Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1683/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against civil restitution and compensation judgments exclusive to appeal

Case Number Decizia nr. 1683/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the grounds of inadmissibility, thereby leaving the decision of the Court of Appeal in force, which had dismissed the claim on the merits. The case involved a civil action by two claimants seeking the annulment of a municipal administrative order proposing compensatory measures via points, brought under the laws governing the restitution of property rights and compensation for past communist-era expropriations. The decisive legal basis for the dismissal was the statutory limitation on avenues of legal recourse; specific provisions in the property restitution and compensation laws, interpreted systemically with transitional civil procedure norms, established that judgments rendered by the Court of Appeal in this specific subject matter are final and not subject to cassation appeal, rendering the appeal filed by the claimants procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 427 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against civil restitution and compensation judgments exclusive to appeal: Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Keywords

AI generated
restitution of property grounds for cassation civil judgment action for annulment statutory right interpretation of laws

Cited Legislation

AI generated
art. 35 din Legea nr. 165/2013
10/2001 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
art. 26 din Legea nr. 10/2001
Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi art.
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.
art. 427 alin. (1) C. proc. civ
civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţa, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 19 iulie 2016, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, au solicitat anularea dispoziţiei nr. 2429 din 13 iunie 2016 privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii prin puncte, privind capitolul III din Legea nr. 165/2013, de modificare a dispoziţiei nr. 1242 din 14.03.2016, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 182 din 11 mai 2017, Tribunalul Cluj a admis excepţia tardivităţii, invocată de pârâţi şi a respins, ca tardivă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şt B., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar.

Prin decizia nr. 384/A/2017 din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul principal declarat de reclamantele A. şi B. şi apelul incident declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 182 din 11.05.2017 a Tribunalului Cluj pe care a anulat-o şi, rejudecând, a respins cererea formulată de reclamantele A. şi B. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, ca nefondată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea pe această excepţie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. şi B., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate - în ceea ce priveşte dispoziţiile de respingere a cererii de chemare în judecată pe fond şi de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile deprimă instanţă sunt supuse numai apelului.

Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

Totodată, Legea nr. 165/2013, în art. 35 prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de ia data comunicării, (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute Ia art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) în cazurile prevăzute ia alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi, (4) Hotărârile judecătoreşti, pronunţate potrivit alin, (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru. " în cauză, sunt, însă, incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este " definitivă ", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară;

(2) Dispoziţiile alin. (l) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz. legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Reiese, deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor mai sus-menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013 este apelul 1.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia nr. 384/A/2017 din 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Textele procedurale enunţate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunţat faţă de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicţie este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Aşadar, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, acest drept putând fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantele B. şi A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziei nr. 384/A/2017 din data de 1 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.