Annulment appeal rejected: excise assessment on solvents upheld as tax classification challenge failed

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/54/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- anularea Deciziei nr. 182/09.04.2012 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care au fost respinse contestaţiile fiscale formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva actelor administrative-fiscale reprezentate de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală nr. 06/03.03.2011, emisă de Direcţia Regionala de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 7080/02.03.2011, emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala F-OT nr. 490/15.04.2011, emisă de D.G.F.P. Olt, Raportul de inspecţie fiscală F-OT nr. x/15.04.2011, emis de D.G.F.P. Olt, înregistrat la A.I.F. sub nr. 1866/15.04.2011;

- anularea actelor administrativ-fiscale reprezentate de: Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 06/03.03.2011, emisă de Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova; Raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 7080/02.03.2011, emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-OT nr. 490/15.04.2011, emisă de D.G.F.P. Olt; Raportul de inspecţie fiscală nr. F-OT nr. 258/15.04.2011, emis de D.G.F.P. Olt, înregistrat la A.I.F. sub nr. 1866 15.04.2011, cu consecinţa exonerării S.C. A. S.R.L. de la plata sumei de 136.036.026 RON, compusă din 114.347.552 RON, reprezentând accize şi 21.688.474 RON reprezentând TVA (15.884.543 RON, debit suplimentar; 5.803.891 RON, dobânzi şi penalităţi de întârziere) şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 226 din 28 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 2401 din 22 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva Sentinţei civile nr. 226 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut în considerente următoarele:

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate.

Hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod corespunzător susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat în cauză.

Cu alte cuvinte, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actele administrative atacate.

Criticile subsumate dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este netemeinică, bazându-se pe o stare de fapt greşită, ca urmare a interpretării eronate a materialului probator şi înlăturării nejustificate a concluziilor expertizelor efectuate în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că în perioada supusă controlului: 2006 - 2008, societatea comercială recurentă a avut ca obiect de activitate "Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate" - cod CAEN 5151, fiind înregistrată la D.G.F.P. Olt ca utilizator final de produse energetice, cu autorizaţii de utilizator final pentru cantităţile şi produsele specificate în Raportul de inspecţie fiscală şi în celelalte acte fiscale pe baza cărora, cu luna iunie 2006, a început activitatea de fabricaţie a mai multor produşi înregistraţi cu denumirile: XOL 10, PAULINEX, MARTYX, UNISSOLV, pe baza cantităţilor de produse energetice cu care s-a aprovizionat în regim de scutire de la plata accizelor: white spirit ST3/2001; NC 27101121; white spirit ST 59/2004; NC 27101121, white spirit rafinat NC 27101121; C. SE 30/60 NC 27101125, C. SE 80/115 NC 27101125, dilustar NC 27101929, component DANC 27101125.

Astfel, începând cu luna iunie 2006, în diverse formule de fabricaţie, au fost obţinute produsele finite, cu compoziţiile:

1. XOL 10, demulator, antifungic şi anticarie, obţinut în amestec, astfel: white spirit sau dilustar 150 40 - 60%, component DA sau C. SE 80/115,10%, ulei industrial 30 - 50%;

2. PAUUNEK, solvent dizolvant, degresant, obţinut în amestec, astfel: a) white spirit 70 - 95% şi C. 80/115 5-30% sau component DA 5 - 30%; b) dilustar 150 70 - 95% şi C. 80/115 5-30% sau component DA 5 - 30%; c) white spirit sau dilustar 150 70 - 85% şi ulei industrial 15 - 30%;

3. MARTYK, solvent, dizolvant, degresant, obţinut în amestec: a) C. SE80/115 80 - 90% sau component DA 80 - 90% şi C. SE 30/60 10 - 20%; b) C. SE80/115, 85% şi white spirit sau dilustar 150 15%; c) component DA 85% şi white spirit sau dilustar 150 15%; d) C. SE 30/60, 85% şi white spirit sau dilustar 150 15%;

4. UNISOLV, solvent diluant, obţinut în amestec astfel: a) dilustar 150 25 - 35%, C. SE 80/115 15 - 20%, white spirit 45 - 55% şi ulei industrial 5 - 10%; b) C. SE 30/60 70 - 90% şi C. SR 80/115 10 - 30% sau component DA 10-30%.

În cauză, nu au fost contestate nici cantităţile de produse energetice achiziţionate de societatea comercială şi nici cele produse şi valorificate, aspectul litigios fiind în legătură cu încadrarea în codul NC ca produse energetice accizabile.

Pe baza certificatelor de analiză emise de Laboratorul Vamal Central, instanţa de fond a reţinut că produsele fabricate şi valorificate de societatea reclamantă sunt produse energetice în sensul prevederilor art. 162 şi art. 175 din C. fisc. , referitoare la produsele accizabile, ceea ce impunea ca fabricarea/producerea acestora să se realizeze în condiţiile existenţei/obţinerii unei autorizaţii de antrepozit fiscal.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond era datoare să-şi însuşească concluziile experţilor D., E. şi F., critică nefondată, în opinia instanţei de recurs.

Astfel, în cauză este necontestat că organele de control au prelevat trei probe, iar rezultatul analizei primei probe efectuată de Laboratorul Central Vamal a fost contestat în condiţiile Ordinului nr. 9250/2006 al Vicepreşedintelui A.N.A.F., iar analiza/expertiza celei de-a doua probe a confirmat rezultatele iniţiale.

Or, având în vedere că expertul D. nu a avut la dispoziţie nicio probă, iar expertul F. a avut probe puse la dispoziţie de societatea comercială, în timp ce proba a treia, avută la dispoziţie de expertul E., era expirată în condiţiile Ordinului nr. 9250/2006, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a optat în mod legal pentru rezultatele celor două analize ce au fost efectuate de organul competent legal: Laboratorul Vamal Central, potrivit art. 16 şi art. 19 din Normele anexă la Ordinul nr. 9250/2006, rezultatele celei de-a doua analize fiind definitive, potrivit art. 22 din aceleaşi norme.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond a ignorat puterea/autoritatea de lucru judecat dată de hotărârile judecătoreşti irevocabile, prin care procesele-verbale de contravenţie privind fapte referitoare la aceleaşi produse au fost anulate, susţinere care, în opinia instanţei de recurs, este lipsită de temei legal, fiind vorba de litigii având cauză diferită de prezenta cauză şi de forme de răspundere juridică distinctă şi care pot coexista, dar pot şi exista în mod autonom.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, într-o primă critică, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul ANAF nr. 356/2008, apreciind că numai Laboratorul Vamal Central are competenţa de a prevala probele şi de a expertiza eşantioanele.

Într-adevăr, potrivit art. 17 alin. (2) din Normele anexă la Ordinul nr. 9250/2006, modificate şi completate prin Ordinul nr. 356/2006:

"în luarea deciziilor prevăzute la alin. (1), rezultatele cuprinse în certificatul de analiză emis de Laboratorul Vamal Central prevalează în faţa informaţiilor sau datelor cuprinse în documentele de analiză emise de alte laboratoare, precum şi în alte documente care conţin informaţii privind caracteristicile fizico-chimice ale mărfii, când acestea sunt contradictorii".

Or, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a dat prevalenţă certificatelor de analiză emise de Laboratorul Central Vamal, nu doar ca urmare a aplicării art. 17 alin. (2) din Normele citate mai sus, ci şi în raport de condiţiile în care au fost efectuate expertizele invocate.

Oricum, în cauză nu a fost invocată nelegalitatea Anexei (art. 17 alin. (2) din anexă) la Ordinul nr. 9250/2006, aşa cum a fost modificată şi completată prin Ordinul nr. 356/2008.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri, privind o pretinsă interpretare greşită a prevederilor art. 168 şi art. 178 din C. fisc. , a art. 175 şi art. 240 din C. fisc. şi a Regulamentului (CEE) nr. 1214/2007, de modificare a Anexei 1 la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, instanţa de recurs a constatat că acestea nu sunt veritabile critici ale soluţiei date de instanţa de fond, recurenta rezumându-se la enunţarea unor simple afirmaţii neargumentate.

De altfel, instanţa de fond, interpretând şi aplicând dispoziţiile legale la care se referă recurenta, nu a făcut altceva decât să rămână consecventă situaţiei de fapt pe care a reţinut-o ca fiind reală, cu consecinţa constatării legalităţii şi temeiniciei actelor administrativ-fiscale.

Pe de altă parte, reţinând că recurenta-reclamantă datorează accizele calculate pentru operaţiunile economice în litigiu, pe cale de consecinţă, instanţa de fond a făcut şi aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) din C. fisc. , reţinând ca legală stabilirea TVA pentru aceleaşi operaţii, în sumă de 15.924.597 RON, cu accesoriile aferente, prin Decizia de impunere nr. F-OT 490/2011.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2401 din 22 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului formulat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 226 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova.

Contestatoarea a susţinut că decizia atacată este nelegală, raportat la dispoziţiile art. 318 teza I şi teza a II-a din C. proc. civ.

1. Neobservarea unui înscris în condiţiile în care acesta era depus la dosarul cauzei, poate fi considerată o greşeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Ori, din considerentele Deciziei nr. 2401/22.05.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că instanţa de recurs nu a făcut nicio apreciere cu privire la procesele-verbale de predare-primire a probelor de către autorităţile vamale către experta F., sau la conţinutul rapoartelor de expertiză întocmite de experta F. în Dosarele nr. x/2008 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea şi nr. x/311/2009 al Judecătoriei Slatina, astfel încât, aceste înscrisuri nu au fost sesizate şi cercetate de către instanţa de control judiciar.

Caracterul esenţial al elementelor omise de instanţa de recurs rezultă chiar din considerentele deciziei, reţinându-se că instanţa de fond a dat prevalenţă certificatelor de analiză emise de Laboratorul Vamal Central şi în raport de condiţiile în care au fost efectuate expertizele invocate.

Urmarea neobservării înscrisurilor a fost aceea că instanţa de recurs a înlăturat din probatoriu, cu motivarea că ar fi fost analizate probe prezentate de reclamantă, două rapoarte de expertiză întocmite în procedura asigurării de dovezi, care au avut ca obiect probe prelevate de autorităţile vamale în procedura reglementată de Ordinul nr. 356/2008 şi care au fost efectuate în perioada de valabilitate a produselor.

2. Instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de recurs prevăzute la pct. II 1 din cererea de recurs.

La pct. II 1 din cererea de recurs s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii, invocându-se în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Astfel, în expunerea considerentelor sale, instanţa de fond, preluând integral susţinerile pârâtelor, a motivat în mod contradictoriu soluţia pronunţată asupra acţiunii formulate de reclamantă.

Pe de o parte, instanţa de fond a reţinut ca fiind fondată apărarea pârâtelor potrivit căreia clasificarea în Nomenclatura combinată a produselor accizabile ar fi în competenţa organului fiscal.

Pe de altă parte, însă instanţa de fond a dispus administrarea de probe în combaterea clasificării efectuate de către pârâte, şi a reluat în considerentele hotărârii argumentele pârâtelor pentru care clasificarea stabilită de către expertul tehnic nu ar fi legală.

Procedând astfel, instanţa de fond a reţinut în mod contradictoriu atât că numai organele fiscale ar avea competenţa de a determina clasificarea în Nomenclatura combinată a produselor accizabile, ceea ce exclude de plano posibilitatea cenzurii acesteia de către instanţa de judecată, cât şi faptul că în urma probelor administrate în cauză, clasificarea ar fi una corectă.

De asemenea, în mod contradictoriu, instanţa de fond a reţinut atât că indiferent de destinaţia finală a produselor reclamantei, acestea constituie produse accizabile, dar şi faptul că ar fi puţin probabilă existenţa unei pieţe de desfacere care să absoarbă astfel de cantităţi de solvenţi, aspect care ar implica o presupusă schimbare de destinaţie a produselor.

5. Apărările formulate de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, apreciind că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de anulare prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., este neîntemeiat.

Înalta Curte reţine că prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente sau date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Prin urmare, pentru a fi întemeiată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de parte să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

În cauză, contestatoarea a afirmat că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cauzată de neobservarea şi pe cale de consecinţă, necercetarea unor înscrisuri existente la dosar, cu privire la care apreciază că sunt determinate pentru soluţia pronunţată în cauză.

Înalta Curte constată că prin susţinerile sale, contestatoarea pune în discuţie aspecte care exced noţiunii de greşeală materială, ce nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reţine erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecăţii.

O greşeală de apreciere a probelor, chiar omisiunea de examinare a acestora, în urma căreia situaţia de fapt reţinută de instanţă ar putea fi eronată, este o greşeală de fond care nu poate fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare.

Motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., este neîntemeiat.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin cercetarea motivelor de modificare sau de casare se înţelege analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de recurs sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta motivul de recurs.

În cauză, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au făcut obiectul analizei instanţei de control judiciar, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere ca nefondat a acestui motiv de recurs.

Întreaga argumentare a contestatoarei conduce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei printr-o rediscutare a cauzei, însă legea nu a urmărit să deschidă părţii calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în contestaţia în anulare

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 318 teza I şi teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva Deciziei nr. 2401 din 22 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2015.

Procesat de GGC - NN