Precautionary attachment jurisdiction: ex officio declination of private-order territorial incompetence and legal proration to the first seised court

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 28 noiembrie 2017, sub nr. x/176/2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea B. (B. SA) - Grecia - Sucursala Bucureşti, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor debitoarei până la concurenţa sumei de 805.676.85 RON, compusă din 132.789 RON reprezentând debit principal şi 672.887,85 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 22 noiembrie 2017.

În drept au fost invocate prevederile art. 970-971 rap. la art. 952 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4502/CC din data de 11 decembrie 2017, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că între creditoare şi societatea debitoare s-au încheiat succesiv două contracte de închiriere şi prestări servicii - contractul nr. x din data de 5 octombrie 2016 şi contractul nr. x din data de 23 februarie 2017 - ambele având ca obiect prestarea de către societatea creditoare de servicii de închiriere a unor utilaje (camioane X - 8x4, autobasculante, compactor), menţionate în Anexa 1 a fiecărui contract.

În aceste contracte la Cap. XIV art. 14.2 se prevede că " dacă în decurs de 15 (cincisprezece) zile de la convocarea făcută de către oricare dintre părţi nu se ajunge la o soluţie agreată de ambele părţi, partea interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti competente din Bucureşti, România, pentru soluţionarea litigiului în cauză".

A apreciat că această prevedere contractuală nu este altceva decât o reiterare a regulii generale în materie de competenţă teritorială a instanţelor judecătoreşti cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că " cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, a reţinut că în materia măsurilor asigurătorii art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., prevede că " cererea pentru sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă ", dispoziţia legală fiind aplicabilă şi în cazul popririi asigurătorii, în raport de dispoziţiile art. 971 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Alba Iulia a constatat că, fiind prevăzută în contract, clauza relativă la competenţă echivalează cu alegerea de competenţă pe care părţile sunt îndreptăţite să o facă, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., atunci când este vorba de procese privitoare la bunuri ori alte drepturi de care pot dispune şi să convină ca să revină competenţa unei alte instanţe decât aceia care din punct de vedere teritorial ar fi competentă, potrivit legii, să soluţioneze cauza.

Prin urmare, dând eficienţă dispoziţiilor legale arătate, a apreciat că în speţă competenţa de soluţionare aparţine unei instanţe din Bucureşti, şi anume Judecătorie sectorului 6 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul sucursalei din România a societăţii debitoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 27 decembrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 700 din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/176/2017, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În esenţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 971 alin. (1) C. proc. civ., " soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător " . Astfel, competenţa de soluţionare a cererii de instituire poprire asigurătorie se determină conform art. 954 alin. (1) C. proc. civ.

A constatat că, pe fondul pretenţiilor, creditoarea a formulat o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată, iar în această materie, instanţa competentă este stabilită conform art. 1016 C. proc. civ. - instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

De asemenea, a reţinut că pentru soluţionarea fondului cauzei competenţa teritorială a fost aleasă de părţi, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prin contractele încheiate, care la art. 14.2 au stipulat competenţa teritorială în favoarea instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

Cu privire la prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că acestea nu atrag o competenţă teritorială exclusivă a instanţei, astfel că o eventuală necompetenţă teritorială în cauza de faţă nu poate fi valorificată decât în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Reţinând că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată de către debitoare în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Alba Iulia a invocat din oficiu această excepţie, exercitând un drept care nu este prevăzut de lege, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a apreciat că în speţă competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei sesizate de creditoare, pasivitatea debitoarei determinând în mod definitiv prorogarea de competenţă în favoarea acesteia.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia şi Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect poprire asigurătorie.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanţa, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare ale debitoarei B. (B. SA) - Grecia - Sucursala Bucureşti, până la concurenţa sumei de 805.676,85 RON, ca urmare a neîndeplinirii de către debitoare a obligaţiilor care îi reveneau în baza contractelor nr. x din data de 2 octombrie 2016 şi nr. 469 din data de 23 februarie 2017 şi a neachitării sumelor restante.

Potrivit dispoziţiilor art. 971 alin. (1) C. proc. civ., " soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător".

Art. 954 C. proc. civ. prevede că " cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă".

Prin urmare, în cazul în care obiectul pricinii îl constituie o cerere de înfiinţare a popririi asigurătorii, instanţa competentă să judece litigiul este aceea care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Pe fondul pretenţiilor, creditoarea s-a adresat instanţei de judecată pentru emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei, iar, potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona această cerere este aceea care este competentă a judeca fondul cauzei în primă instanţă.

Astfel cum au constatat ambele instanţe în conflict, din cuprinsul clauzei prevăzute la capitolul XIV art. 14.2 din contracte, părţile, în aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., au convenit ca litigiile generate ca urmare a neexecutării obligaţiilor stipulate în cele două contracte să fie soluţionate de către instanţele competente din Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţei de alt grad; în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Alegerea de către părţi printr-o clauză contractuală a instanţei competente să soluţioneze litigiile dintre ele nu este de natură a atrage o competenţă teritorială exclusivă, astfel încât necompetenţa teritorială ce ar putea fi invocată în cazul sesizării unei alte instanţe este una de ordine privată.

Efectul acestor constatări este cel prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv că această excepţie poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu de către Judecătoria Alba Iulia, în condiţiile în care dispoziţiile legale menţionate recunosc acest drept doar pârâtului (debitorului).

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate cu privire la modalitatea în care care a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost ridicată cu nesocotirea dispoziţiilor procedurale incidente.

În planul competenţei, această împrejurare are efectul legalei dobândiri a competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către Judecătoria Alba Iulia, respectiv prima instanţă învestită în cauză prin înregistrarea cererii de chemare în judecată şi căreia creditoarea i s-a adresat.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2018.