Inadmissibility of post-debate written request for trial in absentia during reinstatement of suspended civil proceedings
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania rejected the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's 2015 decision to refuse the reinstatement of the case. The dispute arose from an administrative litigation case challenging a tax assessment decision, where the proceedings had previously been suspended at the appellate level due to the absence of all legally summoned parties at the hearing. The appellant argued that the appellate court erred by not ruling in absentia, claiming it had requested such proceedings; however, the Supreme Court found that no written request for judgment in absentia was filed by either party prior to the closing of the debate. Relying on Articles 411(1)(2), 394(1) and (3), and 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, the court held that documents submitted after the debate closed are inadmissible and that the lower court correctly applied the law by refusing to reinstate the case when no party had duly requested a trial in absentia before the proceedings concluded.
Legislator headnote
AI generatedart. 120 C. fisc, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 223 C. proc. civ; Inadmissibility of post-debate written request for trial in absentia during reinstatement of suspended civil proceedings: În motivarea cererii de recurs se arată că la termenul la care instanţa de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a prezentat la grefa instanţei o cerere prin care solicita judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care consideră că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 411 alin. (2) şi art. 415 C. proc. civ., republicat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/103/2014 din 06 ianuarie 2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Comuna Mirosloveşti, prin Primar, Primarul B., Primăria Mirosloveşti - Compartimentul Financiar Contabil, Consiliul Local al Comunei Mirosloveşti, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 7358 din 08 septembrie 2013, emisă de U.A.T. Comuna Mirosloveşti, prin Primar, solicitând anularea, în tot, a deciziei atacate, obligarea autorităţii la repararea pagubei cauzate, prin restituirea sumei de 198.130 RON, colectate pe cale de executare silită (prin poprire), la care se adaugă dobânda fiscală de la data colectării şi până la data restituirii, conform art. 120 C. fisc.
Prin Sentinţa civilă nr. 1321/CF din data de 17 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Comuna Mirosloveşti prin Primar.
2. Încheierea de suspendare
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, s-a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1321/CF din 17 septembrie 2014 a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa părţilor.
3. Hotărârea atacată cu recurs
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A. SRL, având în vedere că prin cererea de repunere pe rol reclamanta nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat în instanţă la termenul stabilit pentru soluţionarea cererii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierea din 5 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs se arată că la termenul la care instanţa de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a prezentat la grefa instanţei o cerere prin care solicita judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care consideră că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 411 alin. (2) şi art. 415 C. proc. civ., republicat.
4. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Mirosloveşti, prin Primar nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlul preliminar, instanţa de control judiciar reţine că motivele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziţii legale.
Conform art. 223 C. proc. civ., republicat:
"Art. 223. - (1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat:
"Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei."
Înalta Curte constată că în dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 05 noiembrie 2015, ce face obiectul dosarului de faţă, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta A. SRL, după ce în prealabil, prin încheierea din 2 aprilie 2015, instanţa de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, având în vedere că părţile legal citate, nu s-au prezentat şi nici nu au formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Or, criticile recurentei-reclamante în sensul că aceasta ar fi solicitat în faţa primei instanţe judecarea cauzei în lipsă, nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar.
Astfel, din examinarea înscrisurilor din Dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, depuse până la data pronunţării încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei - 05 noiembrie 2015 -, se constată că nici recurenta şi nici intimata nu solicitaseră judecarea cauzei în lipsa părţilor, motiv pentru care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de repunere pe rol, a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.
Cu toate acestea, se constată că la Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, se regăseşte un înscris depus de către recurenta-reclamantă în chiar ziua şedinţei de judecată la care s-a pus în discuţie repunerea pe rol a cauzei, respectiv la data de 05 noiembrie 2015, ce cuprinde, însă, menţiunea că acesta a ajuns la dosar la ora 11:50 în data de 05 noiembrie 2015, după dezbaterea cauzei.
Conform art. 394 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., republicat:
"(1) Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile. (...)
(3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă."
În aceste condiţii, nu poate fi imputată instanţei de recurs culpa recurentei-reclamantei, care nu a depus diligenţele necesare pentru formularea unei cereri de judecare a cauzei în lipsă până la soluţionarea cererii de repunere pe rol, în condiţiile în care instanţa era ţinută în mod imperativ, conform art. 394 alin. (3) C. proc. civ., republicat, de a nu lua în seamă înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor.
Prin urmare, în cauză nu se reliefează nelegalitatea hotărârii recurate, instanţa reţinând cu just temei faptul că niciuna dintre părţile în proces, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat în scris judecarea în lipsă, context în care, în mod corect, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii de şedinţă din 5 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii de şedinţă din 5 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.
Procesat de GGC - CT