Conflict of jurisdiction in compulsory enforcement: location of assets versus debtor's domicile under 1865 Civil Procedure Code

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 03.01.2018, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite la cererea creditoarea S.C. B. S.A. împotriva debitorilor C., D. şi E., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 5076 din 09.06.2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2010, pentru executarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu, prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare şi mobile situate în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, precum şi prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporate prezente şî viitoare datorate debitorului E. de terţii popriţi sau pe care aceştia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Prin încheierea nr. 30 din 05.01.2018, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de Ia înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanţa a mai reţinut că în condiţiile art. 651 C. proc. civ. schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, ai creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare; instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, iar potrivit art. 652 din acelaşi cod, dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel.

Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Piteşti, prin decizia nr. 205 din 14 martie 2018, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la legea aplicabilă, Judecătoria Piteşti a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. şi de data cererii de executare silită, respectiv 17.02.2011, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de Ia 1865.

Judecătoria Piteşti a reţinut incidenţa în cauză a art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

S-a avut în vedere că prin cererea formulată, BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite prin toate formele de executare asupra bunurilor imobiliare şi mobile, proprietatea debitorilor situate în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, precum şi prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale prezente şi viitoare datorate debitorului E. de terţii popriţii sau pe care aceştia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Totodată, s-a reţinut că prima instanţă care a învestit cu formulă executorie hotărârea judecătorească definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (2) C. proc. civ. nu prezintă relevanţă cu privire la stabilirea instanţei de executare în sensul art. 373 din aceiaşi cod care, în speţa dedusă judecăţii, este Judecătoria Timişoara.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Aşa cum corect a reţinut Judecătoria Piteşti, cererea de începere a executării silite a fost depusă de către creditoare la sediul biroului executorului judecătoresc la data de 17.02.2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură de aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în speţă, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865 (denumit în continuare " C. proc. civ..").

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 5076 dm 09.06.2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2010, precum şi recuperarea cheltuielilor de executare silită, prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare şî mobile, proprietatea debitorilor, situate în circumscripţia Judecătoriei Timişoara.

Potrivit art. 3731 C. proc. civ.: "Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune ia executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv", iar, potrivii art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Or, din dispoziţiile legale sus-menţionate rezultă că "încuviinţarea executării este de competenţa instanţei de executare".

Calificarea instanţei de executare este făcută de legiuitor în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind Judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel".

Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanţei de executare, ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării.

În procedura executării silite, locul executării este aceia unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în speţă, prin cererea formulată, BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare şi mobile proprietatea debitorilor, situate în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, susceptibile de executare silită, precum şi prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile încorporale prezente şi viitoare datorate debitorului E. de terţii popriţii sau pe care aceştia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Cum, în cauză, s-a solicitat ca executarea silită să se efectueze asupra bunurilor imobiliare şi mobile deţinute de debitori în municipiul Timişoara, rezultă că instanţa de executare nu poate fi decât Judecătoria Timişoara, în a cărei circumscripţie teritorială se află bunurile supuse executării silite.

Ca atare, faţă de dispoziţiile procedurale menţionate, Înalta Curte în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (3) va stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.