Appeal against tribunal ruling transferred to Court of Appeal on jurisdictional grounds
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction over the claimant's appeal against a Court of Appeal-level decision, ruling that the appeal must be heard by the Bucharest Court of Appeal, which therefore prevails on the jurisdictional issue; the prior judgments (the first-instance dismissal of the action seeking a court decision to replace a sale-purchase contract as inadmissible and the appellate court's rejection of the appeal as unfounded) remain in force pending the appeal's transfer. The dispute concerned the claimant's request for a judgment to substitute for an authentic sale-purchase contract for several land plots based on preliminary contracts and assignments, which was dismissed as inadmissible by the first-instance court and upheld on appeal by the tribunal. Decisive legal basis: under art. 97(1), art. 483(4), and art. 5(3) of the Civil Procedure Code, the High Court only hears appeals against decisions of appellate courts or in cases expressly provided by law; since the appeal here targets a tribunal's appellate decision in a case originating in a first-instance court, jurisdiction lies with the higher court, the Court of Appeal, not the High Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010; Appeal against tribunal ruling transferred to Court of Appeal on jurisdictional grounds: The dispute concerned the claimant's request for a judgment to substitute for an authentic sale-purchase contract for several land plots based on preliminary contracts and assignments, which was dismissed as inadmissible by the first-instance court and upheld on appeal by the tribunal. Decisive legal basis: under art. 97(1), art. 483(4), and art. 5(3) of the Civil Procedure Code, the High Court only hears appeals against decisions of appellate courts or in cases expressly provided by law; since the appeal here targets a tribunal's appellate decision in a case originating in a first-instance court, jurisdiction lies with the higher court, the Court of Appeal, not the High Court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declining jurisdiction: the High Court is not competent to hear the appeal because it was not against a decision of a court of appeal and no express legal provision assigns it this case.
Used to determine the hierarchically superior court (the Court of Appeal) which is competent to hear the appeal.
Procedural basis for declining jurisdiction and sending the case to the competent court.
Full text
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti, la data de 29.09.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu privire la suprafeţele de teren înscrise în tranzacţia încheiată la data de 16.01.2013, respectiv:
terenul în suprafaţă totală de 1 ha situat în loc. Feteşti, sola x, parcela x, aşa cum rezultă din Actul adiţional la Antecontracte din data de 20.08.2013, antecontract DC76/22.10.2009, terenul în suprafaţa totală de 0,4300 ha, situat în loc. Feteşti, sola x, parcela x, aşa cum rezultă din Actul adiţional Ia Antecontracte din data de 20.08.2013, cesiune nr. x/07.07.2009, terenul în suprafaţă totală de 0,5000 ha situat în loc. Feteşti, sola x, parcela x, aşa cum rezultă din Actul adiţional la Antecontracte din data de 20.08.2013, cesiunea x din 07.07.2009, terenul în suprafaţă totală de 0,5000 ha situat în loc. Feteşti, sola x, parcela x, aşa cum rezultă din Actul adiţional la Antecontracte din data de 20.08.2013, cesiunea x/08.07.2009, terenul în suprafaţă totală de 0,5000 ha situat în loc. Feteşti, sola x, parcela x, aşa cum rezultă din Actul adiţional Ia Antecontracte din data de 20.08.2013, cesiunea x/08.07.2009.
Prin sentinţa civilă nr. 626 din data de 10.05.2017 pronunţată de Judecătoria Feteşti, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea astfel cum a fost formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, str. x, judeţul Cluj, împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., eu sediul în Cluj Napoca, str. x, judeţul Cluj, având ca obiect hotărâre care să ţină ioc de act autentic de vânzare - cumpărare. S-a luat act că prin încheierea pronunţată în data de 08 februarie 2017 a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de numitul C.
Prin decizia nr. 1250/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia I civila, s-a respins, ea nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei sus-menţionate împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ialomiţa, instanţă care a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 08 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. II,
Prin rezoluţia completului din data de 09 februarie 2018. s-a fixat termen de judecată la 15 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ea obiect hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Re formularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod " şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora " competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă. legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenta de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie " potrivit competenţei sale.
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres,
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apei sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Ialomiţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 1250/A din data de 23 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.