Moral damages for relatives of traffic accident victims: no presumption of prejudice from kinship under Civil Code Art. 1391(2)

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 6950 din 1 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată la 11.11.2015 de reclamanţii A., B., C. prin mandatar, D., E., F., G., H., I. şi J. - în contradictoriu cu Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) şi cu intervenientul forţat K. - având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, în beneficiul fiecăruia dintre reclamanţi, pentru prejudiciul suferit în urma decesului numitei L., intervenit la data de 15 ianuarie 2015.

Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1120 din 21 iunie 2017.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. care, invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi art. 425 din C. proc. civ., susţin în esenţă că hotărârea instanţei de apel este nemotivată/contradictorie şi nu ţine seama de documentele aflate la dosarul cauzei, nefiind arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor sub aspectul nerecunoaşterii prejudiciului moral suferit de reclamanţi urmare decesului rudei lor, L., victima accidentului produs la 15 ianuarie 2015.

Or, se arată, nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Instanţa de apel, mai susţin recurenţii, a procedat la o interpretare eronată a prevederilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., arătând că legiuitorul recunoaşte dreptul la repararea daunelor morale suferite prin decesul unei rude sau altei persoane apropiate, numai celor care pot dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

În realitate însă, textul este suficient de clar pentru ca instanţa să poată acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor şi surorilor persoanei decedate, suferinţa acestora pentru durerea încercată prin moartea victimei, fiind " prezumată".

Se citează din jurisprudenţa instanţelor naţionale şi se redau fragmente de hotărâri judecătoreşti din care, în opinia reclamanţilor, ar rezulta că relativ la persoanele aflate în grad de rudenie apropiat cu victima accidentului, este de " domeniul evidenţei " că dispariţia acesteia i-a afectat iremediabil iar traumele psihice încercate "îi vor urmări toată viaţa".

Tot astfel, se mai arată, în legătură cu natura daunelor morale, acestea nu se concretizează întotdeauna "într-o stare de fapt", ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea lor nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale, întinderea acesteia neputând fi determinată decât prin aprecieri, pe baza unor criterii subiective, în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de " orientare " a instanţei.

În speţă, dovada prejudiciului moral suferit de reclamanţi reiese din anchetele sociale efectuate, potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ., fiind instituită o " prezumţie a durerii " încercate de ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile celei în cauză.

Ca atare, refuzul instanţei de a acorda despăgubiri reclamanţilor echivalează cu aplicarea eronată a dispoziţiilor legale, fiind evident din probele administrate că din punct de vedere social, membrii familiei interacţionează în mod defectuos, iar în orice acţiune întreprinsă se reflectă o " mare încărcătură " şi o " agresivitate necontrolată " dobândită în urma tragicului eveniment.

Conchid recurenţii-reclamanţi că au reuşit să facă dovada faptului că sentimentul de doliu şi " obsesionalitatea " legată de evenimentul tragic, sunt foarte prezente în viaţa familiei lor, aspect care le influenţează în mod negativ întreaga existenţă şi " evoluţie " atât pe plan individual, cât şi la nivelul relaţiilor de familie, dată fiind dispariţia prematură a unui membru al acesteia.

Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este adevărat că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro sau contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susţinerile şi apărările făcute de părţi cât şi la dispoziţiile legale, respectiv cadrul legal aplicabil speţei.

Astfel, atât doctrina cât şi practica instanţelor au decis constant că obligaţia judecătorului de a demonstra, în scris, de ce s-a oprit la o anume soluţie sau pentru ce motiv a apreciat anumite probe ca fiind relevante şi altele nu, sau de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Recurenţii-reclamanţi, nu invocă însă niciun argument pertinent în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din examinarea deciziei atacate rezultând că instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre neechivocă şi amplu motivată, în ale cărei considerente sunt redate, pe larg, argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care nu au fost primite cererile părţilor.

Se observă că prin majoritatea argumentelor aduse în sprijinul acestei critici, recursul aduce de fapt în dezbatere, problematica acordării unor daune morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, în raport de criteriul rudeniei cu victima accidentului, solicitându-se în concret o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma unor elemente de probatoriu, împrejurare ce excede limitelor analizei permisă în calea extraordinară de atac.

Revenind la analiza considerentelor hotărârii atacate, se constată că instanţa de apel a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea asupra prejudiciului nepatrimonial ce s-a pretins a fi fost suferit de către reclamanţi (care le-ar fi dat dreptul la despăgubiri, în condiţiile art. 1391 alin. (2) din C. civ.), luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză şi avându-se în vedere, pe lângă raporturile de rudenie care, nu pot constitui un criteriu absolut, apropierea efectivă dintre reclamanţi şi victima accidentului rutier şi dacă într-adevăr, între aceştia a existat o modalitate de convieţuire şi sprijin efectiv reciproc acordat.

Or, întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv anchetele sociale la care recurenţii fac trimitere, atestă că familia victimei era una disfuncţională, membrii acesteia nu gospodăreau împreună, nu-şi acordau sprijin reciproc şi nu aveau legături afective care să justifice existenţa prejudiciului moral invocat.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul B., aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar, relaţia acestuia de concubinaj cu victima, era finalizată cu cca. doi ani înainte de producerea accidentului, iar copilul rezultat din acest concubinaj, născut la 16 decembrie 2012, rămas iniţial în grija tatălui, a fost dat ulterior în plasament familial, la data accidentului aflându-se în îngrijirea unui asistent maternal, pierderea mamei nefiind astfel, urmare a evenimentului rutier produs.

Nici ceilalţi reclamanţi, ascendenţi sau colaterali, nu au reuşit să probeze existenţa prejudiciului moral, cauzat de durerea încercată prin decesul victimei, ca urmare a legăturii afective deosebite ce ar fi existat între aceştia, cu consecinţe şi implicaţii în planul vieţii lor personale, de natură să justifice acordarea unor compensaţii băneşti, " pretium dolores."

Tot astfel, aşa cum corect au reţinut instanţele, legea nu instituie vreo " prezumţie " de existenţă a prejudiciului nepatrimonial, ce ar deriva din simpla legătură de rudenie cu victima accidentului, din interpretarea dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., rezultând fără echivoc, că existenţa unui astfel de prejudiciu trebuie dovedită, prin raportare la toate consecinţele negative pe care evenimentul ce a cauzat moartea victimei, l-a produs în planul vieţii personale şi sociale a celor care îi erau apropiaţi, atât ca legătură de rudenie, cât şi afectivă.

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. prin reprezentant legal B., D., E., F., G., H., I., J. împotriva deciziei nr. 1120 din 21 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.