei cereri de suspendare a executării titlului formulată de aceeași recurentă - pârâtă în dosarul de recurs (nr. 739/R/2003).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata R.C. care, prin motivele formulate, susține că este netemeinică și nelegală întrucât în cauză nu s-a dovedit că au fost îndeplinite cerințele legale pentru suspendarea provizorie a executării titlului, pe calea ordonanței președințiale. În acest sens arată:

- că nu a solicitat punerea în executare a titlului, înțelegând să aștepte soluționarea recursului declarat de pârâtă împotriva acestuia;

- că susținerile din cererea de suspendare a executării, atât în legătură cu intabularea cât și cu daunele cominatorii nu sunt reale; precizează că, în legătură cu intabularea imobilului, instanța nu a dispus nici o măsură iar în ce privește daunele cominatorii, care au caracter provizoriu, nu există nici un risc pentru intimate ca să fie încasate;

- că în sensul art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu s-a dovedit urgența, ca o cerință pentru suspendarea provizorie pe calea ordonanței președințiale;

- că fiind vorba de o sentință prin care s-a dispus suspendarea provizorie, deci o măsură vremelnică, este greșită mențiunea din aceasta „definitivă și executorie”.

- dispunându-se soluționarea cererii de suspendare a executării fără citarea părților, a fost privată de dreptul de a i se comunica sentința, ceea ce a prejudiciat-o.

Pentru considerentele ce vor fi arătate, recursul nu este întemeiat.

În cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, comunicată și recurentei-intimate, C.N.C.F. C.F.R. SA București a învederat că în prezent recursul declarat împotriva sentinței de suspendare provizorie a titlului nu mai are obiect întrucât Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 748 din 18 iunie 2003 pronunțată în dosarul nr. 739/R/2003 a respins recursul declarat împotriva aceluiași titlu, astfel că decizia nr. 191/A din 18 februarie 2003 a Tribunalului Brașov, secția civilă, (titlu în cauză) a devenit irevocabilă. S-a învederat că atât C.N.C.F. C.F.R. SA București cât și Regionala CF Brașov au aprobat încheierea cu R.C. a contractului de vânzare-cumpărare privind locuința din litigiu.

La termenul din 21 aprilie 2004, reprezentanta intimatei-petente C.N.C.F. C.F.R. SA București a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 655 din 21 iulie 2003 încheiat cu recurenta-reclamantă R.C. și procesul-verbal de predare-primire a locuinței din litigiu încheiat la 21 iulie 2003.

Așa cum rezultă din preambulul deciziei, recurenta-intimată a luat cunoștință de cuprinsul întâmpinării, neformulând obiecții cu privire la cuprinsul acesteia. Mai mult, aceasta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

În raport de cele reținute mai sus, analiza motivelor de recurs apare de prisos, intimatele-petente C.N.C.F. C.F.R. SA București și Regionala CF Brașov înțelegând să execute titlul iar recurenta-intimată, beneficiara titlului devenit irevocabil fiind satisfăcută în demersul judiciar de fond.

În consecință, recursul declarat în cauză de către intimata R.C. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata R.C. împotriva sentinței nr. 11/F din 7 mai 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.