Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 580/2018 AI generated

European arrest warrant execution annulled and remanded for failure to evaluate optional refusal ground for Romanian national

Case Number Decizia nr. 580/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the appeal of the requested person, partially annulled the lower court's decision regarding the execution of the European Arrest Warrant (EAW) and surrender, and remanded the case to the Court of Appeal for re-judgment, while maintaining the 30-day provisional arrest measure to ensure procedural integrity. The dispute centered on the execution of an EAW issued by Italian authorities for the enforcement of a custodial sentence for theft offenses, where the Romanian national requested execution in Romania citing family reasons and prior home detention evasion. The appellate court had previously ordered surrender based on the E-waiver and mutual trust principles, but the High Court determined this violated legal requirements because it failed to effectively evaluate the optional ground for refusal under Article 98(2)(c) of Law No. 302/2004, which is incident for Romanian nationals refusing to serve the sentence in the issuing state. The decisive legal basis included Article 98(2)(c) and (3) of Law No. 302/2004, which mandates the incidental recognition of the foreign conviction if the national refuses surrender, alongside Article 4251 of the Code of Criminal Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 230 C. proc. pen, art. 84 din Legea nr. 302/2004, art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, art. 98 din Legea nr. 302/2004; European arrest warrant execution annulled and remanded for failure to evaluate optional refusal ground for Romanian national: The dispute centered on the execution of an EAW issued by Italian authorities for the enforcement of a custodial sentence for theft offenses, where the Romanian national requested execution in Romania citing family reasons and prior home detention evasion. The appellate court had previously ordered surrender based on the E-waiver and mutual trust principles, but the High Court determined this violated legal requirements because it failed to effectively evaluate the optional ground for refusal under Article 98(2)(c) of Law No. 302/2004, which is incident for Romanian nationals refusing to serve the sentence in the issuing state. The decisive legal basis included Article 98(2)(c) and (3) of Law No. 302/2004, which mandates the incidental recognition of the foreign conviction if the national refuses surrender, alongside Article 4251 of the Code of Criminal Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
European arrest warrant ground for detention enforcement decision foreign law procedural orders criminal sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004
2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr.
art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr.
art. 230 C. proc. pen
În baza art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
art. 84 din Legea nr. 302/2004
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 şi totodată, a menţionat că, din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art.
art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004
De asemenea, s-a constatat că una din infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate este prevăzută în art. 96 alin.
art. 98 din Legea nr. 302/2004
de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.
art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr.
art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for admitting the appeal, annulling the lower court decision, and remanding the case for re-judgment.

art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Substantive guarantee invoked to support the correction of the procedural irregularity regarding the evaluation of refusal grounds.

art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie

Substantive guarantee invoked regarding the rights of the requested person in the context of the European Arrest Warrant execution.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for determining that judicial costs remain the responsibility of the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the partial honorarium for the ex officio lawyer is paid from the Ministry of Justice fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 74/F din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, îndreptată prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a luat act de lipsa consimţământului persoanei solicitate A., CNP x, de a fi predată autorităţilor judiciare italiene.

A fost admisă cererea autorităţii judiciare italiene şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 07.05.2018 nr. x/2018 de Procuratura de pe lângă Tribunalul din Pordenone, pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 05.06.2018 şi până la data de 04.07.2018 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.

În baza art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

Totodată, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în esenţă, că, prin adresa nr. x/2018 din data de 21.05.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a solicitat punerea în executare a două mandate europene de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Pordenone în Dosarul de referinţă nr. x/2018, faţă de cetăţeanul român A.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că autoritatea judiciară Procuratura Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Pordenone a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază sentinţa executivă emisă de Tribunalul din Pordenone în data de 16.02.2017 irevocabilă la 11.04.2018, nr. x/2016 R.G. - nr. x/2017 Reg., Hotărârea nr. x/2015 RG - nr. x/2015 Reg. sentinţa din data de 16.12.2015 a Tribunalului Pordenone prin care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani, 3 luni şi 25 zile închisoare şi 1.400 euro amendă şi Hotărârea nr. x/2016 RG-nr. x/2017 din data de 16.12.2017 a Tribunalului Pordenone prin care s-a aplicat o pedeapsă de 4 luni închisoare şi 200 euro amendă.

Autorităţile judiciare italiene au solicitat predarea persoanei solicitate pentru executarea unui rest de pedeapsă de 2 ani, 3 luni şi 25 zile de închisoare, amenda de 1.400 euro, aşa cum s-a determinat prin măsura de cumul şi ordinul de trimitere în închisoare din 7.05.2018 nr. x/2018.

În fapt, autorităţile judiciare italiene au reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că a fost condamnat întrucât:

- în complicitate cu alţi doi infractori asociaţi, au furat unelte de tâmplărie metalică în valoare de 70.000 euro, de la o societate comercială, pătrunzând în spaţiul societăţii prin forţarea gardului împrejmuitor;

- în complicitate cu alţi doi infractori asociaţi, au sustras o dubă de la o societate comercială; în complicitate cu alţi doi infractori asociaţi au furat unelte de tâmplărie metalică în valoare de 28.000 euro de la o societate comercială, pătrunzând în spaţiul societăţii prin forţarea gardului împrejmuitor;

- în complicitate cu alţi doi infractori asociaţi, au furat unelte de tâmplărie metalică în valoare de 30.000 euro de la o societate comercială, pătrunzând în spaţiul societăţii prin forţarea uşii din spate;

- în complicitate cu alţi doi infractori asociaţi, au furat unelte de tâmplărie metalică, de la o societate comercială, unelte ce au fost găsite în casa unui infractor asociat din România.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea de Apel Galaţi a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege.

De asemenea, s-a constatat că una din infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate este prevăzută în art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv o faptă care dă loc la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislaţia statului emitent, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani respectiv infracţiunea de furt prev. şi ped. de art. 228-229 din C. pen. român.

S-a mai reţinut că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Prezentă în instanţă şi asistată de avocat din oficiu, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene, că doreşte să execute pedeapsa într-un penitenciar din România întrucât are probleme familiale, respectiv 2 copii minori în întreţinere, solicitând luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu până la terminarea procedurii.

Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 şi totodată, a menţionat că, din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea motivelor de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, având în vedere durata pedepsei privative de libertate care se poate aplica pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, prima instanţă a apreciat că, punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene este pe deplin justificată, iar măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2014.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, precum şi datele personale ale persoanei solicitate care, aşa cum rezultă din traducerea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, pe perioada arestului la domiciliu acesta a evadat de la domiciliu în data de 23.09.2016, s-a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Prin urmare, s-a considerat că, motivul opţional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004 republicată, nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare raţiunile ce ţin, preponderent, de asigurarea bunei desfăşurări a procedurii şi recunoaşterea şi încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.

S-a mai arătat că, persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii prev. în art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene va fi condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

Concluzionând, Curtea de Apel Galaţi a precizat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene pe numele persoanei solicitate şi că nu există nici un motiv de refuz al executării, motiv pentru care, a dispus admiterea cererii autorităţilor judiciare italiene şi ţinând cont de dispoziţiile legale în ceea ce priveşte luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate şi de faptul că privarea sa de libertate este necesară pentru procedura de punere în executare a mandatului, a dispus arestarea în vederea predării, pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 05.06.2018 şi până la data de 04.07.2018 inclusiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11.06.2018, fiind stabilit termen de soluţionare la data de 15.06.2018, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării persoanei solicitate A. şi ale reprezentantului Parchetului, astfel cum au fost expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia şi situaţiile ce constituie motive de refuz la predare.

În consecinţă, în această procedură, instanţei îi incumbă obligaţia verificării efective a motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, în cauză, se constată că persoana solicitată A. nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, solicitând recunoaşterea hotărârii pronunţată de autorităţile judiciare italiene în baza căreia a fost emis mandatul european, în vederea executării, în România, a restului din pedeapsa aplicată prin aceasta, (invocând motive familiale).

Prin sentinţa atacată, prima instanţă a reţinut că, motivul opţional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, republicată, nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare raţiunile ce ţin, preponderent, de asigurarea bunei desfăşurări a procedurii şi recunoaşterea şi încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 rezultă că acest motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, este incident, în cazul persoanei solicitate cetăţean român, ca efect direct al refuzului acesteia de a executa pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent, nefiind condiţionat de îndeplinirea vreunei alte cerinţe suplimentare.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, "în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107."

Astfel, pronunţarea unei soluţii de punere în executare a mandatului european de arestare în condiţiile inexistenţei unui evaluări efective a motivelor de refuz al executării invocate de către persoana solicitată, afectează legalitatea hotărârii, impunând, cu necesitate, desfiinţarea ei.

Ca urmare, efectuarea verificărilor privind incidenţa în cauză a motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi, pe cale de consecinţă, şi a dispoziţiilor corelative prev. de art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dar şi exigenţele respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, impun reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 74/F din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A. şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Totodată, va menţine dispoziţia sentinţei atacate privind arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.06.2018 şi până la data de 04.07.2018, inclusiv.

În acest sens, se constată că măsura arestării provizorii este singura măsură aptă să asigure buna desfăşurare a procedurii, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, din traducerea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, pe perioada arestului la domiciliu persoana solicitată a evadat de la domiciliu în data de 23.09.2016. Pe cale de consecinţă, solicitarea apărării de a se lua, în cauză, măsura preventivă a arestului la domiciliu nu poate fi primită.

De asemenea, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 74/F din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A. şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţia sentinţei atacate privind arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.06.2018 şi până la data de 04.07.2018, inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.