Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3840/2003 AI generated

Unconditional statutory exemption of professional intellectuals from nationalization under Decree No. 92/1950

Case Number Decizia nr. 3840/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of the local municipality, confirming the lower court's ruling that the nationalization of the property was unlawful and upholding the restoration of the plaintiffs' title. The case involved an action for restitution (reivendicare) where the heirs of the original owners challenged the seizure of their real estate, arguing that the nationalization decree had been misapplied to individuals who were exempted by statute. The decisive legal basis was Article II of Decree No. 92/1950, which explicitly and unconditionally exempted properties owned by workers, civil servants, small artisans, professional intellectuals, and pensioners from nationalization; the Court rejected the municipality’s argument that ownership was lost if the owners held excess living space, holding that the statutory exemption applied irrespective of such circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Unconditional statutory exemption of professional intellectuals from nationalization under Decree No. 92/1950: S-a constatat că în mod irevocabil, Curtea Supremă de Justiție se pronunțase asupra competenței materiale a cauzei, prin decizia civilă nr. 3956/2000, în sensul că este competent să judece fondul, tribunalul, conform art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., valoarea revendicării plasându-se peste 150.000.000 lei.

Keywords

AI generated
restitution of property real estate nationalized property dismissal of civil servant intellectual property statutory heir

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 3956/2000
S-a constatat că în mod irevocabil, Curtea Supremă de Justiție se pronunțase asupra competenței materiale a cauzei, prin decizia civilă nr. 3956/2000, în sensul că este competent să judece fondul, tribunalul, conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 1999 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanții D.F., S.Z. și C.E. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Oradea în calitate de reprezentant al statului solicitând a se constata că imobilul situat în Oradea, înscris în CF 5591 Oradea top 550/1 a fost preluat în proprietatea statului, cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. S-a solicitat restituirea în natură și intabularea corespunzătoare a dreptului de proprietate.

Cauza a fost declinată prin sentința civilă nr. 3579/20 aprilie 1999 la Tribunalul Bihor, care, prin sentința civilă nr. 56/P/7 februarie 2000 a admis acțiunea, a constatat inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul revendicat, fostă proprietate a lui E.C., avocat și soția acestuia, I.C.. În consecință s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF 5591 Oradea, top 550/1 de sub B 21.

Curtea de Apel Oradea a admis apelul Consiliului local Oradea și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Oradea (decizia civilă nr. 33/10 mai 2000).

Această soluție a fost infirmată de Curtea Supremă de Justiție, care prin decizia nr. 3956/7 noiembrie 2000 a admis recursurile reclamanților și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului.

Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 22/A/2 mai 2001 a admis apelul și a casat hotărârea nr. 56/2000, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Oradea.

Această soluție – din nou a fost infirmată de Curtea Supremă de Justiție care, prin decizia nr. 1925/17 mai 2002, a admis recursul pârâtului Consiliul Local Oradea care a criticat soluția curții, de a trimite cauza spre rejudecare la judecătorie.

S-a constatat că în mod irevocabil, Curtea Supremă de Justiție se pronunțase asupra competenței materiale a cauzei, prin decizia civilă nr. 3956/2000, în sensul că este competent să judece fondul, tribunalul, conform art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., valoarea revendicării plasându-se peste 150.000.000 lei.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia 27/A/23 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul Consiliului local nefiind dovedită în cauză susținerea pârâtului că autorii reclamanților au fost exploatatori de locuințe, și că reclamanții au libera alegere – în limitele legii – a cadrului procesual. Ca urmare, nu se poate impune reclamanților să aleagă o altă cale pentru revendicare, decât cea aleasă și nici pe cine să cheme în judecată, recte pe chiriași care nici nu au calitate procesuală pasivă într-o acțiune în revendicare.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Consiliul local Oradea. Recursul nu a fost structurat potrivit cerințelor art. 304 C. proc. civ., dar în esență – s-a invocat faptul că naționalizarea a fost făcută prin corecta aplicare a Decretului nr. 92/1950 neavând relevanță calitatea proprietarilor (profesia lor) ci împrejurarea că dețineanu spațiu locativ în excedent. S-a mai spus că toți cei care au intrat sub incidența Decretului nr. 92/1950 au avut o ocupație și că nu s-a invocat necesitatea chemării în judecată a chiriașilor, ci s-a arătat o situație de fapt a imobilului, pârâtul fiind de acord ca reclamanții să primească o reparație dar sub formă de despăgubiri.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a constatat în mod corect că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, făcându-se aplicarea Decretului nr. 92/1950 unor persoane care erau exceptate în termenii art. II din decretul menționat. În speță proprietarii imobilului erau soțul, avocat și soția, funcționar.

Textul art. II menționat este clar. El exceptează aplicarea decretului unor categorii de persoane, în mod necondiționat.

„Nu intră în prevederile decretului de față și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor”.

Ca urmare interpretarea făcută de recurent că art. II al decretului exceptează anumite persoane cu condiția ca ele să nu dețină spațiu excendent este nefundamentată legal.

Constatându-se, așadar, că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt și văzând dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul local Oradea – Administrația Patrimoniului Imobiliar împotriva deciziei nr. 27/A din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.