Revision for conflicting judgments barred by one-month deadline running from judgment pronouncement

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub Dosarul nr. x/109/2017, pe rolul Tribunalului Argeş la 29.03.2017, revizuenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimata C., au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 603 din 02.11.2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2013.

În susţinerea cererii de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 603 din 2 noiembrie 2016 a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat în sensul că prin sentinţa civilă nr. 1070 din 08.03.2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă au fost obligaţi intimaţii D. şi C. să le respecte dreptul de proprietate şi paşnică folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 600 mp curţi construcţii - teren în litigiu, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, că aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 7734 din 27.10.2015, a înţeles existenţa puterii de lucru judecat în sensul că sunt proprietarii terenului în litigiu şi datorită faptului că nu au putut folosi terenul din cauza intimaţilor, pe care i-a obligat la plata lipsei de folosinţă a terenului în litigiu, respectiv la plata sumei de 11.340 RON. Pe de altă parte, recurenţii revizuenţi au mai învederat că inclusiv din cuprinsul deciziei a cărei revizuire o solicită, un membru al completului de judecată, prin opinie separată, a reţinut autoritatea de lucru judecat.

În acelaşi sens, s-a mai arătat că din analiza sentinţelor şi deciziilor menţionate şi ataşate la dosar a rezultat incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (8) C. proc. civ., în sensul că Decizia nr. 603/2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă este în contradicţie totală cu sentinţa civilă nr. 1070/2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă.

Prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 22.06.2017, intimata C. a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cererii de revizuire raportat la motivul de revizuire invocat şi la dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 284 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Sesizată fiind cu cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. şi având în vedere dispoziţiile art. 162 din acelaşi cod, potrivit cu care excepţiile de procedură şi de ordine publică pot fi ridicate de către instanţă din oficiu, sens în care este inutilă analiza fondului, Curtea de Apel Piteşti, în şedinţa din 9 noiembrie 2017 a pus în discuţie excepţia privind timbrajul cererii de revizuire şi în subsidiar, excepţia tardivităţii formulării acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 09 noiembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca tardivă, cererea formulată de revizuenţii A. şi B., privind revizuirea Deciziei nr. 603/2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/280/2013.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte prima excepţie, că revizuenţii au timbrat cererea, fapt ce rezultă din chitanţa aflată la fila 28. Referitor la cea de-a doua excepţie, a tardivităţii formulării cererii de revizuire, având în vedere dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., au fost reţinute următoarele considerente:

Fiind vorba de hotărâri contradictorii şi solicitându-se anularea ultimei hotărâri pe considerentul încălcării autorităţii de lucru judecat, termenul de revizuire este de o lună şi se calculează, atunci când este vorba de o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs ce evocă fondul, de la data pronunţării acesteia.

Cum decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv Decizia nr. 603/2016, a fost pronunţată la 2 noiembrie 2016 de către Tribunalul Argeş, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 29.03.2017, s-a constatat că cererea este tardiv formulată raportat la dispoziţiile legale sus enunţate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenţii - revizuenţi A. şi B. solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, susţinându-se că cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal întrucât nu au avut cunoştinţă de termenul de judecată din 2 noiembrie 2016 când s-a pronunţat hotărârea, şi că au luat cunoştinţă despre hotărâre doar la 2 martie 2017.

Prin întâmpinarea depusă intimata C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În şedinţa publică din 16 martie 2018, Înalta Curte a constatat că în ceea ce priveşte normele de procedură aplicabile în litigiul pendinte în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Piteşti, respectiv 14 februarie 2013, prezenta cauză este supusă normelor înscrise în C. proc. civ. de la 1865, conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 603 din 2 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă (a cărei revizuire se solicită) a fost admis recursul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 7734 din 27 oct. 2015, pronunţată de Judecătoria Piteşti, pe care a modificat-o, în sensul admiterii acţiunii principale, hotărârea ţinând loc de act de vânzare cumpărare. Revizuirea Deciziei nr. 603 din 2 noiembrie 2016, pronunţată în recurs de Tribunalul Argeş, secţia civilă a fost solicitată din perspectiva contrarietăţii ei cu sentinţa nr. 1070 din 08.03.2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă.

Or, în raport de data pronunţării hotărârii, 2 noiembrie 2016, de data înaintării cererii de revizuire, 29 martie 2017, şi de dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că termenul de revizuire de o lună pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) art. 322 C. proc. civ., se va socoti de la data pronunţării ultimei hotărârii, Înalta Curte constată că excepţia dirimantă a tardivităţii cererii de revizuire este incidentă în cauză, cum corect şi legal a reţinut Curtea de Apel Piteşti.

Din dispoziţiile exprese ale art. 324 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că cererea de revizuire nu poate fi promovată oricând, ci este supusă unor termene care curg din momente diferite în funcţie de motivul pe care se întemeiază cererea de revizuire. Dispoziţiile enunţate au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Decizia nr. 114/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 344 din 25 iulie 2000, Curtea Constituţională a constatat că textul legal este constituţional în raport de dispoziţiile art. 21, art. 24 şi art. 125 alin. (3), art. 125 alin. (2) din Constituţie. Astfel, instanţa constituţională a reţinut că legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal de procedură diferit, care decurge din existenţa unor faze procesuale diferite şi corespunde unor dispoziţii legale care reglementează aceste etape. În aceste condiţii părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie atâta vreme cât pot sesiza instanţele în termen legal cu cererea de revizuire. De asemenea, ca urmare a dispoziţiilor art. 326 C. proc. civ., text cu care art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se coroborează, procedura de judecată a cererii de revizuire asigură inclusiv dreptul de apărare al părţilor pe tot parcursul judecării sale.

Totodată, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 353/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 29 mai 2006 a statuat că termenul de o lună, în care se poate formula cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs după evocarea fondului este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părţii. De principiu, hotărârea atacată pe calea revizuirii nu este criticată în raport de actele dosarului existente la data pronunţării hotărârii, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al revizuentului.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 235/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea Constituţională a statuat că insuficienta diligenţă, nepriceperea sau lipsa de solicitudine a personalului instanţei, din cauza căruia persoana interesată nu a putut intra în posesia hotărârii atacate în interiorul termenului de revizuire, reprezintă situaţii de fapt care nu pot fi imputabile reglementării din dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, şi având în vedere dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurenţilor revizuenţi în sensul că au înaintat cererea de revizuire în termenul legal întrucât nu au avut cunoştinţă de termenul de judecată din 2 noiembrie 2016 când s-a pronunţat hotărârea şi că au luat cunoştinţă despre hotărâre doar la 2 martie 2017.

Din această perspectivă, în condiţiile în care criticile invocate nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 12 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 RON, formulată de intimata C., Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea recurenţilor revizuenţi A. şi B. la plata sumei de 700 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, pentru următoarele considerente:

În considerarea alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Deciziile nr. 401205 publicată în Monitorul Oficial nr. 848 din 20 septembrie 2005; nr. 184/206, publicată în Monitorul Oficial nr. 281 din 21 martie 2006; nr. 492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile legale citate sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale este consecinţa însuşirii de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

Prin urmare, dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului, sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României). Raportând cele expuse la litigiul pendinte, în condiţiile în care intimata C. a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, Înalta Curte apreciază că acestea sunt disproporţionate atât faţă de obiectul cauzei, de faptul că litigiul nu prezenta aspecte de dificultate sau complexitate, precum şi faţă de volumul de muncă constând în formularea apărării prin avocat, motiv pentru care în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. urmează a dispune reducerea cheltuielilor de judecată la 700 RON şi obligarea recurenţilor revizuenţi la plata acestei sume către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 12 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenţii - revizuenţi A. şi B. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2018.