Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions rendered in first-instance capacity; referral to Court of Appeal via analogical application of hierarchically superior court rule

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D., E., F., G. şi comuna Porumbacu de Jos prin primar, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- să se constate vacanţa succesorală după defunctele H., H. şi H. căsătorită H., masa succesorală rămasă după acestea fiind compusă din imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, şi revenind Statului Român, cu titlu de succesiune vacantă.

- întabularea dreptului de proprietate al Statului Român în CF;

- să se dispună rectificarea suprafeţei imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, de la 734 mp la 1.071 mp cât sunt în realitate, şi înscrierea în CF a suprafeţei reale;

- radierea casei de lemn notate în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, deoarece nu mai există;

- notarea construcţiilor Ci şi C2 edificate pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, aşa cum sunt identificate în expertiza tehnică construcţii depusă la dosar;

- notarea adresei administrative corecte a imobilului ca fiind loc. Porumbacu de Sus nr. x, nu x;

- să se constate că reclamanta şi defunctul soţ I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, prin efectul uzucapiunii;

- înscrierea în CF a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului în litigiu;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în căzu! în care se opun admiterii acţiunii.

Prin sentinţa nr. 246 din 20.04.2017, Judecătoria Avrig a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D., E., F., G. şi comuna Porumbacu de Jos prin primar. A admis acţiunea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali A. şi B., şi, în consecinţă: a constatat că după defunctele H., H. şi H., succesiunea este vacantă, aceasta revenind în integralitate Statului Român; a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctele H., H.

şi H. face parte şi imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x; a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de succesiune vacantă; a dispus rectificarea suprafeţei imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, de la 734 mp, cât sunt înscrişi în CF, la 1.071 mp, cât există în realitate, conform expertizei topografice efectuate de expert J., ce face parte integrantă din prezenta sentinţă; a dispus radierea casei de lemn notate pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x; a constatat că reclamanta A.

şi defunctul soţ I. au edificat pe imobilul înscris în înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x o construcţie, identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcţia C2 - casă de locuit compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, în suprafaţă de 73 mp; a constatat că pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x se afla edificată o construcţie identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcţia Ci - casă de locuit S+P, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, pivniţă, în suprafaţă totală de 194 mp; a dispus notarea celor două construcţii în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de construire; a constatat că reclamanta A.

şi defunctul său soţ I., decedat, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, şi al construcţiei CI - casă de locuit S+P, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, pivniţă, în suprafaţă totală de 194 mp, prin efectul uzucapiunii. A dispus înscrierea dreptului de proprietate al numiţilor A. şi I. asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de uzucapiune; a respins cererea reclamanţilor privind notarea adresei administrative corecte ca fiind loc.

Porumbacu de Sus în CF x Porumbacu de Sus nr. top x; a respins cererea reclamanţilor având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcţia C2 - casă de locuit compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, în suprafaţă de 73 mp, prin efectul uzucapiunii.

Prin decizia 31 din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii, invocată de intimaţi şi a respins, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 246/2017, pronunţată de Judecătoria Avrig pe care a păstrat-o. A obligat apelanta să plătească intimaţilor B. şi A. suma de 1.000,00 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 26 februarie 2018 s-a fixat termen de judecată la 22 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect succesiune.

În conformitate cu ari 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, an. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează In sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativa a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 1224 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie " potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apei judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă ", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

în acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar tară a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. I C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora " în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară, celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apei soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva Deciziei nr. 31 din 15 ianuarie 2018 a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba lulia.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.