Inadmissibility of appeal in labor and social insurance disputes due to statutory prohibition of further review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to dismiss the action, which remained in force as a final judgment. The dispute concerned a labor and social insurance conflict wherein a retired plaintiff sought to compel an employer to recognize and retroactively pay electricity price discounts granted under specific government decrees; the lower courts had rejected the claim on grounds of prescription for pre-2011 periods and lack of legal basis for subsequent periods. Relying on Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which explicitly precludes appeals to the High Court for decisions rendered in labor and social insurance disputes, the court determined that the appealed decision was legally definitive and not subject to further judicial review.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal in labor and social insurance disputes due to statutory prohibition of further review: The dispute concerned a labor and social insurance conflict wherein a retired plaintiff sought to compel an employer to recognize and retroactively pay electricity price discounts granted under specific government decrees; the lower courts had rejected the claim on grounds of prescription for pre-2011 periods and lack of legal basis for subsequent periods. Relying on Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which explicitly precludes appeals to the High Court for decisions rendered in labor and social insurance disputes, the court determined that the appealed decision was legally definitive and not subject to further judicial review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the final decision to reject the appeal as inadmissible.
The procedural rule governing the resolution of the appeal, specifically cited in the dispositive section.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări social e,reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea paratei să recunoască drepturile ce mi se cuvin conform H.G. nr. 1041/2003 şi H.G. nr. 1461/2003 potrivit cărora trebuie să i se acorde cota gratuită de energie electrică, obligarea pârâtei la acordarea cotelor cuvenite potrivit H.G. nr. 1041/2003 şi H.G. nr. 1461/2003, obligarea pârâtei la calcularea şi plata retroactivă a acestor sume din momentul ieşirii la pensie şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 875 de la 12 iulie 2017 a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate începând cu data de 01.10.2011; a admis excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca prescrisă, pentru pretenţiile solicitate de reclamant pe perioada anterioară datei de 01.10.2011 şi, ca neîntemeiată, pentru pretenţiile solicitate începând cu data de 01.10.2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 2923/2.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 decembrie 2017.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 29 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
La data de 30 ianuarie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
La data de 9 februarie 2018 s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de intimată, prin care aceasta susţine că recursul este inadmisibil.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 19 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 2923/02.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 875/12.07.2017 a Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins acţiunea formulată de acesta, având ca obiect un litigiu de muncă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ. prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect litigii de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 2923 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, având ca obiect un litigiu de muncă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În cauza supusă analizei, natura pretenţiei dedusă judecăţii, respectiv litigiu de asigurări sociale, se circumscrie dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curţii de apel nu este supusă recursului.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2923 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.