Municipal liability for property damage: Exclusivity of reexamination request for stamp duty qualification disputes under O.U.G. 80/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, la data de 15.09.2015, sub nr. x/4/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să efectueze lucrări de remediere a distrugerilor şi degradărilor cauzate imobilului situat în municipiul Bucureşti, strada G., sector 4, cauzate acestuia din vina pârâtei în perioada 2001 - 18.09.2014, când a fost întocmit procesul-verbal de constatare unilaterală a preluării acestui imobil de către BEJ H.; să se dispună punerea în întârziere a pârâtei cu privire la îndeplinirea obligaţiei de începere a efectuării lucrărilor de reparaţii, după un termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti pronunţate în această cauză şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acţiune, reclamanţii au arătat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este în cuantum de 1.900.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 587 din 21.01.2016, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de criteriul valoric al acţiunii deduse judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/3/2016 şi s-a fixat termen de judecată la 15 aprilie 2016. Reclamanţii au fost citaţi cu menţiunea de a timbra cererea cu suma de 22.605 RON, cuantum stabilit administrativ prin rezoluţia de primire a dosarului.

Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru reclamanţii au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din camera de consiliu din 21.03.2016. Instanţa de reexaminare a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligaţia de a face.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 469 din 15.04.2016 a admis excepţia netimbrării şi a anulat acţiunea reclamanţilor, ca netimbrată.

Împotriva sentinţei şi a încheierii din 21.03.2016 a formulat apel reclamantul A., criticând soluţia de respingere a cererii de reexaminare, lipsa de rol activ al judecătorului de primă instanţă şi faptul că, atât instanţa de reexaminare cât şi instanţa de fond, au calificat greşit obiectul cererii de chemare în judecată, ignorând temeiul juridic invocat de reclamanţi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 651/A din 13.10.2016 a respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva încheierii din 21.03.2016 şi, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 469 din 15.04.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamantul A.

Recurentul a formulat următoarele critici în recurs:

A susţinut, printr-o primă critică, că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat ca fiind aplicabile speţei dispoziţiile Deciziei în interesul Legii nr. 7/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997.

Această decizie şi-ar fi produs efecte doar în situaţia în care nu s-ar fi criticat în calea de atac calificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, din care ar putea decurge consecinţa aplicării greşite a normelor în materia taxelor judiciare de timbru.

În apel, recurentul a criticat greşita stabilire a cadrului procesual, arătând că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage aplicarea art. 50 alin. (1) din legea specială, cu privire la caracterul netimbrabil al acţiunii deduse judecăţii.

Cea de a doua critică formulată, privitoare la soluţia dată apelului formulat împotriva sentinţei primei instanţe, vizează faptul că instanţa de apel nu a cercetat motivul de apel referitor la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată. Recurentul a susţinut că acest aspect nu a fost cercetat de prima instanţă, care s-a pronunţat pe o excepţie procesuală. Totodată, instanţa de apel s-a limitat la calificarea dată cererii de chemare în judecată de instanţa de reexaminare, fără a face o analiză proprie a acţiunii deduse judecăţii şi fără a răspunde, astfel, criticii formulate în apel.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi repartizat completului 2.

Prin rezoluţia de primire s-a stabilit că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 70 RON, în baza art. 25 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, iar acesta a achitat această sumă - fila 13 dosarul secţiei a II-a civile.

Prin încheierea nr. 900 din 17 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale funcţionale, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare secţiei I civile, unde funcţionează complete specializate în soluţionarea litigiilor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001.

În raport de această calificare dată prin Încheierea nr. x/2017, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul nr. 4.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a derulat procedura de filtru, a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere la raport. Nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul formulat de reclamanţi şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru judecarea pe fond a acestuia.

Analizând recursul exercitat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs, recurentul a criticat încheierea din 21 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. A susţinut că, în soluţionarea cererii de reexaminare a taxei de timbru tribunalul a calificat greşit acţiunea civilă dedusă judecăţii, având ca obiect "obligaţie de a face", reţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi acesta a fost temeiul juridic indicat de către reclamanţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă".

Problema calificării juridice a acţiunii introduse în faţa instanţei reprezintă prima etapă esenţială în stabilirea corectă a taxei judiciare de timbru.

Stabilirea întinderii taxei judiciare de timbru nu reprezintă altceva decât o măsură administrativă impusă de verificarea unei condiţii de fond pentru iniţierea unei proceduri judiciare. Astfel, aspectele ce ţin de stabilirea taxei de judecată se circumscriu unor eventuale neregularităţi apte să atragă sancţiuni procedurale.

Aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul nu a inclus eventualele critici împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în căile de atac consacrate de C. proc. civ., ci a instituit o formă procedurală expresă, şi anume cererea de reexaminare.

Astfel, instanţa de reexaminare analizează cererea dedusă judecăţii identificând reperele obiective pentru verificarea formelor procedurale referitoare la stabilirea obligaţiei de timbrare, fiind imposibil a determina taxa judiciară de timbru fără a stabili în prealabil obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, stabilirea taxei judiciare de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificare prealabilă a acţiunii din punct de vedere juridic şi apoi determinarea cuantumului taxei de timbru datorate.

Cererea de reexaminare prevăzută de dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula o cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.

Cum încheierea pronunţată în calea de atac a reexaminării este o hotărâre de primă instanţă, iar legiuitorul a prevăzut printr-un text special că aceasta este definitivă, rezultă că acesteia îi este incident art. 634 C. proc. civ., legiuitorul înţelegând să suprime prin act normativ special exercitarea vreunei căi de atac de reformare sau retractare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul.

Aşadar, în contextul în care legea pune la îndemâna părţii o cale de atac clară, precisă şi previzibilă, exclusivă pentru soluţionarea acestei chestiuni prejudiciale, critica recurentului, vizând greşita stabilire a unei obligaţii de plată a taxei judiciare de timbru în sarcina sa, nu mai poate fi susţinută prin intermediul prezentului recurs, fiind, pe acest aspect, nefondată.

Nici cea de a doua critică formulată în recurs nu este fondată.

Recurentul a reclamat faptul că instanţa de apel, în lipsa unui demers devolutiv, nu a cercetat critica formulată în apel privind greşita calificare juridică dată cererii de chemare în judecată de către instanţa de reexaminare. A susţinut că instanţa de apel putea efectua controlul de legalitate şi temeinicie asupra hotărârii de anulare, ca netimbrată, a acţiunii de fond.

Contrar opiniei recurentului, instanţa de apel a reţinut că instanţa de reexaminare a motivat că taxa judiciară de timbru datorată de reclamanţi a fost bine stabilită şi că nu operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Instanţa de apel a apreciat că atât timp cât prin încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare s-a stabilit că în sarcina reclamanţilor subzistă obligaţia de plată a acesteia, această chestiune nu mai poate fi repusă în discuţie, iar prima instanţă era obligată să urmărească dacă partea şi-a îndeplinit obligaţia de plată.

Prin urmare, instanţa de apel a statuat că, atât timp cât instanţa de reexaminare a stabilit care este obiectul cererii de chemare în judecată şi faptul că în raport de acesta cererea reclamanţilor are caracter timbrabil, în mod corect soluţia primei instanţe de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată este la adăpost de critică.

În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Întrucât încheierile sunt hotărâri ale instanţei, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa acestora.

În speţă, reclamanţii nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cauzei în prima instanţă, dovada taxei judiciare de timbru în cuantum de 22.605 RON taxă judiciară de timbru, deşi au fost citaţi cu această menţiune, iar, prin încheierea din camera de consiliu din 21.03.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanţi.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, în mod just, situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, astfel încât recursul este nefondat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 651/A din 13 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 651/A din 13 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2018.