Inadmissibility of appeal against interlocutory order granting judicial recusal under Article 34(1) CPC
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicant against a first-instance ruling, leaving the lower court’s decision irrevocably in force. The dispute concerned the admissibility of an appeal against a ruling that granted a judge’s recusal request (abstention) in a civil proceeding. The decisive legal basis was Article 34(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that rulings on the grant or denial of a judge’s recusal are not subject to any form of legal remedy; the court held that because no statutory appeal route exists for such interlocutory decisions, the applicant’s attempt to challenge the recusal ruling violated the principle of the legality of judicial remedies, rendering the appeal inadmissible ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 34 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory order granting judicial recusal under Article 34(1) CPC: În conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac ".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 9 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016/a3.1, a fost admisă cererea de abţinere formulată de doamna judecător A. în dosarul nr. x/2016/a3 al Curţii de Apel Suceava, având ca obiect cererea de recuzare a completului C2 Rciv, cu termen de judecată la data de 9 ianuarie 2017.
Împotriva acestei încheieri, petentul B. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 17 noiembrie 2017.
În şedinţa publică din 17 aprilie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile ari 34 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va admite pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac ".
În speţă, prin încheierea recurată a fost admisă cererea de abţinere formulată de doamna judecător A. în dosarul nr. x/2016/a3 al Curţii de Apel Suceava.
Din interpretarea textului legai mai sus evocat, rezultă că încheierea de admitere a unei cereri de abţinere nu este susceptibilă de exerciţiul niciunei căi de atac; prin urmare, împotriva încheierii atacate nu este deschisă calea de atac a recursului.
De asemenea, Înalta Curte reţine că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt ceîe prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, în afara căilor de atac legale neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea de şedinţă din 9 ianuarie 2017, pronunţată de Ciulea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016/a3.1, care a fost atacată cu prezentul recurs, nu este susceptibilă de recurs.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - petent B.
Împotriva încheierii de şedinţă din 9 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016/a3.1, ca inadmisibil
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - petent B. împotriva încheierii de şedinţă din 9 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016/a3.1, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.