Territorial jurisdiction for state liability: exclusive criminal domicile rule yields to civil procedural choice of forum at defendant's seat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 decembrie 2016, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acţiune civilă pentru recuperarea pagubei suferite prin privarea sa nelegală de libertate în baza unui mandat de arestare, ce a fost executat pe teritoriul Republicii Elene (Grecia), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune morale şi 20178,24 euro daune materiale, contravaloarea contractului de muncă pierdut din cauza arestării.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 539 şi următ. din Noul C. proc. pen.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 845 din 15 iunie 2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Iaşi şi a dispus trimiterea dosarului acestei instanţe spre competentă soluţionare.

În esenţă, observând dispoziţiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen. şi constatând că reclamantul figurează cu domiciliul legal în judeţul Iaşi, în temeiul art. 130 alin, 2, art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şt 3 C. proc. civ., tribunalul a admis excepţia invocată.

Prin sentinţa nr. 182 din 1 februarie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. A suspendat judecata cauzei până la pronunţarea regulatorului.

S-a constatat, în esenţă, că art. 541 alin. (3) C. proc. pen. nu determină o competenţă teritorială exclusivă, că reclamantul nu mai locuieşte în fapt în România şi că a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, instanţă căreia îi aparţine competenţa.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie acţiunea civilă, formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi întemeiată pe dispoziţiile art. 539 şi urmat. C. proc. pen., pentru recuperarea pagubei suferite prin privarea nelegală de libertate a reclamantului în baza unui mandat de arestare.

Acţiunea civilă fiind îndreptată împotriva statului, reprezentat de o instituţie centrală, atrage incidenţa prevederilor art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora "cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

Totodată, se observă că art. 116 C. proc. civ. stipulează în sensul că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, în speţă, reclamantul a înţeles a învesti instanţa de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul Bucureşti, în favoarea căruia se va stabili competenţa de soluţionare a cererii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen., se constată că prin acestea se reglementează posibilitatea ca persoana îndreptăţită să se poată adresa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice, normă care nu exclude însă aplicarea dispoziţiilor legii procedurale civile mai sus citate, o dată ce reclamantul a făcut alegerea de instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2018.