Inadmissibility of cassation in labor disputes under 2015 transition provisions

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 20.11.2015, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Română de Presă "B." la eliberarea unei adeverinţe prin care să fie atestată perioada lucrată în grupe superioare de muncă.

Prin sentinţa nr. 4625 din 4.05.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Română de Presă B.", ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2025 din 29.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 4625/4.05.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acţiunii şi recunoaşterea vechimii pentru perioada cât a lucrat la B., cu adăugarea acesteia la punctul de pensie.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar se încadrează în sfera cererilor privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, reprezentând o acţiune introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 20.11.2015, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Română de Presa "B." a solicitat eliberarea unei adeverinţe prin care să fie atestată perioada lucrată în grupe superioare de muncă.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv." În speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 2025 din 29 martie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 4625/4.05.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Decizia este definitivă.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Coduî de procedură civilă prevăd că sunt hotărâri definitive "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Textele procedurale enunţate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunţat faţă de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicţie este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Aşadar, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, acest drept putând fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Faţă de considerentele expuse, decizia nr. 2025 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2025 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se va comunica părţilor, în temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.