Scope of material error in cancellation challenges versus substantive review of litigation cost allocation

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1601 din 19 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. şi recursul incident declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 75/A din 31 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

L-a obligat pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 44.229,14 RON, către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A,, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Pentru a decide astfel cu privire la recursul incident declarat de pârâtul B., Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care permit cenzurarea onorariului de avocat, atât în raport de criteriile legale: complexitatea cauzei, munca depusă de avocat şi circumstanţele particulare ale litigiului, dar şi în raport de alte criterii de apreciere cum ar fi: volumul de muncă al avocatului, valoarea litigiului, gradul de dificultate şi complexitate a! cauzei, durata procedurii, diligentele depuse de avocat personal în vederea administrării probatoriului, sau prezenţa acestuia Ia toate termenele de judecată, în raport de circumstanţele existente,

Reţinând că onorariul de avocat trebuie să se supună şi cerinţei rezonabilîtăţii, instanţa de apei a dat eficienţă tuturor acestor criterii şi aspecte, raportat la situaţia de fapt ce rezultă din dosarul cauzei şi a redus cuantumul onorariului solicitat la suma de 1.000 RON, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că motivul de casare invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, fără echivoc, numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, substanţial, ceea ce exclude posibilitatea ca, în cadrul acestui motiv, să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut aplicarea criteriilor indicate în conţinutul normei (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), aprecierea subiectivă a instanţei asupra aspectelor de fapt ce rezultă din datele dosarului, în stabilirea cuantumului redus al cheltuielilor de judecată, neputând face obiect de analiză în recurs, fiind o chestiune de netemeinîcie, ci nu de nelegalitate, incompatibilă cu structura acestei căi de atac.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea deciziei recurate, sub aspectele deduse judecăţii pe calea recursului incident declarat de pârâtul B., în raport de prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte l-a respins, ca nefondat.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-pârât B. în recurs, Înalta Curte a reţinut că, atât recurenta-reclamantă cât şi recurentul-pârât sunt în culpa procesuală pentru respingerea propriei căi de atac, dar parte câştigătoare în calea de atac a adversarului şi a obligat părţile cu interese contrare la suportarea reciprocă a cheltuielilor de judecată, dispunând compensarea lor, până la concurenţa sumei celei mai mici, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ.

Totodată, l-a obligat pe recurentui-pârât B. la plata sumei de 44.229,14 RON (51.048,14 RON - 6819 RON), către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând diferenţa rezultată în urma compensării cheltuielilor făcute de ambele părţi, reţinând culpa procesuală a acestuia, în raport cu cheltuielile făcute de recurenta-reclamantă în această etapă procesuală.

La data de 11 decembrie 2017 (data poştei - fila 11 dosar recurs), B. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut, în esenţă, că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât instanţa de recurs a omis să constate că recursul pe care I-a declarat era un recurs incident, care viza numai cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel, tară a ataca în vreun fel soluţia pe fondul acesteia, aceasta fiind o eroare materială şi nu o eroare de judecată.

A susţinut că, prin cererea de recurs, a atacat hotărârea numai în ceea ce priveşte diminuarea onorariului de avocat solicitat în faza apelului, nu şi fondul cauzei, însă instanţa de recurs, în mod eronat a confundat cererea sa cu un recurs veritabil.

Contestaîorul a mai susţinut că, în speţă, culpa procesuală aparţine doar reclamantei S.C. A. S.A. întrucât aceasta a iniţiat cererea de chemare în judecată, care a fost respinsă, la fel cum au fost respinse şi apelul şi recursul acesteia, cu privire la fondul cauzei. A conchis că nu poate fi decât o eroare materială hotărârea instanţei de recurs de a acorda cheltuieli de judecată unei părţi care a pierdut definitiv procesul.

Invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 31 din Legea nr. 51/1995 a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi anularea în parte a deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014 şi, în consecinţă, în rejudecarea cauzei numai sub aspectul cheltuielilor de judecată şi a compensării lor, a solicitat obligarea recurentei S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Contestaţia în anulare va fi respinsă, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează aspecte formale aie judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei şi constau în respingerea recursului, ca tardiv sau anularea lui, ca netimbrat sau insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate şi alte situaţii asemănătoare, deşi la dosar există chitanţa de piaţă a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poştă, înăuntrul termenului legal ori dovada că recursul a fost formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara, aceste erori materiale cu caracter procedural ducând la pronunţarea unor soluţii eronate.

Contestaţia în anulare este o cale de retractare, şi nu o cale de reformare a unei decizii definitive, pronunţată de o instanţă de judecată, ceea ce înseamnă că nu se poate formula contestaţie,în anulare pentru a " provoca " rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii pronunţate, ca urmare a invocării unor greşefi materiale care, în fapt, vizează greşeli de judecată, relative ia dezlegarea dată de instanţă raportului juridic dedus judecăţii.

în speţă, deşi contestatorul a invocat în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin crîtîcile formulate, constând în faptul că, mod greşit, instanţa de recurs a apreciat că ar avea o culpă procesuală şi 1-a obligat la cheltuieli de judecată în recursul incident pe care 1-a declarat, deşi motivele sale de recurs vizau nelegala reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în apel, contestatorul tinde să pună în discuţie elemente ale cauzei care, departe de a fi greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs modului de aplicare a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina pretinsa " eroare materială " ce se impută instanţei de recurs, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un " recurs la recurs".

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse şi constatând că motivele invocate de contestator nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul exprimându-şi, de fapt, nemulţumirea cu privire ia modul în care instanţa de recurs a i'acut aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. atunci când a stabilit, în sarcina sa, obligaţia de a-i plăti recurentei-pârâte cheltuieli de judecată reprezentând diferenţa rezultată în urma compensării cheltuielilor făcute de ambii recurenţi, va respinge contestaţia în anulare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia 1 civilă, pronunţată în Dosar nr. x/3/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.