Voluntary desistance in fraud and social danger of false declarations by law enforcement officer
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant, upholding the Court of Appeal's conviction and maintaining the consolidated sentence of nine months' imprisonment with suspended execution for attempted fraud, improper participation in intellectual forgery, and forgery in declarations, while ordering the appellant to pay 1,200,000 lei in judicial costs. The dispute centered on whether a border police officer who falsified the date of a vehicle accident to claim uninsured damages committed fraud and forgery, specifically challenging the legal qualification of his withdrawal as voluntary desistance rather than a crime, and the social danger of his false declarations. The Court ruled that the defendant's withdrawal only occurred after investigations had begun, thus failing to meet the statutory requirements for voluntary desistance under Article 22 of the Penal Code, and affirmed that the false statements made to police and the insurance company, knowing the documents were not legally admissible for the claim, constituted the requisite intent and social danger for forgery and attempted fraud under Articles 215, 289, and 292 of the Penal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 76 C. pen, art. 34 C. pen, art. 22 C. pen, art. 292 C. pen, art. 72 C. pen; Voluntary desistance in fraud and social danger of false declarations by law enforcement officer: Prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe care a calificat-o corespunzător și a dozat just pedepsele, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanța, prin sentința penală nr. 51/ P din 25 noiembrie 2003, condamnă pe inculpatul R.F. la:
a) 9 luni de închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;
b) 3 luni de închisoare, pentru participare improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289, raportat la art. 31, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.;
c) 90 de zile de închisoare, pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., cele trei pedepse au fost contopite în cea mai grea, de 9 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată, condiționat, conform art. 81 – art. 82 din același cod.
Instanța a reținut, în esență, că inculpatul, inspector principal la Poliția de Frontieră este proprietarul unui autoturism Opel Astra, asigurat la A. pentru perioada 24 noiembrie – 31 decembrie 2002.
În dimineața de 10 februarie 2003, inculpatul se deplasează cu autoturismul la locul de muncă, V.N.V., împreună cu martorul M.R., coleg de serviciu.
Pe drum, mașina părăsește carosabilul, datorită poleiului, suferind unele avarii, pentru care nu era asigurat.
În aceeași zi, de 10 februarie 2003, inculpatul semnează polița de asigurare și achită taxele aferente tip C., dar, potrivit legii, protecția de asigurare începea după 3 zile, adică la 13 februarie 2003, motiv pentru care inculpatul schimbă, abuziv, data producerii accidentului, de la 10 la 15 februarie 2003, pentru a putea ridica, de la asigurator, suma de 40.000.000 lei, despăgubiri.
Întrucât se declanșează cercetările, inculpatul renunță la despăgubiri.
Inculpatul declară recurs, motivând că:
a) tentativei de înșelăciune îi este aplicabil art. 22 C. pen., privind desistarea;
b) greșit a fost condamnat pentru participarea, improprie, la infracțiunea de fals intelectual.
c) fapta prevăzută de art. 292 C. pen., nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Critica nu este întemeiată.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe care a calificat-o corespunzător și a dozat just pedepsele, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
S-a făcut, indubitabil, dovada că, pentru a încasa despăgubiri necuvenite, inculpatul a declarat la poliția din V.N.V. și la filiala U. din Mangalia că accidentul s-a produs la 15 februarie 2003, deși știa bine că el a avut loc la 10 februarie 2003. Astfel, polițistul de la V.N.V. a eliberat, fără vinovăție, documente false.
De altfel, inculpatul știa că, potrivit art. 223 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, șoferul implicat într-un accident este obligat să anunțe imediat poliția, ceea ce nu a făcut.
De asemenea, inculpatul a știut că actul încheiat de poliția V.N.V., în baza declarației sale mincinoase, nu trebuia prezentat la S.C. U. S.A., în vederea producerii de consecințe juridice, încât uzul de fals este evident.
Prin prezentarea, ca adevărată, a unei fapte mincinoase, în scopul obținerii celor 40 de milioane lei despăgubiri necuvenite, inculpatul a încercat să înșele pe asigurător. S-a „desistat” după ce s-au declanșat cercetările, ceea ce nu mai constituie desistare, în sensul legii.
Falsul în declarații prezintă pericolul unei infracțiuni, mai ales atunci când un asemenea fals este comis de un polițist, cu pregătirea și funcția inculpatului.
Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.
Așa fiind, hotărârea atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva deciziei penale nr. 51/ P din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2004.