Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2922/2004 AI generated

Eviction suspension upheld; appeal rejected as unfounded after related validity cases resolved.

Case Number Decizia nr. 2922/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice rejected the plaintiff’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s 6 February 2003 order suspending the eviction proceedings (case no. 3309/2002) pending resolution of related cases; the suspension remains lifted because the related cases were subsequently resolved. The dispute arose from an eviction action against the defendants from a Bucharest property, which had been granted by the trial court and appellate court based on a final adjudication in a foreclosure sale. The plaintiff appealed the suspension order, arguing that the defendants failed to post a bond (per Art. 303(3) C. proc. civ.) and that the suspension was merely a delay tactic. The Court held that the appeal was meritless, distinguishing suspension of judgment from suspension of execution, and found the suspension justified under Art. 244(1) C. proc. civ. because the case’s resolution depended entirely on the outcome of other pending proceedings, namely actions challenging the loan contract’s validity and the adjudication act’s absolute nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 303 alin. (3) C. proc. civ; Eviction suspension upheld; appeal rejected as unfounded after related validity cases resolved: Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ., judecata se poate suspenda când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Keywords

AI generated
enforcement of eviction validity of contract absolute nullity of judgment pending proceedings article of civil procedure bond loan

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Litigiul dintre părți aflat în recurs pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, dosar nr.3309/2002 în care s-a dispus suspendarea judecății la 6 februarie 2003, potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ., privește acțiunea formulată de reclamanta D.M. pentru evacuarea pârâților A.M. și M.A. din imobilul situat în București, cauză soluționată de primele două instanțe în sensul admiterii acțiunii, sentința civilă nr. 4572 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, și decizia nr. 2151 A din 16 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Împotriva încheierii din 6 februarie 2003 de suspendare a judecății pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul menționat mai sus, a declarat recurs reclamanta D.M., criticând-o ca fiind greșită prin următoarele două motive:

1) Se susține că suspendarea judecății potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost dispusă fără ca pârâții A.M. și M.A. să depună la dosar dovada achitării unei cauțiuni, deci cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (3) C. proc. civ.

2) Se învederează că pârâții (recurenți în dosarul curții de apel) ar fi cerut suspendarea judecății pentru a întârzia aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus evacuarea lor din imobil, deținut fără titlu.

Analizând recursul reclamantei, Curtea constată că este în totalitate nefondat.

Primul motiv formulat nu are nici o legătură cu instituția suspendării judecății, partea confundând două instituții, suspendarea judecății cu suspendarea executării.

În ce privește cel de a-l doilea motiv invocat, partea recurentă, persistând în aceeași confuzie, arată că prin cererea formulată, pârâții, de fapt au urmărit întârzierea punerii în executare a sentinței de evacuare din imobilul din litigiu.

În aprecierea netemeiniciei recursului, se impune prezentarea următoarelor considerente.

Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ., judecata se poate suspenda când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În dosarul nr. 3309/2002 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, recursul declarat de pârâții A.M. și M.A. privește decizia nr. 2151/A din 16 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care a confirmat sentința civilă nr. 4572 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București de evacuare a pârâților A. din imobilul situat în București, pe considerentul că, în dosarul de executare nr. 209/2001/272/2001 (executor judecătoresc S.D.) s-a adjudecat definitiv, în favoarea M.D., imobilul menționat.

Față de obiectul acestui litigiu, suspendarea judecății dispusă de Curtea de Apel București prin încheierea din 6 februarie 2003 (dosar nr. 3309/2002) apare justificată de vreme ce recurenții-pârâți A.M. și M.A. au dovedit, cu certificate de grefă, că dezlegarea pricinii atârnă în totul de soluționarea dosarului nr. 3822/2002 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, (obiect constatarea nulității contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 2972 din 4 noiembrie 1998) și a dosarului nr. 14081/2002 al Judecătoriei sectorului 6 București (obiect constatarea nulității absolute a actului de adjudecare din 15 martie 2002 emis de executorul judecătoresc S.D. în dosarul de executare nr. 209/2001/272/2001cu privire la imobilul situat în București.

Prin urmare, reținând că la data suspendării judecății au fost îndeplinite cerințele art. 244 pct. 1 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta D.M. se vădește a fi nefondat, urmând să fie respins ca atare.

De altfel, în prezent, se constată că au încetat cauzele de suspendare a judecății, litigiului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, (dosar 3309/2002) întrucât pârâții A.M. și M.A. au făcut dovada, în dosarul acestei instanțe, că pricinile invocate ca motiv de suspendare a judecății au fost soluționate irevocabil. Este vorba de decizia irevocabilă nr. 1575/A din 12 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, (dosar nr. 3822/2002) prin care s-a admis acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 2972 din 4 noiembrie 1998 și de sentința civilă nr. 1416 din 26 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 6 București (dosar nr. 14081/2002), definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care s-a constatat nul absolut actul de adjudecare emis la 15 martie 2002 de B.E.I. S.D. în dosarul de executare nr. 209/2001/272/2001 cu privire la imobilul din litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva încheierii din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.