Supreme Court jurisdiction limits: no cassation appeal against tribunal appellate rulings absent express statutory provision
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellate court's decision as outside its material jurisdiction, ruling that the appeal against the first-instance judgment was properly filed with the Court of Appeals, which must resolve the dispute. The underlying case involved a civil action for 1,240 RON in litigation costs, where the first-instance court awarded the sum to the public domain authority and the appellate court upheld this award while rejecting the counterparty's request for further costs; the subsequent appeal challenged this appellate decision. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which limits the Supreme Court's jurisdiction to appeals against appellate court judgments unless expressly provided otherwise by law, reinforced by Article 483(4) and the constitutional principle that new jurisdictional rules cannot be created by judicial interpretation (Article 122 CPC, Article 126(2)-(3) Constitution), thus mandating the decline of jurisdiction to the hierarchically superior Court of Appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Supreme Court jurisdiction limits: no cassation appeal against tribunal appellate rulings absent express statutory provision: The underlying case involved a civil action for 1,240 RON in litigation costs, where the first-instance court awarded the sum to the public domain authority and the appellate court upheld this award while rejecting the counterparty's request for further costs; the subsequent appeal challenged this appellate decision. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which limits the Supreme Court's jurisdiction to appeals against appellate court judgments unless expressly provided otherwise by law, reinforced by Article 483(4) and the constitutional principle that new jurisdictional rules cannot be created by judicial interpretation (Article 122 CPC, Article 126(2)-(3) Constitution), thus mandating the decline of jurisdiction to the hierarchically superior Court of Appeals.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for admitting the exception of lack of material jurisdiction, establishing that the Supreme Court's jurisdiction is limited to appeals against appellate court decisions unless expressly provided otherwise.
Procedural rule applied in the dispositive to mandate the declination of jurisdiction to the hierarchically superior court competent to hear the appeal.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 23400 din 19.12.2016, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Domeniului Public sector 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.
A obligat pârâta Ia plata către reclamantă a sumei de 1.240 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate pentru dosarul nr. x/300/2012, pentru etapa procesuală a recursului.
Prin decizia nr. 180/2018 din 19.01.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 23400/19.12.2016, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
A respins, ca neîntemeiată, solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată (faţă de nedepunerea dovezii efectuării lor), împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S. C. A. S.A., înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 8.03.2018 a Tribunalului Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 aprilie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.
Prin rezoluţia din data de 17 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 9 mai 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (I) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu o statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date In mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. l din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. l din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisa a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso Ia plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. l C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. l C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 180/2018 din 19.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apei Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.