Legality of ownership certificate for expropriated land held by state enterprise notwithstanding concurrent restitution claims under Law 18/1991

Asupra recursului de faţă:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 188 din 8 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca lipsită de obiect, excepţia lipsei de interes şi a respins excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M03, nr. 12691, emis la 06.08.2012, de către Ministerul Economiei, în favoarea S.C. A. S.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia de nelegalitate a fost invocată de B., C., D. şi E., reclamante în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantele au arătat, în esenţă, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nelegal, deoarece la baza acestuia se află o documentaţie care nu reflectă împrejurarea că include şi o suprafaţă de teren revendicată de acestea în baza Legii nr. 18/1991.

La termenul de judecată din 8 mai 2014, curtea de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamante cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Baciu nr. 22/2006 şi Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 86/2012, apreciind că în cauză este vorba de aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul învestirii instanţei cu excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi că, fiind o apărare ridicată în procesul de fond în cadrul excepţiei de nelegalitate, nu se poate invoca o altă excepţie de aceeaşi natură.

Prima instanţă a constatat că reclamanta B. a solicitat în nume propriu şi în numele lui F. şi G., reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2 iugăre de teren ce a aparţinut defuncţilor H. şi B., în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.

Terenul revendicat de reclamante este în suprafaţă de 11.510 m.p., suprafaţă ce a fost înscrisă în cartea funciară 44 Popeşti sub A+27 cu nr. top 768/4 fânaţ peste vale de 1 iugăr şi 211 stjp. şi sub A+33 cu nr. top 778 păşune în suprafaţă de 1389 stjp., ce a aparţinut lui I., înscris sub B26, în data de 20 mai 1938.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantele se prevalează de un contract de vânzare-cumpărare din anul 1938, care nu a fost înscris în cartea funciară dar examinarea validităţii acestui contract precum şi a calităţii de proprietar a persoanelor cumpărătoare şi a calităţii de moştenitoare a reclamantelor, respectiv verificarea calităţii procesuale active, este un aspect ce trebuie tranşat de instanţele civile, întrucât instanţa de contencios administrativ este în măsură să examineze legalitatea certificatului de atestare, deoarece s-a apreciat în mod întemeiat că de legalitatea acestui act administrativ depinde soluţionarea litigiului de fond funciar. Astfel, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantelor, constatând că, existând un proces civil în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, reclamantele au calitate şi interes şi în procesul de contencios administrativ.

Prin expertiza topografică administrată în cauză s-a concluzionat că terenul revendicat de reclamante a fost transcris în baza Decretului de expropriere nr. 187/1953, în favoarea Statului Român şi în folosinţa J. Cluj şi că terenul respectiv se suprapune peste incinta intabulată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, în favoarea S.C. A. S.A., pe o suprafaţă de 9.439 m.p. Expertul a arătat că acest teren era şi este necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale cu toate că incinta este actualmente în stare de conservare, fiind întreruptă activitatea de exploatare.

Certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, a fost emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri la data de 06.08.2012 şi prin acesta se atestă că terenul în suprafaţă de 4.210,50 mp este în proprietatea exclusivă a societăţii comerciale S.C. A. S.A.

Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 1, art. 5 şi art. 19 din Legea nr. 15/1990, bunurile imobile din patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat au devenit proprietatea acestora, acest lucru urmând a fi atestat printr-o hotărâre de guvern.

De asemenea, H.G. nr. 834/1991 a stabilit că terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii, se determină de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort. Aceste organe, conform art. 5 din hotărârea de guvern, eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate supuse regimului de publicitate imobiliară, cu excepţiile prevăzute la art. 3 din hotărâre, excepţie în care nu se încadrează şi terenul revendicat de reclamante, teren care este complet delimitat de garduri şi folosit pentru activitatea minieră la data apariţiei Legii nr. 15/1990. Această situaţie nu este negată de reclamante, care susţin nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin prisma revendicării terenului în baza Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 din Legea 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată se face prin reconstituire sau constituire asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor de producţie.

Curtea de apel a reţinut că, cererea de reconstituire sau plângerea formulată în baza Legii nr. 18/1191, nu împiedică formalităţile administrative prevăzute de H.G. nr. 834/1991, atât timp cât, terenul nu s-a aflat la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, ci în patrimoniul unei societăţi miniere. Această societate avea posibilitatea ca pentru bunurile din patrimoniul său, bunuri necesare desfăşurării activităţii, nefiind demonstrată de reclamante o stare de fapt contrară, să primească certificat de atestare, deoarece acest bun imobil îi aparţine prin efectul Legii nr. 15/1990.

S-a apreciat de către instanţă că adeverinţa potrivit căreia, terenul în litigiu nu a fost revendicat în baza Legii nr. 247/2005, nu are relevanţă pentru că, şi dacă specifica depunerea cererilor de reconstituire, nu ar fi putut opri procedura administrativă de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În sensul respectiv, sunt şi Criteriile comune nr. 2665/1992, emise în aplicarea H.G. nr. 834/1991, de Ministerul Economiei şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în baza cărora, comisia constituită a procedat la verificarea actelor menţionate la art. 4 şi constatând că acestea sunt complete, a înaintat documentaţia ministerului, conform art. 16, pentru emiterea certificatului de atestare.

În consecinţă, prima instanţă a constatat că certificatul contestat a fost emis în condiţii de legalitate şi criticile reclamantelor nu sunt în măsură să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a acestui act, întrucât cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, în condiţiile în care terenul se afla în patrimoniul societăţii şi era necesar desfăşurării activităţii acesteia, a condus la dobândirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.

Având în vedere respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Baciu nr. 22/2006 şi Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 86/2012, s-a apreciat că se impune respingerea, ca lipsită de obiect, a excepţiei lipsei de interes.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 188 din 8 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele B., C., D. şi E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea de recurs, reclamantele au solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat fondul excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 86/2012 şi Hotărârea Consiliului Local al comunei Baciu nr. 22/2006, în cauză fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În subsidiar, recurentele au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, susţinând că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că procedura administrativă de emitere a certificatului atacat nu putea fi influenţată de faptul revendicării unei suprafeţe din terenul ce face obiectul certificatului.

În susţinerea acestei solicitări, recurentele au învederat, în esenţă, că din documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului atacat, nu rezultă împrejurarea că asupra unei porţiuni din teren au fost formulate pretenţii în baza Legii nr. 18/1991, în acest sens, arătând că reclamanta B. a depus o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. x Popeşti, nr. topo. x/4, şi A+4 nr. topo. x1, iar la dosarul cauzei este depus, în copie, dosarul întocmit de Comisia Locală de fond funciar a comunei Baciu, în baza cererii din 18.08.2005, formulată de reclamantă pentru revendicarea aceluiaşi teren.

Recurentele au mai afirmat că la baza documentaţiei întocmită potrivit H.G. nr. 834/1991, au stat documente care nu reflectă realitatea sub aspectul situaţiei juridice a terenului, respectiv, declaraţia reprezentantului legal al S.C. A. S.A., referitoare la inexistenţa vreunei revendicări a terenului şi Adeverinţa nr. 1388/2006 a Primăriei comunei Baciu, din care rezultă că terenul nu face obiectul vreunei revendicări.

În raport cu cele susţinute, recurentele consideră că se impune a se constata nelegalitatea celor două hotărâri atacate, implicit şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fiind încălcate următoarele reglementări legale: art. 1, art. 4 lit. a), art. 14 lit. c) şi art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 şi nr. 1/311/1992, emise în comun de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarea Teritoriului; pct. 35 lit. b) din Anexa nr. 1 la Criteriile nr. 2665/1992 şi nr. 1/311/1992.

3. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Judeţean Cluj

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Consiliul Judeţean Cluj a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, pentru motivele învederate şi în faţa instanţei de fond.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă S.C. A. S.A

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, fiind reiterate, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Critica formulată de recurentele-reclamante vizând soluţia dată de către instanţa de fond excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 86/2012 şi Hotărârea Consiliului Local al comunei Baciu nr. 22/2006, este nefondată.

În mod judicios instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate, reţinând că aceasta a fost invocată direct în faţa instanţei de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei alte excepţii de nelegalitate, fiind încălcate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data învestirii instanţei, conform cărora sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă se face de către instanţa care judecă fondul cauzei, prin încheiere motivată.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă nu a mai procedat la analiza susţinerilor formulate de reclamante în legătură cu fondul excepţiei de nelegalitate, astfel încât, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurente, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt nefondate.

Prin emiterea la data 06.08.2012, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, de către fostul Minister al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, pentru suprafaţa de 4210,50 m.p., în favoarea S.C. A. S.A., a fost atestată şi recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situaţia patrimonială existentă a societăţii intimate.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A., constituită în temeiul Legii nr. 15/1990, beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, condiţia fiind aceea ca societatea comercială să fi fost cu capital de stat la data înfiinţării, aspect necontestat în cauză.

În condiţiile arătate, terenul pentru care ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se afla şi se află în patrimoniul societăţii şi în folosinţa acesteia, fiind necesar obiectului său de activitate, astfel că, în baza documentaţiei tehnice întocmite potrivit H.G. nr. 834/1991, intimatei-pârâte i s-a eliberat certificatul asupra terenului în suprafaţă de 4210,50 m.p.

Aspectele de nelegalitate ale certificatului contestat, invocate de către recurentele-reclamante, în sensul că terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanşate în baza Legii nr. 18/1991, nu pot fi reţinute, întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente şi a probelor administrate în cauză.

Astfel, prin cererea înregistrată la Primăria comunei Baciu sub nr. 43/21.03.1998, reclamanta B. a solicitat, în baza Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de 0,39 ha teren agricol.

În mod judicios prima instanţă a reţinut că, cererea formulată de recurenta-reclamantă nu era de natură să împiedice formalităţile administrative prevăzute de H.G. nr. 834/1991, având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, terenul în litigiu nu se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, ci se afla în administrarea intimatei-pârâte S.C. A. S.A., fiind folosit pentru activitatea minieră desfăşurată de societate.

Prevederile legale invocate de către recurente în susţinerea excepţiei de nelegalitate, nu reglementează în mod expres sau implicit, vreun motiv de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. c) din Criteriile nr. 2665/1992 şi nr. 1/311/1992, emise în comun de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarea Teritoriului, situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, se regăseşte în documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului contestat, iar potrivit art. 15 din Criteriile menţionate, documentaţia întocmită în baza H.G. nr. 834/1991, a fost avizată de către Compartimentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor judeţene.

De asemenea, condiţia prevăzută de pct. 35 din Anexa nr. 1 la Criteriile mai sus enunţate, referitoare la modalitatea de constituire a Comisiei în vederea recepţionării documentaţiei topografice, este îndeplinită în speţă.

În ceea ce priveşte declaraţia reprezentantului legal al S.C. A. S.A., potrivit căreia nu există litigiu asupra terenului în discuţie, recurentele nu au arătat dispoziţiile legale care au fost încălcate prin depunerea acestei declaraţii în cadrul documentaţiei care a stat la baza emiterii certificatului contestat, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Referitor la Adeverinţa nr. 1388/11.08.2006, emisă de Primăria Comunei Baciu, conform căreia, terenul în litigiu nu a fost revendicat în baza Legii nr. 247/2005, în acord cu interpretarea instanţei de fond, se reţine că adeverinţa respectivă nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, nefiind aptă să împiedice procedura administrativă de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinţei atacate, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantele B., C., D. şi E., ca nefondat.

În temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentelor la plata sumei de 1.232,73 RON către intimata S.C. A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de pârâtă anterior declarării şi motivării prezentei cereri de recurs, urmând ca cele efectuate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă să fie solicitate pe cale separată, conform susţinerilor formulate de reprezentantul pârâtei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C., D. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 188 din 8 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 1.232,73 RON către intimata-pârâtă S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN