Judicial transfer refusal: abuse of discretion in balancing objective case volume and tenure criteria under SCM regulations

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 ianuarie 2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 931 din 16 septembrie 2014 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecinţa obligării intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună admiterea cererii de transfer formulate.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin cererea de transfer depusă la Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat transferul de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iaşi, invocând motive profesionale şi personale, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 931 din 16 septembrie 2014 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu motivarea că au fost analizate cele cinci cereri de transfer formulate de solicitanţi în mod concomitent, toate circumscrise criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru Judecători a reţinut că doamna judecător B. era delegată de la Judecătoria Paşcani la Judecătoria Iaşi, iar la data pronunţării hotărârii, îşi desfăşura activitatea la Judecătoria Iaşi şi a primit avize favorabile de la instanţele implicate în procedura de transfer, apreciind astfel că era necesară respectarea continuităţii activităţii în cadrul Judecătoriei Iaşi.

Împotriva hotărârii menţionate, doamna judecător A. a formulat contestaţie, respinsă prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014, în motivarea căreia s-a reţinut că cererea de transfer a fost analizată cu respectarea criteriilor regulamentare, fără discriminare şi cu o justificare obiectivă şi că, pentru fiecare cerere în parte, există situaţii şi împrejurări diferite care conduc la adoptarea hotărârii de către secţie, în acord cu criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

Contestatoarea a susţinut că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014, este nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, în sensul că nu au fost analizate comparativ toate criteriile regulamentare cu privire la fiecare magistrat care a formulat cerere de transfer la Judecătoria Iaşi, iar doamna judecător B. a avut prioritate pentru faptul că era delegată la instanţa respectivă.

A precizat contestatoarea că în condiţiile arătate, analiza cererii sale a fost, în mod evident, formală, iar asigurarea continuităţii activităţii la acea instanţă şi avizele instanţelor implicate în procedura de transfer, nu sunt criterii prevăzute de art. 3 din Regulament.

Referitor la avize, a arătat că jurisprudenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt constante în sensul că acestea au doar un caracter facultativ, fără a obliga Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre într-un anumit sens.

Contestatoarea a afirmat că a fost analizat selectiv doar un criteriu din cele prevăzute în Regulament şi anume, vechimea în funcţie şi la instanţă, în condiţiile în care, norma juridică impune, fără echivoc, în analizarea unei cereri de transfer, luarea în considerare a tuturor criteriilor, cu menţinerea unui echilibru între cele de ordin obiectiv şi cele de ordin personal ale solicitantului.

Mai mult, a învederat că în condiţiile în care s-ar fi avut în vedere criteriul vechimii, atunci ar fi fost admisă cererea de transfer formulată de doamna judecător C., care are o vechime în funcţia de judecător şi o vechime la instanţă mai mari decât cele ale doamnei judecător B., a cărei cerere de transfer a fost admisă.

Se mai susţine de către contestatoare că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a realizat o argumentare corespunzătoare a soluţiei de respingere a cererii sale de transfer, limitându-se în principal la observarea datelor statistice referitoare la volumul de activitate al instanţelor implicate în transferul său, fără a analiza comparativ toate instanţele de la care proveneau toţi solicitanţii.

De asemenea, deşi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a menţionat că motivele de ordin personal şi familial şi domiciliul solicitantului, nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea unor astfel de solicitări, au fost şi situaţii în care secţia pentru Judecători a admis o cerere de transfer şi a respins alte şase cereri, formulate pentru aceeaşi instanţă, în considerarea doar a situaţiei familiale şi a domiciliului, fără a se ţine seama de criteriul vechimii sau de alte criterii.

Contestatoarea a concluzionat în sensul că hotărârea atacată a fost emisă cu exces de putere, intimatul exercitându-şi dreptul de apreciere fără o analiză obiectivă a cererii şi în lipsa unor condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, vătămând astfel dreptul său la carieră.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat recalificarea căii de atac declarate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014, ca fiind contestaţie, şi nu recurs şi respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri.

A arătat, în esenţă, că cererea de transfer a contestatoarei a fost soluţionată cu respectarea criteriilor regulamentare, respingerea solicitării având o justificarea obiectivă, fără ca aceasta să aibă caracter discriminatoriu, iar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament au fost judicios analizate, hotărârea contestată nefiind adoptată cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Intimatul a depus la dosar, în baza art. 13 din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

3. Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la apărările formulate de intimat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 1232 din 20 noiembrie 2014, adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 1232 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de doamna judecător A. împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 931 din 16 septembrie 2014.

Prin Hotărârea nr. 931 din 16 septembrie 2014 a secţiei pentru Judecători, a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iaşi, formulată de doamna judecător A.

Înalta Curte arată că instituţia transferului judecătorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004, transferul judecătorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor a reglementat criteriile care se au în vedere la aprobarea transferului.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă aminteşte că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speţă, analiza celor cinci cereri de transfer formulate pentru postul vacant de la Judecătoria Iaşi, s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ şi concomitent pentru toţi solicitanţii, criterii care au vizat volumul de activitate al instanţelor de la care s-a solicitat transferul şi al instanţei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, vechimea solicitanţilor în funcţia de judecător, vechimea în cadrul instanţelor de la care au solicitat transferul, vechimea în grad şi avizele exprimate, cu reţinerea motivelor de ordin personal şi profesional invocate de fiecare magistrat.

Admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B. s-a dispus în considerarea asigurării unei bune activităţi la Judecătoria Iaşi, avându-se în vedere necesitatea respectării continuităţii activităţii magistratului în cadrul acestei instanţe, împrejurare care nu echivalează însă cu adăugarea unui nou criteriu la cele stabilite de Regulament şi care nu a condus în mod automat la admiterea cererii de transfer, fiind analizate şi considerentele de ordin profesional şi personal invocate de doamna judecător, în raport de informaţiile comunicate de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, referirea din cuprinsul hotărârii contestate la avizele instanţelor implicate în procedura transferului, a avut în vedere prevederile art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulament, pentru aprecierea asupra oportunităţii cererilor de transfer, fără însă ca aceste avize să fie considerate determinante în adoptarea soluţiei.

Susţinerile contestatoarei referitoare la aplicarea de către intimat numai a criteriului vechimii în funcţia de judecător şi a vechimii la instanţa de unde se solicită transferul, sunt neîntemeiate.

La baza adoptării hotărârii contestate au stat înscrisurile emise de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, din care au rezultat, pentru fiecare instanţă în parte, aspecte legate de schemele de personal, volumul de activitate, încărcătura pe schemă şi pe judecător, precum şi date referitoare la situaţia profesională şi personală a fiecărui solicitant.

Afirmaţia contestatoarei în sensul că unul dintre judecătorii care au formulat cererea de transfer avea o vechime în funcţie mai mare decât cea a doamnei judecător B., nu este de natură a conduce la nerespectarea criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, în condiţiile în care, criteriul vechimii în funcţia de judecător a fost analizat coroborat cu celelalte criterii regulamentare.

Mai mult, această împrejurare nu a afectat situaţia contestatoarei, care, potrivit datelor furnizate de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, la data formulării cererii de transfer, avea o vechime în funcţia de judecător şi respectiv, o vechime la instanţa de unde a solicitat transferul, mai mică decât cea a judecătorului a cărui solicitare de transfer a fost admisă.

Soluţia adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi criteriul referitor la volumul de activitate al instanţelor de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, în vederea asigurării activităţii la instanţele implicate în această procedură, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulament.

Sub acest aspect, a rezultat că la Judecătoria Roman şi la Judecătoria Paşcani, volumul de activitate este inferior celui de la Judecătoria Iaşi, cu menţiunea că acest criteriu nu a fost determinant în soluţionarea cererilor de transfer, ci a fost analizat coroborat cu celelalte criterii stabilite de Regulament, aşa cum s-a reţinut anterior.

Totodată, din cuprinsul hotărârii contestate şi a înscrisurilor care au stat la baza adoptării acesteia, rezultă că au fost analizate în mod efectiv şi criteriile subiective prevăzute la art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor de judecător de la instanţele implicate în procedura transferului şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este motivată cu respectarea criteriilor legale şi nu poate fi apreciată ca fiind discreţionară.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei, are prerogativa de a soluţiona cererile de transfer ale judecătorilor şi procurorilor, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulament, iar în cauză, după cum s-a arătat, motivele invocate de intimat în respingerea cererii de transfer au o justificare obiectivă, astfel încât, nu se poate reţine existenţa unor elemente de exces de putere, care să conducă la afectarea legalităţii hotărârii ce formează obiectul prezentei contestaţii.

Soluţiile adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, invocate de către contestatoare, nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii contestate, deoarece fiecare solicitare este analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1232 din 20 noiembrie 2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2015.

Procesat de GGC - NN