Timeliness of criminal appeal by detained defendant: absence of proof of personal receipt of judgment copy.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the prisoner’s appeal, quashing the Court of Appeal’s decision that had dismissed his original appeal as time-barred, and remanded the case for retrial, establishing that the initial lower-court conviction remains suspended pending the appellate review. The dispute concerned the timeliness of an appeal filed by a detained defendant against a sentence for repeated theft, where the Court of Appeal had ruled the appeal was late because the judgment copy was sent to the detention facility, even though no proof of personal receipt by the defendant existed. The decisive legal basis was Article 363(3) of the Code of Criminal Procedure, in conjunction with Articles 181 and 182, which require that for detained defendants, the appeal period begins only upon the communication of a copy of the judgment with proof of receipt under signature; the court held that mere delivery to the prison administration without documented personal acceptance by the defendant did not start the ten-day statutory deadline, rendering the later-filed appeal timely.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 lit. b) C. pen, art. 13 C. pen, art. 71 C. pen, art. 363 alin. (3) C. proc. pen, art. 181 C. proc. pen; Timeliness of criminal appeal by detained defendant: absence of proof of personal receipt of judgment copy: Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului pentru inculpatul deținut curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, care se face conform art. 182, cu referire la art. 181 C. proc. pen., respectiv cu dovada de primire sub semnătură.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 832 din 19 decembrie 2000, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul B.L.V., în baza art. 208 – art. 209 alin. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40 milioane lei despăgubiri către partea civilă G.J., luând act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile.
Instanța a reținut, în fapt, că, în perioada ianuarie 1999 – ianuarie 2000, inculpatul a sustras, repetat din locuințele părților vătămate D.V., V.V., G.J., K.C. și M.F., bunuri în valoare de aproximativ 70.000.000 lei.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii sus-menționate a fost respins ca tardiv prin decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel București.
Instanța de control judiciar a reținut că inculpatul a declarat apelul la data de 9 octombrie 2003.
Făcând verificări la Biroul Executări Penale al Tribunalului București, instanța de apel a constatat, pe baza referatului, că la data de 18 ianuarie 2001, hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin neapelare și că la data de 20 decembrie 2000, a fost comunicat extras de pe dispozitivul hotărârii inculpatului la locul de detenție de la acea dată, respectiv arestul D.G.P.M.B.
Asemeni, s-a reținut că în cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1077 din 18 ianuarie 2001, comunicat inculpatului, care confirmă primirea acestuia la 2 februarie 2001, prin administrația locului de detenție de la D.G.P.M.B.
Față de cele menționate, s-a constat că apelul a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.
Împotriva deciziei penale sus-menționate inculpatul a declarat recurs, susținând oral netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul constatării tardivității apelului declarat, deoarece nu a primit și nici nu a semnat de primirea hotărârii instanței de fond.
Verificând hotărârea criticată în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului pentru inculpatul deținut curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, care se face conform art. 182, cu referire la art. 181 C. proc. pen., respectiv cu dovada de primire sub semnătură.
Raportând aceste dispoziții legale la situația din cauză, se constată că la dosar nu există nici o dovadă că i s-a comunicat inculpatului copia de pe dispozitivul hotărârii instanței de fond.
Referatul invocat de instanța de apel, atestă doar că s-a comunicat inculpatului la locul de detenție, respectiv Arestul D.G.P.M.B., la 20 decembrie 2000 extrasul sentinței penale nr. 832 din 19 decembrie 2000, fără însă să se confirme sau să se facă dovada că actul a și fost primit de către inculpat.
Asemenea, nu rezultă din nici o dovadă că inculpatul ar fi primit mandatul de executarea pedepsei, confirmarea fiind doar pentru primirea actului de către administrația locului de deținere.
Față de cele ce preced, constatând că nu există la dosar dovezi de primire, de către inculpat, a copiei de pe dispozitivul sentinței penale nr. 832 19 decembrie 2000 a Tribunalului București, dată de primire care inițiază curgerea termenului de declarare a apelului, se concluzionează că apelul declarat de inculpat la 9 octombrie 2003 este în termen.
De urmare, admițând recursul inculpatului, se va dispune casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează hotărârea atacată.
Trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2004.