Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1696/2018 AI generated

Exclusive Supreme Court jurisdiction over appeals against tribunal decisions requiring express statutory authorization

Case Number Decizia nr. 1696/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice (ICCJ) declined jurisdiction over the appeal filed against a final tribunal decision and referred the matter to the Bucharest Court of Appeal, effectively ruling that the supreme court lacked material competence to hear the case. The dispute involved a plaintiff's action to annul a county commission’s decision regarding land restitution under Law No. 247/2005 and to reinstate the statutory deadline for filing such claims, which had been dismissed at the trial level and on appeal by the Ilfov Tribunal. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which limits the ICCJ's jurisdiction over appeals to decisions issued by courts of appeal unless the law expressly provides otherwise; because the appealed decision was rendered by a tribunal in a civil land dispute and no specific statutory exception applied, the principle of judicial hierarchy required that the appeal be heard by the higher court of appeal, not the supreme court.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010; Exclusive Supreme Court jurisdiction over appeals against tribunal decisions requiring express statutory authorization: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
exclusive jurisdiction judicial law matter in dispute statutory basis article of civil procedure limits of competence

Cited Legislation

AI generated
art. 97 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 122 C. proc. civ
rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că,,Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea (în condiţiile legii) a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010
păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 132 alin. (3) C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 04.05.2016, sub nr. x/94/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Locală Buftea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, anularea hotărârii comisiei judeţene nr. x/9080/RL din 01.03.2016 şi pe cale de consecinţă:

1. reconstituirea dreptului de proprietate cf. dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 asupra terenurilor:

a) suprafaţa de 2.700 mp, compusa din 2.500 mp teren arabil situate în Buftea, într. Bucureşti-Târgovişte şi 200 mp teren curţi şi clădiri, conform datelor din registrul agricol - nr. Poziţie: x şi respectiv x, titular de drept fiind B. şi b) Suprafaţa de 8.000 mp, din care 7.500 mp teren arabil şi 500 mp teren curţi, conform datelor din " copie extras din Borderoul populaţiei, proprietarilor şi exploataţiilor agricole din comuna/plasa Buftea, jud. Ilfov, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948% eliberat de Direcţia Arhivelor Naţionale istorice Centrale din cadrul a) Ministerului Administraţiei şi Internelor cu nr. x din 08.06.2007, titular de drept fiind C., bunica paternă a subsemnatei (respective mama lui B.), precum şi;

2. repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost prelungit prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 165/2013, pentru formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor descrise la pct. 1. din cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 6605/2016, Judecătoria Buftea a respins cererea de repunere în termenul pentru formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, ca inadmisibilă şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

Decizia civilă nr. 111/A din 12 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta A.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta A. a declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Ilfov, secţia civilă, care l-a înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11.04.2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 13 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 10 mai 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi au. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect fond funciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competentă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege. rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că,,Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea (în condiţiile legii) a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar ti impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Ilfov revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 111/A din 12 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.