Supreme Court material jurisdiction over tribunal appeals in civil claims under 200,000 RON and the scope of the Constitutional Court's ruling on access to appellate review
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania’s Civil Court I declined jurisdiction, referring the case to the Court of Appeal of Suceava, leaving the lower court’s appellate decision in force pending further review. The dispute involved a civil action for damages (material and moral) originating in first instance, which was heard on appeal by the Tribunal; parties filed cross-appeals and subsequent appeals, leading to a final appellate decision that was challenged by the plaintiff and defendants via appeal to the Supreme Court. The core legal issue was the material jurisdiction for reviewing appeals against tribunal decisions in cases with a claim value under 200,000 RON; the Court held that it lacks jurisdiction because its competence is limited to appeals against Court of Appeal decisions or specifically provided cases, and that the earlier Constitutional Court decision striking down a constitutional provision did not automatically grant the Supreme Court jurisdiction over lower tribunal appeals, citing the statutory framework that only allows new jurisdictional rules through legislative amendment.
Legislator headnote
AI generatedart. 151 alin. (1) C. proc. civ, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Supreme Court material jurisdiction over tribunal appeals in civil claims under 200,000 RON and the scope of the Constitutional Court's ruling on access to appellate review: The dispute involved a civil action for damages (material and moral) originating in first instance, which was heard on appeal by the Tribunal; parties filed cross-appeals and subsequent appeals, leading to a final appellate decision that was challenged by the plaintiff and defendants via appeal to the Supreme Court. The core legal issue was the material jurisdiction for reviewing appeals against tribunal decisions in cases with a claim value under 200,000 RON; the Court held that it lacks jurisdiction because its competence is limited to appeals against Court of Appeal decisions or specifically provided cases, and that the earlier Constitutional Court decision striking down a constitutional provision did not automatically grant the Supreme Court jurisdiction over lower tribunal appeals, citing the statutory framework that only allows new jurisdictional rules through legislative amendment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the procedural basis for the court to decline material jurisdiction in favor of the Court of Appeal Suceava.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1057 din 5 aprilie 2016, Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., şi în consecinţă a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului: suma de 10.649,1 RON cu titlu de daune materiale, suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi dobânda legală calculată, începând cu data introducerii acţiunii şi până ia plata integrală a acestor sume. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2.465 RON, cheltuieli de judecată. A dispus restituirea către pârâtul B. a sumei de 251,70 RON, reprezentând avans onorariu expert D., conform chitanţei nr. x din 20.05.2015 a E. Rădăuţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. şi C., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secţia I civilă, la data de 13 iunie 2016, sub nr. x/285/2014.
Prin Decizia civilă nr. 1168 din 28 octombrie 2016, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către apelanţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1057 din 05.04.2016, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în contradictoriu cu intimatul-reci amant A., şi a anulat sentinţa civilă apelată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1462 din 28 aprilie 2017, pronunţată în rejudecare în Dosarul nr. x/285x/2014*, Judecătoria Rădăuţi a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B. şi C., şi, în consecinţă, a obligat pârâţii-reclamanţi, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 4,660,08 lei cu titlu de daune materiale şi dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii şi până Ia plata efectivă. Totodată, a obligat pârâţii-reclamanţi, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 1.000 RON daune morale. A obligat pârâtul-reclamant C. să plătească reclamantului-pârât suma de 1.500 RON daune morale. A respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâţii-reclamanţi, în solidar, să plătească reclamantului-pârât suma de 3.279 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secţia I civilă, la data de27 iunie2017, sub nr. x/285/2014*.
Prin Decizia civilă nr. 1395 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1462 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, intimaţi fiind pârâţii B. şi C. A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1462 din 28.04.2017 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că a obligat pârâţii să plătească, în solidar, reclamantului suma de 7.146,76 RON daune materiale şi dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii şi până ia plata efectivă. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat intimaţii să plătească apelantului suma de 518 RON cheltuieli de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A., precum şi pârâţii B. şi C. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă.
La data de 19 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a înaintat cererile de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării căii de atac.
Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12NCPC.
Prin rezoluţia completului din data de 25 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale în soluţionarea căilor de atac formulate.
Examinând competenţa materială de soluţionare a cererilor de recurs, conform dispoziţiilor art. 151 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal într-un litigiu înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la data de 27.06.2014, având ca obiect o acţiune evaluabilă în bani, cu o valoare mai mică de 200.000 RON, respectiv 13.208 RON (10.208 Iei+ 3.000 RON).
Potrivit primei teze din art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv".
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
În ceea ce priveşte efectele deciziei Curţii Constituţionale, distinct de chestiunea aplicării în timp a acesteia, trebuie stabilit dacă, din considerentele sale, se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.).
Obiectai controlului de constituţionalitate a fost reprezentat doar de dispoziţia legală constatată ca fiind contrară Constituţiei, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată, în contextul absenţei accesului la recurs în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie, prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Curtea Constituţională a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).
Din considerentele deciziei menţionate nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, care intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, include, imperativ, accesul la un recurs soluţionat de către Înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.
În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, iar nu prin accesul Ia o anumită instanţă.
În absenţa unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce, din decizia Curţii Constituţionale, o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3 august 2017).
Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă, a absenţei accesului la calea de atac a recursului, iar nu a accesului ia Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele asupra acestui aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apei, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial ia data de 20 iulie 2017.
Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, care are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanţa supremă are competenţă de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curţilor de apel, pentru hotărârile altor instanţe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanţa supremă.
Totodată, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, se constată că nu este stabilită, în mod expres, competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
De asemenea, o asemenea competenţă nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".
Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului şi scopului recursului.
Această verificare a legalităţii se realizează, însă, în cazurile în care instanţa supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeaşi verificare a conformităţii cu legea a hotărârii atacate o realizează şi celelalte instanţe (tribunalele, curţile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cum, în speţă, reclamantul a învestit, în primă instanţă judecătoria, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie pronunţată de curtea de apel şi nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi.
O altfel de interpretare, care să atribuie competenţa de drept comun instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea care face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Suceava, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Suceava, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1395 din data de 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.