Compensation for loss of use of land; improper exercise of appellate jurisdiction by the Supreme Court against a tribunal decision

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 15 mai 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Brăneşti la plata sumei de 318.000 RON (reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 30 martie 1998 - 13 iulie 2011 a imobilului teren în suprafaţă de 36.666 mp, situat în localitatea Brăneşti).

Prin sentinţa civilă nr. 583 din 26 iunie 2012, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2012, la data de 10 iulie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 1381 din 11 februarie 2014, Judecătoria Cornetu, secţia civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 8043 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă aferentă perioadei 11 mai 2009-13 iulie 2011; a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă aferentă perioadei 30 martie1998-10 mai 2009, ca prescrisă; a obligat-o pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu expert şi a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta Comisia locală de fond funciar Brăneşti.

Prin decizia civilă nr. 2394 din 06 octombrie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia netimbrării apelului formulat de apelantul - reclamant A., a anulat apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Cornetu, ca netimbrat; a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă Comisia locală de fond funciar Brăneşti împotriva aceleeaşi sentinţe, ca neîntemeiat, şi a respins cererea formulată de apelanta - pârâtă privind obligarea apelantului - reclamant la plata taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia locală de fond funciar Brăneşti.

Prin decizia civilă nr. 214 din data de 02 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis recursul împotriva deciziei civile nr. 2394 din 06 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost casată decizia civilă recurată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 29 martie 2016, sub numărul de dosar nr. x/2012*.

Prin decizia nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Brăneşti împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 11 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentinţa apelata în sensul că a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă aferentă perioadei 11 mai 2009 -13 iulie 2011 şi a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi l-a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâta a sumei de 597 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel şi recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 17 aprilie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.:

Preliminar, în ceea ce priveşte normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 15 mai 2012, prezenta acţiune este supusă normelor înscrise în C. proc. civ. de la 1865, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În cauză, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în faza procesuală a apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă "ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Totodată, conform prevederilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte competenţa Secţiilor I civilă, a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, iar în cazul altor hotărâri numai în cazurile prevăzute de lege.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar; totodată, organizarea ierarhică a instanţelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar şi din cele ale art. 1-4 din C. proc. civ.

Din interpretarea sistematică şi logică a textelor legale menţionate şi a principiilor dreptului procesual civil şi ale organizării judiciare, rezultă fără echivoc că, în speţă, competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate de tribunal în calea de atac a apelului aparţine curţii de apel în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Ilfov.

Faţă de considerentele mai sus arătate şi de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2564/A din 6 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.