Defective procedural standing and passive capacity in real estate restitution actions under Law No. 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the defendant’s appeal, set aside both the first-instance decision and the appellate court’s ruling, and remanded the case for re-trial at the Tribunal, effectively allowing the municipality to prevail procedurally at this stage. The dispute concerned a claim by a legal heir to annul a mayoral decision refusing the restitution of real estate previously seized and confiscated by the state for unpaid taxes during the communist era, pursuant to Law No. 10/2001. The Supreme Court decided the case on procedural grounds, finding that the lower courts failed to verify the active procedural capacity of the claimant to act on behalf of all legal heirs without proper power of attorney, and erred in designating the Mayor, rather than the Municipality itself, as the proper passive procedural party in a civil action based on the 2001 restitution law.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001; Defective procedural standing and passive capacity in real estate restitution actions under Law No. 10/2001: Instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat de la tatăl reclamantului, pentru neplata unor impozite stabilite la niște valori exagerat de mari față de veniturile pe care proprietarul le putea realiza de pe terenurile sale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5274/2001, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei Livezile, județul Alba pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie anulată decizia acestuia nr. 37 din 31 august 2001 și pentru a se admite cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului situat în comuna Livezile, înscris în C.F.246, nr.top 330/2 și 331/2.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că este moștenitor legal, alături de alți frați sau nepoți ai săi, al defunctului C.P., proprietarul imobilului precizat, iar în baza Legii nr. 10/2001 a făcut notificare la Primăria comunei Livezile solicitând restituirea în natură a imobilului, restituirea fiind motivată pe cazul de deposedare abuzivă prevăzut de art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, respectiv confiscarea pentru neplata impozitelor, la data notificării imobilul aflându-se în proprietatea Consiliului local al comunei Livezile.
Cererea i-a fost respinsă prin dispoziția nr. 37 din 31 august 2001 emisă de pârâtul Primarul comunei Livezile.
Prin sentința civilă nr. 573 din 23 noiembrie 2001, Tribunalul Alba a respins acțiunea, reținând, în esență că imobilul în litigiu a fost sechestrat în vederea vânzării silite pentru recuperarea unor creanțe ale statului față de defunctul C.P., antecesorul reclamantului, în sumă totală de 52.361,65 lei, reprezentând impozite și majorări pe anii 1955, 1956 și că reclamantul nu a făcut dovada unor motive independente care l-au împiedicat pe antecesorul său să plătească aceste datorii.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 58/A din 24 mai 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul, a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia emisă de pârât și a dispus restituirea în natură a imobilului.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat de la tatăl reclamantului, pentru neplata unor impozite stabilite la niște valori exagerat de mari față de veniturile pe care proprietarul le putea realiza de pe terenurile sale.
Suma de 52.000 lei, la cât se ridicau datoriile acestuia, depășea net posibilitățile sale financiare, într-o perioadă în care salariul mediu nu depășea 500-600 lei lunar.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra faptului că imobilul în cauză face parte din domeniul public al comunei; a mai invocat că judecarea cererii privind anularea dispoziției nr. 37/2001, pe care a emis-o, este de competența Tribunalului în primă instanță, iar cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului trebuia să fie examinată în primă instanță de către judecătorie.
Recursul urmează să fie admis pentru considerentele care urmează.
Prezenta acțiune a fost promovată de reclamantul P.M., în nume propriu și în numele succesorilor legali ai lui C.P. și C.V., fără însă ca acesta să îi precizeze pentru a putea fi introduși în cauză.
Nici instanța de fond și nici cea de apel, nu au analizat calitatea procesuală activă a reclamantului, respectiv împrejurarea dacă el a acționat în numele tuturor moștenitorilor legali, fiind investit cu procură de ceilalți.
De asemenea, instanțele au greșit și prin aceea că nu au examinat și aspectul legat de lipsa calității procesuale pasive a Primarului comunei Livezile, întrucât nu acesta, ci Primăria este aceea în contradictoriu cu care se soluționează litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Față de cele exprimate mai sus, rezultă că se impune admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba, ocazie cu care, se vor analiza și susținerile recurentului ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Livezile împotriva deciziei nr. 58/A din 24 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează, precum și sentința civilă nr. 573 din 23 noiembrie 2001 a Tribunalului Alba.
Trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.