Expropriation compensation award upheld as state’s annulled appeal cited only factual errors

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 951/C din 29 iunie 2012, Tribunalul Bihor, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul pârât pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

A obligat pârâtul în favoarea reclamanţilor la plata sumei de 107.985 euro cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 19.000 RON cheltuieli de judecată.

A respins restul capetelor de cerere.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietari tabulari ai cotei părţi de 4 58.722/54 9.888 mp din parcela - cu numărul topo x înscris in C.F. nr. x Salard.

Prin Hotărârea nr. x din 11 iunie 2008 de stabilire a despăgubirilor, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în localitatea Sălard, parcela având nr. top. x, în suprafaţă de 18.746,00 mp, identificat prin nr. cadastral x, 1937, 1938, stabilindu-se cuantumul acesteia la suma de 515.393,15 RON, reprezentând echivalentul sumei de 140.595,00 euro.

Instanţa de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică care a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului acordată reclamanţilor prin Hotărârea nr. 179 din 11 iulie 2008 este cea justă, ca atare acest capăt de cerere, a fost neîntemeiat, fiind respins ca atare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea principală privind obligarea Statului Român la exproprierea pentru cauza de utilitate publică şi a parcelelor cu nr. top. x, instanţa de fond a reţinut că din dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004 rezultă că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanşării procedurii de expropriere de către alte persoane sau autorităţi decât cele prevăzute în art. 7 din lege, legea neprevăzând nici un drept de iniţiativă în sarcina celui ce urmează a fi sau poate fi expropriat, prin urmare, şi acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

S-a subliniat în speţă faptul că exproprierea doar a suprafeţei menţionate în Hotărârea de expropriere le creează reclamanţilor un prejudiciu care trebuie să se reflecte în stabilirea cuantumului despăgubirilor, sens în care, raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit că potenţialul efectiv de folosinţă al terenului rămas din nr. cadastrale x 1939, 1940, 1941 după exproprierea cad. 1936, 1937, 1938 este mult diminuat tinzând spre zero, suprafeţele rămase după expropriere identificate prin nr. cad. x, 1940, 1941 în suprafaţă totală de 14.398 mp nu pot fi cultivate în regim normal, nefiind totodată respectate distanţele minime permise în exploatarea suprafeţelor de teren neexpropriate, cuantificând acest prejudiciu la suma de 107.985 euro. Ca atare, s-a opinat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata sumei de 107.985 euro la care a fost obligat pârâtul în baza disp. art. 5 din Legea 198/2004.

Prin Decizia civilă nr. 7/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 951/C din 29 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamanţi, a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei, în favoarea reclamanţilor, la plata cheltuielilor de judecată şi a păstrat celelalte dispoziţii.

A respins cererea de aderare ia apel, formulată de intimaţii reclamanţi A. şi B.

Prin Decizia civilă nr. 4983 din 31 octombrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 7 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

2 în rejudecare, prin Decizia civilă nr. 33/Ap din data de 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia i civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Bucureşti, a fost redus cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamanţilor A. şi B. de la 107.985 euro la 25.773 RON, au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a respins cererea de aderare la apel formulată de intimaţii reclamanţi A. şi B.

În motivarea acestei decizii s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Atât din expertiza topografică, cât şi din cea în specialitatea agricultură, inclusiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă faptul că reclamanţii au suferit un prejudiciu ca urmare a exproprierii raportat la terenul cu numerele cadastrale x (teren situat fie în mijlocul inelului autostrăzii, fie între rampa de acces la autostradă şi drumul de legătură dinspre localitatea Ciuhoi.), art. 26 din Legea nr. 33/1994, prevăzând că despăgubirea se compune pe lângă valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.

Din probele administrate în cauză, în concret acest prejudiciu constă în faptul că terenul cu număr cadastral x în suprafaţă de 5.174 mp poate fi folosit doar după readucerea acestuia în stare de exploatare, aspecte ce rezultă din expertiza agricolă. De asemenea, terenul cu numărul cadastral x.1 în suprafaţă de 9.028 mp poate fi utilizat şi exploatat doar în proporţie de 70%, ceea ce înseamnă că 30% din numărul cadastral x, respectiv 2.708 mp nu poate fi utilizat în condiţii normale din punct de vedere agricol.

Pentru readucerea terenului la situaţia de a putea fi exploatat în condiţii normale este necesar efectuarea unor lucrări în valoare de 2.365 RON (0,3 RON/metru pătrat înmulţit cu 7.882 RON metri pătraţi ce nu pot fi exploataţi din punct de vedere agricol în condiţii normale), sumă la care sunt îndrituiţi reclamanţii ca parte a prejudiciului la care simt îndreptăţiţi.

De asemenea, după cum rezultă din cuprinsul expertizei în agricultură prejudiciul încercat de către reclamanţi se referă şi la imposibilitatea de a folosi terenul în cauză pe durata şantierului (însoţit de lucrările necesare pentru a înlăturarea fenomenul de compactare şi care după cum s-a reţinut anterior se ridică la suma de 2.365 RON).

Aşa cum s-a mai arătat, aspect reţinut de altfel şi în expertiza în specialitatea agricultură în perioada 2008 - 2017 reclamanţii au realizat, conform înscrisului aflat la fila 47 dosar apel rejudecare volumul 2 profit/hectar din Exploatarea Agricola Sălard, media profitului rezultat fiind de 2.659,22 Iei/hectar, rezultând că aceştia au realizat un profit de 0,27 RON/metru pătrat. înmulţind această sumă de 0,27 RON/metru pătrat cu 7.882 metri pătraţi reprezentând suprafaţa de teren ce nu poate fi folosită în condiţii normale, rezultă că aceştia sunt lipsiţi de un profit anual de 2.128 RON. Ca urmare, în perioada 2008 -2018 prejudiciul suferit de către reclamanţi ca o consecinţă a imposibilităţii de a folosi terenul în cauză în perioada 2008 -2018 (în expertiza în agricultură reţinându-se că şantierul a fost sistat) este de 23.408 RON.

Cum prejudiciul suferit de către proprietari se referă atât la imposibilitatea de a folosi terenul în cauză pe durata şantierului în sumă de 23.408 RON după cum s-a reţinut anterior, cât şi la contravaloarea lucrărilor necesare pentru readucerea soiului la starea iniţială, prin înlăturarea fenomenului de compactare în sumă de 2.365 RON, rezultă un prejudiciu total suferit de către proprietari în sumă de 25.773 RON (23.408+2.365).

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, indicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii, pornind de Ia o greşită interpretare a legii şi implicit a probelor administrate.

Susţine că instanţa a cercetat exclusiv teza incidenţei unui prejudiciu care ar fi intervenit ca urmare a exproprierii, însă, în speţă, se poate vorbi doar despre un prejudiciu prezumtiv, ce nu poate fi cuantificat.

Arată, în esenţă, că concluziile expertului în specialitatea agricultură nu sunt susţinute probator, martorii s-au contrazis cu privire la posibilitatea folosirii terenului de către reclamanţi în prezent, situaţia de fapt contrazice existenţa prejudiciului, iar algoritmul de calcul al acestuia este greşit, reclamanţii modificând tipul culturii de la an la an.

Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 302 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs şi, ca atare, nu pot face obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

Deşi recurenta îşi fundamentează recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate de aceasta nu se încadrează în acest caz de modificare, partea neprecizând în ce constă interpretarea şi aplicarea greşita a legii de către instanţa de apel.

Astfel, recurenta reclamă faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, având în vedere că, concluziile expertului în specialitatea agricultură nu sunt susţinute probator, martorii s-au contrazis cu privire la posibilitatea folosirii terenului de către reclamanţi în prezent, situaţia de fapt contrazice existenţa prejudiciului, iar algoritmul de calcul al acestuia este greşit, reclamanţii modificând tipul culturii de la an la an.

Or, modul de apreciere al probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunţate, cu atât mai puţin susceptibil de a fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în unităţile administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză".

Astfel, textul legal sus evocat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, la calcularea acestora trebuind să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Aşa cum reiese din conţinutul memoriului de recurs recurenta nu critică modul de stabilire a despăgubirilor prin raportare la textul legai incident, respectiv nu formulează critici privitoare la nerespectarea criteriilor legale, ci doar pe modul de apreciere al probelor care a determinat stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Recurenta nu aduce nicio critică în raport de aceste argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii recurate. Or, obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă dedusă judecăţii şi nici apărarea părţii adverse, ci hotărârea judecătorească, soluţia Instanţei.

Faptul că, în urma aprecierii probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurentă pune în discuţie greşita stabilire a situaţiei de fapt în raport de probele administrate, critică ce nu poate fi cenzurată în recurs faţă de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neputând repune în discuţie şi reanaliza probele administrate, cum urmăreşte în realitate recurenta.

Or, condiţia esenţială a motivării recursului implică determinarea greşelilor imputate instanţei în raport de soluţia pronunţată în privinţa cererii cu care a fost investită şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., cerinţă care nu este satisfăcută de conţinutul cererii de recurs atât timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico - juridică avută în vedere de instanţa de apel, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 304 din cod.

În consecinţa, întrucât criticile formulate de recurentă nu se circumscriu cadrului legai conferit de art. 304, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Bucureşti (în reprezentarea Statului Român) împotriva Deciziei nr. 33/Ap din data de 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.