Request for clarification of judgment operative part dismissed; specific tax amounts to be calculated during enforcement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s 2014 decision to reject the request for clarification of the operative part of the final 2012 civil judgment, leaving the original judgment in force. The dispute centered on a company’s petition to clarify the exact monetary amounts for profit tax, VAT, and accessories annulled in a partial decision, which were not specified in the original judgment due to the initial expert report not calculating sums per invoice; the company argued this ambiguity hindered debt management in concurrent insolvency proceedings. Relying on Article 2811 of the Code of Civil Procedure, the court held that the operative part was not inherently unclear but rather that the specific calculation burden falls on the tax authority during the enforcement phase, and that clarification procedures cannot address merits or substitute for enforcement mechanisms, with the company instead advised to pursue remedies under Articles 399–400 of the Code of Civil Procedure for enforcement disputes.
Legislator headnote
AI generatedart. 2811 C. proc. civ, art. 2811 alin. (1) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 2811 din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Request for clarification of judgment operative part dismissed; specific tax amounts to be calculated during enforcement: Or, în această ipoteză recurenta are deschisă procedura prevăzută de dispoziţiile art. 399, 400 şi următoarele din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 578/30/2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2010, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, s-a solicitat lămurirea cu indicarea concretă a sumelor reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente facturii proforme nr. 1/15.10.2007, pentru care s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale atacate.
În motivarea cererii, s-a arătat că menţiunile sunt importante pentru înlăturarea oricărui dubiu în privinţa acestor sume în cadrul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Timiş, în cadrul căruia reclamanta este supusă procedurii insolvenţei.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 578/30/2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2010, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Curtea de apel a constatat cererea neîntemeiată, întrucât dispozitivul sentinţei civile nu este neclar, pentru a fi necesară lămurirea acesteia, organul fiscal şi societatea reclamantă având toate criteriile necesare pentru stabilirea cu exactitate a sumei ce urmează a fi exclusă din debitul total datorat de către reclamantă.
Curtea a apreciat astfel că sarcina efectuării calculului şi stabilirii în concret a sumei aferente facturii proforma nr. 1/15.10.2007 revine organului fiscal, în procedura de executare a sentinţei menţionate.
Mai mult decât atât, s-a arătat că motivul pentru care instanţa fondului nu a procedat la indicarea cu exactitate a sumei în privinţa căreia a fost admisă acţiunea a fost acela că în cadrul expertizei administrate în primă instanţă calculele nu au fost efectuate prin raportate la fiecare factură în parte, obiectivele nefiind formulate în acest sens.
În concluzie, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat, în esenţă, după o scurtă expunere a situaţiei de fapt, că se impune indicarea concretă a sumelor reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente facturii proforme nr. 1/15.10.2007 pentru care s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale, în caz contrar, ajungându-se la situaţia ca un creditor să-şi stabilească cuantumul propriei creanţe în cazul dosarului de insolvenţă.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 578/30.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
A fost anulată în parte Decizia de impunere nr. 442/29.07.2009 şi Decizia nr. 38/18/28.01.2010, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, respectiv în ceea ce priveşte impozitul de profit, TVA şi accesoriile aferente facturii proforma nr. 1/15.10.2007, emisă de reclamantă şi a respins în rest acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţei a formulat cerere de reexaminare reclamanta SC A. SRL Timişoara prin care a solicitat lămurirea dispozitivului în sensul indicării cu exactitate a sumei în privinţa căreia a fost admisă în parte acţiunea.
Cererile de lămurire a dispozitivului sunt guvernate de dispoziţiile art. 2811 din C. proc. civ. care, în alin. (1), dispune în sensul că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii (...), părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul (...)"
Scopul acestei proceduri constă în clarificarea dispozitivului, astfel încât să nu existe dificultăţi la punerea în executare a hotărârii. Prin lămurirea hotărârii nu poate să fie modificat dispozitivul ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse, astfel că nu pot să fie examinate aspecte care privesc fondul cauzei
Însă, în speţă, în mod corect prima instanţă a constatat că nu este incident textul de lege invocat, întrucât reclamanta pe această cale, preconizează o serie de situaţii care urmează a fi clarificate în procedura executării silite.
Or, în această ipoteză recurenta are deschisă procedura prevăzută de dispoziţiile art. 399, 400 şi următoarele din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Încheierii din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.
Procesat de GGC - GV