Jurisdictional hierarchy: High Court lacks competence to hear appeals against Tribunal appellate decisions absent express statutory provision
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined its competence to rule on the appeal, referring the case to the Suceava Court of Appeal, thereby leaving the Suceava Court of Appeal's decision dismissing the appeal against the District Court's judgment in force. The dispute concerned a civil action for medical care costs (350 RON) claimed by a municipal hospital against a patient, which was dismissed at first instance and on appeal by the Suceava Tribunal; the issue before the High Court was whether it had jurisdiction to hear the appeal against the Tribunal's appellate decision. The Court held that under Articles 97(1) and 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, the High Court has jurisdiction only over appeals against Court of Appeal decisions or where expressly provided by law, not over appeals against Tribunal decisions, as such a broader interpretation would create new jurisdictional rules prohibited by Article 122 of the Code of Civil Procedure and Article 126(2) of the Constitution; consequently, jurisdiction belongs to the Court of Appeal as the hierarchically superior instance to the Tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) din C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional hierarchy: High Court lacks competence to hear appeals against Tribunal appellate decisions absent express statutory provision: The dispute concerned a civil action for medical care costs (350 RON) claimed by a municipal hospital against a patient, which was dismissed at first instance and on appeal by the Suceava Tribunal; the issue before the High Court was whether it had jurisdiction to hear the appeal against the Tribunal's appellate decision. The Court held that under Articles 97(1) and 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, the High Court has jurisdiction only over appeals against Court of Appeal decisions or where expressly provided by law, not over appeals against Tribunal decisions, as such a broader interpretation would create new jurisdictional rules prohibited by Article 122 of the Code of Civil Procedure and Article 126(2) of the Constitution; consequently, jurisdiction belongs to the Court of Appeal as the hierarchically superior instance to the Tribunal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the decisive basis for admitting the exception of lack of material jurisdiction, establishing that the High Court's competence is limited to appeals against Court of Appeal decisions unless expressly provided otherwise.
Cited as the procedural basis for declining competence and referring the case to the Suceava Court of Appeal.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 752 din 24 februarie 2017, Judecătoria Rădăuţi a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian "Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâtul A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Spitalul Municipal "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian "Rădăuţi, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că la data de 30.11.2013, partea vătămată A. a beneficiat de internare de zi la Spitalul municipal Rădăuţi ca urmare a vătămării corporale suferite, pentru însănătoşire beneficiind de îngrijiri medicale, a căror valoare totală se ridică la suma de 350,00 RON.
Prin decizia nr. 970 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat.
Competenţa soluţionării recursului declarat de reclamantul Spitalul Municipal "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian "Rădăuţi împotriva acestei din urmă decizii a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi, de către Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 43 din 6.03.2018, reţinându-se în motivarea soluţiei incidenţa dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. l şi art. 483 alin. (2), (3), (4) C. proc. civ., precum şi a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 369/30 mai 2017 (pct. 32).
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27.03.2018.
Prin rezoluţia din 12 aprilie 2018, s-a fixat termen la 9 mai 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente;
Soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi nu poate învesti legal instanţa supremă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. l coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. l C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu simt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. l din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. l din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie " potrivii competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. l C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând Ia examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită, cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. I C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul Spitalul Municipal "Sfinţii Doctori Cosma şi Damian "Rădăuţi împotriva deciziei nr. 970 din 12.09.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.