Health insurance refund for medication subsidy: failure of triple identity for revision due to distinct monthly periods

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la 27.04.2017, pe rolul Tribunalului Gorj, revizuenta A. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, a solicitat anularea Deciziei nr. 590 din 30.03.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/317/2016, susţinând că pentru aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi, şi cu acelaşi obiect a mai fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3393 din 17.11.2015, în Dosarul nr. x/317/2015, de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 528 din 31.03.2016 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

În susţinerea cererii de revizuire s-au invocat dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 956 din 30 mai 2017, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Prin Decizia nr. 1649 din 27.06.2017, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire, reţinând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, revizuenta A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 septembrie 2017, sub nr. x/54/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12 filtru.

Criticile aduse hotărârii de către recurenta revizuentă vizează, în esenţă, modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire, din perspectiva faptului că, în mod greşit, curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins contradictorii, au acelaşi obiect, respectiv:

"programul pentru cumpărarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari cu venituri realizate din pensii până la 700 RON/lună", pe anul 2005, că nu vizează sume aparţinând unor luni diferite, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Recurenta-revizuentă a susţinut nelegalitatea deciziei recurate şi prin prisma faptului că instanţa de revizuire a nesocotit conţinutul adeverinţei eliberate de Serviciul Fiscal Orăşenesc Târgu Cărbuneşti din care rezultă că în anul 2013 figura în evidenţele fiscale cu suma de 5 RON, reprezentând venituri din dividende la SIF Muntenia, iar nu cu suma de 101 RON, cum anterior fusese înregistrată într-un centralizator al acestei instituţii.

În drept, recurenta-revizuentă a invocat dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, revizuenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, precum şi suma de 500 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Prin rezoluţia din 6 septembrie 2017, Completul nr. 12 filtru a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) coroborat cu cele ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

De asemenea, a dispus înştiinţarea recurentei-revizuente cu privire la obligaţia de a face dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru, în cuantum de 50 RON pentru soluţionarea recursului, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

La 14 septembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea formulată la 27 septembrie 2017, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin Rezoluţia din 9 septembrie 2017, Completul nr. 12 filtru a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata Casa de Asigurări de Sănătate Gorj către recurenta-revizuentă cu motivarea că are obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării, conform dispoziţiilor art. 17 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (4) din Legea nr. 2//2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind C. proc. civ.

Conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 33 din dosarul de recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente la data de 29.06.2017.

La 4 decembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, iar litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins contradictorii vizează aceleaşi pretenţii.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2017, Completul 12 filtru a dispus întocmirea de către magistratul asistent, a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 19 decembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, în vederea formulării în scris în termen de 10 zile de la comunicare, a unor puncte de vedere.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurenta-revizuentă A. a fost comunicat părţilor la data de 17 ianuarie 2017, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 48 şi 50 din dosar.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 29 ianuarie 2018.

Prin rezoluţia din 8 februarie 2018, Completul de filtru nr. 12 a stabilit termen la 16 martie 2018, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

Astfel, prin încheierea din şedinţa din Camera de consiliu din 16 martie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, fixându-se termen pentru soluţionarea recursului la data de 11 mai 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat. Din această perspectivă trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Or, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Prin urmare, scopul urmărit prin reglementarea autorităţii de lucru judecat, acela de a evita contradicţiile între dispozitivele hotărârilor, dar şi între considerentele acestora se realizează prin intermediul celor două funcţiuni diferite ale lucrului judecat, care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi că o constatare judecătorească, în sensul de soluţie dată raporturilor deduse judecăţii, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur).

Efectul negativ al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată.

Astfel, identitatea de obiect presupune reclamarea aceluiaşi beneficiu juridic cu cel dedus judecăţii anterior, formularea aceleiaşi pretenţii.

Ca atare, pentru a se stabili existenţa identităţii de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu cel a stabilit de instanţă anterior.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii, recurenta-revizuentă invocă o pretinsă contrarietate între Decizia nr. 590 din 30.03.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/317/2016, şi sentinţa civilă nr. 3393 din 17.11.2015, în Dosarul nr. x/317/2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat.

Analizând comparativ obiectul cererilor de chemare în judecată din cele două litigii, Înalta Curte reţine că în litigiul finalizat prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017 a Tribunalului Gorj, întemeiat pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următ. din Noul C. civ., Casa de Asigurări de Sănătate Gorj a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 396,12 RON, reactualizată până la data plăţii efective, reprezentând 40 % din preţul de referinţă al medicamentelor prescrise de către medicul de familie şi anume diferenţa dintre valoarea decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în baza "Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON/lună" şi valoarea compensată de 50%, pentru lunile ianuarie, martie, mai, septembrie şi noiembrie 2013, la care avea dreptul pârâta, întrucât a realizat şi alte venituri decât cele din pensie. Prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017, Tribunalul Gorj a reţinut că pârâta este pensionară, fiind înscrisă în evidenţele medicului de familie B., că la data de 16.12.2011 aceasta a dat o declaraţie în calitate de asigurat prin care a declarat pe proprie răspundere că realizează venituri numai din pensie, în cuantum de până la 700 RON lunar, că din înscrisurile de la dosar a rezultat ca pârâta a beneficiat de medicamente compensate în procent de 90%, compensare care se acorda doar pensionarilor cu venituri din pensii până la 700 RON, în conformitate cu art. 102 alin. (4) din contractul-cadru pentru anii 2011-2012, aprobat prin H.G. nr. 1389/2010, însă pârâta în cursul anului 2013 a obţinut un venit net impozabil din dividende. Astfel, s-a constatat că pârâta în calitate de asigurat trebuia să beneficieze de o compensare a medicamentelor prescrise de medicul de familie în cuantum de 50% şi nu de 90%, deoarece această compensare se acordă persoanelor care obţineau venituri în cuantum de până la 700 RON doar din pensie, că pârâta nu putea beneficia de compensarea de 90% decât în condiţiile în care singurele venituri ar fi fost din pensie. Or, raţiunea legii nu a vizat şi cuantumul veniturilor suplimentare, care deşi se ridica în cazul de faţă pe anul 2013 la suma de 5 RON, au caracter de venituri suplimentare şi prin urmare excludeau pârâta de la aceste facilităţi.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că în litigiul soluţionat de Tribunalul Gorj prin Decizia nr. 590 din 30.03.2017, pretenţiile solicitate de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, în cuantum de 396,12 RON, vizau lunile ianuarie, martie, mai, septembrie şi noiembrie 2013.

În ceea ce priveşte obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3393 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr. x/317/2015, întemeiat pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următ. din Noul C. civ., Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 86,03 RON pentru luna iulie 2013, reprezentând 40 % din preţul de referinţă al medicamentelor prescrise acesteia de către medicul de familie şi anume diferenţa dintre valoarea decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj în baza "Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON/lună" şi valoarea compensată de 50%, la care avea dreptul pârâta, întrucât a realizat şi alte venituri decât cele din pensie.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care obiectul celor două litigii finalizate prin hotărârile judecătoreşti enunţate este diferit, pretenţiile formulate de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj nu sunt nici identice şi nici nu se referă la aceeaşi perioadă, dat fiind faptul că cererea aferentă fiecărei luni pentru decontarea medicamentelor este analizată distinct în funcţie de venitul obţinut lunar.

De altfel, este de reţinut că în litigiul finalizat prin Decizia nr. 590 din 30 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj a fost analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu referire la sentinţa civilă nr. 3393/2015 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, în condiţiile în care prin această sentinţă s-a statuat în privinţa sumei de 86,03 RON aferentă unei reţete din 5 iulie 2013, care însă nu a constituit obiect al litigiului în care s-a pronunţat decizia enunţată.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că obiectul dosarelor în care a fost pronunţată Decizia nr. 590 din 30 martie 2017, şi respectiv sentinţa nr. 3080 din 14 noiembrie 2016 nu este acelaşi, întrucât suma solicitată de către Casa de Asigurări de Sănătate Gorj (pentru reţetele de care a beneficiat recurenta-recurentă) vizează perioade diferite respectiv lunile ianuarie, martie, mai, septembrie şi noiembrie 2013, iar cealaltă luna iulie 2013, neexistând autoritate de lucru judecat câtă vreme instanţele s-au pronunţat asupra unor sume distincte aparţinând unor perioade (luni) diferite, motiv pentru care Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă şi legală aplicare a normelor de drept material. Cum niciuna din criticile invocate de recurenta revizuentă nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei civile nr. 1649 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.