Cassation appeal rejected; assault and public order convictions upheld; late constitutional challenge dismissed as inadmissible

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, precum şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen. formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 2991 din 25.05.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/325/2016, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate B.), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate C.), la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate D.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (în dauna persoanei vătămate E.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate F.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate G.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fot interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate H.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. (în dauna persoanei vătămate I.), la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cauză, aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din suma celorlalte pedepse şi aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen., art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 29.11.2015 ora 08:40, până la data de 30.11.2015, ora 03:10, ca urmare a deducerii timpului cât inculpatul s-a aflat la dispoziţia organelor de cercetare penală.

În baza art. 397, art. 19, art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 şi art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 şi art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă E. şi obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F. şi obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 397, art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă I. şi obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON, reprezentând daune morale, către partea civilă şi au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

S-a constatat că persoanele vătămate G. şi H., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 2991 din 25 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/325/2016 a declarat apel în termen legal inculpatul A.

III. Prin Decizia penală nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2991 din 25 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în Dosarul nr. x/325/2016.

S-a menţinut sentinţa penală atacată şi, în baza art. 422 şi art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

IV. Împotriva Decizia penală nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

V. Prin încheierea din 23 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din 31.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală şi a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 20 iunie 2018.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut că aspectele invocate de către inculpatul A., se justifică a fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte apreciază că cererea de recurs în casaţie formulată este admisibilă în principiu.

VI. Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., precum şi recursul în casaţie declarat de către inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

1. Prin cererea susţinută oral în şedinţa din 20 iunie 2018, inculpatul, prin apărător, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., sintagma "care prevăd că nu pot fi atacate cu recurs în casaţie soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate".

Înalta Curte reţine prioritar că deşi cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu prin încheierea pronunţată la data de 23 mai 2018, apărătorul nu a invocat această excepţie prin cererea de recurs în casaţie, ci ulterior după ce cauza a trecut de faza admisibilităţii în principiu.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei şi, în consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional, ci trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţe de legalitate potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen. nu a fost invocată în faza admiterii în principiu a recursului în casaţie, odată cu cererea de recurs în casaţie, aşa încât, la acest moment, astfel de dispoziţii nu mai au legătură cu fondul cauzei.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, se reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Toate argumentele prezentate de apărare pentru sesizarea Curţii Constituţionale sunt pertinente, şi, mai mult, chiar eficiente pentru evaluarea acesteia, însă nu au fost invocate în cadrul procesual util demersului, care ar fi fost etapa admiterii în principiu. Odată depăşită faza admisibilităţii în principiu, nu există mecanismul eficient reluării acesteia după intrarea în dezbaterea recursului în casaţie pe fond şi nu se mai poate reveni în faza filtrului.

Întrucât cadrul procesual în care ne aflăm nu permite reluarea fazei procesuale a admiterii în principiu, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen.

2. Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege şi a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie are drept scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin cererea de recurs în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen.

Art. 371 alin. (1) C. pen. incriminează "fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică."

Pornind de la motivul recursului în casaţie invocat de recurentul, A. se constată că acesta solicită în realitate, o analiză a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii, ceea ce, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac şi nu a aspectelor de drept, de legalitate, aşa cum este reglementat a se proceda în cazul recursului în casaţie, cale extraordinară de atac.

Prin urmare, recurentul inculpat a invocat aspecte ce excedează cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece a contestat chiar situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv modul în care aceasta a apreciat probele, şi a solicitat stabilirea unei situaţii de fapt diferite, care să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate verifica doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de instanţa de apel, prin raportate la cazurile de casare invocate.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate analiza starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casaţie, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Faţă de considerentele evocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea recurentului inculpat A. privind sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. şi va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentului - inculpat A. privind sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.

II. Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1291/A din data de 31 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2018.