Hospitalization cost recovery; exclusive appellate jurisdiction of appellate courts over tribunal decisions under CCP Articles 97(1) and 483

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 515 din 09.02.2017, Judecătoria Rădăuţi a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 350,00 RON reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare de care a beneficiat, ca urmare a vătămării corporale suferite.

Prin decizia nr. 979 din 13.09.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 515 din 09.02.2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

Prin decizia nr. 4 din 10.01.2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, cererea de recurs formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 979 din 13.09.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia completului din data de 27 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 17 aprilie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, cu referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 (pct. 31) şi Ia dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., nu poate învesti legal instanţa supremă.

Astfel fiind, este lipsită de fundament soluţia de declinare a judecării recursului în favoarea instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., invocate, de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluţia curţii de apel şi legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate eu regulile de drept aplicabile", fiind vorba aşadar de reglementarea obiectului şi scopului recursului.

Această verificare a legalităţii se realizează însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speţă, acţiunea cu care a fost învestită prima instanţă - judecătoria - a fost soluţionată în apel de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie: "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 din C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o neiegală dezînvestire a Curţii de Apel Suceava, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanţă ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantul Spitalul Municipal Sfinţii Doctori Cosma şi Damian Rădăuţi împotriva deciziei civile nr. 979 din data de 13 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia l Civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.