Annulment contest denied for alleged material error in appellate res judicata assessment of overlapping excise tax refund and inspection proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "A." SRL a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (în continuare " ANAF -DGAMC"), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (denumită în continuare "ANAF-DGSC") şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regionala pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală - Inspecţie Mărfuri Accizate (denumită în continuare "DRAOV"), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

1.1) anularea Deciziei nr. 131/12.04.2011 ("Decizia DGSC") emisă de ANAF-DGSC în soluţionarea contestaţiei fiscale înregistrate la acest organ fiscal sub nr. 976.609/06.05.2009;

1.2) recunoaşterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 2.512.892,13 RON, achitată cu titlu de acciză;

1.3) obligarea pârâtei ANAF-DGSC la restituirea efectivă, în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii, a sumei anterior arătate;

- obligarea pârâtei ANAF-DGAMC la plata de penalităţi către reclamantă, în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă, în urma admiterii capetelor de cerere 1.1 - 1.3;

1.4) obligarea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv a conducătorilor DGAMC, în situaţia în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere;

1.5) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare la acţiunea introductivă de instanţă prin care a diminuat cuantumul pretenţiilor solicitate iniţial cu titlu de acciză la suma de 2.503.292,61 RON.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5865 din 18.10.2012 a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată; a anulat Decizia nr. 131/12.04.2011 emisă de pârâta emisă de ANAF-DGSC; a admis în parte cererea înregistrată la pârâta ANAF-DGAMC sub nr. 216.297 din 06.12.2007 şi a obligat pârâtele ANAF -DGAMC şi ANV - DRAOV-SAFV-IMA să recunoască dreptul reclamantei la restituirea sumei de 2.503.292,61 RON, achitată cu titlu de acciză, şi să îi restituie, în solidar, această sumă; a omologat raportul de expertiză efectuat de către expertul B. şi a stabilit dreptul acestuia de a încasa efectiv onorariul de 5.000 RON, achitat în contul BLE de către reclamantă; a obligat pârâtele la 46.970 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă; a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

Hotărârea atacată.

Prin Decizia nr. 1308 din 13 martie 2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata SC A. SRL.

S-au admis recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Încheierii din 13 februarie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 5865 din 18 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti (în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti) împotriva Sentinţei civile nr. 5865 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A fost modificată sentinţa şi încheierea atacate, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei SC A. SRL, astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că scopul instituţiei autorităţii de lucru judecat se realizează prin intermediul celor două mijloace diferite în care se concretizează: prezumţia şi excepţia lucrului judecat.

Astfel, s-a arătat că prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase, astfel că prezumţia nu opreşte judecata celei de a doua acţiuni, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama.

S-a reţinut că excepţia lucrului judecat corespunde funcţiei extinctive (negative) a lucrului judecat, împiedicând o nouă judecată în fond şi asigurând lipsa de contradicţii între dispozitivele hotărârii.

Nu a fost primită susţinerea făcută de intimată în sensul că în cauza dedusă judecăţii au fost aduse în discuţie două proceduri administrative total distincte, independente, respectiv: a) procedura de restituire accize (care vizează cererea de restituire formulată de societate la data de 05.12.2007 pentru suma de 2.512.892,13 RON); b) procedura generală de inspecţie fiscală accize derulată de organul fiscal (finalizată cu emiterea RIF şi a deciziei de impunere).

Deşi s-a reţinut că intimata a formulat două contestaţii administrativ-fiscale nr. 12469 din 22.04.2009 şi nr. 976609 din 06.05.2009 şi deşi au fost depuse la autorităţi publice distincte şi au o titulatură diferită, prin promovarea lor autorul a urmărit aceeaşi finalitate juridică, respectiv aceea de soluţionare favorabilă a cererii de restituire accize nr. 13.437 din 05.12.2007.

În aceeaşi ordine de idei, s-a reţinut faptul că pentru rezolvarea cererii de restituire accize nr. 13.437 din 05.12.2007, în urma solicitării DGAMC, prin adresa nr. 1047945 din data de 02.04.2008, a fost efectuată o inspecţie fiscală parţială, finalizată prin încheierea procesului-verbal nr. x din 23.03.2009 de către ANV - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.

Pe de altă parte, că tot la cererea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, materializată prin aceeaşi adresă nr. 1047945 din data de 02.04.2008, în perioada 11 august 2008 - 28 februarie 2009, a fost desfăşurată la sediul intimatei o inspecţie fiscală asupra accizelor în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 8020 din 25.03.2009.

S-a apreciat ca fiind relevantă împrejurarea că cele două inspecţii fiscale au fost făcute de către aceeaşi echipă de control care a întocmit actele anterior nominalizate la două zile distanţă şi, contrar celor susţinute de către societatea intimată, în cadrul RIF nr. 8020 din 25.03.2009 a fost analizată şi cererea de restituire accize nr. 13.437/05.12.2007.

S-a reţinut că în baza acestui raport a fost ulterior emisă decizia de impunere nr. 20 din 25.03.2009 prin care s-a stabilit în sarcina societăţii intimate obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 4.253.724 RON, cu titlu de accize aferente ţigărilor returnate, precum şi majorări de întârziere în sumă de 4.308.280 RON.

În concluzie, s-a constatat că pentru rezolvarea cererii de restituire accize s-a derulat aceeaşi procedură administrativ-fiscală.

În al treilea rând, Înalta Curte a considerat că prin hotărârea judecătorească pronunţată în Dosarul nr. x/2009 a fost dezlegată sub toate aspectele chestiunea juridică litigioasă, fiind vorba de manifestarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat şi de prezumţia legală conform căreia realitatea raportului juridic dintre părţi este exprimată de hotărârea judecătorească pronunţată de aşa manieră încât ea nu poate primi dovada contrară.

A reţinut instanţa de recurs că raportul de drept fiscal supus judecăţii are ca temei refuzul, considerat de intimată nejustificat, de restituire a sumei de 2.503.292,61 RON, achitate cu titlu de accize pentru produse din tutun retrase din consum, însă, pe explicaţiile precizate, s-a constatat că în cadrul RIF nr. 8020 din 25.03.2009 a fost analizată şi cererea de restituire accize nr. 13.437/05.12.2007.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4420 din 09.11.2010, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare a ANV la plata sumei de 8.348.865 RON, precum şi acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, având ca obiect anularea Deciziei nr. 453/15.12.2009 emisă de ANAF - DGSC; anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 25.03.2009 şi a deciziei de impunere nr. 20 din 25.03.2009; exonerarea societăţii de la plata sumei totale de 8.348.865 RON, compusă din 4.104.016 RON reprezentând accize, 4.227.379 RON reprezentând majorări de întârziere şi 17.470 RON reprezentând penalităţi de întârziere; obligarea ANV la achitarea efectivă, în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii, a sumei achitate de către reclamantă în cuantum total de 8.348.865 RON, actualizată cu rata inflaţiei, sub sancţiunea amenzii şi a plăţii penalităţilor de întârziere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1252 din 07.03.2012, a respins recursul declarat de SC "A." SRL împotriva sentinţei anterior arătate, ca nefondat.

S-a apreciat că este nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată în raport de Decizia nr. 1781 din 24.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009, nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente, cerută de art. 1201 C. civ.

Astfel, s-a reţinut că obiectul principal al acţiunii înregistrate sub nr. x/2/2009 a fost "recunoaşterea dreptului societăţii la restituirea sumei de 2.512.892,13 RON, achitată cu titlu de acciză."

Prin Decizia nr. 1781 din 24.03.2011, Înalta Curte a obligat autoritatea pârâtă să soluţioneze contestaţia intimatei, înregistrată sub nr. x din 06.05.2009, în termen de 30 de zile de la pronunţare, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere şi a amenzii prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în executarea acesteia fiind emisă de către ANAF - DGSC Decizia nr. 131 din 12.04.2011 prin care s-a stabilit că este rămasă fără obiect contestaţia prin care intimata solicita obligarea DGAMC la soluţionarea cererii de restituire a accizelor nr. 12.437 din 05.12.2007, ca urmare a emiterii deciziei de impunere nr. 20 din 25.03.2009 de către ANAF - DRAOV Bucureşti.

În raport de obiectul prezentei cauze, anularea Deciziei nr. 131/12.04.2011 emisă de pârâta emisă de ANAF-DGSC, precum şi recunoaşterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 2.512.892,13 RON, achitată cu titlu de acciză, s-a observat faptul că instanţa de control judiciar nu a obligat autoritatea pârâtă să admită cererea intimatei de restituire a accizelor nr. 12.437 din 05.12.2007, ci doar să pronunţe o soluţia cu privire la aceasta, ceea ce s-a şi realizat, ca efect al emiterii Deciziei nr. 131/12.04.2011.

Împotriva Deciziei nr. 1308/13.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare reclamanta SC A. SRL criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. respectiv a faptului că hotărârea instanţei de recurs prin care pe fond a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca nefondată, este rezultatul unei greşeli materiale.

În motivarea contestaţiei formulate contestatoarea-reclamantă arată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Aceasta deoarece soluţia de admitere a recursurilor declarate de autorităţile fiscale şi de respingere pe fond a acţiunii reclamantei este rezultatul unei greşeli materiale în ceea ce priveşte aprecierea privind soluţionarea cererii de restituire care face obiectul prezentei cauzei.

Contestatoarea-reclamantă arată că din eroare instanţa de recurs a apreciat că cererea de restituire a fost soluţionată prin raportul de inspecţie fiscală nr. 8020/25.03.2009 şi prin Decizia de impunere nr. 20/25.03.2009 în condiţiile în care printr-o decizie administrativă ulterioară nr. 244 din 6.07.2009 contestaţia administrativă a fost apreciată ca prematur formulată şi respinsă ca atare.

Se arată că instanţa de recurs din eroare nu a ţinut cont de Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1781/24.03.2011 prin care autoritatea fiscală, emitentă a raportului de inspecţie fiscală nr. 8020/25.03.2009, a fost obligată să soluţioneze pe fond cererea de restituire a sumei de 2.512.892,13 RON.

Contestatoarea arată că în hotărârea contestată instanţa de recurs a apreciat din eroare că cererea de restituire a fost soluţionată prin raportul de inspecţie fiscală nr. 80201/2009, eroare esenţială, care a determinat soluţia de admitere a recursurilor formulate de autorităţile pârâte şi de respingere a acţiunii reclamantei.

Soluţia de respingere a acţiunii reclamantei este rezultatul omisiunilor şi a concluziilor în care s-a aflat instanţa de recurs când a apreciat că cererea de restituire care face obiectul dosarului a fost soluţionată în cadrul RIF nr. 8020/25.03.2009 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere 20/25.03.2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 4.253.724 RON cu titlu de accize aferente ţigărilor returnate, precum şi majorărilor de întârziere în sumă de 4.308.280 RON.

Se solicită admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată Curtea analizând contestaţia în anulare formulată o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată.

Contestaţia în anulare a fost înaintată pe dispoziţiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ. în sensul în care soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin hotărârea contestată este rezultatul unei greşeli materiale.

Prin Decizia nr. 1308/13.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs s-a dispus următoarele:

S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata-reclamantă şi au fost admise recursurilor declarate de autorităţile pârâte în sensul că acţiunea reclamantei-contestatoare astfel cum a fost precizată a fost respinsă. Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile avute în vedere de ipoteza prevăzută de art. 318(1) teza I din C. proc. civ. în sensul existenţei unei erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs a cauzei.

Toate aspectele invocate de către contestatoare ca fiind erori materiale nu pot fi calificate astfel deoarece cauza nu a fost soluţionată ca urmare a admiterii vreunei excepţii de natură procedurală ci a fost soluţionată pe fond, prin aprecierea acţiunii ca nefondată şi respingerea acesteia.

Verificarea aspectelor invocate de către contestatoare privind pretinsele erori materiale ale instanţei de recurs presupune în concret o reexaminare a fondului şi o reapreciere a probelor, fapt ce nu poate fi realizat deoarece s-ar aduce atingere principiului res iudicata fapt ce ar presupune judecarea din nou a recursurilor formulate.

Curtea apreciază că cele invocate ca fiind greşeli materiale săvârşite de instanţa de recurs, respectiv soluţionarea cererii de restituire a accizelor nr. 12437 din 5.12.2007 ca urmare a emiterii deciziei de impunere nr. 20 din 25.03.2009 şi neluarea în considerare a Deciziei nr. 1781/24.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă aspecte ce ţin de judecata cauzei pe fond având ca obiect stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor administrate.

Curtea constată că instanţa de recurs a analizat obiectul cauzei având ca obiect cererea de restituire a sumei de 2.503.292,61 RON şi a apreciat că această cerere a fost soluţionată prin raportul de inspecţie fiscală nr. 8020 din 25.03.2009 şi prin decizia de impunere nr. 25.03.2009, acte asupra cărora s-a dispus prin Sentinţa civilă nr. 4420/9. XI.2010, irevocabilă prin Decizia nr. 1252/7.03.2012. consideraţiile instanţei de recurs reprezintă aspecte de fond care reprezintă judecata însăşi a prezentei cauze, neputându-se reţine că aspectele invocate, în cadrul contestaţiei în anulare reprezintă erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 318(1) teza I C. proc. civ.

Instanţa de recurs s-a pronunţat în decizia contestată având în vedere Decizia nr. 1781 din 24.03.2011 prin care instanţa de control judiciar nu a obligat autoritatea pârâtă să admită cererea contestatoarei de restituire a accizelor nr. 12437 din 5.12.2007 ci doar să pronunţe o soluţie administrativă, fapt realizat ca efect al emiterii Deciziei nr. 131/12.04.2011.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1308 din 13 martie 2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015

Procesat de GGC - GV