Negative conflict of jurisdiction over individual labor discrimination: exclusive territorial competence by domicile vs. place of work under Law 62/2011

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţa, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, la data de 21 decembrie 2016, sub nr. x/114/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, sa se constate discriminarea Ia care a fost supusă în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015 de pârâţii Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; în temeiul răspunderii civile patrimoniale, a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 100.000 de euro, echivalentă în RON la data plăţii, reprezentând daune morale, şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pretenţiile solicitate izvorăsc din tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă de angajator în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015, în care a ocupat funcţia de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe următoarele dispoziţii legale: art. 5, art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 253 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, art. 14 alin. (1) şi art. 15 C. civ., art. 2, art. 15, art. 27 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi a! personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Prin sentinţa civilă nr. 282 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Completul specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompeienţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Buzău a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii stipulează în sensul că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

Prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social s-a prevăzut că cererile referitoare ia soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Buzău a constatat că, în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea discriminării şi acordarea pretenţiilor solicitate de reclamantă pentru tratamentul discriminatoriu ia care a fost supusă în perioada în care a îndeplinit funcţia de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

De asemenea, a reţinut că, începând din data de 1 septembrie 2015, reclamanta îndeplineşte funcţia de grefier în cadru! Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, iar, potrivit cărţii de identitate, aflată în copie la dosarul cauzei, aceasta domiciliază în municipiul Buzău.

In ceea ce priveşte reşedinţa reclamantei, Tribunalul Buzău a constatat că aceasta este în municipiul Bucureşti, str. x, sector 3, astfel cum reiese din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 22 august 2016, precum şi din cererea adresată procurorului general ia data de 4 iulie 2016 .

instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul reclamantei sau de la locui de muncă al acesteia, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Aceste norme consacră o competenţă teritorială exclusivă şi nu una alternativă, de natura celei reglementate de dispoziţiile art. 94-97 C. proc. civ., pentru ca alegerea între doua sau mai multe instanţe deopotrivă competente să aparţină reclamantei.

Cum scopul urmărit de norma legală constă în facilitarea accesului ia justiţie al reclamantului, Tribunalul Buzău a apreciat că, în cauză, competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a pricinii aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamantei, respectiv Tribunaiuiui Bucureşti.

De asemenea, Tribunalul Buzău a constatat că reclamanta a tăcut referire, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Ia sentinţa civilă nr. 8474 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2016, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva fişei de evaluare a activităţii profesionale pe anul 2015, întocmită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Astfel, a reţinut că reclamanta a înţeles să introducă această contestaţie la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul său de muncă, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Faţă de această împrejurare, a apreciat că nu există niciun motiv care să atragă competenţa soluţionării cauzei pendinte de către Tribunalul Buzău, de vreme ce reclamanta îşi desfăşoară, în prezent, activitatea ia Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţă care se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 21 aprilie 2017, sub nr. x/3/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4586 din 20 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VHl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribimabdui Buzău. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 269 a!in. 2 din Codul muncii, cererile referitoare ia conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunaiuiui în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau iocul de muncă reclamantul.

Coroborând dispoziţiile legale mai sus menţionate, Tribunalul Bucureşti a conchis că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, fiind determinată în raport de domiciliul reclamantului sau de locul de muncă al acestuia.

Ca atare, a apreciat că instanţa competentă, potrivit legii, să soluţioneze litigiul este Tribunalul Buzău, întrucât, potrivit menţiunilor din cartea de identitate a reclamantei, aflată în copie la fila 18 în dosarul Tribunalului Bucureşti, domiciliul acesteia, la data sesizării instanţei era în municipiul Buzău.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Buzău, în considerarea dispoziţiilor legale şi a argumentelor care succed:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se constate discriminarea la care a fost supusă în perioada 1 decembrie 2011 - 1 septembrie 2015, când a ocupat funcţia de prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu; în temeiul răspunderii civile patrimoniale, a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 de euro, echivalentă în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.

Cererea de chemare în judecată se circumscrie, din perspectiva obiectului său, unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13 mai 2011, " cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin textul de lege mai sus enunţat s-a instituit o competenţă alternativă, ia alegerea reclamantului, care poate opta între instanţa de la domiciliul său sau cea de la locul de muncă.

Dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care prevăd că " cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul ", având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai In conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Ca atare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de data înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului Buzău, respectiv 23 decembrie 2016, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit menţiunilor din copia cărţii de identitate, eliberată de SPCLEP Buzău la data de 21 octombrie 2016, valabilă până la 22 iunie 2026, aflată la fila 2, vol. II, în dosarul Tribunalului Buzău, domicliul reclamantei A. este în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău.

Cum reclamanta, la data sesizării instanţei, respectiv 21 decembrie 2016, aceasta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, pe rolul Tribunalul Buzău, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.