Supreme Court jurisdiction over appeals against tribunal decisions in judicial partition cases: lack of express statutory competence under Art. 97 C. proc. civ.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3164/19.04.2017, pronunţată de Judecătoria Oradea, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capetelor unu, doi, trei şi patru ale cererii formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei B.. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privitoare îa obligarea pârâtei la plata cotei contributive ia investiţiile pretinse de către reclamant a fi fost efectuate la imobilul înscris în C.F. nr. x jud. Bihor, imobil aflat în proprietatea acesteia şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 2400 RON, cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei.

Tribunalul Bihor, secţia l civilă, prin decizia nr. 1250/A din 11 decembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, pe care a anulat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare judecătoriei.

Împotriva acestei din armă decizii a declarat recurs pârâta B., înregistrat la Tribunalul Bihor, la data de 12 februarie 2018.

Prin adresa din data de 20 februarie 2018, Tribunalul Bihor a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Oradea, care, la rândul său, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 26 februarie 2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 februarie 2018.

Prin rezoluţia din 5 martie 2018, s-a fixat termen la 17 aprilie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetentă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, a cărui competenţă de soluţionare aparţine în primă instanţă, potrivit art. 94 pct. l lit. j) din C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a aitor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea conţinutului expres al normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.: "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., normă ce reglementează natura şi scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competenţe de drept comun în materia recursului, care ar aparţine instanţei supreme.

Astfel, potrivit textului menţionat, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apei Oradea, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1250/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţate de Tribunaiul Bihor, secţia I Civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.