Inadmissibility of cassation in restitution compensation disputes due to exclusive appellate jurisdiction under Law No. 165/2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27.06.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de compensare nr. 7897 din 31.03.2016, să se constate încălcarea dreptului său patrimonial, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 1570 din 2.09.2011, îndreptată prin încheierea din 12.06.2012, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001 şi ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la imobilul - teren intravilan, situat în Municipiul Bucureşti, str. x, sector 4, prin care s-a constatat calitatea sa de persoană îndreptăţită în baza unui contract de vânzare de drepturi succesorale, iar nu şi litigioase, cu privire la suprafaţa de 24.741 mp. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind suprafaţa de 489 mp, în care să se acorde un număr de puncte egal cu valoarea imobilului pentru care s-a emis Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin sentinţa civilă nr. 1518 din 15.12.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

Prin Decizia nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1518 din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. x/2001 la Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B., numiţii C. şi D., în calitate de moştenitori ai defunctului E. zis D., au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 4.

Prin actul juridic intitulat "contract de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale şi litigioase" autentificat sub nr. x din data de 15.01.2007 de Biroul notarilor publici asociaţi F. şi G., numiţii C. şi D. au vândut reclamantei A. şi lui H. cotele indivize de câte ½ din drepturile succesorale ce li se cuvin din revendicarea sau restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 4, fosta str. x, pentru care a fost depusă notificare, în baza Legii nr. 10/2001, la Primăria municipiului Bucureşti, înregistrată sub nr. x/2001 de către Biroul executorilor judecătoreşti B., înregistrată la Primăria municipiului Bucureşti sub nr. x/2001. Vânzătorii au arătat că au dobândi dreptul de la defunctul E., zis D.

Soluţionarea notificării nr. x/2001, prin care s-a solicitat restituirea terenului de 489 mp, a format obiect de judecată, fiind pronunţată Decizia civilă nr. 260 din 7.04.2009, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat că terenul de 489 mp este inclus în Parcul Tineretului, fiind afectat de amenajări de utilitate publică, situaţie în care a respins cererea de restituire în natură şi a obligat pârâta Primăria municipiului Bucureşti să emită decizie de restituire prin echivalent pentru terenul de 489 mp ce a făcut obiectul notificării nr. x/2001. Recursul declarat de A. şi H. împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia nr. 4477 din 16.09.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Sentinţa civilă nr. 1570 din 02.09.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocată de apelanta reclamantă, a fost pronunţată în soluţionarea notificării nr. x/2001, care nu formează obiectul prezentei judecăţi.

Prin dispoziţia nr. x din 30.04.2010, primarul municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul afectat de elemente de sistematizare în suprafaţă de 489 mp, situat în Bucureşti, str. x sector 4, imposibil de restituit în natură, persoanelor îndreptăţite A. şi H.

Prin Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 s-a validat dispoziţia primarului municipiului Bucureşti nr. x din 30.04.2010 şi s-a emis decizia de compensare prin 141.966 puncte în favoarea apelantei reclamante şi a lui H., prin aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 valorii imobilului stabilită potrivit art. 21 alin. (6) din aceeaşi lege.

Curtea de apel a constatat că această decizie a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013, conform cărora punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare, însă, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte plafonat conform acestui text.

Astfel, ulterior încheierii contractului autentificat cu încheierea de autentificare nr. x din data de 15.01.2007 de Biroul notarilor publici asociaţi F. şi G., dobânditorii dreptului au acţionat în calitate de cesionari, ei exercitând drepturile rezultate din contract în această calitate, or alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 165/2013 se aplică în cazul celui care acţionează în calitate de moştenitor al titularului dreptului de proprietate.

În speţă, în baza contractului, acest drept la măsuri reparatorii a ieşit din patrimoniul notificatorilor, moştenitori ai titularului dreptului de proprietate, şi a intrat în patrimoniul cesionarilor. Astfel, dreptul pretins de apelantă constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv nu a fost transmis prin succesiune, raporturile dintre notificatorii C. şi D. şi apelanta A. neavând această natură juridică. În această situaţie, dispoziţia emisă de pârâtă trebuie să aibă în vedere aceste raporturi juridice.

Concluzionând, instanţa de apel a arătat că apelanta-reclamantă nu a dobândit dreptul invocat prin succesiune, situaţie în care nu îl poate pretinde în calitate de moştenitor, ci în calitate de cesionar al dreptului transmis prin contract.

Apelanta reclamantă nu poate susţine o încălcare a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului rezultând din cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită. Contrar susţinerilor apelantei reclamante, hotărârea judecătorească prin care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii nu a determinat un cuantum al despăgubirilor, ci a obligat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să emită decizie de restituire prin echivalent pentru teren. Această decizie trebuie emisă cu respectarea reglementărilor speciale privind stabilirea măsurilor reparatorii. Chiar hotărârea judecătorească invocată de reclamantă, sentinţa civilă nr. 1570 din 2.09.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, care se referă la o altă notificare, a stabilit că aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul respectiv, menţionând expres în dispozitiv şi considerente că despăgubirile urmează a fi acordate conform legii speciale.

În situaţia expusă, decizia atacată nu a încălcat puterea de lucru judecat, hotărârea judecătorească stabilind existenţa dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul identificat, nu şi cuantumul despăgubirilor cuvenite, care urmează a se stabili conform legii speciale.

Reţinând că intimata a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 la emiterea deciziei contestate, curtea de apel a constatat că sentinţa primei instanţe, de respingere a contestaţiei împotriva deciziei de compensare, este legală şi temeinică.

Împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluţia din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu prevederile art. 493 din C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 18 ianuarie 2018, s-a reţinut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 22 ianuarie 2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 12 februarie 2018 s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 martie 2018, fără citarea părţilor.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, instanţa a fost sesizată cu judecarea unei acţiuni având ca obiect anularea Deciziei de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 şi constatarea încălcării dreptului patrimonial al reclamantei, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 1570 din 02.09.2011, îndreptată prin încheierea din 12.06.2012, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001 şi ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la imobilul - teren intravilan, situat în Municipiul Bucureşti, str. x, sector 4, prin care s-a constatat calitatea sa de persoană îndreptăţită în baza unui contract de vânzare de drepturi succesorale, iar nu şi litigioase, cu privire la suprafaţa de 24.741 mp. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind suprafaţa de 489 mp, în care să se acorde un număr de puncte egal cu valoarea imobilului pentru care s-a emis Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27.06.2016, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Actul normativ menţionat este aplicabil în speţa dedusă judecăţii, acesta fiind, de altfel, menţionat şi în cuprinsul acţiunii introductive.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 1 alin. (3) stabileşte că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit art. 24 alin. (2), cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

Art. 16 din acelaşi act normativ arată că:

"Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor investite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7)".

Prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

Art. 35 prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru".

Reiese, deci, că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2018.