Ancillary intervention rejected as disguised principal claim; correction-of-errors order upheld.

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin încheierea din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta A. reţinându-se că prin definiţia dată cererii de intervenţie accesorie, dispoziţiile art. 63 C. proc. civ. au în vedere sprijinirea apărării uneia din părţi, în cazul de faţă aparatului.

De esenţa cererii de intervenţie accesorie, spre deosebire de intervenţia principală care deduce judecăţii o pretenţie proprie, este făptui că terţul nu formulează decât apărări în sprijinul părţii în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunţarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

S-a reţinut că intervenţia accesorie este o simplă apărare determinând lărgirea cadrului procesual din punctul de vedere al părţilor şi nu a obiectului litigiului.

Din perspectiva celor expuse s-a constatat că prin cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienta A., se tinde la valorificarea unor drepturi proprii ale petentei şi nu la susţinerea unor apărări în interesul părţii pentru care a dorit să intervină, ceea ce conduce la concluzia că cererea formulată este în fapt o veritabilă cerere de intervenţie principală a cărei valorificare nu poate avea loc decât în faţa primei instanţe, motiv pentru care s-a constatat ca în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 63 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal. intervenienta A., solicitând casarea ei şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de intervenţie accesorie. în drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urmat. C. proc. civ.

Criticile aduse încheierii atacate vizează încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora în aplicarea principiului aflării adevărului judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului obiectiv.

Or. susţine recurenta, în mod greşit a fost respinsă cererea de probaţiune în ce priveşte situaţia terenului din litigiu. în condiţiile în care din Registrul cadastral al posesiilor din municipiul Sibiu rezultă că parcela x este înscrisă în partida cadastrală nr. x, categoria de folosinţă arabil cu suprafaţa de 49.300 mp, situată în tarlaua x, proprietar fiind B., situaţie ce demonstrează faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii invocate de reclamantul C.

în raport de această situaţie recurenta a învederat că prin cererea de intervenţie accesorie susţine poziţia procesuală pârâtului Municipiul Sibiu.

încheierea din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016 a format obiectul unei îndreptări de eroare materială dispusă din oficiu de către instanţa.

Astfel, prin Încheierea civilă nr. x din 24.XI.2017.

Pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016/a2 s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, în Dosarul nr. x/85/2016, în sensul introducerii unui nou alineat cu a următorul conţinut: Respinge ca inadmisibila cererea de intervenţie accesorie formulată de petenţi A., reţinându-se că dintr-o eroare nu s-a trecut în dispozitiv această dispoziţie.

Împotriva Încheierii civile nr. x din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016/a2 a declarat recurs intervenienta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22.XII.2017 sub Dosarul nr. x/85/2016/a2.

Criticile aduse încheierii civile nr. x din 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016/a2 vizează următoarele aspecte:

Recurenta A. susţine că încheierea sus enunţată nu se circumscrie dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ. ce vizează îndreptarea hotărârilor.

În acest sens se învederează că prin completarea dispozitivului cu o nouă motivare de respingere pe un alt temei a cererii de intervenţie accesorie, instanţa a judecat cauza din nou fără a cita părţile fiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv pentru care în temeiul art. 488 alin. (5) C. proc. civ., se solicită casarea încheierii.

Recurenta mai arată că în dispozitivul încheierii completate, cererea de intervenţie este respinsă ca nefondată şi nu ca inadmisibilă, situaţie în care sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., susţinându-se că nu se poate dispune respingerea ca nefondată a unei cereri de admitere în principiu.

S-a mai învederat că încheierea prin care s-a respins cererea de intervenţie accesorie este netemeinică şi nelegală câtă vreme intervenţia este pe deplin justificata, iar pârâtul Municipiul Sibiu, în favoarea căruia a formulat cererea de intervenţie accesorie a fost de acord cu admiterea ei în principiu.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a mai arătat că terenul din litigiu a aparţinut lui B., că din Registrul cadastral al posesiilor rezultă că terenul nu face obiectul fondului funciar şi prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii invocate de reclamantul C.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/85/2016/a2 faţă de dispoziţiile art. 139 C. proc. civ. şi. art. 107 alin. (1) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară ai instanţelor judecătoreşti - aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17.XII.2015, precum şi faţă de împrejurarea că între Dosarul nr. x/85/2016/al şi Dosarul nr. x/85/2016/a2, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, există o strânsă legătură cu referire la soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii din 02.XII.2017 pronunţată de Curtea de Apei Alba lulia în Dosarul nr. x/85/2016, Înalta Curte a dispus conexarea Dosarul nr. x/85/20166/a2 la Dosarul nr. x/85/2016/al.

Urmare a conexării celor două dosare, Înalta Curte va examina recursurile declarate de intervenienta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2017 şi respectiv a Încheierii nr. x din 24 noiembrie 2017 prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale invocate.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016, din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., ce reglementează roiul judecătorului în aflarea adevărului, prevăd în alin. (1) că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază că rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului obiectiv se concretizează printre altele şi în calificarea exactă a cererii, în raport de conţinutul ei, şi nu după denumirea dată de părţi.

Din această perspectivă în vederea calificării juridice a cererii formulată de intervenienta, instanţa de apel a avut în vedere conţinutul cererii de intervenţie în care intervenienta a arătat că "imobilul din litigiu se identifică cu parcela x înscrisă în partida cadastrală nr. x, categorie de folosinţă arabil în suprafaţă de 49-300 mp situată în tarlaua x, proprietar fiind B. cu domiciliul în Sibiu, str. x" cu o folosinţă asupra terenului începând din anul 1946 prin împroprietărire, că; "cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Municipiul Sibiu este justificată şi sprijinită pe argumentul că este succesoarea în drepturi a proprietarului terenului din litigiu, B., care a lucrat şi stăpânit terenul până în anul 1978 (până la decesul acestuia) folosinţa terenului fiind continuată de ea în condiţiile stabilirii calităţii sale de moştenitoare prin certificatul de moştenitor nr. x eliberat la 15.4.2017 de B.N. C."

Faţă de susţinerile şi explicaţiile intervenientei în fundamentarea cererii de intervenţie, instanţa de apel a procedat la calificarea juridică a cererii în respectarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., reţinând că intervenienta prin aspectele învederate tinde la valorificarea unor drepturi proprii, situaţie în care cererea de intervenţie este una principală şi nu accesorie.

În ceea ce priveşte critica recurentei legată de greşita respingere a cererii de intervenţie accesorie, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 67 C. proc. civ., natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare. Totuşi, terţul nu devine un simplu apărător al pârâtei în favoarea căreia a intervenit. El are un interes în participarea la judecarea litigiului respectiv, pentru că prin aceasta se poate evita să fie acţionat ulterior în judecată de partea pe care o sprijină.

Cu toate acestea, spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci urmăreşte prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit.

Din perspectiva celor expuse, a argumentelor de fapt invocate în susţinerea cererii de intervenţie, Înalta Curte constată că într-adevăr, intervenienta tinde să-şi valorifice drepturi proprii în condiţiile în care a arătat că este succesoarea lui B., proprietarul terenului din litigiu.

Or, în condiţiile în care intervenienta invocă drepturi proprii, cererea de intervenţie în mod legai şi corect a fost calificată de instanţa de apel ca o veritabilă cerere de intervenţie principală şi nu accesorie.

Cum o astfel de cerere poate ii tăcută potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) C. proc. civ. numai în faţa primei instanţe şi nu în faţa instanţei de apel, Înalta Curte reţine că soluţia de respingere a cererii de intervenţie ea inadmisibilă este legală.

Din perspectiva inadmisibilităţii cererii de intervenţie. Înalta Curte reţine că este nefondată şi critica recurentei legată de respingerea cererii de probaţiune în ce priveşte situaţia terenului din litigiu.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei legată de încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016, urmează a fi respins ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Încheierii civile nr. x din 24.11.2017, dată în camera de consiliu de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr x/85/2016/2. recurenta a susţinut că prin completarea dispozitivului cu o nouă motivare de respingere pe un alt temei a cererii de intervenţie, practic instanţa a judecat cauza din nou, fără a cita părţile aşa cum prevăd dispoziţiile C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 488 alin. (5) C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii întrucât au fost încălcate dispoziţiile de procedură a căror nerespectare atrag sancţiunea nulităţii hotărârii.

Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ. vizează ipoteza în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs a fost invocat în condiţiile în care se susţine că părţile nu au fost citate pentru termenul din 24.11.2017, când instanţa de apel din oficiu a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul încheierii din 02.11.2017.

Înalta Curte constată că potrivit art. 442 alin. (1) C. proc. civ., pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere " erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri".

Procedura îndreptării erorilor materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri este o procedură necontencioasă nefiind supusă dezbaterilor în condiţii de contradictorialitate, întrucât prin aceasta nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, respectiv deducerea în faţa judecăţii a unui conflict de interese.

Principiul citării obligatorii a părţilor pentru soluţionarea oricărei cereri adresate instanţei de judecată funcţionează cu caracter imperativ potrivit art. 153 C. proc. civ. numai dacă prin lege nu se dispune altfel.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. civ. prevăd o derogare de ia principiu! sus enunţat în sensul că în procedura îndreptării erorilor materiale din hotărâri sau încheieri părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.

Cum pentru îndreptarea erorii materiale din încheierea din 2 noiembrie 2017. instanţa de apel în condiţiile prevăzute de art. 442 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat că nu era necesară prezenţa părţilor pentru a da lămuriri, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori motive străine de natura cauzei.

Raportând aceste dispoziţii atât la considerentele încheierii din 2.11.2017 cât şi ale încheierii din 24.11.2017, Înalta Curte constată că motivarea unei hotărâri înseamnă stabilirea în concret, clar şl precis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel atât în încheierea din 02.11.2017 cât şi în cea pronunţată la 21.11.2017 a arătat motivele de fapt şi de drept ce au determinat soluţiile pronunţate, în condiţiile în care cererea de intervenţie accesorie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 63 C. proc. civ., precum şi în condiţiile în care dintr-o eroare materială în dispozitivul încheierii din 2.11.2017 nu a fost trecută dispoziţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie, ca inadmisibilă.

Or, în condiţiile în care considerentele încheierilor atacate cu recurs sunt clare, concise. Iară elemente contradictorii sau străine de cauză, criticile recurentei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (6) C. proc. civ., sunt nefondate.

Cum nici una din criticile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile formulate de recurenta A. împotriva încheierii din 2.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, în Dosar nr. x/85/2016 şi împotriva Încheierii nr. x din 24.11.2017, dată în camera de consiliu, pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. x/85/2016/a2, ca nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta A. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/85/2016 şi împotriva Încheierii nr. x din 24 noiembrie 2017, dată în camera de consiliu, pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. x/85/2016/a2, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.